CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Naratiune >  





Simfonia vietii (2)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ziua de ieri...e o iluzie, în mintea mea şi cea de azi şi cea de mâine, ca aia de ieri, că cea de azi va fi la fel, doar o iluzie alaltăieri gândeam ca azi, era aceeaşi oră, am vrut să scriu pe un carnet, am renunţat, la fel ca ieri mi s-a-ntâmplat şi azi, în fine-am scris câteva rânduri, aproape-am terminat mă tot întreb dacă e bine, să mă gândesc la ieri, la azi, la mâine, mai bine uit de toate aste`zile, privesc apoi cu ochii-nchişi si mă gândesc la tine, iluzia de ieri şi azi ca cea de mâine, e doar o părticică din ce a fost, ce e şi ce va fi, s-a scurs din timpul meu iată, încă o zi şi nu se ştie-n lume şi-n veci, cât voi mai rătăci, luni, a fost şi-acum o săptămână şi m-am gândit la tine, e singurul lucru pe care-l mai ţin minte acum, marţi am călătorit cam aceleaşi treburi le-am făcut şi m-am gândit la tine, miercuri, ca în celelalte zile, nu am prea reţinut din ce-am făcut, a trecut oricum şi nici nu vreau ca să-mi mai amintesc decât, că m-am gândit la tine, joi aş fi vrut să uit de mine, cât de obosit am fost, însă eu tot m-am gândit la tine, vineri a trecut la fel, cred şi-s sigur, că iarăşi m-am gândit la tine, ieri a fost sâmbătă, din nou pe drum am fost cu multe treburi, ce unele nu şi-au avut chiar niciun rost, doar asta a contat, că m-am gândit la tine, azi e duminică şi orice-aş fi făcut, lucruri pe care încă nu le-am uitat, n-a fost o clipă-n care, să nu mă fi gândit la tine, ce va fi mâine nu ştiu, chiar dacă aş vrea, ştiu doar atât, că este luni şi orice s-ar întâmpla, dacă voi mai exista, sigur mă voi gândi la tine, ploaia se-aşterne din nou peste gândurile mele ce s-au mai îmbunat de ceva timp, de când soarele mi-a încălzit parcă şi sufletul cuprins de-amar, plouă cu vânt, ceaţa se lasă-ncet peste pleoapele pădurii, seara e-aici aproape şi eu privesc cum norii gonesc pe cerul plumburiu de parcă, ar vrea s-ajungă undeva, la timp, vântul e ploaie parcă, pe el îl simţi nu-l vezi, doar murdăria lumii când e prea puternic şi nervos şi el o-mprastie, pe unde vrea, nu-i pasă nici de munte, nici de ape, nici de păduri, el bate, uneori adie atât de uşor când soarele-a apus, încât mireasma serii cu-al meu dor, se dispersează şi vine către tine, ce fericit aş fi să ştiu că atunci când la tine va ajunge, vei tresări şi te vei gândi la mine, să zicem că noi doi ne cunoaştem şi suntem iubiţi, ne vom scrie, ne vom suna şi vom vorbi despre orice, despre noi, ce facem, când ne vom revedea şi-alte poveşti, unele spuse aievea, iar în cazul ăsta lucrurile sunt simple, doar timpul complicându-le uneori, dar ce-am putea noi spune când suntem străini, văzând doar poze ale fiecăruia şi-ai crede că ne-am cunoscut demult, suntem străini chiar dacă ne-am scris uneori şi totuşi e doar o adiere de vânt ce spulberă iluzii, planuri şi vise ne-ncepute, care au stat deasupra unor gânduri de vremuri aduse şi de vânturi, am ieşit în ploaie, care nu e singură, e acompaniată de puternicul Eol, eu parcă sunt puţin naiv, nu ştiu de ce şi vreau, ca ei, o clipă să m-asculte dacă vor, în drumul ce-l au către tine, să ducă cu ei bucăţi din suflet ce-mi aparţin şi care-s pline toate, de iubire, o carte sunt şi-aceea, scrisă de cineva mai pesimist ca mine, dureri, mistere, nonsensuri am în pagini şi îmi doresc ca cineva să mă citească, în grabă tu m-ai răsfoit fără răbdare şi printre rânduri mi te-ai strecurat, te-ai enervat spunând că sunt prea triste, prea învechite-s pentru tine, ai rupt bucăţi apoi din mine şi într-o clipă ai vrut ca să mă arzi, scrisul din mine nu poate să distrugă, chiar şi la sufletul meu te-ai gândit, să-i faci ceva cum şti tu cel mai bine, să-l arzi, să mă distrugi, cenuşa s-o arunci peste oceanul suferinţei ce mă cuprinde vie, rănită, fără gânduri, cu sufletu-mi ascuns, hai spune-mi ceva, de ce nu-mi spui ce ai de gând, ce vrei să faci, te-ascult că ştiu s-o fac, aşa cum zi şi noapte am să tac zăcând în necuvinte pe masa aceea, când te-am abandonat sau te-am lăsat, că mi-e totuna, ştiam că nimeni nu te va citi şi multă vreme vei sta închisă, prăfuită, fără ca cineva curios să vrea să te cunoască, aşa cum am făcut-o eu, nici nu-ţi imaginezi cât am putut de bine ca să-ţi găsesc un loc care nu e al tău, nu printre cărţi în bibliotecă ci într-un loc în care, nicicând nu ai ştiut că este-al meu, vise deşarte că cineva-şi va aminti să-şi bea cafeaua sau ceaiul de care tu ai amintit, chiar dacă paşii lui aici s-ar îndrepta, nici gând ca el să te găsească, apoi citind să te cunoască, poate ai vrea tu lucru-acesta să se-ntâmple, ascultă, nu prea am timp de tine şi ţine minte draga mea, cartea nu-mi aparţine dar cafeneaua(ceainăria veche)...da şi am închis-o şi te-am închis, nu ştiu ce-ai mai putea tu face e cam târziu, n-am ce-ţi vorbi şi lasă-mă în pace, dincolo de tot ce pot vedea, cu ochi-mi plini de lacrimi, nu ştiu ce e, nu cred că e ceva ascuns de noi şi mă întreb, de ce lumea-i atât de rea acoperindu-şi în aparenţe fandosite faţa, ce n-ar fi bine s-o arate nimănui, noaptea-i acoperă şi vălul ce-l poartă pe străzi pustii, alei înguste, locuri întunecate, ademenesc oameni ce-şi fac păcate, margini sărăcăcioase de-oraşe mari şi mici, le vezi mereu ici-colo în lumea asta mare, nocturne gânduri ce se opresc dincolo ce pot vedea cu ochi-mi plini de lacrimi, le-ai primit în adăpostul inimii acolo unde, am intrat şi eu odat`şi le păstrezi doar pentru tine, însă mereu am încercat să te visez măcar să-mi pot aduce-aminte deseori de tine, dincolo de tot ce nu-nţeleg ce poate fi, sau tot ce înţeleg e doar un vis scurt cât o zi, o lună, poate-un an, tot ce a fost, unde s-a dus, tot ce există unde e, sau tot ce va fi unde-om putea găsi, în locuri triste printre ruine, pe străzi pustii, locuri întunecate sau printre cimitire acolo, unde în veci e-un somn al celor care-au călătorit, în lumea asta mare-n lung şi-n lat şi e păcat că nu mai sunt printre noi, pe unii să-i putem privi, pe alţii să-i putem iubi, gândul o face ne-ncetat, ochii mereu sunt plini de lacrimi, doar pentru ei, nu pentru lumea mare, nu pentru lumea rea, iar pentru tine la final de gând, dincolo de el şi de tot ce pot vedea îţi spun că te iubesc oriunde-aş fi în lumea asta mare, oriunde-aş fi în lumea asta rea, îmi place cine, ce şi cum eşti, uneori te comporţi aşa cum priveşti lucrurile, lumea, pe moment, îmi placi şi aşa, gândurile nimeni nu ţi le poate şti, ele sunt atât de stranii încât uneori ele vin de-a valma în mintea noastră, aspiraţiile tale sunt încă nedefinite pentru că tot şi toate din jurul tău sunt în mare parte false, aşa cum sunt de exemplu tablourile din biserici, înfăţişându-i pe sfinţi sau chiar pe Cel de Sus, orice fel de acţiuni privind ..."ce-ai vrea să te faci când o să fi mare", sunt binevenite atâta timp cât te interesează şi te fac bucuroasă, heeeiii, îmi place cum arăţi, îmi place chiar şi nimicul pe care-l afişezi uneori, mă poţi urâ cât vrei dar nu şi când vreau, să fiu prietenul tău, nu când realmente sunt lângă tine chiar dacă nu-ţi scriu, sau nu mă pot face înţeles,eu nu te evit, nu eşti singură şi e bine când recunoşti greşelile comise, care fiind atât de infime nu-ţi pot provoca nici un rău, consecinţele aproape fiind inexistente, "ştreangul" lumii (din care fac şi eu parte), din jurul gâtului tău care evident indică prezenţa mea, acolo, e doar imaginar, nu-ţi poate face nimic care să te rănească, respiră adânc, zâmbeşte şi mulţumeşte-i cui crezi tu de cuviinţă simplu, în fiecare dimineaţă, cam aşa: Doamne, îţi mulţumesc pentru încă o nouă zi în viaţa mea, apoi vei merge mai departe(oricum vei merge...), fără să gândeşti că eşti o dezamăgire a propriei fiinţe, nu eşti aşa, poate cei care te-au iubit sunt cei care s-au priceput mai întâi să-ţi macine timpul, care oricum s-a scurs, asta e, s-a dus, vine altul în schimb, de ce să fugi de tine întâmpină-te cu sufletul tău mare şi bun, au fugit cei cărora le-ai spus iubiţi şi care vor fugi mereu, până vor realiza că e prea târziu, fugi spre mine dacă ai câştigat maratonul cu propria-ţi fiinţă, poate fi lung, e vorba de timpul care va veni şi care-ţi va deschide mintea iar eu în schimb, te voi iubi!  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Großsanktnikolaus, Banat  
22 martie 2018  
 
 
 
 
 
 


Sursa foto - Pinterest  
 
 
  
Referinţă Bibliografică:
Simfonia vietii (2) / Costi Pop : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2638, Anul VIII, 22 martie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Costi Pop : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Costi Pop
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!