CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





Simfonia Vietii (9)

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Când munții, vor acoperi cerul, voi înceta să te mai iubesc, când soarele nu va mai străluci, îți voi spune adio, te voi părăsi, când prezentul va fi trecut, voi fi în viitor, unde, mă vei putea găsi, de vrei. Când oceanele, deșert vor fi, mă voi adăposti la umbra ta, să pot sorbi, din izvorul iubirii tale, așa cum fac și-acum, fără de care, n-aș mai fi eu, aș fi alta, fără noimă, fără vreun drum, sau fără cerul de deasupra munților. Mi-ai trimis nori de ploaie, să-mi pot lua umbrela cu mine, în timp ce te voi aștepta, mi-ai trimis un zâmbet, reflectat pe-o floare, privind-o, mângâiată, de raza ta de soare, ce-o porți în suflet mereu, păstrându-l cald și bun, încălzindu-l pe-al meu, atunci când sunt împreună, uneori, fiindu-mi teamă să-l privesc, pentru că știu ce-am să găsesc, fiind nevoie, să-l ajut, din hibernarea-i prelungă, să-l trezesc la viață , să-l fac, să înțeleagă, că nimic nu-i complicat. Doar eu sunt deseori, de ne-nțeles, croindu-mi greu, drumuri în viață. Dacă ai vrea acum, sufletul meu să-l vezi, e de-ajuns în ochi să mă privești, atent, să nu pierzi clipa, ce trece, care vine, să mă iubești, o veșnicie, doar pe mine. Fără iubirea ta, e întuneric și mi-e greu, să văd înăuntru ei, simțindu-mă, ca un pian fără clape, sau un violoncel, fără de corzi, să-ți pot cânta, de dor de tine, uneori fals, alteori fără glas, acompaniat de nimeni, singur pe drum, cu inima nebună, știi la ce...mă gândesc acum? Că te-aș iubi, chiar dacă apoi, m-ai părăsi, mi-ar ține de urât iubirea asta, ce se preface, uneori în întuneric. Dacă aș ști, să te păstrez, n-aș mai fi trist și nici în urmă, n-aș privi. Ești raza mea, de soare, cuprins de mine-n brațe, ieșită din întunericul, ce-mi luminează viața, în unic sens, știut de tine, lăsându-mă să te iubesc, că doar, la asta, mă gândesc, acum. Tăcerea disperată, după amorul imaginar cu tine, ascunsă printre cuvintele de dinainte, fumul de țigară, desenat de buzele tale, trezite în dorința de iubire, mă fac să scriu, că-s fericit, acompaniat, de nimeni cu-al tău parfum, singur pe drum, știi la ce...mă gândesc acum? S-a scurs, fără să fi știut că voi ajunge, să-l detest, uitându-mă în urmă, crezând c-am să mă regăsesc, printre atâtea frânturi de amintiri, încercând să mă iert, pentru atâtea cele, de greșeli, lăsate-n urmă și retrăite azi, dorind, ca cineva, să mă salveze, să mai rămân o clipă, lângă tine, până când, într-o bună zi, nu ne vom mai vedea. S-a scurs, de-atunci și pân-acum, de ieri și până azi, trăind speranța, c-o va face, până mâine și...până într-o altă zi, când, ne vom revedea, eu, trăind în timpul acesta, dragostea către tine, cred, n-o poate el schimba. Am adunat nisipul mării din vara, doar singura cu tine, de pe corpul tău frumos format de timp, același, care m-a oprit să te iubesc. E așezat într-o clepsidră, văzută doar de mine, ce-mi ține de urât, atunci când vreau, să mă gândesc la tine, atunci când vreau să te sărut. totul, e doar, o poveste, ce începe mai demult, doar pentru mine. Caut aievea, răscolind trecut care, mi-a aparținut și-atât e de ciudat, că n-am putut rămâne, acolo, unde mi-a fost mai bine, lângă tine...N-aveam de ales, am încercat apoi, să te uit, totul să rămână în urmă, privind cu ochii goi, `napoi, s-ating iubirea ce n-o mai înțeleg, căutând printre rafturile inimii, odihnindu-mă, pe-un...sentiment necunoscut, pe care, nu-l pot descrie în cuvinte. L-aș putea, însă, dansa cu tine, iubindu-te apoi, dacă timp voi mai avea, fie el, doar un minut, ce mult aș vrea, s-ating iubirea, răscolind trecut. Știu de ce, lămpile de noapte, s-au aprins și orizontul luminat de soare, s-a umbrit, știu de ce, țărmul mării, e inundat de valuri, în ritm amețitor, aducând scoici albe, nisipul găsindu-și loc în ele, spălat degrabă. Știu de ce vântul serii, fără ploaie, fără nori, e mai domol, răcorindu-mi chipul, așteptând, un gând, acela către tine, cu ochii-nchisi, cerșind parcă, iubire. Mai știu, de ce albastrul cerului și mării, cu verdele alături, pot naște roșul inimii, ce bate, al sângelui, ce-aleargă prin vene, aducându-mi emoții de iubire. Știu și de ce, acum, eu, mă gândesc la tine, vorbind cu timpul, cu D-zeu, vorbesc cu mine, spunându-mi, să răzbesc, visând că te doresc, Rugându-l pe El, să mă ajute, să mă țină-n viață și să pot, ca să te am doar pentru mine, să știu de ce, te mai iubesc...A mai trecut o zi, fără să-ți fi spus fiind, atât de-aproape, de mintea mea, ce era parcă, un carusel, rostogolind amintirile, căzând pe rând, peste mine, neștiind, pe care, să le îmbrățișez, pregătindu-mi buzele pentru săruturi, ce le-aștept și nu mai vin și știu de ce, întrebându-mă doar, unde ești ? Uneori soare, alteori furtună, și ploaia din iulie, amintindu-mi, de tine, uneori zi, alteori noapte, atâta vreme, cât le voi trăi, oriunde-aș fi, pe-acest pământ, te voi iubi. Uneori zâmbet, alteori lacrimi, trezindu-mi sufletul, de fiecare dată, lăsându-ți chiar acum, mesaj imaginar, în sticla plutitoare și sper, ca cineva să-l citească...aș vrea, ca tu să fii. Cuvinte-s despre, ochii tăi și despre mine, că nu-i pot vedea, despre buzele tale, ce nu le pot atinge și nici săruta, cuvinte, ce-aduc aminte de părul tău, sunt scrise, toate, pe hârtia, din sticla plutitoare. Uneori e furtună, alteori e soare, sunt obosit și singur, e noapte și timpul, cântă a nepăsare, purtând sticle, mesaje pe mare, pe valuri cu spume, închid ochii să visez, că sunt în altă lume, uneori, purtat de gânduri, alteori de iubirea ta, ce nu mai e și-o aștept, uneori ea vine, alteori, cine mai știe, pe unde se poate-ascunde. Întinzi o mână, să ți-o sărut, aș vrea mai mult, desigur...Sunt în altă lume, doar eu și fără tine, erai în preajma mea și mă-ntrebam, dacă totul, era, doar o-ntâmplare. Uneori vreau să știu, ce te face să plângi, alteori să râzi. Nimeni nu știe, ce-i cu mine, uneori mă chinui, alteori mi-e bine. Mesajul l-am scris, plutind acum, uneori stă, alteori e pe drum. De va ajunge, fi fără grijă, mă vei putea găsi, oriunde-aș fi, pe-acest pământ, sau uneori, pe altă lume, eu tot te voi iubi. Lumini și umbre, pe chipul tău frumos, ars de soare, scăldat uneori de valuri, sărutat de mine, pe nesăturate, mângâiat de vânt, străbătut de lacrimi și mai apoi, de zâmbetul, ce mă-nfioară, mă-ntreb, când l-am văzut ultima oară? Mi-e teamă, să-l ating, cu mâinile-mi prea aspre, mai bine îți cuprind, sufletul în brațe și-l invelesc în sentimente, ce vin, pentru tine. Mă-ntreb apoi, când ne-am iubit ultima oară ? Timpul trecut peste noi, ne-a schimbat, lăsându-și amprente, ce le retușăm, cu încercări tardive, găsindu-te indiferentă, șoptindu-mi fără să te-aud, iubindu-mă, fără să te simt, privindu-mă, fără să mă vezi, că sunt, atât de-aproape, îmbrățișându-ți sufletul, învelit de sentimente, ce încă vin, odată cu luminile de dimineață, urmate de umbrele nopților, ce mă așteaptă, să fiu singur, chiar dacă, nu mai vreau, simțindu-mă pierdut, cu un nou început, de fiecare dată, când știu, că mă aștepți. Mă vei ierta, de n-am să vin si tare-aș vrea, să ne găsim îmbrățișați, cu tine și-al tău suflet, fascinant, învelit imaginar, cu iubirea mea.  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Undeva departe  
24 mai 2018  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Sursa foto - Pinterest  
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Simfonia Vietii (9) / Costi Pop : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2702, Anul VIII, 25 mai 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Costi Pop : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Costi Pop
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!