CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Constiinta >  




Autor: Cristea Aurora         Ediţia nr. 3610 din 18 noiembrie 2020        Toate Articolele Autorului

Suflete mutilate
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dacă cineva, la un moment dat al vieții, afirmă că le-a văzut sau le-a auzit pe toate, ei bine sigur se înșală. Nu poți fi niciodată exhaustiv într-o sferă de activitate, fiindcă nu ai cum, și ar însemna o aroganță și o prostie totodată din partea ta să afirmi acest lucru vreodată, indiferent de domeniu.  
Nu sunt în măsură să judec pe cineva și, în general, evit pe cât posibil s-o fac, dat fiind faptul că îmi cunosc limitele, măsura și neputința și, în consecință, mă feresc s-o fac pe toboșarul la porțile cunoașterii.  
Uneori însă, mi se întâmplă să rămân de-a dreptul stupefiată de anumite reacții ale celor din jurul meu. Caut circumstanțe atenuante pentru ei la fel cum aș căuta și pentru mine poate, încerc să gândesc cât se poate de subiectiv și să acord o busolă comportamentelor demne de suspine, scotocind iluzii în grimasele mele nefericite.  
Celebrul cântăreț, artist, compozitor, un om absolut fabulos în primul rând prin artă și mai apoi prin verticalitatea sa morală de care a dat dovadă toată viața, Tudor Gheorghe, într-unul din concertele sale extraordinare, afirma cu tristețe: ”Pe mine nu mă deranjează că sunt băieți/bărbați (bărbați se pot numi oare?) care vin și le fac tinerelor fete tot felul de propuneri indecente. Pe mine mă deranjează că ele se duc.” Nimic mai adevărat.  
Și totuși...  
Nu pot să fac afirmații gratuite, să crucific o fată pentru simplul motiv că face prostituție. Poate acea fată/femeie are motivele ei. Pot doar să am un sentiment inimaginabil de adânc de compasiune pentru fiecare din ele. Eu cred că în spatele fiecărei povești de viață se ascunde o dramă adevărată, iar aceste fete se irosesc zi de zi și contribuie tragic la sporirea perplexității generale, plângându-și de multe ori ruinele din ele și găsindu-și mângâierea câteodată în cel mai apocaliptic și mai funest gest: sinuciderea. Dacă fiecare din noi - potențial oameni normali - am trăi doar o singură zi ceea ce trăiesc ele, în câteva luni sau poate și mai puțin, am sfârși în același mod, cel mai probabil.  
Am învățat că în viața asta nimic nu este gratuit, am învățat că omul este capabil de absolut orice, începând de la a da naștere unei vieți și până la a o lua. Noi toți suntem capabili de așa ceva, fără excepții, și când afirm acest lucru îmi asum întreaga responsabilitate, inclusiv riscurile unor castane sau injurii posibile de la oameni filoxerați de catastrofism ascuțit la adresa imaginii lor nealterate în fața semenilor muritori.  
Bunăoară, în liniștea unei vieți pline de visuri și de poezie pe care o trăiesc cu suficientă bucurie realistă în clipa de față, am fost trezită în mod brutal de o scenă care mi-a lăsat un gust atât de amar, încât am simțit nevoia impetuoasă de a scrijeli pe hârtie electronică nefericirea trivialității.  
El, un pițiponc plin de figuri, tatuat din călcâi până la ceafă, șofer de mâna a doua, care confundă frâna cu pedala de accelerație și invers când te aștepți mai puțin, scrâșnind din roțile furioase, oprește la marginea bordurii, pe marcajul stației de autobuz de pe asfalt și coboară iute vociferând și lăsând portiera deschisă. Din unghiul în care eram, nu am văzut dacă mai era cineva în mașină și atunci, am crezut că-și înjura prietenul de alături. Nu de alta, dar nu mă mai miră faptul că personaje dubioase precum acest tânăr, își ”complimentează” prietenii cu tot felul de apelative scabroase, unul mai elevat ca altul. Și viceversa, desigur. Nu, nu. Omul era singur. Ridică binevoitor palma în fața șoferului din autobuzul care tocmai îl claxonase și face un semn din care se înțelegea clar că eliberează locul imediat, că nu stă mult. Îmi dau seama imediat că pițiponcul era singur în mașină, dar am întors capul să văd pe cine înjura totuși, fiind curioasă în cine sau în ce ar fi vrut să își introducă organul genital de care tot făcea uz în limbajul său de maidan.  
Pe trotuar, la câțiva pași, îl aștepta o fată tânără cu un set de chei în mână.  
Agresiv, pițiponcul de circa 25 ani, îi smulge cheile din mână, apoi, drept recompensă, o scuipă pur și simplu în față pe fata care nu părea să aibă mai mult de 16-17 ani, apoi se repede la mașină și, la fel ca atunci când a oprit, tot într-un cântec de frâne pornește brusc și întoarce mașina pe contrasens.  
Mă opresc în loc și privesc lung reacția fetei.  
Mormăind ceva neinteligibil, fata se șterge pe față cu mâneca de la geaca roz, se întoarce pe călcâie și pleacă în direcția din care a venit, luând-o tot printre blocuri, probabil către propria casă. O studiez. Era micuță, fragilă, în niște colanți negri, cu niște șoșoni de casă și cu o geacă aruncată pe ea, avea părul strâns într-o coadă făcută la repezeală și mergea încet.  
Uluitor!  
Sunt ferm convinsă că dacă scena nu s-ar fi petrecut pe stradă, în văzul tuturor, acest individ i-ar fi tras nu o palmă, ci sigur un pumn, fix în locul unde a scuipat-o.  
Oh, Doamne!  
Cum pot unii oameni să aibă astfel de comportamente?  
Ce anume îi determină să fie atât de violenți, atât de nenorociți și atât de răi?  
Mi-a fost milă de copila aceea, am compătimit-o sincer în gândul și sufletul meu și constat că nu e prima dată când am acest sentiment profund față de aceste copile, fiindcă eu consider că nimeni, dar ABSOLUT NIMENI de pe acest pământ nu are dreptul de a-l înrobi pe cel de lângă el doar pentru că este mai slab.  
Problema cea mai tristă este că nimeni nu face nimic pentru ele. Sunt victimele acestor nenorociți de proxeneți, sunt veritabile atlete ale deznădejdii, sunt boboci de floare smulși înainte de a apuca să înflorească, sunt suflete garnisite cu nimicuri ce se lăfăiesc în certitudinea că la fel va fi și mâine, o tristețe generală, o viață fără busolă, fără niciun țel, fără visuri.  
Cum ai putea să le așezi oare pe un alt drum?  
Cum ai putea să le dai șansa de a-și cicatriza rănile, de a le înveli cu iubire și duioșie sufletele mutilate? Câtă gingășie și delicatețe trebuie să emani ca să le câștigi încrederea și să le determini să se deschidă în fața ta, să-și plângă amarul în hohote, spălând toate rănile trecutului și luând viața din nou de la capăt?  
Eu cred că noi toți suntem vinovați de tot ce li se întâmplă acestor copile. Eu cred că păguboasa patimă a prostituției are nu doar un determinism dramatic, ci și o ignorare nonșalant-generală, o blegeală colectivă complăcută într-o indiferență sadic-alergică la un subiect delicat, considerat tabu.  
De ce atâta jale?  
De unde văpaia infernal-întunecată a demonului desfrânării și a neputinței?  
De unde răul din noi?  
O mizerie, sclipire de viață infernală, abandonată într-o dezamăgire atât de profundă încât nici Dumnezeu nu mai are loc.  
Poate ar fi bine să ne trezim un pic, să FACEM CEVA.  
Să scoatem din noi bunătatea, să ucidem Răul din noi, să nu ne lăsăm sufletele să se pervertească, să scoatem scânteia divină la plimbare și s-o plantăm cât mai adânc în cocioabele noastre sufletești, reconstruind un suflet nou, din cioburi, dar renăscut în speranță.  
Poate și de data asta... ca în multe alte dăți, Dumnezeu ne va salva.  
  
 
  
  
noiembrie 2020  
  
 
  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Suflete mutilate / Cristea Aurora : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3610, Anul X, 18 noiembrie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Cristea Aurora : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cristea Aurora
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!