CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





SIMFONIA VIETII (12)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Marea clocotește, ca un cazan în prezența ta, gata să împrăștie, nisipul din adâncul ei atâta liniște fiind, doar când ești, de negăsit, numai eu știu, de câte ori m-am cufundat, în gânduri, ca să te găsesc, iar tu, de-atâtea ori, pe malul mării, contemplai orizontul, luminat parcă, pentru tine, seara, păsări marine, trecând, prin dreptul Soarelui, îndreptându-se spre locuri neștiute, iar eu, amăgit de vise, de așteptare și de tine, refuz al tău, de-ați dezveli iubirea, acoperită de timpul prefăcut în anotimpuri, primăvară așteptată, esență a dragostei, simfonie vulnerabilă, în doi, circuit neuronal suprapus peste gândurile mele, conservate, de o dorință pentru tine, pasională, sentimente venind, să facă, din doi, unul, celebrând apoi, Luna, promițându-i că ne vom iubi și când, n-o avea lumină, știind, că e acolo doar, iubire dezbrăcată, reflexie în lacrimi de fericire, fotografie a realității, emanâd sinceritate, sonate direct la suflet, portret al vieții, de zi cu zi, ținându-mă de mână, spunându-mi că mă iubești, căldura unei tăceri absurde, mai apoi, conținutul unei fericiri, fără de cuvinte, încercând, să articulez, rezonanța disperării mele, sursă de inspirație, a mea, cu tine, iubire, uneori, alterată-n secunde și mai apoi, la margine de lume, eroare la prora vasului, ancorat în portul iubirii, găsindu-ne abordând fantezii, venite de nicăieri și oriunde, scrisori vechi, de dragoste prăfuită, între foi scrise cu cerneală, imaginea unei iubiri, de portativ, cu note compuse-n grabă, bucurie a vieții, ce poate fi-n al nouălea cer, grădina edenului, fiind mereu deschisă, romanță cu poveste tristă, fascinație izgonită de ploaie, deschizând umbrela trecutului, atingând, imaginar, buzele nesărutate, dorințe deșarte, puls aritmic, resuscitat de frumusețea sufletului tău, Eros al meu, într-o mie de cuvinte, repetate an de an, peisaj cu flori, mireasă în alb, al morții mele, ce va veni-ntr-o zi, adevăr ascuns, penitență târzie, așezată doar în gând trăind mistere ale vieții, alături de tine, privindu-ți ochii memorabili, spunându-ți te iubesc, inegalabile cuvinte, nespuse, deseori, separate discret, ca noi, două emisfere, privind, în oglinda, unei lumi nebune. Să-mi scrii, pe cerul albastru, când...sunt plecat, ca acum, să mă întorc, văzându-l plin, de cuvinte, ale tale, doar pentru mine, să le adun apoi, pe toate, la-ntâmplare, să le iau, pe rând, pe fiecare, aruncându-le în mare, să le spele, de vise, să le urce, pe valuri, uitându-mă în zare, după cuvintele tale, șoptindu-le apoi, să se întoarcă, la mine, că m-am întors și eu, de-acum, după atâta timp, la tine, cuvinte surâzând, lăsatu-le-am, știi bine, la poarta cerului albastru, să te întâmpine și altă dat`, atunci când iarăși sunt plecat, să-mi poți, iar, scrie, cuvinte despre tine, să le adun, apoi să le iau cu mine, pe drumul meu, ce nu eu l-am creat, așa mi-a fost, că să-l străbat, de-atâta vreme, fără tine, să-mi scrii, pe ceru-albastru, dimineața, pe la ora zece, când visele, demult, s-au reîntors în noapte, iar dorul meu de tine, poate-mi trece, chiar dacă, mi-aduc aminte, de iubire și de șoapte, cuvinte, scrise de tine, altele decât cele, pe care eu, le-am adunat, aruncându-le, apoi, în mare, la-ntâmplare, îți voi scrie, pe cerul plumburiu și trist, ca mine, singur, ca și el, doar aripi îl străbat, în zbor, fulger, ce-aduce tunet, cuvinte, ce pot să-nsemne un mister, scrise pentru tine, de mine, om, ce-aduce ploaia uneori, stropi ce se preling pe buzele-ți ce dau în clocot și mă întrebi apoi, la ce gândesc...știi bine, că nu pot să mă prefac, mai bine tac, pot chiar, s-aștept, să-mi scrii n`apoi, când cerul meu, s-aduce-n treaba lui, haotic, portret de metamorfoză, adunat dintre cuvintele, din mare, ocheade femeilor absente, pierdute-n zare, iertându-mă, c-am fost mereu așa, lăsat, la poarta cerului plumburiu, anunțând furtuni de vânt, cu ploi de apă vie, păcătosul, fără de cuvinte, doar cu cele, ale tale, scrise pe cer albastru, căutându-mă-n ceasuri din noapte, uitând de mine, găsindu-mă, în amintirea ta. Port cu mine, iluzii unele, că-s lângă tine și ne iubim, deziluzii, că ne certăm, lăsând neguri peste noi, vise, ce le păstrez intacte, ferindu-mă, să le schimb, chiar dacă-s doar în gânduri, iluzia unei deziluzii, despre lumea mea, a noastră, scurgere de timp, trăiri, departe de cele patru zări și anotimpuri, călătorii imaginare, pe faleze inundate de fericire, alături de tine și soare, de tine și...umbre, ploi, frig și ninsori, amintiri coborâte, pe scări ale timpului, asortate veșmintelor colorate de primăverile uitate, surâs ce-aduce sărut, mângâiat de vânt, palme coborâte, peste forme, energie, la limita universului iubirii, pleoape închise, supunându-se clipelor, în șoaptele buzelor fierbinți, iluzia unei nopți prelungite, într-un alt neștiut spațiu, compoziție clasică, portativul perfect al dragostei, dorință lăcrimând, a neputință, stăvilită de emoția unei false note oprind timpul încăpățânat, ce-are același celebru, tic-tac, uitându-mă la ceasul vieții mele, întrebându-mă cât are să mai bată, iluzia unei călătorii nesfârșite, devenind deziluzia acestui prezent, un nou început, departe de tine și cât aș vrea, să mă opresc din drum...Sunt doar iluzii, ce le port cu mine și le scriu acum, adieri de vânt, împrăștiind al tău parfum, clopot amuțit în turlă, spovedanie ascultată, de nimeni, frunze, ținându-se strâns de crengi, brațele mele, așteptând obosite să te strângă, la piept, fantezia privirilor printre lumini obscure, aducând respirația, aproape de galop...Anotimpuri sărutându-se cu patimă, acoperindu-ne goliciunea firească, încălzindu-ne sufletele, măcinate de vremuri, resemnare tacită, uitare ascunsă, regăsită, poate în viitor, seninul din noi, învăluind umbrele unei clipe, ce va veni, temându-mă de realitatea unei iluzii ce-o port cu mine, de-o viață, ca și savoarea iubirii neștiute, ascultând la final, concert de Bach, legănat de vise, iluzia unei mari iubiri lăsată-n urmă, adusă, de valurile tristeții ce ne cuprind inconștient, hipnoză perfectă, a iluzionistului din mine, ce poartă iluzii, unele, că-s lângă tine...și ne iubim. Mă sfârșesc câte-un pic, de fiecare dată, când, mă-ndepărtez de tine, încercând, să mă agăț, de ceva, de-un gând ce-mi aparține, stăpânindu-mi lacrima, ce dă, să iasă, sfioasă, anunțând un hohot, de plâns, ce fața mi-a spălat-o, toată, de parcă, în apa mării, m-am cufundat, deodată, simțindu-i gustul sărat, înmiit mai dulce-i al tău sărut, de azi, de altădat`, ce l-aș lua cu mine, peste țări și mări, ape ce curg necontenit și...lacuri adânci, reci, ca sloiuri de gheață, topite de inima ta. M-aș cuibări, mereu și eu, acolo, lângă ea, să-mi fie cald și bine, dar n-o pot lua și eu, n-am cum, să rămân, că-s mereu pe drum, uneori, umblu de nebun, stăpânit de drag, de tine, ce te-aș mai lua cu mine, zile să-mi zâmbești, să mă aștepți, să vin, iar nopțile, să ne iubim. Eu știu, doar în astă lume, a iubi, în cealaltă, nu știu ce ne-așteaptă, aici a început și s-a sfârși, povestea noastră, e scris, nescris în stele, când le privesc și mă gândesc la ele, îndepărtate tristeți, mă-ncearcă, desenând alături, lângă mine, chipul tău, ce nu-i aici, ca să-l ating. Fiori din frumusețe, să coboare în palmele mele, jocul de-a viața, să ne cuprindă, oprind timpul nemilos, făcându-l prieten, pornindu-l numai când o să vrem, oprindu-l, înainte să fie prea târziu, să mă îndepărtez, de tine, știind că am să mă sfârșesc. Picuri de ploaie, goliciune a gândului meu, despre iubire, sunt un nebun, ce tânjește după tine, imbrățișat de singurătate, vânt ce-n inimă îmi bate, mâna-mi întinsă, ca un cerșetor fericit, pescăruși planând, din nou și-n acest poem, saxofon răgușit, corpuri unduite, de sunetele lui de iubire, aleea goală, pietrele tăcute, nu e nimeni, nici măcar, în gara tristă, în care, te-am așteptat, soare în apus, părăsindu-mă, așa cum ai făcut tu, demult, lăsându-mă nebun, ce te vrea, chiar în ploaia ce se revarsă acum, aici, departe de tine, fiindu-mi teamă de valuri. Le vreau mereu, doar în preajmă, sunt un nebun, ce tânjește după iubirea ta, timpul stării mele civile, fiindu-mi martor, la cununia mea cu ea, singurătatea ce mă îmbrățișează și mă sărută, îmi spune te iubesc, eu îi spun te urăsc, pășim ținuți de mână, sunt un nebun ce te iubesc, pe tine, nu trebuie să mă crezi, timpul mă poartă cu el, mereu, cu ce-am greșit, că-mi trebuiești, împotmolit în mocirla vieții, așteptând mâna ta, s-o-ntinzi, ca să mă scoți din ea, sunt doar un nebun, cu goliciunea gândului despre tine, plimbându-se prin ploaia ce nu se mai oprește, sărutându-se cu singurătatea, cea cu buze fierbinți, sângerii, arzând diavolul din mine, dorindu-te în amărăciunea mea, univers deschis, fără poartă de intrare, fără chei și zăvoare, doar inima-mi, așa ceva, mai are...frunzele se mișcă a toamnă, drumuri imaginare, duc la Roma, porturile s-au închis, de vreme rea, câteva rațe mici, se-agită, pe apă, căutând ceva, uitându-se și spre mine, neavând nici o fărâmă de iubire, singurătatea, luându-mi totul, umbrela tocmai s-a stricat, vântul mă lovește pe la spate, întorc privirea să te văd, printre umbre, sunt un nebun, ce tânjește după tine, speriat de valuri. Atât de frumoasă ești, zâmbește-mi, ascunde-te la umbră de nuc, rostogolește-te printre florile sălbatice, de pe deal, spune-mi apoi, cât sunt de nebun, că te iubesc, că te doresc, umbrela însă, mi-e stricată, într-o mână, cu cealaltă arăt spre apus, chemând soarele înapoi, nici că mă ascultă, nici că mă vede, se uită doar după tine, l-ai cucerit, s-a-ndrăgostit, ca și mine, de tine, e un nebun și el, ce tânjește după dragostea ta, picuri de ploaie, trecându-i printre raze, lăsându-le să mă atingă, aliate cu vântul, ce mă lovește pe la spate, sunt doar nebunul tăvălit printre gânduri goale, ca tine, în visele mele, parfumul tău roșind soarele, colorând apoi noaptea, în simplu amfiteatru, scenă a dragostei ce întârzie mereu, vine după ce-am plecat, lumea mea, rămânând ireală, atemporală și decorată cu substanțe translucide, generând lumina, ce-ți dezvăluie trupul apetisant, gol în gândurile mele, identificată cu splendoarea, strălucirea iubirii tale, efectul nebuniei mele, ce tânjește după tine, lumea culorilor mele rafinate, spațiul dragostei către tine, rămânând infinit, peisaj mereu static, răvășindu-mi conștiința, intangibilitatea luminii din sufletul meu, atingându-mi mintea, tulburându-mi sentimentele, iar spiritu-mi de nebun, tânjind și el după tine, îmbrăcându-mi goliciunea din priviri, eliberat de singurătate, divorț spontan, într-o adâncime infinită de atingeri, ce se preling, pe trăsăturile tale de Giocondă, plină de viață și căldură.  
   
Undeva departe  
   
17 iunie 2018  
   
Sursa foto - Pinterest  
   
Referinţă Bibliografică:
SIMFONIA VIETII (12) / Costi Pop : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2725, Anul VIII, 17 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Costi Pop : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Costi Pop
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!