CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Analize >  





OPINII CRITICE ASUPRA UNOR CREAȚII PROPRII (6)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MOTTO: „Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:  
 
Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii.  
 
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii  
 
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?  
 
(Omar Khayyam)  
 
Omar Kayyam (18 mai 1048 - 4 decembrie 1131) a fost o personalitate persană proeminentă: poet, matematician, filosof și astronom. Și-a petrecut copilăria în orașul Balhi (în nordul Afghanistanului de azi), unde a studiat îndrumat de învățații Șeic Mohamed Mansuri și Imam Mowaffaq de Nișapur. A scris peste o mie de catrene (numite rubaiat). Acestea au un conținut legat de mistica islamică, adică de sufism. Valoarea operei sale poetice eclipsează, în ziua de azi, faima sa de matematician și om de știință. Criticul literar român Tudor Vianu spunea că Omar Khayyam „...dă în rubayatele sale expresia lirică foarte concentrată de o mare perfecțiune a viziunii sale dezabuzate asupra lumii”.  
 
AMURG  
 
Se scurge fără rost această vară,  
 
tu încă mai visezi că suntem amândoi,  
 
dar amintirile încep să moară  
 
pe malul râului, sub plopii tot mai goi.  
 
Rafalele de vânt, dezlănțuite,  
 
alungă frunzele căzute din castani  
 
sub băncile-ncărcate cu ispite,  
 
rămase-n neuitarea scrisă peste ani.  
 
 
În parc cânta fanfara militară,  
 
parcă aud și-acum fligoarnele urcând,  
 
la cumpăna dintre amurg și seară,  
 
când apăreau târziu amantele plângând.  
 
Le consolam cu întâlniri discrete  
 
în mica mea mansardă, sub acoperiș,  
 
unde-ajungeau cu anemone-n plete  
 
pe treptele urcate noaptea pe furiș.  
 
 
Când zorii se iveau lângă fereastră,  
 
le-mbrășișam în prag, cu ultimul sărut,  
 
plângeau de dor garoafele în glastră,  
 
din colțul său, privea motanul abătut.  
 
Plecarea ta a fost atunci grăbită –  
 
de ce ai vrea s-aducem timpul înapoi?  
 
Nu căuta-n trecut vreo ispită –  
 
în suflete ne plâng copacii, tot mai goi!  
 
Poemul AMURG a fost publicat prima dată în volumul de versuri TIMP ȘI DESTIN. Ed. MATRIXROM, București, 2018. A fost republicat, doi ani mai târziu, în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. Din punct de vedere al structurii componistice poemul este alcătuit din trei strofe polimorfe a câte opt versuri fiecare. Este un poem de dragoste, brodat cu amintiri puternice în care natura are un rol important. Începutul poemului evocă un sfârșit de vară, când iubirea începe să se destrame pe malul unui râu „sub plopii tot mai goi”. La durerea despărțirii celor doi îndrăgostiți se pare că participă chiar natura, cu manifestări specifice toamnei care se apropie tot mai mult: „Rafalele de vânt, dezlănțuite,/ alungă frunzele căzute din castani/ sub băncile-ncărcate cu ispite,/ rămase-n neuitarea scrisă peste ani”. La începutul strofei a doua se poate deduce că despărțirea se consumase deja, iar discursul liric capătă o altă turnură. Se aude o fanfară militară în parc, iar la cumpăna dintre amurg și seară „apar amante plângând”, probabil că fiecare dintre ele în căutarea consolării în brațele altui bărbat, după ce au fost părăsite la sfârșitul vacanței de vară. Eul liric, aflat și el în criză după plecarea iubitei, le oferea consolare „în mica mea mansardă, sub acoperiș”. Pentru a păstra aparența bunelor moravuri, aceste fete în căutare de aventuri (amantele) ajungeau în mansardă „noaptea pe furiș”. Odată cu începutul strofei a treia aflăm că amantele plecau „când zorii se iveau lângă fereastră” (probabil pentru a păstra secretul aventurii lor). În prag primeau neprețuitul sărut al poetului, care participa la despărțire împreună cu „garoafele din glastră” și motanul său care „privea abătut”. Ultimele patru versuri aduc o schimbare de direcție a discursului liric, întrucât apare, pe neașteptate, chiar femeia din prima strofă. Să fi fost chiar una dintre amantele poetului? Poate cea favorită și în același timp muza Eului liric? Ca în orice poezie bine concepută, cititorul va găsi propria sa interpretare. Oricum se pare că ruptura a fost grăbită și definitivă: „Plecarea ta a fost atunci grăbită –/ de ce ai vrea s-aducem timpul înapoi? /Nu căuta-n trecut vreo ispită –/ în suflete ne plâng copacii, tot mai goi! De-a lungul timpului poemul AMURG a fost publicat în mai multe reviste on-line și distribuit pe facebook, primind foarte multe comentarii favorabile.  
 
LA MARGINI DE VIS  
 
Mă-ntorc peste vreme cu gându-napoi  
 
și zeci de-amintiri m-asaltează deodată  
 
cu mii de regrete vorbind despre noi  
 
în triste romanțe, pe-o harpă stricată.  
 
 
Romanțele-ajung dintr-un vechi labirint,  
 
trecând prin fereastra cu geamuri ovale,  
 
evocă licornul cu frâu de argint  
 
venit din trecut să te-aducă agale.  
 
 
Cad frunze uscate-n fereastră, pe rând,  
 
e toamnă târzie și parcă, de-afară,  
 
se-aude licornul sosind nechezând  
 
pe calea îngustă ce duce spre scară.  
 
 
Sau poate-i doar vântul sosit din trecut  
 
la ușa închisă cândva într-o toamnă  
 
cu-n singur zăvor dintr-un dor neștiut  
 
lăsat pe uitarea ce-avea să se-aștearnă.  
 
 
Te-aștept la fereastră să vii din neant,  
 
la margini de vis să te văd împăcată,  
 
din harpă un ultim acord consonant  
 
să-mi spună că nu-o să mai pleci niciodată.  
 
LA MARGINI DE VIS este un poem de dragoste în care realul și fantasticul se amestecă necontenit, prezentul și trecutul se întrepătrund, conducându-l pe cititor prin meandrele întortocheate ale visării. Prima dată a fost publicat în volumul de versuri CUNOAȘTEREA DE SINE, Ed. ePublishers, București, 2017. A fost republicat trei ani mai târziu în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, 2020. Poemul este alcătuit din cinci strofe cu rima încrucișată, măsura 11-12-11-12. În primele două strofe predomină amintirile și regretele care vin „în triste romanțe pe-o harpă stricată”, vorbind despre Eul liric dual, marcat de pronumele personal noi („vorbind despre noi”). „Romanțele ajung dintr-un vechi labirint/ trecând prin fereastra cu geamuri ovale”, evocând „licornul cu frâu de argint” care-i aduce Eului liric, pe cărările visului, iubita dintr-un trecut nedefinit. Trecând la strofa a treia, aflăm că afară este „toamnă târzie”, cu frunze uscate ce cad sub fereastră. În această atmosferă, propice visării, „se-aude licornul sosind nechezând/ pe calea îngustă ce duce spre scară”. Totuși această sosire este pur ipotetică, întrucât la începutul strofei a patra apare alternativa vântului întors din trecut „la ușa închisă cândva într-o toamnă/ cu-n singur zăvor dintr-un dor neștiut/ lăsat pe uitarea ce-avea să se-aștearnă”. Ușa zăvorâtă cu-n dor neștiut este o metaforă cu un puternic impact emoțional, o figură de stil de o frumusețe neobișnuită. Din ultima strofă a poemului aflăm că așteptarea Eului liric era numai o stare hipnotică de visare profundă, femeia iubită aflându-se, de fapt, în lumea nevăzută a neantului: „Te-aștept la fereastră să vii din neant,/ la margini de vis să te văd împăcată,/ din harpă un ultim acord consonant/ să-mi spună că nu-o să mai pleci niciodată”. Poemul este dominat de amintiri și regrete, la limita dintre real și oniric, cu versuri în care fantasticul, magia și miracolul dau naștere unei încărcături lirice expresioniste la limita maximă a stărilor emoționale posibile. De-a lungul timpului poemul LA MARGINI DE VIS a fost publicat în mai multe reviste on-line (LOGOS & AGAPE, ARMONII CULTURALE, CONFLUENȚE CULTURALE etc.) Distribuit pe facebook din aceste reviste, poemul a generat nenumărate aprecieri și comentarii favorabile. De aceea, autorul este încredințat că va rămâne una dintre creațiile sale lirice reprezentative.  
 
LICORNUL CU FRÂU DE ARGINT  
 
Se lasă-nserarea și ninge afară,  
 
cad fulgii de nea peste case dansând,  
 
mă uit pe fereastră – aș vrea să apară  
 
licornul cu frâu de-argint, galopând.  
 
 
Din hăuri de timp neștiute apare  
 
cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger,  
 
deasupra, pe șaua de aur călare,  
 
stă Zâna Zăpezii cu chip auster.  
 
 
Ajunge îndată cu frâul în mână  
 
și bate la ușă c-un vânt hibernal,  
 
din zarea cernită cu biciul adună  
 
povești să le țeasă pe geam în cristal.  
 
 
O chem înlăuntru, să vină aproape  
 
de soba încinsă, cu calul licorn,  
 
din vatră jăratec să-i dau să se-adape,  
 
cunună de aur să-i pun peste corn.  
 
 
Dar văd că licornul rămâne afară,  
 
iar zâna-i doar umbra iubirilor reci  
 
pierdute în gerul venit într-o seară  
 
când vântul zicea că-ntr-o zi o să pleci.  
 
Visare neîngrădită într-o seară de iarnă cu „fulgii dansând”, LICORNUL CU FRÂU DE ARGINT este, fără îndoială, un poem desprins parcă din lumea fantastică a poveștilor cu zâne și cai înaripați, spuse la gura sobei, din care flăcările ridicate pe jarul întins aruncă umbre misterioase pe albul pereților proaspăt văruiți. A fost publicat prima dată în volumul de versuri CUNOAȘTEREA DE SINE, Ed. ePublishers, București, 2017, apoi republicat în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. Este alcătuit din cinci strofe cu rimă încrucișată, măsura versurilor fiind de tipul 12- 11-12-11. Atmosfera de visare își face prezența chiar din prima strofă. Privind pe fereastră, Eul liric ar „vrea să apară licornul cu frâu de argint, galopând”. Ca prin minune, aflăm la începutul strofei a doua că licornul apare „din hăuri de timp neștiute/ cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger”. Pe șaua de aur a licornului „stă Zâna Zăpezii cu chip auster”. Ea „bate la ușă cu-n vânt hibernal” și , în același timp, cu biciul său fermecat „adună povești să le țeasă pe geam în cristal” (metaforă memorabilă privind florile de gheață care apar pe geamurile ferestrelor datorită gerului). Din stofa a patra aflăm că Eul liric o cheamă pe zână în casă să se încălzească lângă „soba încinsă”. O invită să intre împreună cu licornul, pentru al adăpa cu jăratec și pentru a-i pune o cunună de aur pe corn. Stupoare însă, ni se spune, în ultima strofă, că licornul rămâne afară, iar Zâna Zăpezi nu este altceva decât „umbra iubirilor reci” (din trecut) destrămate într-o seară când vântul îi spunea poetului că iubita sa va pleca (subînțeles, fără a se mai întoarce). Feerie de iarnă, cu visare, mister și miracole, poemul LICORNUL CU FRÂU DE ARGINT este, desigur, o creație lirică expresionist-onirică menită săi aducă cititorului încântare deplină. Publicat, de-a lungul timpului, în mai multe reviste on-line (LOGOS & AGAPE, CONFLUENȚE LITERARE, ARMONII CULTURALE etc), de unde a fost distribuit pe facebook, poemul a generat foarte multe comentarii favorabile din partea cititorilor.  
 
Referinţă Bibliografică:
OPINII CRITICE ASUPRA UNOR CREAȚII PROPRII (6) / Corneliu Neagu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3597, Anul X, 05 noiembrie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Corneliu Neagu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corneliu Neagu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!