CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Istorie >  





Atlantropa, legendarul proiect hidroenergetic imaginat de Herman Sörgel
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Arhitectul german Herman Sörgel (2 April 1885 – 25 December 1952), a rămas în istorie ca inițiator al celui mai mare proiect hidroenergetic din lume, denumit „Atlantropa”. Acest proiect a fost propus de către Herman Sörgel în 1928, dar nu a putut fi realizat niciodată. Concepția proiectului se întemeiază pe faptul că o parte însemnată din cuprinsul Mării Mediterane era, înainte de ultima epocă glaciară, un podiș care lega Africa cu Europa. De asemenea, Europa și Asia nu erau, la vremea respectivă, despărțite de Marea Egee și strâmtoarea Dardanele. Grecia și Asia Mică erau un tot unitar, iar Marea Adriatică nu exista.  
Numai două lacuri uriașe se întindeau la estul și vestul Italiei actuale. Ca urmare a topirii ghețarilor de pe continent, apele Oceanului Atlantic și ale Mării Negre au trecut peste barierele naturale care existau la Gibraltar și Dardanele, revărsându-se în cele două lacuri amintite mai sus. Astfel s-a născut Marea Mediterană, iar din podișul inițial au mai rămas Grecia și Italia, lipite de continentul european și câteva insule ( Sicilia, Sardinia, Corsica, Creta,...). Acest proces continuă și astăzi, din Oceanul Atlantic revărsându-se cantități imense de apă în Marea Mediterană, prin strâmtoarea Gibraltar. Dacă n-ar fi așa, Marea Mediterană ar dispărea, pentru că apa primită de la râurile și fluviile care se varsă în ea nu este în cantitatea necesară compensării apei pierdute prin evaporare. Faptul că Mediterana este o „mare de evaporare” se poate dovedi prin conținutul de sare al apelor sale, mult mai ridicat decât cel din apele Atlanticului care o alimentează.  
Cunoscând cele relatate mai sus, Herman Sörgel a întrevăzut posibilitatea separării Mării Mediterane de Oceanul Atlantic și de Marea Neagră prin două baraje, construite în strâmtorile Gibraltar și Dardanele. Cantitatea de apă de peste 88 000 metrii cubi pe secundă ce trece din Atlantic în Mediterana ar putea genera putere hidroelectrică de cel puțin 50 000 Megawatts. Totodată ar putea fi redați circuitului terestru terenuri agricole de peste 250 000 Kilometri pătrați. Nivelul Mării Mediterane ar scădea anual cu câte 88 cm, estimându-se dispariția sa totală, odată cu refacerea podișului inițial, în decursul unei perioade de circa 2000 ani.  
 
Bibliografie  
 
Ziscka Anton, Pâine pentru două miliarde oameni. Ed. Scrisul Românesc, 1938  
 
https://62e528761d0685343e1c-f3d1b99a743ffa4142d9d7f1978d9686.ssl.cf2.rackcdn.com/files/94508/area14mp/image-20150911-1569-beg02y.png  
 
https://twitter.com/James_J_Conway/status/1245762873286164481/photo/1  
 
Referinţă Bibliografică:
Atlantropa, legendarul proiect hidroenergetic imaginat de Herman Sörgel / Corneliu Neagu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3447, Anul X, 08 iunie 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Corneliu Neagu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corneliu Neagu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!