CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Copii >  





Poveste de iarna
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
POVESTE DE IARNĂ  
  
De CRISTINA GABRIELA COVALIU  
  
 
  
Într-un sătuc mic, uitat de lume, parcă la capătul pământului, unde ningea neîncetat şi era frig mereu, trăiau nişte copii care nu credeau că vor primi vreodată jucării de la părinţii lor, fiindcă erau foarte săraci, şi nu îşi permiteau să le cumpere cadouri niciodată. Ei auziseră de la bunicii lor despre Moş Crăciun, care vine la copiii cuminţi în fiecare iarnă, cu daruri minunate şi bunătăţi. Şi cu toate că erau foarte cuminţi, la ei niciodată Moşul nu sosea.  
  
Într-o zi, toţi copii din sat se strâng la joacă, formând un om mare de zăpadă, apoi încercuindu-l, se pun la vorbă, povestind întâmplări auzite de la părinţi, despre Moş Crăciun.  
  
- Oare la noi de ce nu vine Moşul? întreabă Căălin, un băiat frumos, cu ochi mari, căprui şi părul castaniu.  
  
- Poate nu suntem suficient de cuminţi? spune şi Marian.  
  
- Dar eu am ajutat-o pe bunica la curăţenie, şi am pregătit şi masa, răspunde Sorina.  
  
- Iar eu am dat zăpada din toată curtea, făcând o potecă până la hambarul cu fân, ca tatăl meu să poată merge la animale să le hrănească, spune şi Mihai.  
  
- Nu acesta e motivul pentru care Moşul ne ocoleşte. De mai mulţi ani încoace, lui Moş Crăciun i s-a întâmplat ceva, pentru că eu, după cum îmi amintesc, când eram copil primeam multe jucării de la el.  
  
După ce stau mai multe ore de vorbă, cei patru pleacă supăraţi pe la casele lor, deoarece nu peste mult timp avea să fie din nou Crăciunul, o zi feerică, magică, pe care toţi copiii trebuie să o sărbătorească cu drag, iar ei, ca de obicei, se vor uita la un brad frumos împodobit, dar fără să aibe cadouri sub el, lucru care îi va întrista pe toţi.  
  
Lângă acest sătuc mic şi vesel, plin de copii frumoşi şi cuminţi, se afla o pădure mare, unde, de nenumărate ori, braconierii vânau fără să aibe permisiunea satului, ucigând urşi, căprioare, vulpi şi reni, pe care îi mâncau, iar din blana lor îşi făceau căciuli şi haine călduroase. Aici, copiii se jucau în voie, nestingheriţi de nimeni, ocolind cu grijă capcanele pădurarilor, şi aducând mâncare pentru vietăţile pădurii.  
  
Într-o zi, Cătălin îi cheamă pe cei trei prieteni, şi vine cu o idee, să meargă împreună mai adânc în pădure, ca să desfacă toate capcanele puse de braconieri şi să scape toate animalele prinse în ele.  
  
- Să mergem să le dăm drumul! spune Sorina veselă. Să le desfacem lăbuţele din capcană şi să le eliberăm. În felul acesta vom face o faptă bună şi îi vom învăţa minte pe braconieri, să nu mai vâneze în pădurea noastră.  
  
- E păcat să facă rău animalelor nevinovate.  
  
Cei patru se îmbracă gros, îşi iau săniuţele şi pleacă prin pădurea albă, unde copacii sunt îmbrăcaţi în gheaţă, iar în locul frunzelor atârnă ţurţuri grei şi mari. Ninge liniştit iar pe jos este un strat foarte mare de omăt, în care picioruşele copiilor se afundă până la genunchi. Prietenii cercetează atent pădurea, sperând să găsească vreo vulpe sau vreun ren, cărora să le dea drumul din capcană.  
  
Mergând uşurel, Sorina vede o vulpe mare şi roşcată prinsă într-un laţ, ce dă din urechi speriată. Are laţul în jurul unei lăbuţe şi nu poate scăpa din strânsoare, oricât de mult s-ar zbate. Cătălin se apropie uşor, cu teamă să nu fie muşcat, dar Mihai o prinde de după gât şi o ţine pe loc, lăsându-l pe Cătălin să se apropie de lăbuţă, şi, desfăcându-i laţul, acesta o eliberează pe frumoasa roşcată, pentru a nu-şi face braconierii căciuli din blana ei. Vulpea se uită îndărăt cu ochii mari, parcă mulţumindu-le copiilor, şi o zbugheşte, făcându-se nevăzută în zăpada albă.  
  
Cei patru se iau în braţe de fericire şi ţopăie râzând fiindcă au făcut o faptă bună, au eliberat o vulpe şi au distrus şi capcana braconierilor.  
  
- Să mergem mai departe, spune Marian. Poate mai găsim ceva.  
  
- Ce bine ar fi! spune Cătălin fericit, ţopăind într-un picior.  
  
După ce au eliberat roşcata, merg mai departe printre tufisuri şi nu mare le este mirarea când dau peste o codiţă mică şi pufoasă şi două urechi lungi, mari şi albe, ce tremură de frică. Doi ochi mari şi negri se văd prin blăniţa albă şi un năsuc mic şi roz, moale şi pufos scânceşte drăgăstos. Este un iepuraş prins de lăbuţa lui mică în capcana cea mare a braconierilor. El tremură atât de tare încât zăpada ce cade din pomi se scutură instantaneu de pe el, iar copiii îl dezmiardă, desfăcându-i lăbuţa din laţul nemilos.  
  
Cătălin îl pune pe săniuţă urmând să îl ducă acasă, pentru a-i vindeca rana.  
  
- Să mai căutăm, spune Mihai, fiind convins că în pădure sunt mai multe capcane decât au găsit ei până acum.  
  
Dar seara se lasă şi cei patru copii nu îşi dau seama că s-au afundat din ce în ce mai mult în pădure şi bezna îi cuprinde încet-încet, pe nesimţite. Vrând să se întoarcă spre casă, mai mult dibuind poteca ce era plină de omăt, aceştia se rătăcesc şi intră într-un desiş al pădurii, plin de crengi uscate, unde le este imposibil să mai vadă în stânga sau în dreapta. Fiind cuprinşi de teamă, ei rămân pe loc, dar un zgomot se aude din mijlocul desişului, copiii nereuşind să vadă ce este.  
  
Cătălin, fiind un băieţel curajos din fire, înaintează uşurel, făcându-şi loc printre crengile uscate. Încurajându-se singur şi întinzând mâinile, pipăie o blăniţă moale şi călduroasă şi un botişor umed, ce mugeşte încet, asemeni unui scâncet de copil.  
  
- Sorina, Mihai, veniţi repede! Aduceţi lanterna! Am găsit ceva, dar nu îmi dau seama ce este.  
  
Cei doi se apropie cu lanterna în mână, făcându-şi loc printre tufişuri, înlăturând zăpada de pe ele, ce se scutură pe ei, îmbrăcându-i în omăt din cap până în picioare.  
  
- Este un ren! strigă Marian fericit. Este un ren prins de picior într-o capcană. Cine ştie de când stă aici, săracul! Şi uite şi un clopoţel, alături de el. Cred că i-a căzut de la gât.  
  
- Pesemne este nemâncat de mult timp, spune Sorina. Să îl punem pe săniuţă, şi să îl ducem acasă! Acolo îi vom putea obloji rana şi îl vom putea hrăni şi îngriji.  
  
Copiii se chinuie ore în şir să desfacă capcana, prinzând în ea fel de fel de beţe pentru a elibera piciorul renului, ce este plin de sânge. Cei patru îşi dau seama că de jur împrejurul lor se adună o haită de lupi, care au venit mirosind sângele proaspăt, cu gândul de a-l mânca pe ren, şi acum nici ei nu mai pot scăpa din cercul lupilor. Stau pe gânduri speriaţi, fiindcă lupii nu dau semne că ar vrea să plece din cauza unei lanterne mici, iar cei patru copii sunt de-a dreptul înfricoşaţi.  
  
Cătălin îşi cercetează buzunarele de la canadiană şi îşi dă seama că are un chibrit mic, pus acolo de tatăl său, care se gândise că el va putea face un foc în pădure în cazul în care îi va trebui. Înfriguraţi şi speriaţi, cei patru năzdrăvani aprind chibritul şi, adunând vreascuri uscate pe lângă ren, le dau foc, speriind în acest fel lupii, care fug înspăimântaţi care încotro. Ei sunt fericiţi că au reuşit să alunge lupii, dar oare ce vor face în continuare?  
  
Au mânuţele mici şi îngheţate de viscol iar capcana braconierilor este extrem de mare şi de puternică, piciorul renului rămânând în continuare înăuntru şi sângerând din ce în ce mai tare. Mihai vine cu o idee:  
  
- Să aducem un lemn mare, să încercăm să forţăm cu el capcana şi să îl punem în locul piciorului renului, scoţându-l pe acesta de acolo.  
  
Zis şi făcut! Planul este bun, renul este eliberat şi pus uşor pe săniuţă, alături de iepuraş, pentru că nu mai poate să păşească şi să fugă. Copiii trag pe rând săniuţa, încet-încet deoarece renul este greu, viscolul a început şi vizibilitatea e redusă, iar mâinile lor mici îngheaţă pe săniuţă. Dar cei patru voinici nu se lasă şi căutând cu greu drumul prin viscol, ajung în cele din urmă la căsuţa lui Cătălin, unde lasă în hambar animalele rănite pentru a le hrăni şi îngriji.  
  
În fiecare zi, băiatul merge cu mâncare şi pansamente la ren, înfăşurându-i cu grijă lăbuţa zdrobită de capcană. Acesta îl aduce şi pe tatăl său, care îi dă sfaturi şi îl ajută să îl îngrijească. Zilele trec iar renul se însănătoşeşte văzând cu ochii, căpătând putere datorită mâncării bune pe care băiatul i-o aduce zi de zi.  
  
Marian, Sorina şi Mihai vin zilnic la Cătălin, unde, împreună cu el, dezmiardă renul, îl hrănesc, punându-i chiar şi clopoţelul la gât. Mai este o săptămână până la Crăciun, iar copiii se întreabă grijulii dacă acest ren este al Moşului şi din cauza lui acesta nu i-a mai vizitat de mulţi ani. Ca din senin, renul începe să vorbească cu glas omenesc, povestindu-le copiilor că el vine din Laponia, ţara lui Moş Crăciun, şi face parte din renii ce trag la săniuţa lui. A fost captivul braconierilor, a fugit de ei tocmai când aceştia vroiau să îl omoare, a căzut din nou în capcana lor, şi a stat acolo mai mult timp până când copiii l-au salvat. Acum trebuie să ajungă neaparat în ţara lui, fiindcă de mulţi ani, Moşul nu a mai putut să împartă darurile fără el.  
  
Cei patru rămân uimiţi şi îl eliberează pe ren pentru ca acesta să se poată întoarce în Laponia:  
  
- Aş dori să veniţi cu mine, toţi patru, în ţara lui Moş Crăciun, să vedeţi cu ochii voştri cum se pregătesc cadourile, şi cum Moşul se urcă în săniuţa pe care noi o tragem cu drag până la casele copiilor. Numele meu este Comet şi alături de cei opt prieteni ai mei, Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Cupid, Donder şi Blitzen, tragem din greu la săniuţa Moşului, pentru a urni cadourile din loc.  
  
- Sigur, venim cu plăcere! spun cei patru într-un glas.  
  
- Atunci suiţi-vă repede în spatele meu, mai este doar o săptămână până la Crăciun. Să zburăm ca vântul şi ca gândul!  
  
Şi spunând acestea, renul zboară cu copiii în spate, peste văi şi munţi, prin zăpezile eterne ale Polului Nord, printre viscole şi sloiuri de gheaţă. După zile şi nopţi de mers, el îi atenţionează pe copii că au ajuns în final în Laponia, la casa lui Moş Crăciun, care aştepta trist şi îngândurat, cu ochii plini de lacrimi, crezând că renul lui este mort şi că nici de data aceasta nu va putea ajunge la copiii drăgălaşi şi cuminţi, care îl aşteaptă lângă brazii lor de Crăciun, pentru că la sania Moşului nu se pot înhăma decât toţi renii.  
  
Renul le spune celor patru să coboare uşor din spatele lui, şi să meargă pe jos până văd un brad mare, plin cu globuri şi beteală sclipitoare. Copiii merg ce merg, iar deodată în faţa lor se înalţă ceva atât de măreţ, cum nici în gândurile lor nu şi-au imaginat aşa ceva. Bradul este aşa de înalt, încât vârful lui intră în nori, nemaivăzându-se, iar în jurul lui, o mulţime de spiriduşi, omuleţi mici asemeni piticilor, stau aliniaţi, dând din mână în mână cutiile cu jucării, pe care urmau să le urce în sania Moşului. Ele erau scoase din magazii mari unde erau fabricate de spiriduşii ce munceau de zor, fără încetare, de luni întregi. Ei primiseră multe scrisori din partea tuturor copiilor de pe glob, în care aceştia le spuneau dorinţele lor legate de jucării.  
  
Fericirea Moşului nu mai avu margini când îşi văzu renul aterizând în zbor, la picioarele lui, viu şi nevătămat. Îi sărută cu drag botişorul umed:  
  
- Bine ai venit înapoi, frumosul meu ren! Fără tine nu am putut face nimic ani întregi. Toţi copiii au plâns şi ne-au aşteptat în zadar, dar acum, anul acesta, vom merge la fiecare în parte bucurându-le inimile şi viaţa.  
  
Şi renul Comet se aliniază lângă fraţii săi, zdrăngănind vesel din clopoţelul ce îl avea la gât. Când copiii dau cu ochii de Moş Crăciun, pentru o clipă inimile li se opresc, încetând parcă să mai respire de frică să nu îl necăjească cumva. Apoi înaintează cu grijă până la picioarele Moşului, care îi felicită şi îi sărută cu drag, fiindcă i-au salvat renul preferat de la moarte, renul ce face parte din echipa lui, cu ajutorul căruia va înconjura pământul într-o singură seară.  
  
Moşul îi ia de mână şi îi duce pe copii înăuntrul magaziilor mari, să le arate cum sunt construite jucăriile de către spiriduşi, cum sunt împachetate în cutii mari cu funde frumoase, şi puse pe o bandă rulantă, sortate dupa preferinţe, la cererea copiilor.  
  
Într-o cameră se află numai păpuşi, cu rochiţe frumoase, colorate, ursuleţi de pluş de toate mărimile, cu papioane multicolore la gât, precum şi jucării de lemn, frumos pictate, lucioase, având diferite forme şi modele. În altă camera, totul este plin de bomboane şi ciocolată, caramele, dropsuri, jeleuri, ce sunt împăturite cu mare grijă în hârtii de către spiriduşi, ca acestea să nu se topească, fiind făcute de spiriduşii cofetari. Ele vor merge alături de jucării pe la casele copiilor cuminţi, pentru a fi savurate în noaptea de Crăciun.  
  
În altă cameră copiii văd hăinuţe frumoase, elegante, pentru fetiţe: rochiţe, pulovăraşe, pantofiori, ciorăpei, pe care ele le vor purta cu mult drag pentru că şi le-au dorit foarte mult. Hăinuţele au fost croite cu atenţie de către spiriduşii meşteri croitori ai Moşului. Pentru băieţii cuminţi din întreaga lume ajutoarele Moşului au făcut biciclete, trotinete, patine, rotile, skateboarduri, mingii, toate atent asamblate de către spiriduşii care sunt meşteri în toate.  
  
Aceştia au de asemeni şi liste cu copiii care sunt cuminţi, mai puţin cuminţi sau răi. Cei care au făcut năzdrăvănii i-au scris degeaba Moşului fiindcă nu vor primi ce au cerut, ci cadouri mai puţine şi mai simple, pentru ca anul următor să înveţe mai bine şi să fie mai cuminţi.  
  
Cătălin, Marian, Sorina şi Mihai erau cei mai fericiţi copii pentru că numai lor li se oferise şansa să vină chiar în mijlocul pregătirilor de Crăciun şi să îl întâlnească pe însuşi Moşul! Erau convinşi că, din cauza renului, el nu putuse să sosească anii trecuţi în casa lor, cu toate că ei fuseseră cuminţi şi ascultători şi îi ajutaseră pe părinţi la treabă. Acum din nou se vor putea bucura şi se vor juca cu minunatele cadouri pe care acesta avea să le pună sub brad, dându-le drumul încetişor pe hornul casei.  
  
Sorina strigă fericită:  
  
- Ia uitaţi-vă, băieţi! Pe această cutie e scris numele meu şi adresa de acasă! Aici este cadoul meu. Oare ce o fi înăuntru? spuse plină de uimire.  
  
Dar Moşul îi face semn dând din cap să nu deschidă cutia până în Ajunul Crăciunului, când va apare sub brad, iar aceasta se conformează imediat, murind în sinea ei de curiozitate. Acum mult timp îi ceruse Moşului o păpuşă mare, o carte şi creioane colorate. Să fie aceste lucruri înăuntru?  
  
Timpul trece pe nesimţite şi Moşul le face semn copiilor să urce alături de el în sania magică trasă de reni, ca să îi ducă şi pe ei înapoi pe la casele lor.  
  
- Urcaţi-vă în săniuţă, dragii mei! Nu mai avem prea mult timp, spune Moşul, mulţumindu-le încă o dată că l-au adus înapoi pe Comet.  
  
Cătălin şi Marian se aşează lângă Moş Crăciun, iar Sorina şi Mihai pe băncuţa din spate, lângă cadouri. Sania Moşului se mişcă cu greu fiindcă este plină de daruri.  
  
- Ce frumos este! strigă copiii într-un glas. Zburăm!  
  
- Ho, Ho, Ho, dragii Moşului! La drum cu noi!  
  
Renii zboară ca vântul şi ca gândul, pornind la drumul lung ce avea să dureze până în seara de Ajun. Cei patru copii se gândesc că sunt într-un vis frumos din care nu ar vrea să se mai trezească, fiindcă îl iubesc mult pe Moş Crăciun şi pe cei nouă reni, şi sunt convinşi că seara de Ajun este cea mai minunată şi mai magică seară din întreg anul. Ei ar vrea ca aceasta să nu se mai termine niciodată şi să dureze viaţa întreagă.  
  
Dar sania este foarte grea, se dezechilibrează, iar cei patru aproape sunt aruncaţi din săniuţa Moşului. Cătălin şi Marian se apucă cu o mână de sanie, plutind în aer, iar Sorina şi Mihai alunecă ţinându-se de un săculeţ de jucării, însă cad din sanie, ajungând în vârful unui brad din pădurea întunecoasă.  
  
- Aouleu! Moşule, opreşte! Vom muri cu toţii, iar cadourile se vor pierde!  
  
- Ho, ho, ho! Staţi pe loc, renilor! îi opreşte Moşul din fuga lor pe cei nouă reni.  
  
Cătălin şi Marian se urcă înapoi în sanie, iar Comet se oferă să plece după Sorina şi Mihai, să îi ia din pădure din vârful bradului. Este rândul lui să îi salveze acum pe copii. Le este dator cu viaţa. Şi Comet zboară pe deasupra pădurii, căutându-i pe cei doi copii, care stăteau chinuiţi în vârful bradului.  
  
După câteva ture în depărtare, Comet îi zăreşte şi uşor-uşor se lasă pe lângă brad ca cei doi să îl poată încăleca.  
  
- Suiţi-vă în spatele meu, copii! Moşul ne aşteaptă pe toţi. Nu vă fie teamă, vă voi salva viaţa, spune renul.  
  
- Ce spaimă am tras! zice Sorina plângând. Am crezut că voi rămâne aici, pierdută.  
  
Mihai o apucă de mână şi amândoi de ţin de gâtul renului, care, cu viteza vântului, se întoarce la sania lui Moş Crăciun.  
  
- Ho, ho, ho, să pornim degrabă la drum, ţineţi-vă bine, copiii! Suntem aşteptaţi!  
  
În drumul lor, cei patru rămân uimiţi de ceea ce văd. Toate oraşele prin care trec sunt împodobite cu brazi frumoşi, mari şi luminoşi, ce scânteiază, iar din căsuţe se aud cântecele copiilor ce stau pe lângă brazi. Luminile sunt aprinse peste tot, luminând feeric, ca şi cum ar fi zi, iar stelele sclipesc în noapte atât de frumos, de parcă ar fi nişte nestemate aruncate cu pumnul pe cer. Lumea forfoteşte pe străzi, făcând ultimele cumpărături pentru masa de Crăciun, de sărbătoare, iar cei mici îşi ajută fericiţi părinţii, sperând că de data aceasta Moşul nu îi va mai ocoli ca în ceilalţi ani.  
  
Încet-încet, sania coboară pe acoperişul casei lui Cătălin, de unde Moşul dă drumul uşor pe horn unui săculeţ mare şi roşu plin cu jucării pentru băiat, lăsându-l totodată şi pe el în faţa casei. Apoi merge spre casa lui Marian, care primeşte şi el la rândul său cadouri pentru că a fost un băiat tare cuminte, la fel şi Sorina primeşte un sac plin cu jucării din partea Moşului, iar Mihai este lăsat cel din urmă în faţa casei sale, împreună cu săculeţul lui cel mult visat.  
  
Renii îşi iau la revedere de la copii şi se înalţă în văzduh pentru a merge şi în alte oraşe, la alţi copii care aşteaptă la fel de nerăbdători cum au aşteptat ei.  
  
- Mamă, tată, ia te uită! strigă Cătălin entuziasmat. Veniţi repede lângă brad! Avem aici sub el un mare săculeţ plin de bunătăţi!  
  
Băiatul desface fericit şi roşu în obraji săculeţul în care găseşte tot ce şi-a dorit, şi pe care, împreună cu Moşul, le-a adus personal acasă. Este aşa cum şi-a închipuit. Înăuntru se află o minge, o bicicletă şi nenumărate dulciuri pe care le va împărţi cu bunicii şi părinţii săi care sunt fericiţi să îşi vadă băiatul din nou vesel.  
  
La casa vecină se aud strigăte de bucurie, iar Marian ţipă cât îl ţine gura:  
  
- Tată, vino repede! Am o surpriză pentru tine! Să ne uităm sub brad!  
  
Băiatul găseşte rotile, un skateboard şi multă ciocolată pe care o împarte cu bunicii săi. Apoi Sorina e cea care deschide larg uşa la casă şi strigă:  
  
- E adevărat! Moşul ne-a lăsat la toţi cadouri! Mergeţi în casă, copii, la toţi a venit Moşul anul acesta!  
  
Ea desface cadoul de sub brad cu ochii plini de lacrimi de fericire, îşi desface cutia ce are o fundă frumos colorată şi găseşte înăuntru o păpuşă mare, precum şi o rochiţă drăguţă pentru ea, şi foarte multe bomboane.  
  
Acum este rândul lui Mihai să îşi desfacă săculeţul:  
  
- Ura, ura! A venit Moş Crăciun! spune Mihai trăgând de pachetele de sub brad cât poate de tare, şi scoţând la iveală un ursuleţ mare cât el, patine şi multe prăjiturele şi dulciuri.  
  
Tot oraşul vuieşte de bucurie că Moşul nu i-a ocolit şi îi felicită pe copii că l-au dus pe renul Comet până în Laponia, unde l-au predat în siguranţă Moşului. Şi astfel sătucul în care trăiesc se umple din nou de hărmălaia copiilor fericiţi, de bunăstare şi de veselie, urmând ca de acum, an de an, în Ajunul Crăciunului, Moşul să vină la ei negreşit, cu daruri multe şi bucurii.  
  
Referinţă Bibliografică:
Poveste de iarna / Covaliu Christina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2730, Anul VIII, 22 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Covaliu Christina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Covaliu Christina
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!