CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





Simfonia Vieții (17)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Închid ochii, oricum e beznă și-i de prisos să mai privesc în sufletul tău, lăsat într-o obscuritate deplină, uneori chinuindu-mă s-o străpung, perdeaua de vise și speranțe ce-l inconjoară, singura lumină pe care am s-o privesc mereu, fiind, aceea care licărește în inima-ți atât de bună și blândă, legătura indisolubilă de care am nevoie, să mă regăsesc, nu pentru a cunoaște lumea, ci pentru a înțelege-o, plecând și întorcăndu-mă din ascunzișurile iubirii, strecurându-mă prin labirintul ei, ce arată ca imaginea Universului meu, univers întâmplător, procreat, lăsând impresia, că nimic nu-i intâmplator, timpul existent, fie cel de-acum, fie cel mai apropiat, sau îndepărtat, de ieri, și de mâine, ocolind lumea infernală, ce se-agață parcă, de aripi ale nopții, căldura zilelor de vară, aducând liniște mută, gândindu-mă la marea ce-și mângâie țărmurile, pietrele, valuri prăbușindu-se imaginar peste mine, peste tine, cea cu forme divine și plină de mister, regăsind partea unui trecut anulat, potrivit în aceasta buclă temporală, pe care o pot încerca la nesfârșit, privind curios, din spatele ochilor mei, la sufletu-ți, ca la o noapte senină, plină de iubire, contemplând insulele grecești, frumusețea Mării Egee, din care Afrodita se năștea, divină, protectoare a Romei, infidela văzută de toți Zeii Olimpului. Închid ochii, prin gânduri apărând Hades, iar acum îmi închipui spălându-mi trecutul, doar o parte, aceea care mă prinde deseori în labirintu-i temporal, rătăcind după esența lumii, prefăcându-mă fericit și veșnic, imagine rămasă-ntr-o oglindă fermecată, multiplicând stările realității mele...fals ce se confundă cu realitatea, de a nu fi ceea ce par să fiu, știind totuși, că ești prin preajma mea, privind prin ferestrele acoperite de picuri de ploi, de vară, spălate de cei ale toamnei ruginii, privindu-te parcă, dintr-un bob de strugure copt, rămas până-n decembre cel rece, fulgi imaculați, alunecând pe sticla înghețată, rătăcind până la topire, filosofia minții mele, înnebunită după tine, limpezindu-mi imaginile în care-mi apari, destin al meu, început contiunuu, încă neterminat, emoțiile incercându-mă acum, știind ceva foarte vag, despre finalul unei despărțiri veșnice, pregătindu-mă s-arunc aceste cuvinte, ca multe altele, într-un cimitir imaginar, destinate lor, să-mi rămână doar muțenia din iubire, semnele ei, să-mi regăsesc rădăcinile-mi celeste, să le pot înțelege, dorind din toată ființa mea, să mă pot bucura, de aerul limpede și parfumat, de-nceput al toamnei, sub un cer senin și fără de nori, așa cum Marea, e veșnic albastră, într-un ceruleum clar, deschis, putând să mă-ndrăgostesc, mereu de ea, fermecându-mă și-n același timp dându-mi o stare de teamă, trecătoare totuși, imaginându-mi de-ndată misterul canalelor venețiene, tânjite de mine, vis rămas încătușat, de multitudinea de lucruri, ce-mi invadează viața, amintindu-mi că-i o noapte răcoroasă, văzând de-aici, stelele ce veghează deasupra mea, a ta, a Mării, acoperită de-ntuneric, luminată de Lună și de farurile turn, care văzute de sus, par a fi niște candele, sau lumânări, deasupra locurilor de veci, triste, mai ales în liniștea nopților și-n suflarea vântului, ce s-a dezlănțuit zilele trecute, în fața mea, propunându-mi parcă, o nemurire a sufletului, lăsându-mă însă, mai departe să-mi duc existența, într-o lume plină de aparențe, neștiind însă, că este o ispită, gândindu-mă că trăiesc într-o lume reală, în care te-aștept, de parcă ai fi pornit spre mine, te văd așa cum ești, de parcă aș fi fost orb până acum, te simt, de parcă nu te-am avut nicicând aproape, în nici măcar o dimineață, vibrând de mângâierea orbitoare a razelor Soarelui, lumini aurii, răvășindu-mi sentimentele, ce se dezlănțuie uneori, pe cărări strâmte ale vieții, ce se pierde încet, șerpuind către celălalt capăt al ei, așa cum umbrele târzii, învăluie în prag de-apus, cărările neumblate de noi, revărsări ale privirilor mele, strecurându-se tăcute spre întinderile trecutului, în minte, șovăind întrebarea : oare mă vei putea iubi, cuprinsă de singurătatea Mării, sub torente de lacrimi, ale dimineților de toamnă, cu Soarele cel dătător de viață, armonizând culorile hainelor tale, de femeie, dând un farmec aparte, rostogolindu-se ca valurile înspumate, peste întinderile negre și gălăgioase ale mării, ca-ntr-un pustiu în plină noapte, amețindu-mi simțurile, negăsindu-le margini, rugându-mă incoerent, ca să rămâi, chiar dacă nu ești, măcar până vei veni, chiar dacă n-ai pornit, trezindu-mă apoi, lângă tine, până când noaptea se va strecura între noi, zăbovind până la răsărit, sub ploaia caldă a razelor, iubirea ta fiind, ca o picătură de apă, în infinit, un fundal dintr-un tablou pictat recent, de mine, pasiune umană, eliberată din ascunzișurile firii mele, purtată uneori de vise, în abis, contopindu-mi sufletul cu-al tău, rătăcind între Cer și Apă, Cer și Pământ, împresurați de golul dintre noi, ce s-a adâncit, nici măcar dragoste nu mai e, umbre negre, bântuind la poarta inimii mele, pierdute în negura viselor, cerând ajutor, toropit de amintirea frumuseții tale, de mirosul trupului tău, chip minunat, infiorându-mă fără înțeles, ascultând adierile de vânt și muzica lui Rachmaninov, dulce-amar așezat pe gândurile mele, imagini venite de departe, din timp, purtate de mine acum, aruncate parcă, de-un penel, folosit cu emoții ?  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Undeva departe  
09.09.2018  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Sursa foto - Pinterest  
 
Referinţă Bibliografică:
Simfonia Vieții (17) / Costi Pop : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2809, Anul VIII, 09 septembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Costi Pop : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Costi Pop
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!