CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





Simfonia Vietii (5)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
De ce curg lacrimi care dor și nu le pot opri când vreau, de ce în gândul meu rămâi și nu-l pot alunga nicicând, de ce nu înțeleg ce-i viața uneori și nici de ce cade ploaia în plină iarnă...De ce soarta, de tine mă desparte, când nici prin gând nu mi-a trecut.De ce trecutul, nu-l pot aduce azi și mâine, de-aș avea un pic de timp ca să îl schimb.De ce lumea vorbește despre noi, apoi ne uită, sorbind pasivi din ceașca vieții, de ce ieri a fost sâmbătă și astăzi e duminică, iar după mâine, este marți, de ce mi-e teamă să îmbătrânesc gândind c-am să te pierd, c-am să te părăsesc, c-ai să mă uiți, de ce soarele răsare din același loc, găsindu-și ascunziș, seara târziu, în altul, de ce vreau să iubesc și te iubesc, chiar de nu-ți pot spune, de ce vreau, de ce nu vreau, de ce sunt, de ce nu voi mai fi, de ce scriu, când știu că nu mă vei citi, de ce mă ocolești, de ce tu nu mă poți iubi ? De ce te-aștept, nici eu nu pot ca să-mi răspund, atâta timp s-a scurs fără tine, de nu-mi imaginez, cine-ai putea să fi, în cazul, cel mai fericit, că-n viața mea tu vei veni...Dacă mai sper ? Voi ști, în astă primăvară.Rutina zilei, mă face să tresar de dimineață, făcând efortul, să-mi amintesc un vis, în care desigur, erai și tu.Clipele se scurg, spun că totu-i în zadar, mă-ntreb, de ce vreau acolo, să te văd, când mi-e atât de simplu, să te caut, să știu ce simți pentru mine.Gândurile mele, sunt, în noaptea trecută, căutându-te, crezând c-am să te găsesc, așa cum s-a întâmplat de-o săptămână, trezindu-mă, cu-al tău sărut intens...A fost ultima poveste de iubire, pe care, n-am s-o uit, în care, atât de sincer mi-ai cerut, sărutul de adio.Te-am sărutat, de-o mie de ori, știind că ai să pleci, n-ai să mai vii, uitându-mă apoi, la goliciunea din sufletul tău, întrebându-mă, în mod firesc, de ce ? Șah și mat, la ora șapte, a dimineții, în care, stau și mă gândesc, nu fac nimic, doar căutându-te, în visul de-astă noapte, știind că doar acolo, aș putea să te revăd ca să te sărut, de-o mie de ori, dorind, să nu mai pleci, nicicând, visele să-mi fie realitate.Destinul mi-a luat regina, nebunul sunt eu, rămas singur, alergând în vise, după tine.Îmbrăcat în haine ponosite ale tristeții, cerșesc, la colț de stradă imaginară și pustie, cu sufletul, deschis să pot primi.Aștept de ceva vreme, soarele fiindu-mi dirijor, acoperind discret, scena vieții mele, fiind doar eu aici, acum, cu umbra mea, ce uneori, se-ndreaptă către mine, privindu-mă.Încerc să o ignor, cum am făcut cu tine...să fie umbra mea de vina, ori sunt eu, un cerșetor, notoriu, deghizat, cu haine ponosite ale tristeții, cu sufletul deschis, semănând a pălărie folosită, s-arunci niscaiva bani în ea.Mă-ntreabă umbra dintr-odat`, privindu-mă, mirată, de după colț, de ce te-ascunzi de mine, cum te-ai ascuns de ea ? Crezi, că cerșind, cu sufletu-ți deschis, mai poți spera, dirijat de soare, fiind doar tu, atât de singur...și cu mine, umbra ta, mai poți spera la ea ?  
Încerc să o ignor, să nu-i răspund, cum am făcut cu tine, imaginându-mi, c-o pot păcăli, uitând de soare, că e dirijorul meu, al tău, fără de care, tu n-ai fi și nici nu m-ai fi întrebat, de ce m-ascund de tine, cum m-am ascuns de ea, cerșind, în haine ponosite, la colț imaginar de stradă pustie, cu sufletu-mi deschis, s-o pot primi, s-o pot iubi, fiindu-mi tare dor de ea.E noapte-acum, iar tu ești lângă mine, umbra mea, acompaniat de stele, licurici și greieri, iar dirijorul, e schimbat de astă dată, e lună plină și-n întuneric, tu, cu-n soare, ai asemănat-o.Credeam c-ai să mă părăsești, cum ai lăsat de înțeles, după amiaz`, spunându-mi, apropiindu-te de mine, cum a făcut și ea...acum un an și-o săptămână, te părăsesc deseară, cu dirijorul tău, gândindu-te că noaptea-i sfetnicul meu, cel mai bun, iar luna-mi e lumină, peste-a-ntunericului pustiu, uitându-se la mine, cum stau la colț de stradă imaginară, cu haine ponosite, ale tristeții, cu sufletu-mi deschis, s-o pot cerși `napoi, acompaniat de stele, licurici și greieri, vegheat de Cel de Sus și dirijat de soare, apoi de lună, sperând de-un an și-o săptămână, s-o pot iubi din nou, pe ea.Când vreau să te sărut, buzele tale sunt uscate de vânt, când vreau să te-ating, Soarele-ți încălzește trupul, neputând apoi, să-l strâng la piept, căldura ta, arzând și sufletul din mine.Când dau să te privesc, norii purtați cu tine, sunt paravan dens acum, câte-o ploaie, trimițând asupră-mi, răcorind dogoarea, ce soarele ți-a oferit-o și tot el, colorându-ți pielea, tu așteptând, cu ochii-nchiși, zâmbind, arătând acum, desculță, cu părul desfăcut și buzele uscate de soare și de vânt, privind adesea printre nori, ca o țigancă frumoasă.Când vrei să mă săruți, buzele mele, zvâcnesc gândului tău, când vrei să mă atingi, umbre reci acoperindu-mă, fiindu-ți dor ca să mă strângi la piept, răcoarea ce-o simți, făcându-ți atât de bine.Când dai să mă privești, norii purtați cu tine, dispar, găsindu-ți ochii lăcrimând și buze uscate de vânt, trupul fierbinte și pictat de soare, desculță și cu părul desfăcut...să te iubesc, îmi mai rămâne de făcut.Aud cum sfârșitul se-apropie, privind înapoi văzând cu ochii minții, anii care-au trecut, aducându-mi aminte, când mâna mi-ai întins, atunci când, aveam nevoie de-un prieten, neîncetând să mă iubești și mă întreb, cum de m-ai găsit, tocmai pe mine, dragostea ta, îmbrățișându-mă de-atunci, făcându-mă ca să privesc `nainte zi după zi, cu fruntea sus, mulțumindu-ți, sau așa ar fi fost bine s-o fac, în fiecare zi, că m-ai găsit, mulțumind Universului că te-am găsit, fiind în stare-acum, să mut cerul de la locul lui, iar cu Pământul, să mă joc, fiindu-mi bila albastră, pe masa mea de biliard, iar tu, singura iubire, până la sfârșitul timpului astral, neținând cont, când acesta se va opri.Cu tine-am învățat ca să respir a fericire, visând pe lună plină, printre stele, tu-mi dai încă putere și mă-ntreb, cum de m-ai putut găsi, îmbrățișându-mă cu toată dragostea ta, de-atunci, răspunsul meu, nefiind întotdeauna, cum l-ai fi așteptat și te-am rănit.Mă-ntreb de ce și îți promit, că n-am s-o mai fac nicicând, salvând dragostea ta ce mă cuprinde, în fiecare zi, păstrând-o numai pentru mine, iubindu-te, până la sfârșitul timpului astral și după...Încerc să-mi număr zilele trecute, de la răsăritul meu definit, căutându-mi rătăcirile oscilante, ancorate în timpul meu ce s-a scurs, meditând asupra propriei mele nudități psihice, revăzând monștrii din mine, scăldându-se în hăul lăuntric, deschizându-mi, dacă mai e timp, un nou drum, cu sens, spre apusul meu nedefinit, banală și imprevizibilă, părându-mi-se viața, adăugându-i, atât cât pot, mișcare și fantezie.Încerc să nu mă rătăcesc în EA, s-o pot iubi, să nu mă pierd, visând, holbându-mă la viață, recâștigându-mi identitatea, dată de Univers, fiind unicul, care te mai poate iubi, meditând în tăcere, ținându-mă cu putere, de axa existenței mele.Încerc, să nu mai supraviețuiesc, chiar dacă, asta, parcă, mi-a fost hărăzit și să trăiesc viața-mi rămasă, la maximă intensitate...zâmbesc, știind, că e o falsă utopie.  
- Bună dimineața draga mea, of, ce buze fierbinți aveți... frumoasă doamnă!  
- Nu fi rău, bună dimineața...dragul meu, nici n-am știut când te-ai trezit, ce matinal ești, ce faci ? Mereu ești primul, mai vreau un sărut...mirosi a cafea.  
- Room service, la dispoziția Excelenței Voastre...  
- Vino aici lângă mine, dacă tot ești servitorul meu, mai întâi te voi iubi, apoi, mă poți răsfăța cu ce vrei.  
Momente ale vieții, ce vin și ne cuprind pe toți, ni le dorim chiar dacă ne găsesc singuri, visele realității fiind de fiecare dată, altele și-atâta de profunde, încât, nu contenim să le dăm frâu liber, eliberându-ne sufletul, sperând, ca într-o zi, să ne servească cineva, porția de fericire, iar noi, înzecit s-o dăm `napoi ! Sunt nebun că-ți scriu, sunt un nebun și când mă culc, dar și când mă trezesc, sunt un nebun, care, trăiește din dragostea ta, vitaminizându-mi sufletul, suspicios vizibil de carențe.Sunt un nebun...ești un arici, mi-ai spus, uitându-te la părul meu gelat, eu sunt un demon, mi-am zis, dar unul bun, cu suflet mare și cu păr gelat.Sunt un nebun, ce te visează-n vis nocturn, ce stă de pază, la ușa ta, în vechiul turn, ce-așteaptă semnul de iubire, doar, eu sunt un nebun, cu suflet mare și cu păr gelat.Sunt un nebun, când mă gândesc la tine, nebun ce printre vise, mereu vâslesc și e atât de simplu, pentru că sunt nebun, pentru că te iubesc.Eu sunt, cel mai adesea, un necunoscut pierzându-mă în ascunzișurile lumii, nu știe nimeni cine sunt, de unde vin și încotro apuc, aș vrea să pot răspunde la toți odat`, asta-nsemnând, pe scurt, să fiu și întrebat, de-o mie și-un milion de oameni, de ce-am venit și de ce am fost din viața ta plecat...Răspunsul, îl am pregătit și nu-l voi scrie aici, așteptând s-o fac doar, celor o mie și-un milion de oameni, care însă, nu m-au întrebat, în viața ta de ce am revenit, de ce, din ea, am fost plecat.Eu sunt adesea, un spărgător de vise, amprenta vieții, fiindu-mi înmănușată, înaintând, pierzându-mă, în ascunzișurile lumii, pe care le-ntâlnesc, `nainte de-a le fi văzut sunt cel mai adesea, un necunoscut, un El, ce pleacă, se duce, să se-ntoarcă, din ascunzișurile lumii...mereu la tine.Mai poți iubi un om, văzându-l cum dansează-n ploaie, fără s-auzi, vreo melodie acompaniidu-l ? E chiar desculț, noroiul, lipindu-i-se de picioare...te-ntrebi de-l cunoști, el pare-a fi fericit, nu știe că-l privești, oare-a înnebunit ? Îți vine-a râde, ești toată un zâmbet trist, îl vezi dansând și parcă nu ai stare, privindu-l ca pe-un clovn, noroiul, lipindu-i-se de picioare.Deodat`, un gând străfulgeră-ți prin minte, e doar o zi de vară, caldă, pe-nserat, dar oare, ce m-a apucat, ca să-l invit la dans, la drept vorbind, un dans murdar ? Plini de noroiul ce ni se lipește de picioare, suntem ca doi nebuni, ce se iubesc în ploaie, fără ca cineva, să ne vadă, ori muzica dansului nostru, s-audă.E doar o simplă zi de vară, stând să te-ntrebi, mai poți iubi femeia, văzând- o cum dansează-n ploaie, noroiul, lipindu-i-se de picioarele goale ? E-un adevăr, trăit de mulți în ploaie, că ești iubit și mai poți iubi.  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Großsanktnikolaus, Banat  
19 aprilie 2018  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Sursa foto - Pinterest  
 
 
 
  
Referinţă Bibliografică:
Simfonia Vietii (5) / Costi Pop : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2666, Anul VIII, 19 aprilie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Costi Pop : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Costi Pop
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!