CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Impact > Relatare >  





UN PROFESOR BIZAR
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În mintea mea a rămas ca una dintre cele mai pitorești personalități pe care le-am cunoscut vreodată. M-a impresionat și m-a dezamăgit, în egală măsură. Însă acum, peste timp, consider că a fost un privilegiu faptul că l-am avut profesor și apoi coleg în catedra TCM. Era titular al cursului de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM), curs important care definea chiar denumirea facultății înainte de 1990. Examenele cu profesorul Ionel Gavrilaș se desfășurau după un ritual amuzant și dramatic, în același timp. În general, „la prima înfățișare”, cum îi plăcea să spună, nu promovau mai mult de 4-5 studenți din grupă. Iar cei care nu promovau erau chemați să se prezinte, pe tot parcursul semestrului următor, pentru a fi examinați din părți ale cursului, pe care studenții credeau că le-au învățat. De fapt, nu însușirea cunoștințelor predate la curs dădea bătăi ce cap studenților, ci întrebările bizare pe care profesorul le punea în timpul examinării. De pildă: „cum se rectifică o gaură cu diametrul de 0,1 mm si lungimea de 100 mm”; sau, „prin ce procedeu tehnologic se realizează urechile acelor de cusut”. Erau, bineînțeles, întrebări pentru care nu găseai răspuns în cursul predat de profesor. O altă bizarerie a profesorului Ionel Gavrilaş consta în faptul că la examen, după ce răspundeai la toate subiectele de pe bilet, primeai nota 4, apoi așteptai în bancă pentru a răspunde la ceea ce colegii examinați în paralel cu tine nu știau. În funcție de răspunsurile date la aceste subiecte colaterale, nota primită putea să fie majorată sau diminuată. Nici-un student nu scăpa de la examen fără să fi fost ascultat din toată materia predată și chiar în plus. Metodă fără greș de evaluare a cunoștințelor și de notare a celor învățate. Mi-ar trebui zeci de pagini pentru a povesti despre relațiile dintre studenți și profesorul Ionel Gavrilaş, dar nu este aici locul potrivit și nici nu vreau să plictisesc cititorii cu descrieri prea lungi. De aceea încerc să închei, amintind că am stat în examen de la ora 8 pană la ora 19. Ca să obțin nota 10 (zece) „ne-am luptat la baionetă”. Printre altele, profesorul motiva atitudinea sa spunând că nici chiar asistentul său, care se afla în sală, nu primise, cu un an în urmă, decât nota 9 (nouă), deși nu se încurcase decât la o singură întrebare. Vedeți, domnule profesor, am replicat prompt, eu nu m-am încurcat la nici-o întrebare. În plus, vă pot prezenta o metodă de danturare a roților melcate, utilizată în atelierele de reparații, pe care dumneavoastră nu ne-ați predat-o la curs. A acceptat să-i prezint metoda, a fost mulțumit și mi-a trecut în carnet nota 10 (zece). A adăugat, totuși: nu te-am examinat din cursul facultativ de Tehnologii Neconvenționale, să vii la toamnă să văd ce știi! N-am venit, desigur, eram deja asistent universitar în catedră. Dar poziția mea didactică nu-l împiedica pe profesor să-mi amintească, în glumă, că mai avem de răspuns la niște întrebări... În final aș dori să amintesc faptul că, trecând peste bizareriile sale, studenții îl îndrăgeau pe profesorul Ionel Gavrilaş. 
  
Referinţă Bibliografică:
UN PROFESOR BIZAR / Corneliu Neagu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3186, Anul IX, 21 septembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Corneliu Neagu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corneliu Neagu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!