CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Amintiri >  




Autor: Costică Nechita         Ediţia nr. 3254 din 28 noiembrie 2019        Toate Articolele Autorului

Drum printre amintiri
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Doamne, la multe trăiri ne-ai lăsat să ne înhămăm încă de cum am pașit în astă lume plină de frumos și nu ți-ai bătut capul cu noi, ori poate ne-ai știut mereu, doar că ne-ai lăsat așa, de capul nostru, să mai călcăm și pe lângă drum ori prin străchini, cum zice românul, că altfel de unde și cum să fi învățat noi ce-i bine și ce-i rău în astă viață. Dar eu unul știu bine că acele clipe, când abia de pricepeam cât fac unu și cu unu, iar grijile zilei nu aveau mare căutare în gândirea noastră de ucenici ai vieții s-au dus de parcă n-ar fi fost. Și mai știu că au fost bine tipărite acolo, în măruntaiele minții noastre, poate tocmai spre a ne fi spre amintire și alinare în zilele mai bune sau mai rele de mai târziu la care nu prea ne era mintea în acea vreme. Eram tineri și zburdalnici ca oricare dintre noi atunci când anii îi număram pe degete, iar toată lumea era a noastră și visam că ,,tot ce zboară se mănâncă”.  
Uite eu bunăoară, abia de mă ridicasem de la pământ, ba pot spune că eram destul de marișor, că doar nu degeaba eram baiatul mamei cel drag ce umblam la grădiniță deja și asta nu era de ici de colo!  
Dar cam în astă vreme plină de frumos începusem a necaji bicicleta tatălui meu, un Carpați vechi parcă de când lumea, dar încă bun și rezistent la intemperii de tot felul, asta până a dat o calamitate ca mine peste ea.  
Și cum toate pe lumea asta au câte un început, am luat și eu taurul de coarne, cum se spune. Mare chin pe biata bicicletă, dar și pe mine pentru că împărțeam frățește toate trântele, fiecare după putere, când eu deasupra, când ea peste mine. Uite-așa ne-am tăvălit noi o vară-ntreagă, ba și o bucată de toamnă până ce am învățat câine, câinește să mă țin și eu acolo pe o pedală și să merg de la poarta grădinii până la cea de la drum. Mai scăpa săraca bicicletă din mâinile mele doar dacă zăcea neputincioasă cu vreo roată dezumflată sau când mai pleca tata cu vreo treabă cu ea prin sat ori Duminica, la pescuit. Acum să v-o spun pe cea dreaptă, mai lua și ea uneori vacanță când rămânea încuiată de răul meu într-o șandrama veche ca să mai uite de hărțuială, iar eu să-mi mai vindec din cele julituri.  
Tare multe au mai fost zilele când biata mama, greu se mai putea înțelege cu mine să o mai ajut și eu cât de cât la cele treburi de pe lângă casă, măcar așa, după puterile mele, iar toate astea doar din cauza blestematei celei cu două roți, după cum zicea mama și nu de puține ori pe bună dreptate, că prea mult o țineam de coarne în ultima vreme.  
Cam așa a trecut anul acela și s-a deșirat ca un fir răsucit din caierul ce-l torcea mama când mai prididea cu treburile de pe lângă casă, doar că eu n-aveam astă grijă și îmi făceam deja planuri de huzurit și de călărit pentru încă un an înainte, că nu de alta, dar urma ,,să iau școala de coadă”, iar multe dintre cele plănuite ale mele aveau să suporte lungă amânare. Dar cine sta atunci să numere trecerea zilelor și anilor, când fiecare aducea cu sine alte minunate clipe ce se cereau a fi trăite cu prisosință?!  
Așa s-au dus rând pe rând, aproape fără a băga eu de seamă și alți vreo câțiva ani bunicei. Iacătă-mă ajuns deja cam prin clasa a patra, școlar în toată regula, tot într-o vară, când, scăpat de grijile învățatului, iarăși pun gând rău bicicletei ce huzurise destul de mult cât eu umblasem la școală spre a desluși tainele cele minunat zugrăvite prin cărțile de care prinsesem mare drag dealtfel.  
Gândul meu zbura acum tot mai des către vechea mea prietenă de-acum, dar căreia îi devenisem stăpân cu drepturi depline, că doar nu degeaba mă chinuisem cu pedalatul, când pe o pedală, când pe amândouă pe sub cadru și să nu credeți că picioarele mele nu au rămas cu amintiri din acea vreme, dar peste care trec acum cu ușoară îngăduință.  
Mă mai înalțasem și eu cât de cât, iar acum încălecam voinicește peste cadru, chiar dacă abia de ajungeam la pedale, cert este că drumurile îmi erau deschise, iar cele două roți abia de puteau ține pasul cu gândurile mele.  
Așa se face că, într-una dintre zile îmi iau avânt de cum ies pe poarta ogrăzii, chipurile venise vremea ,,să încerc marea cu degetul” și abia de încălecase-m pe bidiviul meu, că ceasul rău îmi scoate în cale pe mătușa Anica (zis a lui Haldan), o vecină și cumătră de-a mamei, de peste drum la vreo casă-două mai la vale, ce își găsise tocmai atunci vremea să vină la fântână după apă. Țanțoș nevoie mare mă înalț peste cele două roți și îmi iau vânt la vale vrând s-o ocolesc, dar ca un făcut, eu o iau în dreapta și mătușa tot într-acolo, dau s-o iau la stânga, dar și mătușa parcă voia neapărat să-mi ațină calea. Și uite-așa ne-am tot sucit noi bună vreme, eu cel puțin voind cu tot dinadinsul s-o feresc cumva, dar n-a fost chip și m-am văzut proptit frumușel cu roata bicicletei drept în poala mătușii, că mai mai să dau cu ea de pământ și nu alta.  
- Mai baiete, mai baiete, da n-ai mai avut loc tot drumul unde să te învârți cu bicicleta ta? striga la mine biata femeie, doar că eu, roșu în obraz ca para focului, abia ce am reușit să scap din pestelca ei și mai mult târâind după mine bicicleta nărăvașă am zbughit-o pe drum la vale fără a mai apuca a spune vreo vorbă de parcă-mi înghițise-m limba. Ce vină să aibă bicicleta că eu nu o stăpâneam chiar așa de bine pe cât credeam?! Dar pentru ca totul să fie cu vârf și-ndesat, pățania mea a ajuns iute și la urechile mamei, că doar nu degeaba erau vecine și neamuri pe deasupra și-apoi Duminica, pe banca din fața porții, despre ce să vorbească, că doar n-aveau altă treabă.  
Zile bune s-au scurs până am îndrăznit iarăși să ies în drum cu bicicleta și mai ales până să dau ochii cu mătușa Anica. Dar cum multe din acea vreme se uită mai ușor, tot cam așa și întâmplarea mea a fost repede dată uitării, chiar dacă mătușă-mea de câte ori mă vedea îmi arăta pestelca și eu mai că nu intram în pământ de rușine.  
Timpul însă are ale lui taine pe care le folosește cu prisosință, ștergând din cele rele, ba uneori și dintre cele bune, așa că m-am lăsat la rându-mi purtat de ale lui toane și mi-am văzut mai departe de traiul cel fără de griji, plin de neastâmpăr cum îi șade bine oricui la acea vârstă.  
Acum, după astă întâmplare, să nu credeți că aventurile mele cu nărăvașa bicicletă s-au încheiat așa cu una cu două, ba ele au continuat cu vârf și îndesat până către sfârșitul anilor de școală primară și încă hăt departe prin anii tinereților mele de parcă am fost legați înainte de a mă naște si m-a purtat pe toate drumurile și cărările locurilor natale trezind și astăzi, când anii s-au adunat claie, frumoase și de neuitat amintiri. Cele două roți au continuat să-mi bântuie zilele și mai târziu până când am schimbat pedalele și roțile cele chinuite, pe alte două roți ceva mai mici, dar de astă dată propulsate de un motoraș ce zăpăcea toate orătăniile de prin ogradă cu pârâiala lui, ca să nu mai spun de grija alor mei când mă vedeau ieșit pe poartă.  
Toate însă s-au întâmplat într-o anume rânduială, așa că și eu voi purcede cu povestea celor două roți motorizate ceva mai încolo, după ce voi mai așterne pe-aici încă vreo două-trei pățanii cu bicicleta cea plină de vânătăi, ca și mine de altfel, dar care și-a îndeplinit menirea cu vârf și-ndesat și cel puțin vreo trei dintre prietenii mei într-ale colătoriilor pe două roți, pot pune mărturie cel puțin la o parte dintre aventurile la care eram uneori părtași. Și-apoi, o aventură parcă era mai cu farmec atunci când aveam alături buni tovarăși. Doar timpul cel bezmetic și nestatornic nu făcea popas și nici nu avea răbdare a privi la toate cele ce ne treceau nouă prin cap și pe care le puneam fără prea multă judecată în aplicare. Aș spune că uneori ar fi putut și el să se oprească măcar spre a se cruci de cele ce făceam și a mai uita de mersul lui fără de oprire și astfel poate ar fi fost și pentru noi zilele ceva mai lungi pentru a găsi loc pentru toate cele ale noastre năzbâtii.  
Ce ți-e și cu omul ăsta, cât trăiește mereu ar vrea zilele mai lungi și nopțile mai calde spre a lui desfătare, iar uneori, de stau bine să gândesc, tare-mi vine să-i dau dreptate și să mă alătur dorințelor sale chiar dacă știu că acestea nu sunt decât vise la care năzuim cu toții.  
Eu unul socot că de-ar fi să mă întorc la anii copilăriei aș spune chiar că n-ar fi fost rău deloc ca acea vreme să fi avut ceva mai multă îngăduință și timpul mai multă înțelegere pentru noi cei încă necopți la minte. Acum însă, când știu că ,,nu tot ce zboară se mănâncă”, o să las timpul și vremurile cu ale lor și îmi voi vedea liniștit de clipele ce mi-au fost dăruite, bucurându-mă de toate cele ce mă înconjoară întru liniștea sufletului și a inimii.  
Cred că în astă viață, multe își au un rost anume, poate încă dinainte stabilit, iar nouă, trăitorilor, nu ne rămâne decât să ne ducem pașii în așa fel încât să ne ajungă timpul pentru toate cele ce ne-au fost hărăzite, doar sănătoși să fim!  
 
Referinţă Bibliografică:
Drum printre amintiri / Costică Nechita : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3254, Anul IX, 28 noiembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Costică Nechita : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Costică Nechita
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!