CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Beletristica >  





DINCOLO DE VISE - CAPITOLUL I ` VIAŢA ÎN EXETER
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DINCOLO DE VISE  
  
De CRISTINA GABRIELA COVALIU  
  
 
  
CAPITOLUL I – VIAŢA ÎN EXETER  
  
 
  
 
  
Julie Hendricks era o tânără în vârstă de treizeci şi doi de ani, ce trăia alături de soţul său cu care nu se înţelegea deloc. Se căsătorise din dragoste la numai optsprezece ani iar acum se trezise prizonieră în propria ei viaţă, lângă un soţ cu care nu mai avea nimic în comun şi, pe parcurs ce vremea trecea, persoana de lângă ea i se părea din ce în ce mai străină.  
  
Julie era o femeie extrem de frumoasă, ce întorcea privirile tuturor bărbaţilor pe stradă, făcându-l uneori gelos chiar şi pe soţul ei. Avea pielea fină şi catifelată, de o culoare albă, diafană, iar în momentul când o atingeai simţeai pielea ei ca o mătase de cea mai bună calitate. Părul era blond-roşcat, dar în lumina soarelui avea diferite nuanţe, schimbându-se parcă în funcţie de anotimpuri. Când razele îi luminau părul mai tare era blond, ca apoi spre toamnă să bată spre arămiu, asemeni frunzelor ruginite ce urmau să se scuture la adierea vântului. Ochii ei erau atât de mari şi atât de expresivi încât, privind adânc în ei, ştiai cu siguranţă ce sentimente exprima fata pentru că nu degeaba se spune că ochii sunt oglinda sufletului. Când era veselă aveau o nuanţă albastră, strălucitoare şi parcă deveneau mai mari, iar când era tristă o dădeau de gol, fără să fie nevoie să vorbească, micşorându-se şi transformându-se într-un verde strălucitor, asemeni smaraldului. Deci, privind-o în ochi, soţul său ştia sigur care era dispoziţia ei în acele zile.  
  
În afară de aceste neînţelegeri, Julie avea o fiică minunată în vârstă de doisprezece ani, pe care cei doi o concepuseră din dragoste dar pe care doar ea o creştea cu foarte multă dedicaţie şi dragoste, tatăl fiind mereu absent din viaţa celor două, invocând diferite motive pentru faptul că nu era niciodată acasă.  
  
Jacqueline era o fetiţă extrem de cuminte, ce nu îşi deranjase niciodată părinţii, manierată şi educată foarte frumos de mama ei, un copil ce nu cerea niciodată nimic, aşteptând ca părinţii să îi cumpere ceva dacă doresc, spre deosebire de alţii care de obicei poftesc şi cer neîncetat câte un lucru. Aceasta ştia că situaţia financiară din casa lor nu era una dintre cele mai bune şi de aceea îşi înfrâna toate poftele copilăreşti, având o inimă de adult şi o înţelepciune ce o întrecea câteodată chiar şi pe a oamenilor maturi. Ochii ei erau cei care urmăreau dulciuri sau câte o păpuşă în raft, însă fără ca gura să exprime acele dorinţe pe care copiii le rostesc imediat, strigând neîncetat: “Mamă, vreau o păpuşă! Mamă, vreau o rochiţă! Mamă, vreau dulciuri!”, aşa că mama ei învăţase să îi citească din priviri dorinţele şi de câte ori zăbovea prin vreun colţ al unui magazin, aceasta, fără să o întrebe se ducea şi cumpăra direct produsul din raft:  
  
- Dar de unde ştii tu mamă ce anume îmi doresc eu? întreba câteodată Jacqueline.  
  
- Mamele bune ştiu întotdeauna ce îşi doresc copiii lor, acum am nimerit-o şi pe aceasta, aşa este? întreba fericită Julie, privind cum ochii fetei scânteiază de bucurie.  
  
Fetiţa era şatenă, cu ochi mari şi verzi şi era copia fidelă a mamei sale când aceasta era copil, de aceea aveau amândouă o relaţie minunată, mai mult de prietenie decât ca între mamă şi fiică.  
  
Orăşelul din Anglia în care trăiau se numea Exeter şi se afla lângă râul Exe, având un peisaj sublim, o linişte desăvârşită şi nişte oameni minunaţi, care o încântau nespus atât pe Jacqueline, cât şi pe Julie. Din cauza viselor pe care le avea, aceasta prinsese frică de apă şi îşi ruga neîncetat fiica să nu se apropie de râu când ea nu este în preajma ei. Visele deveniseră o obsesie, obsesie ce făcea acum parte din viaţa ei, fiindu-i mereu teamă că fiica ei să nu se înece. Poate era o prostie, sau poate nu… dar paza bună trece primejdia rea, aşa că Jacqueline, ascultătoare de fel, nu ieşea niciodată din vorba mamei sale chiar şi atunci când era singură. Astfel ajunsese până la vârsta de doisprezece ani fără să ştie să înoate, spre deosebire de prietenii ei de la şcoală care deseori o tachinau.  
  
- De ce ţi-e aşa de frică de apă? Nici acasă nu te speli? întrebau aceştia.  
  
Dar fata nu îi băga în seamă, nevrând să iasă din cuvântul mamei sale.  
  
- Poate mama ştie ce ştie, de aceea nu mă lasă în preajma apei, gândea aceasta.  
  
Julie niciodată nu îi împărtaşise fiicei ei visele pe care le avea despre pierderea copilului şi despre bărbatul chipeş care îi apărea aproape în fiecare noapte în vis. În timp ce fetiţa era la şcoală, mama ei muncea din greu pentru a-şi câştiga existenţa deoarece soţul ei “mult iubit” nu aducea nici un ban în casă. Cu toate că familia şi rudele o avertizaseră încă de la început că soţul ei nu este un bărbat de casă, orbită de dragostea ce i-o purta Julie nu luase în seamă sfaturile acestora, iar acum trăia o experienţă urâtă din care voia să scape dar nu mai putea.  
  
Diferenţa dintre Julie şi soţul ei Michael era ca diferenţa dintre cer şi pământ. Ea era o fire romantică şi veselă, dar în timp ce aceasta admira fiecare pom, fiecare floare, fiecare fir de iarbă, bucurându-se de ciripitul păsărelelor, soţul ei vedea doar praful, mizeria, noroiul şi zgomotul din jurul lui, supărându-se de fiecare dată când ploua. Cei doi se cunoscuseră când erau la liceu, Michael fiind cu un an mai mare decât ea. Era un tânăr foarte chipeş, brunet cu ochi albaştri, ce avea un mare sex-appeal şi în timp ce el atrăgea privirile tuturor domnişoarelor din liceu, fiind un mare crai, Julie îşi pusese în gând un plan mai măreţ decât al tuturor, de a-l fura tuturor fetelor, ţinându-l definitiv lângă ea, punându-i chiar şi o verighetă pe deget.  
  
Ca întotdeauna, când îşi dorea ceva Julie reuşea, deci nu îi fusese foarte greu să îl cucerească pe Michael şi să îl facă să o ceară de soţie după liceu, lăsând foarte multe colege de ale ei nefericite şi cu ochii roşii de plâns. Acest plan fusese foarte bun la momentul respectiv, dar în timp se degradase deoarece soţul ei era un mare afemeiat şi nu putea să conceapă viaţa lângă o singură femeie, simţindu-se legat de prea mult timp.  
  
Spre dimineaţă nişte paşi se auziră la uşă iar fata ieşi în întâmpinarea soţului care, d-abia ţinându-se pe picioare de beat ce era, îi reproşa mereu că încuia uşa în loc să o lase larg deschisă pentru venirea lui.  
  
- Dar tu de ce soseşti acum, aşa târziu, la această oră? întrebă supărată Julie.  
  
- Pentru că aşa am avut chef, se auzi un glas răguşit de bărbat ce d-abia se ţinea pe picioare.  
  
- Acesta nu este un răspuns demn de o familie, Michael! spuse tânăra, întorcându-se pe călcâie şi vrând să ajungă înpoi în dormitor.  
  
- Dar tu de ce nu mă bagi niciodată în seamă? strigă acesta, apucând-o de părul lung ce îi cădea pe umeri şi scuturând-o zdravăn, trăgându-i apoi o palmă.  
  
- Pentru că nu meriţi să fii băgat în seamă! răspunse aceasta.  
  
Fata era convinsă că nu el era sufletul ei pereche şi că undeva, un bărbat adevărat ce o merita o aştepta însă nu ştia unde se află şi cine este bărbatul la care visase toată viaţa, fără să îl cunoască. Ştia doar că undeva exista şi perechea ei şi că visele poate îi spuneau că pe viitor îl va întâlni.  
  
Michael o împinse pe Julie cu capul de perete, îmbrâncind-o şi trântind-o la pământ. Fără să scoată un sunet pentru a nu trezi fetiţa din somn, aceasta căzu la pământ ameţită şi pentru o fracţiune de secundă nu îşi putu da seama unde este, cine este şi de ce este la pământ. În momentele în care fusese leşinată, Julie nu realizase ce i se întâmplă iar Michael, speriat că aceasta nu se mai ridică de jos, îi turnase peste faţă un pahar cu apă rece, luând-o în braţe şi punând-o pe pat. Fata rămase acolo încremenită, cu privirea pierdută şi gândurile răvăşite, era prima dată când soţul ei se purta atât brutal cu ea. Avuseseră în trecut divergenţe, dar acestea se rezumaseră doar la jigniri şi cuvinte aspre, fără lovituri sau alte abuzuri de genul acesta.  
  
Jacqueline, fiica ei, se trezise iar acum stătea speriată la căpătâiul mamei ei, neştiind ce s-a întâmplat cu aceasta, în timp ce îşi privea cu mustrare tatăl care, stând pe un scăunel lângă o masă mică, îşi turna din nou în pahar o băutură puternică, ce spera să îl mai trezească din beţie.  
  
Afară începu o furtună năprasnică, iar frunzele pomilor se scuturau, pregătindu-se de iarnă, aşa cum şi sufletul Juliei încerca să se scuture de asprimea căsniciei în care era trasă fără să dorească. În această privinţă trebuia să ia o decizie ce îi va schimba radical viaţa până nu va fi prea târziu. Avea un copil de crescut şi nu îşi permitea să îl lase orfan la o vârstă atât de fragedă, nu voia să moară acum, aici, de mânia năprasnică a unui bărbat beţiv.  
  
- Mi-am revenit, draga mea Jacqueline, am leşinat, nu ştiu de ce, spuse tânăra, nevrând să îşi bage fiica în acest conflict de care îi era ruşine.  
  
Cum ar fi putut să îi spună că tatăl ei o bătuse până căzuse la pământ, în toiul nopţii?  
  
Zilele şi lunile treceau dar după căzătura Juliei totul era diferit, totul avea un nou sens şi viaţa se schimbă radical fără ca aceasta să îşi dea seama. Coşmarurile care o urmăreau noapte de noapte îi dădeau de înţeles că a mai avut o fiică pe care a pierdut-o cu mult timp în urmă, dar aceasta nu ştia când, cum şi unde… cum era posibil să nu îşi amintească aşa ceva? În visele ei umbla singură pe malul mării, având de o parte marea iar de cealaltă parte un câmp plin de iarbă în care întotdeauna zărea cu coada ochiului o căsuţă mică din care aceasta probabil că ieşise, căutând, strigând şi întrebând pe toată lumea unde este fiica ei... Apoi ele se întrerupeau iar femeia se visa căzând în neant de pe o stâncă înaltă şi rosie.  
  
Visul se repeta în fiecare noapte, făcând-o pe Julie aproape să îşi piardă minţile, întrebându-se când a mai avut ea o fiică şi cum putea să o piardă. Locul în care trăia era departe de a fi cel din visul ei şi cu toate că se lovise la cap, aceasta nu ar fi putut uita că a mai avut un copil. Deci cu siguranţă nu mai avusese în această viaţă alt copil în afară de Jacqueline, pe care o iubea nespus şi fără de care nu ar fi putut să îşi conceapă viaţa.  
  
Şi visele ei alături de bărbatul iubit, pe care nu îl cunoştea şi nu ştia cine este, se adânceau, iar fata ajunsese să nu mai ştie dacă trăieşte aievea sau nu. Pe bărbatul din visul ei îl cunoştea mult mai bine decât pe cel pe care îl avusese soţ până acum câteva luni, iar după lovitura puternică pe care o suferise la cap, visele deveniseră mai intense. Bărbatul din vis era brunet cu ochi verzi, avea nasul mic şi era bărbierit, fiind îmbrăcat în ţinute frumoase. Era un adevărat domn.  
  
După ce divorţul se termină şi Julie îl scoase definitiv din inimă pe Michael, dându-şi seama că nu era ceea ce căutase şi ceea ce îşi dorise pentru ea şi fiica ei, începu să cerceteze amănunţit de ce anumite vise se repetau necontenit, cine este bărbatul din viaţa ei de dincolo de vis şi unde şi-a pierdut fiica pe care cu siguranţă o mai avusese, poate într-o altă viaţă.  
  
Aşa cum era convinsă, sufletul omului se întrupează în mai multe vieţi, ce sunt trăite în diferite epoci, în diferite locuri, având parteneri de viaţă anumiţi oameni cu care poate ne întâlnim sau nu în vieţile viitoare. Citind anumite cărţi, reviste şi ziare şi mergând pe la mulţi specialişti, aceasta ajunse la concluzia că, o dată cu lovitura la cap, începuse să îşi amintească experienţe dintr-o viaţă anterioară şi să facă anumite legături dintre trecut şi prezent.  
  
Probabil că în trecut îşi pierduse fiica, dar avusese un soţ bun şi iubitor, o persoană deosebită cu care se înţelegea, acesta fiind bărbatul frumos din visele ei, care întotdeauna o ţinea în braţe, ea simţind o căldură nefirească atunci când acesta se apropia de ea, iar pe fiica sa pesemne că o pierduse undeva la malul mării, aceasta dispărând sau înecându-se în valuri. De atunci, ea o căuta necontenit, strigând şi plângând… posibil până îşi pierduse minţile.  
  
- În vacanţa de vară te voi lua cu mine, Jacqueline, să mergem într-o mică excursie care sunt sigură că îţi vă plăcea, îi spuse Julie fiicei sale. Vom părăsi acest oraş şi această ţară şi vom merge în America, să vizităm Marele Canion.  
  
Julie strânsese ani de-a rândul bani pentru a descoperi şi a cerceta viaţa ei trecută.  
  
- Bineînţeles că vom merge, mamă, răspunse fata dornică să vadă şi alte locuri noi, fiind sătulă de orăşelul ei mic, ploios şi înfrigurat.  
  
Acel peisaj similar celui din Marele Canion îi apărea Juliei în minte tot timpul şi pentru că nu îl mai văzuse niciodată dar auzise despre nenumăratele lucruri care se întâmplau acolo, voia să cerceteze cu amănuntul acel loc despre care circulau tot felul de legende şi de unde se visa necontenit căzând în gol.  
  
- Dacă bărbatul pe care îl visez există şi mă aşteaptă, acesta nu poate fi decât undeva în jurul Marelui Canion, cu care trebuie să existe o legătură, gândi aceasta, făcându-şi bagajul în grabă.  
  
Fiind într-un orăşel mic, cu puţini locuitori dar cu foarte multe catedrale şi biserici, Julie le vizita mereu pentru a se ruga, sperând că ea şi fiica ei vor fi apărate de către ceva ce ştia sigur că există, dar nu putea să defineasca acel “ceva”. Ştia cu siguranţă că acolo sus, acel “ceva” are grijă de ea şi de fiica ei şi nu avea nici un sens să ocolească vreo biserică atâta timp cât se simţea în siguranţă înăuntru. Acel “ceva” o salvase de la moarte când soţul ei o izbise cu capul de perete. Căzută la pământ, avusese tăria şi curajul de a se ridica şi de a lua viaţa de la capăt cu toate că nu era uşor, fiindu-i foarte greu să trăiască singură, fără rude, fără prieteni, fără părinţi şi fără un soţ care să o iubească.  
  
După căsătoria ei cu Michael la vârsta de optsprezece ani, ambii părinţi muriseră, tatăl ei de cancer iar mama ei într-un accident. Pe când traversa o stradă mică, mama sa fusese călcată de o maşină, rămânând paralizată, iar Julie stătuse ani întregi lângă ea, îngrijind-o până murise. În acel teribil moment de cumpănă din viaţa ei, se gândi că Dumnezeu o pune la o încercare pentru că ştie sigur că va reuşi. Dumnezeu nu îţi dă mai mult decât poţi duce, la acest lucru se gândea mereu când, îngenunchiată fiind de necazurile vieţii, se ridica mereu şi pleca mai departe, fiind convinsă că va reuşi să se ridice de la pământ de câte ori este nevoie.  
  
Făcându-si curaj şi ştiind sigur că locul ei pe pământ acum nu este în acest oras, îşi luă fiica şi plecă pe un drum unde nu avea să ştie ce se va întâmpla, dar unde ştia cu siguranţă că trebuie să ajungă pentru a lămuri aspecte din viaţa ei trecută, ceea ce îi spuneau visele de foarte mult timp.  
  
- Să mergem, draga mamii, sunt convinsă că în alt loc ne va merge amandurora mult mai bine. Tu trebuie să te încrezi în mine pentru că eu niciodată nu ţi-am dorit şi nu îţi voi dori răul.  
  
- Bine, mamă, eu nu am pus niciodată la îndoială acest lucru, răspunse fata.  
  
Referinţă Bibliografică:
DINCOLO DE VISE - CAPITOLUL I ` VIAŢA ÎN EXETER / Covaliu Christina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3424, Anul X, 16 mai 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Covaliu Christina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Covaliu Christina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!