CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Jurnal >  





Încercările vieţii
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dintre toate provocările cotidiene, boala este cea mai copleşitoare. M-am trezit câteva nopţi la rând, pe la ora 4, ca şi cum cineva rău intenţionat m-ar fi lovit puternic, cu un bocanc greu, în şale. Camera toată se învârtea, ca într-un carusel: tavanul, geamul, lumina palidă a iluminării stradale se alergau în cercuri concentrice, până îşi pierdeau forma, ajungând nişte culori rotative. Se părea că cineva îmi ridică patul, de la picioare, iar capul îmi devine aşa de greu, încât mi-ar fi imposibil să-l ridic de pe perna care se făcuse şi ea nevăzută în întunericul încăperii. Am închis ochii de spaimă! Dar şi negrul pleoapelor se învârtea repede, tot mai repede, provocându-mi o senzaţie insuportabilă de greaţă...Abia am reuşit să-mi întorc capul, ca să vomit pe covor, nu în pat.  
 
La început, am crezut că visez încă, dar acest coşmar devenea tot mai limpede că e real, iar neputinţa mea de a mă orienta era dublată de spaima unor trăiri fiziologice neexperimentate până atunci. M-am străduit să ţin ochii închişi, strâns, dar jocul macabru se încăpăţâna să continue. Era ca într-un film de groază, cu persoane posedate, cu vrăji rele...  
 
După ceva vreme, m-am forţat, cu tot corpul, şi mi-am ridicat capul enorm de greu. Şezând pe marginea patului, am căutat disperată imaginea uşii ce duce spre holul mic şi spre baie. Zadarnică trudă! Ochii refuzau să fixeze vreo imagine, jucând într-un tremol sinistru. Am căutat în mintea mea imaginea cadrului uşii. Mi-am amintit că o lăsasem deschisă (aşa o las de când mi-a pătruns acel individ neidentificat încă de poliţie, în vară, în casă). Trebuie să fiu receptivă la orice sunet străin de liniştea casei! M-am ridicat în picioare, dar zidurile au început să danseze şi ele, obraznice, neruşinate. Am făcut un pas mare şi m-am lovit puternic de rama uşii. Am căutat întrerupătorul...Lumina accelerase şi mai mult mişcarea rotativă a tuturor obiectelor, izbindu-mă cu o durere de nesuportat, în ochi, în ceafă, despicându-mi nemilos creştetul cu o autostradă de presiune intensă. Încă două-trei lovituri cu umerii de pereţi şi iată-mă ajunsă în baie. Tronul părea o soluţie imediată pentru frământările viscerale, zgomotoase şi tăioase, ca nişte cuţite ascuţite, de chirurg grăbit, dezinteresat. Mă ţineam cu mâna de chiuvetă, dar ea se balansa nestingherită, încercând să se desprindă din strângerea mea deznădăjduită. Până şi ea refuza să mă ajute. Ce am greşit? Şi cui?  
 
Chinul ăsta a durat câteva ore şi pentru că nu întrevedeam nicio ameliorare, iar respiraţia îmi devenise tot mai rară şi mai sacadată, între puseele vomitive, m-am decis să sun la magicul 112. Căutarea telefonului şi mai apoi găsirea tastelor potrivite a durat cu mult mai mult decât estimasem. Ochii refuzau să mă ajute. Am căutat iar, în minte, imaginea tastelor...După mai multe încercări, am reuşit să aud vocea salvatoare! Un echipaj se îndrepta spre casa mea. Trebuia însă să le deschid uşa!  
 
Cu toată energia rămasă, am experimentat traseul unui nevăzător, dar şi al unui beţiv jalnic...M-am lovit de toate obiectele din cale. Păreau cu mult mai apropiate, cele din stânga, cu cele din dreapta, deşi conştientizam că era suficient loc între ele, încât să poată trece lejer două persoane, umăr lângă umăr. Atunci am realizat ce larg era balansul pe care corpul meu, dezechilibrat, îl făcea şi, pentru a evita loviturile puternice, am încercat să merg...în genunchi!  
 
Am ajuns la uşa de intrare în apartament. Dar cine avea să deschidă echipajului SMURD, uşa de intrare în bloc? Norocul meu a fost că vecinul de vizavi fuma în bucătărie şi mi-a auzit tânguirea dezarticulată.  
 
Efortul traversării propriei locuinţe mă epuizase...  
 
Vocea vecinului o auzeam în sunete al căror înţeles nu-l mai pricepeam...wau, wow, oau, uou...  
 
A ajuns primul echipaj! Concluzia lor: criză de fiere! Analize, ceva intravenos...şi 10 ore de somn letargic.  
 
Aşa a început calvarul unor zile cu crize tot mai dese şi mai dificil de suportat.  
 
Al doilea echipaj: spondiloză cervicală şi atac de panică!  
 
Al treilea echipaj: preinfarct!  
 
Al patrulea: vertij…trimitere la neurologie!  
 
Apoi, la ORL!  
 
Aici am fost internată! Sindrom Meniere! Sub tratament, crizele au devenit mai rare şi mai slabe ca intensitate.  
 
Mi se păruse că am jucat, fără voia mea, un episod din filmul dr.House.  
 
Poate că alergarea s-ar fi continuat, dacă nu intervenea şefa mea, soţie de medic. Dintre toţi părinţii elevilor noştri, medici, unul s-a oferit să mă cerceteze cu răbdare. Chiar m-am simţit tratată, ca om şi pacient, aşa cum sperăm toţi, când plătim CAS-ul.  
 
După o săptămână de medicaţie, perfuzii, manevre de reechilibrare, guler de burete, am revenit acasă, cu tratament. Crizele sunt rare, anemice, dar o toropeală încă îmi ţine trupul captiv spaimelor nocturne.  
 
E greu să fii bolnav. E şi mai greu să fii un bolnav singur!  
 
Vizitele zilnice ale surorii mele, dimineaţa şi la prânz (în perioada internării), s-au transformat în ...vizitele de la prânz.  
 
Elevii mei, cărora le sunt dirigintă, mi-au adus o frumoasă orhidee şi veselia lor tonică. Una dintre mămici, medic şi ea, venise cu fiica ei şi cu un frumos aranjament floral, să dea o mână de ajutor, dacă e nevoie.  
 
Un bun prieten, preot catolic, m-a vitizat şi la spital şi în convalescenţă. Rugăciunile lui, pentru mine, la Sf.Anton, chiar au coincis cu fiecare zi mai bună din evoluţia bolii mele.  
 
Într-o zi m-a vizitat colega de religie, dar şi preotul ortodox al spitalului.  
 
Când privirea mi s-a mai limpezit, am putut să citesc şi mesajele de încurajare ale celor de pe facebook.  
 
Le mulţumesc tuturor pentru gândurile şi faptele lor bune, care mi-au arătat cât de important e să nu rămânem singuri! Suferinţa fizică nu ţi-o poate lua nimeni, trupul tău trebuie să vrea şi să poată să te ajute, dar cea sufletească poate fi sigur ameliorată, prin puterea prieteniei şi a dragostei necondiţionate.  
 
Încercările vieţii sunt multe şi neaşteptate, dar ceea ce face mai frumoasă trecerea noastră prin timp este credinţa că vom reuşi, împreună, să mergem demni, până la capăt.  
 
Vin Sărbătorile! Fie ele toate, prilejuri de bucurie!  
 
Timişoara, 08.11.2017 Corina-Lucia Costea  
 
Referinţă Bibliografică:
Încercările vieţii / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2504, Anul VII, 08 noiembrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!