Freamătul rădăcinilor movilene  

 

Despre trecutul oricărui ținut al neamului omenesc se ocupă istoria. Despre rădăcinile și evoluția comunității noastre aflăm tot privind în icoana timpului deja scurs.  

 

Într-unul din eseurile apărut în volumul Căutător în propria viață (apărută la Editura Olimpiada în anul 2010), vorbeam despre rădăcinile fiecărui om, acele fire nevăzute ce ne leagă și ne readuce din orice colț de lume unde, poate, ajungem să pășim într-un anumit moment al existenței noastre.  

 

Așezată în Câmpia Bărăganului, Movila Miresii este un loc ce a inspirat multe condeie, prin legenda ce-o ascunde. Din poveștile bătrânilor satului legenda s-a creionat astfel:  

 

Pre vremuri de demult, într-o iarnă, pe un vifor mare, prin partea locului trecea o nuntă cu toți nuntașii, iară mireasa era adusă de mire într-un car cu boi. Pe drum, s-a desprins fundătoarea carului și mireasa a căzut în zăpadă. Când au observat nuntașii lipsa miresei erau departe și, deoarece era viscol mare, fiind și pe înserat, n-au mai putut să o găsească.  

 

Se zice că la o movilă din apropiere era o târlă ciobănească și ciobanul, condus de lătratul câinilor, s-a dus în partea locului și a găsit mireasa în zăpadă. Aducându-o la târlă, a luat-o de nevastă și au întemeiat prima familie din zonă. De aici vine denumirea de Movila Miresii.  

 

Bătrânii mai povestesc că mireasa era îndrăgostită de un flăcău ce avea o târlă și oi pe lângă movilă, iar părinții au silit-o să ia pe altul de bărbat. Astfel că, pe când se îndreptau cu nuntașii spre casa mirelui, ei venind dintr-un sat din fostul județ Râmnicu Sărat de unde era fata, ajungând în dreptul movilei unde fata știa că se află iubitul ei, s-a furișat din car și s-a dus la bordeiul ciobanului.  

 

Nicolae Bălcescu scria că: Istoria este cea dintâi carte a unei nații. Într-însa ea își vede trecutul, prezentul și viitorul.  

 

Pornind de la aceste grăitoare cuvinte și, pentru că viața unei comunități este influențată de locul unde ea există, aleg să aduc în atenția cititorilor un crâmpei din trecutul bisericesc al localității Movila Miresii, satul meu natal.  

 

Este cunoscut faptul că, după ce o comunitate se toarnă în tiparele unui loc, orizontul ei începe să se contureze în frumusețea sufletească a oamenilor ce o formează. Iar această frumusețe se imprimă pe cerul ținutului respectiv sub semnul lui Dumnezeu. De asemenea, orice teritoriu locuit de oameni are în mijlocul său, fără îndoială, un lăcaș de închinăciune unde preotul veghează ca o candelă aprinsă dreapta credință, menținând vie în inimile enoriașilor dragostea și respectul față de cele sfinte. Biserica este acel izvor de pace lăuntrică ce revarsă în sufletele celor ce-i trec pragul liniștea și iubirea divină; este acel spațiu minunat unde preoții slujesc, iar prin intermediul lor lucrarea cerească se săvârșește în om.  

 

Biserica din satul Movila Miresii, cu hramul Duminica Tuturor Sfinților a fost, este și va fi una din cele mai frumoase din județul Brăila, datorită credincioșilor locului care, cu smerenie și sfioșenie, îl caută pe Domnul în fiecare zi de Sfântă Liturghie sau în orice clipă când sunt încercați de propriile zbuciumări interioare. Pentru a fi simțită căldura credincioșilor movileni păstorul de suflete, în speță preotul satului, trebuie să fie un om înțelept prin ale cărui cuvinte lucrează mâinile Mântuitorului.  

 

Ca să fii preot într-o zonă rurală nu este de ajuns doar să-l pui pe clopotar să tragă clopotele și să aștepți enoriașii să vină în Casa Domnului, ci trebuie să mergi și să interacționezi permanent cu oamenii, să intri chiar din casă-n casă și să le vorbești despre binecuvântările ce se ascund într-o Liturghie ortodoxă și despre brațele răbdătoare și iertătoare ale lui Dumnezeu. Căci așa cum a spus Mântuitorul: Cel care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi (Marcu 10:43-45). Astfel, preotul dintr-o parohie este cel dintâi dintre slujitori ce le spală picioarele celorlalți.  

 

Convinsă fiind că scânteia dumnezeiască arde neîncetat în fiecare biserică din lume, la îndemnul preotului paroh Marius Sinca, am decis să fac un periplu prin istoria bisericii movilene și să adaug aceste informații prețioase în prima parte a cărții, pe care i-o dedic, cu recunoștință, celui care a fost preotul Stelian Hornea, al cărui suflet a plecat la Domnul de aproape doi ani. Astfel, fiecare locuitor movilean poate să afle cine au fost ctitorii propriului lor lăcaș de închinăciune, precum și cine au fost preoții ce au slujit aici de-a lungul vremii.  

 

Într-o viață obștească este binecunoscut faptul că preotul nu doar socializează cu oamenii, ci arde, de câte ori este nevoie, împreună cu ei pe rugul credinței, transmițând cu multă râvnă iubirea lui Dumnezeu.  

 

Misiunea preotului într-o comunitate este foarte importantă, mai ales în ziua de azi, când lumea a devenit tot mai potrivnică față de aproapele său. Păstorul de suflete, prin lucrarea sa jertfelnică, are rolul de a menține tot ceea ce înseamnă sacru în spațiul bisericii. Are rolul de a modela caractere și de a se îngriji de calitatea enoriașilor săi, devenind reper pentru cei ce vor să urmeze în viață o cale dreaptă, îngrijindu-se totodată de bucuriile ce străjuiesc în inimile oamenilor, transformându-le astfel, în parfumate potire de crin.