CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Copii >  





CĂLĂTORIE ÎN TIMP - VOLUMUL II
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CĂLĂTORIE ÎN TIMP  
  
VOLUMUL II  
  
De CRISTINA GABRIELA COVALIU  
  
 
  
Cuprinşi de febra descoperirilor, după mai mulţi ani, cei doi copii, Iulia şi Dorin, împreună cu noul lor prieten nu se opresc aici, şi gândul le zboară zi după zi la acel copac magic cu ajutorul căruia ei au fost trimişi în trecut şi în viitor, fără să îşi dea seama, dorindu-şi din inimă să mai facă o călătorie, poate ultima, pentru descoperirea altor lumi. Stârniţi de interesul pentru ceea ce îi înconjoară, nevrând să se limiteze doar la ceea ce ştiu şi vrând să afle din ce în ce mai multe lucruri noi, ei se gândesc că ar fi bine să caute din nou portalul dintre lumi.  
  
Sfătuindu-se toţi trei dacă să se încumete sau nu, ajung la concluzia că da, ar fi bine să îl caute din nou şi să vadă ce s-a mai întâmplat cu el. O singură întrebare îi chinuie, de ce până la ei nimeni nu a mai găsit această poartă între lumi...  
  
Michael, Iulia şi Dorin îşi fac curaj, îşi iau câte un rucsac în spate şi pleacă în pădurea în care, cu câţiva ani în urmă, au trecut pentru prima dată în altă lume, descoperind ceva miraculos, la care nimeni nu se gândise. Păşind cu teamă şi cu foarte multă emoţie, Dorin loveşte cu tocul briceagului său în pom, dar nimeni nu ştie de câte ori ar trebui. Michael vine cu propunerea să bată de şapte ori, iar Iulia de douăzeci de ori. Fata se gândeşte că poate se vor teleporta peste douăzeci de ani, nu peste şapte cum vrea Michael. Dar copiii nu ştiu sigur dacă pocniturile în copac înseamnă anii, deoarece ei la început au bătut doar de cinci ori şi au ajuns în Paleolitic.  
  
Înfriguraţi de gândul că nu se vor mai putea întoarce niciodată acasă în cazul în care rămân prizonieri în timp, temerarii îşi fac curaj şi ciocănesc de douăzeci de ori în scoarţa copacului putred, ce se deschide ca o uşă şi le arată priveliştea mult aşteptată: portalul dintre lumi.  
  
Cei trei se aruncă în interiorul copacului ca în trecut şi un suflu puternic îi trage cu mare viteză, aruncându-i ca un uragan pe o câmpie întinsă şi netedă. Ei cad, vin unii peste alţii, iar Michael îşi suceşte glezna. Din această cauză Iulia şi Dorin trebuie să îl poarte pe umeri până la prima casă sau la primul popas ce le va ieşi în cale. Îi aşteaptă o lume necunoscută şi, ca de obicei, aceştia rămân miraţi în drum: au vrut aventură, iar acum au parte de ea.  
  
- Te doare rău piciorul, Michael? întreabă Iulia speriată.  
  
- Cu piciorul mă descurc, să vedem cum ne vom descurca cu această lume nouă.  
  
Cei trei merg şi merg, ieşind din pădure, şi întâlnind tot felul de case măreţe, asemeni unor conace, elegante, frumoase, înconjurate de multă verdeaţă, cu pomi, cu flori, în care soarele străluceşte cu căldură, păsărelele cântă, iar animalele pădurii trec nestingherite printre ei, de parcă nici nu i-ar vedea.  
  
- Priveşte, parcă nu le e teamă de noi, spune Dorin cu bucurie.  
  
- Ce blânde şi ce frumoase sunt!  
  
Ajunşi în faţa unui conac, privesc pe geam cu înfrigurare, gândindu-se ce poate fi înăuntru, în ce secol sunt, în ce an şi cine îi va întâmpina... Nevrând să îşi deranjeze gazdele, se pitulează după casă, aşteptând să vadă locatarii conacului, care probabil erau la etaj. După mai multe ore de aşteptare, Dorin îşi dă seama că persoana din casă i se pare cunoscută, dar nu ştie de unde să o ia, şi îi atrage atenţia Iuliei:  
  
- Ia priveşte în casă, şi să îmi spui cu cine seamănă proprietarul.  
  
Michael şi Iulia se uită fără grai înăuntru. Într-adevăr, cea din casă li se pare cunoscută, dar chiar nu îşi dau seama cine este... Abia mai târziu vor afla cine sunt cei din conac.  
  
Fata bate uşurel în uşă, hotărându-se să ceară ajutor şi mai multe informaţii despre anul în care sunt. Uşa se deschide, iar în pragul ei apare o tânără cu păr lung roşcat, cu ochi verzi, slăbuţă şi înaltă, cu un copil în braţe. Aceasta îi pofteşte pe cei trei cu prietenie în casă, oferindu-le găzduire. Copiii îi povestesc femeii de unde vin, cum au călătorit mereu şi cum vor continua să călătorească până când vor descoperi lumi noi, neştiute şi nevăzute de nimeni. Întâmplător, femeia cu copilul în braţe se numeşte tot Iulia şi seamănă izbitor cu fetiţa ce i-a bătut în uşă. Aceasta îi povesteşte la rândul ei că şi ea când era copil, împreună cu cei doi prieteni ai ei, pe vremuri, cu mai mulţi ani în urmă, a descoperit, asemeni lor, un copac, care a dus-o în trecut, şi apoi în viitor, fără să rămână uimită şi să se îndoiască de spusele lor, aşa cum s-ar fi aşteptat copiii. Le mai spune şi că prietenii ei se numesc Dorin şi Michael.  
  
Băieţii, neapucând să se prezinte la început, când au intrat în casă, îşi dau seama că această fată frumoasă este prietena lor Iulia, peste douăzeci de ani! Să fie acest lucru posibil? Sunt în acelaşi oraş, şi în aceeaşi ţară, dar peste douăzeci de ani? Cei trei s-au întâlnit cu ei în viitor? Lucrul acesta le face părul măciucă, îi pune pe gânduri, iar privirea le este plină de neîncredere şi frică... Vor vedea ceea ce cu adevărat au vrut să vadă: viaţa lor, în viitor.  
  
Iulia începe să tremure şi îi ia pe băieţi de mână. Are mari emoţii şi le şopteste la ureche:  
  
- Sunt eu, dar cu douăzeci de ani mai mare! Şi am chiar şi un copil! Să fie posibil aşa ceva?  
  
- Dacă întorcându-ne la noi acasă vom schimba viitorul? Noi nu vrem să intervenim în timp. Totul trebuie să decurgă aşa cum a fost scris....  
  
După ce doamna Iulia se întâlneşte cu domnişoara Iulia, cele două se strâng în braţe, doar au o viaţă comună, iar fata întreabă dacă ştie ce s-a întâmplat cu cei doi băieţi.  
  
- Da, sigur că ştiu, încă suntem prieteni cu toţii! Ne vizităm tot timpul. Numai că Dorin este astronaut şi este plecat pe Marte, iar Michael urmează să vină aici, acasă la mine ... este soţul meu şi tatăl copilului meu.  
  
Cu sudori reci pe frunţi, cei trei îşi dau seama ce fel de viitor îi va aştepta. Să fie oare posibil acest lucru? Iulia este fizician, duce o viaţă fericită şi liniştită alături de Michael, care este cercetător ştiinţific. Iulia mare mai povesteşte că s-au apucat de cercetare şi au învăţat foarte mult după ce pomul descoperit de ei i-a propulsat înainte şi înapoi, în trecut şi în viitor, schimbându-le în bine viaţa şi destinul.  
  
- Dacă nu am fi descoperit la momentul respectiv acel portal între lumi, poate eram nişte simpli copii. Acum toţi trei am ajuns ceva ce nu ne-am fi imaginat niciodată! spune Dorin entuziasmat. Dintotdeauna mi-am dorit să devin astronaut dar nu am crezut că într-adevăr voi ajunge pe Marte într-o bună zi.  
  
Cei patru se aşează la masă, dar sunt întrerupţi de o bătaie în uşă... Iulia mare deschide uşa, iar soţul ei trece pragul zâmbind: este chiar Michael, Michael ce are cu douăzeci de ani în plus faţă de copilul ce stă acum la masă, mâncând dintr-o îngheţată ce i se topeşte în linguriţă. Se priveşte el pe el cu uimire:  
  
- Oau! Sunt chiar eu, spune Michael mic.  
  
- Cine sunt musafirii noştri? Ai cumva o soră mai mică, Iulia? întreabă Michael mare în glumă.  
  
- Suntem chiar noi, cu douăzeci de ani în urmă Michael. Ţii minte, când eram noi copii şi am intrat în copacul ce făcea trecerea între lumi? Ţii minte cum am călătorit?  
  
Michael mare rămâne mirat şi îşi aminteşte de copacul fermecat şi de călătoriile făcute... ce vremuri trăiseră şi ce descoperiri făcuseră...  
  
Rămân în continuare tăcuţi şi gânditori, privindu-se unii pe alţii şi neputând să mai scoată un cuvânt... Soarta îi pusese faţă în faţă. Celor mari le amintise de trecut, iar celor mici le arătase cum vor decurge lucrurile peste ani şi ani. Michael mare le povesteşte prietenilor că trăiesc ani liniştiţi, fără războaie, cu natura mereu înfloritoare, cu recolte bogate, fără evenimente majore ce ar putea distruge fericirea oamenilor din acea vreme. Cu toate că începuseră să se facă defrişări, oamenii le-au stopat din cauza surpărilor de teren şi au plantat puieţi mici, tineri, făcând multe pepiniere şi redând naturii ceea ce îi fusese luat: pădurile.  
  
Cu grija omului faţă de natură s-a trăit şi se trăieşte ani de zile şi probabil că aşa va fi şi pe viitor, iar cei trei copii răsuflă uşuraţi fiindcă îşi amintesc de ravagiile făcute de natură din cauza schimbărilor climatice şi încălzirii globale, amintindu-şi şi de călătoria lor în anul 3014 când nu au mai văzut grădini cu flori, păduri verzi, munţi, animale şi ape limpezi, cristaline, ci doar megastructuri de metal, cu oameni grăbiţi asemeni unor roboţi, ce nu aveau un copac şi nu puteau admira o floare.  
  
Michael mic le mulţumeste încă o dată pentru a mia oară celor doi prieteni ai săi, Iulia şi Dorin, care l-au adus dintr-o vreme de război, din America, şi i-au redat libertatea de a fi copil, de a se juca, de a admira natura şi de a trăi asemeni altor copii de vârsta lui. Fără cei doi probabil că acum el ar fi fost mort în acel război cumplit, Războiul Civil. Acum va avea ocazia şi să îşi întemeieze o familie, alături de Iulia, pe care o iubeşte nespus de când a văzut-o prima dată, şi de fetiţa lui mică, pe care a botezat-o Dorina, în onoarea prietenului lui temerar Dorin, ce acum este pe Marte.  
  
Rămaşi cu emoţie în suflet, eroii se despart, luându-şi la revedere unii de la alţii, cei mici de la cei mari, şi cei trei copii pleacă spre copacul lor fermecat, portalul dintre lumi, ce îi va duce probabil acasă, unde se vor pune serios pe cercetat şi învăţat, sperând să ajungă ceea ce au văzut în viitor, peste douăzeci de ani. Viitorul lor începe acum, aici, întorşi acasă, cu gânduri serioase, muncind asiduu pentru viitorul ce îl vor avea împreună. Îşi promiseseră în trecut că nu se vor despărţi şi acum sunt convinşi de acest lucru. Vor rămâne împreună pentru toată viaţa: ei trei, nedespărţiţi.  
  
- Ce bine îmi pare că ne-am hotărât să mai facem o ultimă călătorie! Ce frumos va fi viitorul nostru împreună, spune Iulia mândră.  
  
- Da, e minunat, vom ajunge ceea ce ne-am dorit, spun cei doi băieţi într-un glas.  
  
- Să mergem repede acasă, avem mult de învăţat, să nu mai pierdem timpul!  
  
Cei trei se iau de mâini, ciocănesc de douăzeci de ori cu tocul briceagului şi se aruncă în scoarţa copacului care, deschizându-se, îi trage înăuntru ca o tornadă, şi apoi îi împinge, trimiţându-i unde le era locul: acasă la ei, la familiile lor, în anul de unde au plecat. Ei se rostogolesc din nou pe pământ, iar Michael constată cu înfrigurare că nu mai are glezna scrântită, nu îl mai doare nimic.  
  
- Am adormit cumva la umbra copacului? A fost un vis sau a fost aievea? se întreabă cei trei.  
  
Dar Iulia bagă mâna în rucsac şi verificându-l, găseşte o amintire din viitor, cu care venise aici, ca semn că nu a fost un vis: o jucărie mică din pluş, băgată de fetiţa ei când va fi mare, Dorina, în rucsacul ei. Deci totul a fost adevărat... nu a fost un vis...  
  
Alergând fără încetare, cei trei ajung la casele lor, deschid uşile şi intră în casă, mergând direct la birourile şi la cărţile lor, unde vor face totul pentru ca acel viitor să se adeverească...  
  
 
  
SFÂRŞIT  
  
Referinţă Bibliografică:
CĂLĂTORIE ÎN TIMP - VOLUMUL II / Covaliu Christina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2787, Anul VIII, 18 august 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Covaliu Christina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Covaliu Christina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!