CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Analize >  





OPINII CRITICE ASUPRA UNOR CREAȚII PROPRII (1)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MOTTO: „Scrisul tău să fie că rășina ce curge din brad: viață revărsată”. (Nicolae Iorga)  
 
Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871, Botoșani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic) a fost istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. În paralel cu contribuțiile sale științifice, Nicolae Iorga a fost un activist de centru-dreapta, ale cărui orientări politice au inclus elemente ale conservatorismului, naționalismului și agrarianismului. Deși în ultima parte a liceului a intrat sub influența marxismului, Nicolae Iorga a depășit acest episod în timpul universității, având să adere pentru scurt timp la grupul literar conservator Junimea. Nicolae Iorga a fost o figură centrală a Sămănătorului, revistă populistă și a fondat reviste conservatoare ca Neamul Românesc, Drum Drept, Cuget Clar și Floarea Darurilor. A militat în cadrul Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor. A rămas o voce independentă a opoziției după ce Garda de Fier a instaurat Statul Național-Legionar, fiind în cele din urmă asasinat de un comandou legionar. După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.  
 
LUMEA CA UN VIS  
.  
 
Mai trece-o zi, mai facem un popas  
 
prin amintirile ce dau năvală,  
 
și nici măcar cadranele de ceas  
 
nu pot să țină-această socoteală.  
 
Prea multe gânduri strânse la un loc  
 
ne bântuie cu ploi de neuitare  
 
iar lemnele aduse pentru foc  
 
stau veșnic înșirate pe cărare.  
.  
 
Ne legănăm pe pânze de-ndoieli,  
 
ne aruncăm în marile dezastre  
 
punând adesea false rânduieli  
 
în profunzimea sufletelor noastre.  
 
Ne amăgim cu vorbe de salon,  
 
cântate în slogane deșănțate,  
 
crezând că vom primi vreun plocon,  
 
iar nu pumnale-nfipte pe la spate.  
.  
 
Și câteodată chiar ne batem joc  
 
de omul bun, cu multă nepăsare,  
 
apoi ne plângem că n-avem noroc,  
 
că viața ne-a adus doar disperare.  
 
Iar lumea ni se pare doar un vis  
 
în care se mai joacă o partidă  
 
pentru-a vedea cine va fi ucis  
 
pe-o margine de amăgiri stupidă.  
.  
 
Intr-un târziu, lipsiți de jucători,  
 
vom pune singuri arma blestemată  
 
la tâmpla-ngenunchiată de fiori  
 
ca la sfârșit să fie detonată.  
.  
Poemul LUMEA CA UN VIS, alcătuit din trei strofe a câte opt versuri și un catren, îl aduce pe cititor pe tărâmul unor dramatice confruntări existențiale ale lumii de astăzi.  
 
În prima strofă Eul liric este marcat de „amintirile ce dau năvală”. Sunt atât de multe încât nici timpul trecut prin „cadranele de ceas” nu le poate ține socoteala. Aceste amintiri adună „la un loc” mulțime de gânduri care „ne bântuie cu ploi de neuitare”. Dezorientarea Eului liric devine atât de mare încât „lemnele aduse pentru foc” nu mai sunt așezate la locul lor, ci „stau veșnic înșirate pe cărare”.  
 
În strofa a doua discursul Eului liric se mută din lumea amintirilor în cotidian, pe care îl prezintă la indicativ prezent, persoana întâia plural. Măcinați de îndoieli și dezorientare punem adesea „false rânduieli/ în profunzimea sufletelor noastre”. „Ne amăgim cu vorbe de salon”, care sunt aduse la ureche sub forma unor „slogane deșănțate”. Ca într-o campanie electorală mincinoasă, suntem ademeniți cu plocoane, când de fapt acestea nu sunt altceva decât viitoare „pumnale-nfipte pe la spate”  
 
În strofa a treia Eul liric ne avertizează că într-o astfel de lume, lipsită de principii morale sănătoase, „chiar (noi) ne batem joc/ de omul bun, cu multă nepăsare”. Desigur, o astfel de atitudine nu se poate solda cu ceva benefic, pentru că răul se răsplătește cu rău. Astfel, „ne plângem că n-avem noroc,/ că viața ne-a adus doar disperare”. Privind în jur, „lumea ni se pare doar un vis” urât, în care cei creduli vor fi uciși, ca la ruleta rusească, „pe-o margine de amăgiri stupidă”.  
 
Finalul poemului (ultima strofă) este copleșitor: „Intr-un târziu, lipsiți de jucători,/ vom pune singuri arma blestemată/ la tâmpla-ngenunchiată de fiori/ ca la sfârșit să fie detonată”. Lumea de astăzi, în aspectele ei cele mai sumbre, iată ce ne derulează autorul prin fața ochilor în acest poem de un realism zguduitor! Poemul a fost publicat prima dată în volumul de versuri TĂCEREA DIN ADÂNCURI, Ed. ePublishers, București, 2018. A fost republicat, după doi ani, în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. În decursul timpului a mai fost publicat în revistele on-line LOGOS & AGAPE, ARMONII CULTURALE și CONFLUENȚE LITERARE, având rezonanțe remarcabile în lumea iubitorilor de poezie.  
 
ULTIMUL BAL  
.  
 
Te caut și astăzi prin vagi neuitări,  
 
rămase pe muchii de timp agățate,  
 
când umbrele lor mai ajung uneori  
 
călare pe vânturi de iarnă turbate.  
.  
 
Se prind de fereastră în prag de apus,  
 
cu fulgi de zăpadă scăpați din pripoane,  
 
la ora când gândul se-ntoarce sedus  
 
de vechi melodii rătăcind prin saloane.  
.  
 
Le simt înlăuntru de parcă-au fost ieri,  
 
mi-aduc amintirile-n suflet grămadă  
 
cu chipuri ascunse sub false plăceri  
 
în dansuri năuce, pe-o amplă estradă.  
.  
 
Săltau în tromboane bemolii pe loc,  
 
diezii urcau nevăzuți din trompete,  
 
perechi fără nume, cu stil echivoc,  
 
din ochi își făceau jurăminte secrete.  
.  
 
Iubiri de o noapte, cu gust infernal,  
 
pluteau peste dansuri cu iz de păcate,  
 
o, Doamne, și astăzi resimt acel bal,  
 
cu lungul său șir de speranțe trădate.  
.  
 
Poemul rememorează atmosfera petrecerilor cu orchestră și dans organizate, cu mulți ani în urmă, de sindicatele socialiste pentru așa-numiții „oameni ai muncii”. Din punct de vedere arhitectural, poemul este conceput în cuprinsul a cinci strofe simple, de tip catren, cu rima încrucișată, măsura versurilor fiind 11-12-11-12.  
 
În prima strofă Eul liric resimte aceste baluri sub formă de „vagi neuitări/ rămase pe muchii de timp agățate”. Aceste neuitări (amintiri) ajung de obicei iarna, anotimpul bântuit de frig și vânturi, când oamenii, stând mai mult în casă, sunt predispuși visării.  
 
Neuitările din prima strofă, „ajunse călare pe vânturi de iarnă turbate”, în strofa a doua. „Se prind de fereastră în prag de apus,/ cu fulgi de zăpadă” scăpați din pripoanele cerului. Odată cu aceste neuitări se întorc și gândurile Eului liric încărcate cu „vechi melodii rătăcind prin saloane”. Sunt, desigur, melodii ale muzicii de dans ce se cântau odinioară la baluri.  
 
În strofa a treia Eul liric resimte aceste melodii atât de bine conturate în lăuntrul său de parcă le-ar fi auzit ieri. Odată cu aceste melodii ajung amintirile unor chipuri „ascunse sub false plăceri/ în dansuri năuce, pe-o amplă estradă”.  
 
În muzica resimțită, „de parcă-ar fi fost ieri”, în strofa a patra Eul liric aude bemolii nevăzuți din tromboane și diezii din trompete, iar prin fața sa trec „perechi fără nume, cu stil echivoc”, care, din priviri, „își făceau jurăminte secrete”.  
 
Trădarea din priviri se continuă (ultima strofă) cu „Iubiri de o noapte, cu gust infernal”, care urmau dansurilor „cu iz de păcate”. Eul liric este victima unei astfel de trădări, așa cum putem deduce din ultimele două versuri ale poemului: „o, Doamne, și astăzi resimt acel bal,/ cu lungul său șir de speranțe trădate”. Final de poem dominat de emoția negativă a trădării, a cărei victimă este chiar poetul!  
 
Poemul a fost publicat prima dată, cu denumirea BAL NEMASCAT, în volumul de versuri TĂCEREA DIN ADÂNCURI, Ed. ePublshers, București, 2018. A fost republicat, cu actuala denumire – ULTIMUL BAL – în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. Poemul a apărut și în revista on-line CONFLUENȚE LITERARE, având o bună receptare din partea cititorilor.  
 
PATRIA  
.  
 
O, patrie, tu curgi prin trupul meu,  
 
când clipa-nstrăinării mă atinge,  
 
și-n suflet îmi aprinde curcubeu  
 
de gânduri care plâng numai cu sânge.  
 
Pe tine, mamă, nu te mai zăresc,  
 
frumosu-ți chip a dispărut în ceață,  
 
și tot ce în trecut părea firesc  
 
la margine de amintiri îngheață.  
.  
 
Doar mărul de la poartă, înflorit,  
 
revine peste vreme-n amintire,  
 
de-atâtea ori în mine l-am primit  
 
cu crengile-ncărcate în neştire!...  
 
Dar se transformă-n piesă de album,  
 
în crengi nu se zăreşte nici-o floare,  
 
rămas uitat la margine de drum  
 
se zbate-n pânza de beton si moare.  
.  
 
Trec zilele și parcă nu mai știu  
 
ce rosturi m-au adus prin altă țară,  
 
pe alt tărâm de unde-i prea târziu  
 
norocul să-l desfid a doua oară.  
 
Tu, patrie, la mine te gândești,  
 
am consulat într-un oraș mai mare,  
 
când merg acolo, vechile povești  
 
le-aud curgând pe tristele culoare.  
.  
 
Compatrioți cu chipuri de oțel  
 
și cu trădarea adunată-n sânge  
 
mă-ntâmpină și îmi vorbesc la fel,  
 
când inima de doruri mi se frânge.  
 
Sunt tot aşa nătângi, cum îi ştiam,  
 
nepăsători, cu vorba lor lemnoasă,  
 
iar uneori mă-ntreabă de vreun neam  
 
care-ar putea să-i sprijine pe-acasă.  
.  
 
De-acolo plec cu sufletul rănit  
 
gândind că n-o să mă întorc vreodată,  
 
nu este-acela locul potrivit  
 
unde să-ntrebi de mumă sau de tată.  
 
Stau seara-n fața mesei gânditor,  
 
dar dorul meu rămâne pe afară…  
 
O, patrie, și prea iubit popor,  
 
e dorul care zboară către țară!  
.  
 
Conceput în cuprinsul a cinci strofe polimorfe a câte opt versuri fiecare, PATRIA este un poem amplu care aduce în fața cititorilor întâmplări și situații din viața românilor plecați temporar din țară. Vom descifra în versurile acestui poem chiar sentimentele de amărăciune ale autorului, determinate de amintiri ce vin dintr-o perioadă mai îndepărtată, când se afla în misiune într-o țară din Africa.  
 
Prima strofă rememorează sentimentele de înstrăinare și dor a celui aflat departe de patria străbună: „O, patrie, tu curgi prin trupul meu,/ când clipa-nstrăinării mă atinge”[...] - „Pe tine, mamă, nu te mai zăresc”, iar tot ceea ce era firesc „la margine de amintiri îngheață”.  
 
Amintirile despre casa părintească devin copleșitoare în strofa a doua. Aceste amintiri ajung în sufletul poetului purtând imaginea „mărului de la poartă, (cândva) înflorit”. Însă imaginea se transformă, devenind dureroasă, pentru că, acum, mărul „rămas uitat la margine de drum/ se zbate-n pânza de beton si moare”.  
 
În strofa a treia Eul liric se întreabă retoric: „ce rosturi m-au adus prin altă țară”? – pentru a desfide norocul a „doua oară”. Se consolează însă știind că patria este prezentă și acolo printr-un consulat într-un „oraș mai mare”. Dar își reamintește (probabil, dintr-o experiență anterioară) că acolo aude doar „vechile povești”[...] „curgând pe tristele culoare”. Este o aluzie evidentă la faptul că nu poți avea încredere în vorbele oficialilor din consulat.  
 
Adevărata față a acestora este dezvăluită în strofa a patra: „Compatrioți cu chipuri de oțel/ și cu trădarea adunată-n sânge/ mă-ntâmpină și îmi vorbesc la fel,/ când inima de doruri mi se frânge”. Exprimarea poetului este atât de limpede în acest tablou încât nu mai trebuie adăugat nimic.  
 
În ultima strofă poetul ne spune că pleacă de acolo (de la consulat) „cu sufletul rănit”, gândind că nu va reveni niciodată în acel loc. Seara, așezat la masă neîmpăcat („gânditor”) simte cum dorul îl duce către patrie, făcându-l să exclame înlăuntrul său: „O, patrie, și prea iubit popor,/ e dorul care zboară către țară!”. Final de poem încărcat de amărăciune, în care, cu siguranță, se vor regăsi mulți dintre compatrioții noștri, ajunși temporar prin țări străine.  
 
Poemul PATRIA a fost publicat prima dată în volumul de versuri TĂCEREA DIN ADÂNCURI, Ed. ePublishers, București, 2018. A fost republicat, doi ani mai târziu, în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. A mai fost publicat în revistele on-line CONFLUENȚE LITERARE și LOGOS & AGAPE, având o primire foarte bună din partea cititorilor.  
 
Referinţă Bibliografică:
OPINII CRITICE ASUPRA UNOR CREAȚII PROPRII (1) / Corneliu Neagu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3561, Anul X, 30 septembrie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Corneliu Neagu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corneliu Neagu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!