CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Copii >  





ÎNTÂMPLĂRI CU IULIA ŞI DORIN
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ÎNTÂMPLĂRI CU IULIA ŞI DORIN  
  
PĂDUREA MAGICĂ  
  
De CRISTINA GABRIELA COVALIU  
  
 
  
A fost odată o fetiţă roşcată, cu ochi mari albaştri, cu pielea albă, pe nume Iulia. Ea are zece ani şi îşi doreşte mult să viziteze o pădure întunecoasă despre care a auzit în poveştile bunicilor că este plină de lucruri magice, ce nu se găsesc pretutindeni. Trăind singură alături de părinţii săi, se hotărăşte să vorbescă cu vecinul ei, Dorin, despre această pădure, în speranţa că el o va însoţi în călătoria ei către Pădurea Magică. Dorin este şi coleg de şcoală cu ea şi are doisprezece ani. Este un băiat brunet, cu ochi mari verzi, foarte deştept, primul la învăţătură. Este cuminte, curajos şi nu se dă în lături de la nimic. Este singur la părinţi, şi aceştia îl iubesc foarte mult.  
  
- Dragă Dorin, te rog frumos, vrei să mă însoţeşti şi pe mine până într-o pădure despre care am auzit de la bunicii mei că e magică? Acolo nu te vei plictisi, deoarece se spune că este plină de minunăţii. Mi-e cam frică să mă duc singură, dar alături de tine, un băiat aşa viteaz şi voinic, nu îmi mai este.  
  
- Sigur, spune Dorin fericit, încântat de vecina lui şi de noua misiune. Să mergem!  
  
Cei doi îşi umplu un săculeţ cu provizii şi la răsăritul soarelui, după ce stelele pălesc una câte una pe albastrul senin al cerului, îşi iau tălpăşiţa binişor unul după altul, fără să se uite înapoi, de teamă că vor fi prinşi de părinţi.  
  
Copii merg ce merg pe o potecă îngustă ce şerpuieşte înspre munte, până întâlnesc o pădure mare, cu arbori negri, înalţi, unde bufniţele îşi făcuseră cuib şi strigau, îngrozind oamenii:  
  
- Bu-huuuuuuuuuu-huuuuuuuuuuuuuuuuuuu!  
  
- Aouăleu, Dorin, ce bufniţe! De ce sunt aşa mari? Şi ce ochi uriaşi au!  
  
- Nu te speria, cu aceşti ochi mari, bufniţele văd în noapte, pentru că sunt păsări ce dorm ziua, iar noaptea ies la pândă.  
  
Iulia şi Dorin păşesc uşurel prin desişul pădurii unde îi vor aştepta în continuare alte surprize la care nici nu gândesc….  
  
Ca la un semn, toate animalele pădurii încep să urle: urşii mormăie, lupii urlă, vulpile ţipă, cerbii boncăluiesc, ciorile cârâie, e un zgomot de nedescris, ce îi înspăimântă pe cei doi copii...  
  
- Oare ce se întâmplă? întreabă Dorin speriat.  
  
O ploaie iscată ca din senin se porneşte şi curge şiroaie, asemeni unei cascade prin care nu se mai vede nimic. Curge şi curge din toate părţile, iar copiii stau pe loc, speriaţi. Pe unde o să mai treacă ei?  
  
- Ia-mă de mână Dorin, să fugim!  
  
Cei doi trec de ploaia ce curge şiroaie, iar dincolo de perdeaua de ploaie, zăresc un cer senin şi un curcubeu ce are în el toate culorile.  
  
- Uite, ROGVAIV: Roşu, Oranj, Galben, Verde, Albastru, Indigo şi Violet. Sunt culorile curcubelului, spune Iulia cu bucurie. Ce frumos este!  
  
Copiii alunecă pe el ca pe un tobogan şi coboară, alunecând în jos cu viteză, până ajung într-o pădure de aur, fermecată, unde îi aşteaptă zâmbind o zână, îmbrăcată toată în aur, cu părul blond, lung, pe care aproape calcă asemeni unei trene. Ea ţine în mână o baghetă magică. E Zâna Pădurii de Aur.  
  
- Bine aţi venit în Pădurea de Aur fermecată! le spune domniţa zâmbind fermecător. Sunteţi bineveniţi... pe aici de sute de mii de ani nu a mai trecut nimeni.  
  
- Eu sunt Iulia.  
  
- Iar eu sunt Dorin, suntem colegi de clasă şi vecini.  
  
- Am auzit multe despre această pădure fermecată dar nu credeam că există cu adevărat. Suntem fericiţi că te întâlnim, mai spune Iulia.  
  
- Vă voi povesti câte ceva despre această pădure magică, spune prinţesa... Cu foarte multe sute de ani în urmă, un prinţ fermecat a trecut pe aici, a făcut un castel din aur, şi a fost înconjurat de toate animalele pădurii. El le înţelegea graiul şi vorbea cu ele, iar ele la rândul lor i-au povestit prinţului fermecat despre viaţa lor, despre familiile lor, rugându-l să aibă grijă în continuare de ele.  
  
Fiindcă mulţi ani la rând nu a fost deranjată de nici un vânător şi de nici o primejdie, pădurea s-a transformat încet-încet în aur, iar animalele s-au înmulţit, fiind din ce în ce mai numeroase. Ele trăiesc aici şi astăzi, nestingherite, în armonie, fără să se vâneze unele pe altele.  
  
Eu am preluat cu foarte mulţi ani în urmă pădurea de la prinţul fermecat, şi am grijă de ea în continuare, lăsând-o peste veacuri urmaşilor noştri. Dacă vreodată această pădure va fi invadată de răufăcători, odată cu ea va pieri şi lumea, fiindcă fără animale nu vor putea exista nici plantele, nici păsările, nici oamenii.  
  
După această pădure fermecată, mergând timp de cinci zile spre Răsărit, veţi întâlni pe sora mea, Zâna din Pădurea de Argint. Acolo sunt foarte multe plante, pomi, flori de toate culorile şi mărimile. Şi ea păzeşte, asemeni mie, pădurea pentru a nu fi vizitată de oameni străini. Voi doi sunteţi primii care aţi ajuns pe aceste meleaguri. Pe aici nu a trecut picior de om înaintea vostră. Bunicii voştri ştiau de această pădure deoarece, când erau copii, cu mult timp în urmă, bunicii şi străbunicii lor le-au povestit despre ea, pentru că, asemeni vouă, fusese descoperită din întâmplare de alţi copii, iubitori de natură ca şi voi.  
  
Luându-se de mână, cei doi se pregătesc de plecare, vrând să ajungă mai departe în Pădurea de Argint, fiind curioşi să o descopere şi pe aceea.  
  
- La revedere, zână dragă. Îţi mulţumim mult pentru ospitalitate.  
  
- Rămâneţi cu bine!  
  
După cele cinci zile de mers, sleiţi de puteri şi rămaşi fără merinde, Iulia şi Dorin ajung în Pădurea de Argint, unde au nevoie de hrană şi de odihnă... Cei doi se culcă la rădăcina unui copac, obosiţi. O adiere lină de vânt le mângâie faţa şi zăresc printre gene o zână frumoasă ce îi trezeşte şi le oferă bucate alese. Ea este însoţită de mulţi pitici, mici, drăguţi, purtând fesuri roşii pe cap. Sunt locuitorii şi străjerii Pădurii de Argint.  
  
- Treziţi-vă, copii. Aţi mers mult şi probabil vă este foame. Ajutoarele mele vă vor aşeza masa şi vă vor ospăta cu bunătăţi, iar apoi vă aşteaptă pătucuri mici şi călduroase unde vă veţi putea odihni. Sunt ale piticilor, dar voi sunteţi mici ca ei, şi veţi avea loc în ele. Sora mea mi-a trimis veste printr-o privighetoare că veţi veni şi vă aşteptam.  
  
- Mulţumim, spun cei doi într-un glas. Tu eşti Zâna de Argint?  
  
- Da, răspunde aceasta fericită. M-aţi găsit în sfârşit.  
  
Piticii sunt mulţi, atât de mulţi că nu se pot numara, sunt câtă frunză şi iarbă. Au bărbi albe şi lungi până la genunchi, ochi mari şi hăinuţe frumos colorate. În picioare poartă nişte opincuţe cu vârful lung şi întors iar la fesurile roşii au ciucuri mari cât nişte mingi. De bucurie că văd şi ei copii în sfârşit, piticii se manifestă în toate felurile: se urcă unul în cârca celuilalt, se trag de bărbi şi îşi scot căciulile, aruncându-le cât de sus pot. Fac multe ghiduşii, scoţând din fesuri fel şi fel de obiecte, ba chiar şi bunătăţi. Cel mai bătrân pitic scoate mere şi le oferă copiilor, iar cel mai tânăr scoate bomboane de ciocolată. Când Zâna îi cheamă, se aliniază cu toţii, unul în spatele celuilalt, bătând pasul ca la armata. Sunt mici şi simpatici, iar copiii îi îndrăgesc nespus.  
  
După ce copiii mănâncă şi se odihnesc în pătuţurile lor, frumoasa zână care este îmbrăcată toată în haine argintii, şi are părul lung, alb şi ondulat, le povesteşte despre această pădure magică, în care ei sunt primii copii sosiţi aici. Numai ei o pot vedea pentru că sunt cu sufletul curat şi cu intenţii bune. Dacă vor fi descoperiţi de alţi oameni răi, animalele vor fi vânate, florile rupte şi pomii tăiaţi, iar după secole şi secole de existenţă, pădurea aceasta nu va mai dăinui şi va fi distrusă.  
  
Dorin şi Iulia promit că nu vor spune niciodată despre această minune. Nu ar dori ca, după atâtea sute de decenii, să fie spulberat un vis atât de frumos din cauza lor. După mai multe zile de şedere în pădurea de vis, află de la Zâna de Argint că aceasta mai are o soră în Pădurea de Aramă. Aşa cum Zâna de Aur le-a spus despre Zâna de Argint, aşa şi cea din urmă le spune cum să ajungă la sora lor mai mică. Cele trei surori nu s-au văzut de mult timp, şi cu ajutorul copiilor, pot să îşi transmită una alteia veşti despre pădurile în care se află.  
  
- Dragii mei, dacă mergeţi în continuare zece zile şi zece nopţi spre Răsărit, veţi întâlni o altă pădure, mult mai mare decât a mea şi a surorii mele: Pădurea de Aramă. Vă doresc drum bun şi spuneţi-i surorii mele că sunt sănătoasă şi pădurea încă există.  
  
Iulia şi Dorin pornesc cu desaga plină de mâncare, după ce zâna le-a dat în dar o mulţime de bunătăţi pentru drum. Ei merg şi merg, zile şi nopţi, prin ploi şi vânt, furtuni şi întuneric, trecând printre fulgere ce brăzdeaza cerul şi tunete ce despică pământul, înfruntând greutăţi mai mari decât pot duce.  
  
După zece zile şi zece nopţi, obosiţi şi înfriguraţi, cu feţele palide, ajunşi la capătul puterilor, cei doi temerari zăresc de departe o pădure de zece ori mai mare decât cele întâlnite până acum, cea de aur şi cea de argint. Sunt întâmpinaţi de o prinţesă magică, foarte înaltă, cu părul atât de lung încât, ca să nu îl târâie după ea, este purtat în braţe de către piticii ei, zece la număr.  
  
Aceasta îi suie pe cei doi în cel mai înalt pom ce există în Pădurea de Aramă, unde sunt situate pătucuri curate, toate aflându-se pe crengile acestui copac. Ca să nu le încurce între ei, piticii au pătuţurile de diferite culori: unul e roşu, altul albastru, galben, verde, violet, mov, alb, roz, portocaliu, maro şi negru. Acolo piticii şi prinţesa îşi petrec nopţile, veghind deasupra pădurii, pentru ca nici un intrus să nu păşească pe acest tărâm de basm.  
  
Şi ei sunt fericiţi la vederea celor doi copii, dau mâna cu ei şi se prezintă. Au nume ciudate, cum ar fi: Nic, Pic, Poc, Moc, Ţoc, Ţic, Tic, Tac, Pac, Cem şi Gem. Ei sunt preferaţii zânei şi nu se despart de ea nici o clipă, îndeplinindu-i toate dorinţele, sunt bătrâni dar par totuşi copii.  
  
Fac adevărate numere de magie, vrăji prin care transformă apa în suc, fructele în bomboane, iarba în fructe, iar frunzele copacilor în păsări mai mari sau mai mici. Chiar şi ei se pot transforma unii pe alţii în fluturi şi animale, lăsându-i pe Iulia şi Dorin uimiţi de măiestria vrăjilor. Copiii fac mare haz şi îi încurcă pe unii cu alţii, neştiind cine ce este. Zilele trec uşor, iar ei nu îşi dau seama că timpul trece aşa de repede.  
  
Prinţesa e fericită când aude că cele două surori, cea de aur şi cea de argint, i-au trimis aici pe cei doi copii şi că pădurile lor vor dăinui de-a pururi. Ea le povesteşte copiilor că această pădure este mai bătrână decât cele două, de la începuturile lumii, până în prezent. Aici nimeni nu a călcat aceste meleaguri de vis, nu a deranjat animalele, nu a tăiat nici un copac, nu a călcat iarba în picioare şi nu a rupt vreo floare.  
  
Cu sute de mii de ani în urmă, străbunicii, bunicii şi apoi părintii prinţesei au fost cei care au păzit aceste meleaguri necunoscute de nimeni. Iar aceştia i-au lăsat ei moştenire să ducă peste secole taina împărăţiei fermecate, la copiii ei, nepoţi şi apoi strănepoţi.  
  
Dorin şi Iulia îi promit şi acestei domniţe de aramă că vor păstra secretul descoperirii acestei păduri pentru tot restul vieţii lor. Totul este aşa de pur, aşa de curat şi frumos, e atâta veselie şi bună dispoziţie, încât păsărele ciripesc neîncetat cu glasurile lor minunate, iar izvoarele repezi şi cristaline susură lin un cântec mirific. După multe zile şi nopţi trăite în această pădure magică, cei doi copii sunt avertizaţi că, la întoarcere, ar putea să treacă prin nişte greutăţi pe drumul spre casa lor. Se zvoneşte că prin aceste păduri mai trăieşte şi un vrăjitor bătrân, ce ia copiii prizonieri pentru a nu spune despre aceste locuri părinţilor lor sau colegilor de la şcoală, iar ei trebuie să facă dovada că niciodată nu vor destăinui lumii acest secret.  
  
- La revedere, zână bună, spune Iulia prinţesei de aramă. Rămâi cu bine.  
  
- Cine ştie când vom mai putea ajunge aici, noi sau poate copiii copiilor noştri, spune Dorin, oftând.  
  
Încărcaţi de bunătăţi oferite de Zâna de Aramă, fructe, dulciuri şi alte bucate alese, cei doi copii păşesc cu tristeţe pe drumul spre casa lor. Au trăit o experienţă de neuitat, însă nu o pot împărtăşi nimănui. Oricum, nimeni nu îi va crede...  
  
Copiii merg ce merg şi ajung la un podeţ mic, din lemn, şubred şi putrezit, pe care trebuie să îl treacă pentru a traversa o râpă adâncă şi primejdioasă. Dorin o ia înainte pentru a cerceta dacă podeţul nu e rupt...  
  
- Fii cu băgare de seamă, Dorin, dacă podul se rupe, eu nu pot să mai ajung pe malul celălalt, iar tu poţi cădea în prăpastie.  
  
Dorin păşeşte cu atenţie, iar plăcile de lemn cedează una după alta, băiatul ţinându-se acum doar de marginea podului, care este din sfoară subţire. Se agaţă de sfoară ca de o liană, îşi ia avânt şi prinzând-o pe Iulia de mână, o saltă, aruncând-o pe malul celălalt. Cei doi ajung cu viteză, căzând unul peste altul...  
  
- Vai, ce spaimă am tras, strigă Iulia şi Dorin într-un glas. Ce tare ne-am lovit!  
  
Sunt zgâriaţi şi juliţi, însă nimeni nu se plânge. Ei ştiu că pe acest tărâm, undeva ascuns, trebuie să fie vrăjitorul cel rău, care îi va pune la încercare, să vadă dacă vor spune ceva despre pădurea magică. Merg de-a buşilea prin iarba înaltă, ca să nu îi vadă nimeni, nu vorbesc, iar de frică, aproape că nu respiră. Îşi fac semne discrete unul altuia, vorbind pe muteşte. Însă - Vai!- în faţa lor apare, înalt de trei metri, un vrăjitor uriaş, care le ţine calea:  
  
- V-am prins, ştrengarilor! Până aici v-a fost!  
  
Vrăjitorul are barba lungă, părul şi mai lung, alb, are un coif ascuţit asemeni magicienilor. Poartă o pelerină roşie, lungă până în pământ, iar în mână ţine un toiag cu care izbeşte nervos în pământ. Bate din picior, iar condurii lui fermecaţi fac un zgomot de nedescris.  
  
- De aici nu mai scăpaţi, hoţomanilor! Ia veniţi la mine, să vorbim oleacă!  
  
- Lasă-ne în pace, moşule! Noi ne ducem acasă la părinţii noştri. Nu ştim ce ai cu noi, nu am văzut nimic şi nu ştim nimic!  
  
- Ia spuneţi voi, dragii moşului, pe unde mi-aţi umblat?  
  
- Am cules flori din pădure, nu vezi că avem un bucheţel aici înăuntru în săculeţ, spune Dorin băgând mâna după el.  
  
- Mda, dar de unde veniţi? mai întreabă vrăjitorul.  
  
- De la o mică plimbare, am făcut baie în apă şi plajă la soare, spune Iulia râzând.  
  
- Oare aşa să fie? întreabă moşul. Şi cu Pădurea de Aur, de Argint şi de Aramă, cum rămâne?  
  
- Care Pădure de Aur, de Argint şi de Aramă, moşule? Ţi-ai pierdut minţile, spun copiii într-un glas. Nu ştim nimic de asemenea păduri. Despre ele am citit doar, în cărţile cu poveşti de la şcoală.  
  
Bătrânul ridică toiagul ce îl are în mână şi face o vrajă, transformându-i pe cei doi copii în doi purceluşi graşi, de toată frumuseţea.  
  
- Guiţ, guiţ! strigă cei doi într-un glas, dar moşul le înţelege graiul... şi el vorbeşte limba păsărilor şi a animalelor.  
  
- Acum să îmi spuneţi adevărul, altfel veţi rămâne porci. Cu cine v-aţi întâlnit în Pădurea de Aur, Argint şi de Aramă??  
  
Nici copiii nu se lasă mai prejos, guiţă în continuare, spunând moşului că nu ştiu de nici o pădure fermecată.  
  
- Dacă nu îmi spuneţi adevărul, veţi rămâne transformaţi în porci pentru totdeauna!  
  
Dar fără să se sperie, Iulia răspunde hotărâtă:  
  
- Atunci lasă-ne porci pentru totdeauna, fiindcă nu ştim nimic de nici o pădure şi nu are sens să te minţim că ştim, dacă de fapt nu ştim nimic...  
  
Înduplecat şi râzând, moşul ridică toiagul şi transformă copiii la loc, spunându-le că au trecut testul de încredere.  
  
- Bine copii, vă cred. Ştiu că aţi văzut pădurile, dar că nu veţi spune nimănui. Sunteţi de încredere, aţi trecut testul, sunt mândru de voi şi acum puteţi merge la casele voastre.  
  
Pesemne cele trei zâne bune erau şi ele păzite de acest vrăjitor care nu era tocmai rău, ci doar păzea lucrurile magice din pădurea fermecată.  
  
Luându-şi la revedere, cei doi năzdrăvani pleacă pe drumul spre casă, fericiţi că au scăpat cu bine de toate încercările şi sunt din nou copii. Sunt convinşi că părinţii lor îi aşteaptă în prag îngrijoraţi. După mai multe zile de mers, cei doi se apropie, şi, zărindu-şi căsuţele micuţe, o rup la fugă, strigând într-un glas:  
  
- Uite căsuţele noastre frumoase! Ce bine e acasă!  
  
- Unde aţi fost copii? Am fost tare îngrijoraţi, întreabă părinţii lor. Atât părinţii Iuliei, cât şi ai lui Dorin ajunseseră la concluzia că cei doi au lipsit mult de acasă şi probabil s-au rătăcit.  
  
Dorin şi Iulia se strâng de mână şi îşi fac cu ochiul unul altuia, ca doi ştrengari ce sunt.  
  
- Ne-am plimbat şi noi, pe aici, prin poieniţă ... şi am uitat că timpul trece atât de repede. Vă rugăm să ne iertaţi. Nu se va mai întâmpla niciodată, spun cei doi într-un glas, hotărâţi să păstreze taina pădurii magice multă vreme de acum încolo.  
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNTÂMPLĂRI CU IULIA ŞI DORIN / Covaliu Christina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2735, Anul VIII, 27 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Covaliu Christina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Covaliu Christina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!