CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Foileton >  





Un bărbat discret (roman)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Text scris de Miruna Alexe 
  
CAP.1’Pacientă, mister, brioșe’ 
  
Zi de octombrie...O adiere de vânt a pătruns în sala de așteptare, răscolind mirosul puternic de fum de țigară ieftină, un fum emanat de asistentele mai bătrâne, fumătoare înrăite, dar care totuși nu neglijau banii doar pentru un pachet de țigări... Un fum care bruia acel aer încărcat cu miros de medicamente, un intrus care înghițea atmosfera spitalului, dar cu care te obişnuiai. 
  
Revenind la adierea de vânt, la geamul deschis care permitea fumului de țigară să intre, se transformase într-un curent enervant pentru spatele înțepenit al unui doctor care era de gardă în fiecare săptămână, mai precis vineri. Eram obișnuită să văd în fiecare seară cum câte un copil ajunge la spital din cauza unei răceli –e interesant cât de superficiali pot părea părinții din exterior, când vezi, de fapt, câtă tragedie fac dintr-o răceală-, sau diferiți tineri cu entorse, degete rupte, vânătăi infectate, acestea fiind cele mai frecvente pentru vârsta mică. Curentul provocat de acea ușă uitată deschisă devenea tot mai supărător, așa că un oftat, o încruntare, m-am dus să o închid. Nici nu am atins clanța rece și infestată cu bacteriile fiecărui bolnav nou, că am fost chemată de urgență în sala 20. Înainte de a-mi auzi numele strigat de doctorul Iacob, am văzut un bărbat în negru, elegant, dar acea siluetă și imagine de gentleman era stricată de poziția anormală de pe banca spitalului; stătea cu mâinile sprijinite de frunte, se freca cu pumnii la ochii, puțin aplecat în față. 
  
Am fugit în sala de urgență, unde am fost chemată, lăsându-l pe bărbatul în negru în spate... Părea atât de profund și totuși atât de conștient de ce se întâmplă, dar voia să rămână în cubul lui de sticlă. 
  
După ce mi-am pus mănușile verzi și proaspăt dezinfectate, am pășit către sala de operație. Am fost informată că femeia suferise un accident –nu aveam destule detalii de la polițiști- avea arsuri de gradul II în zona gâtului și putea suferi o hemoragie internă, fiind în comă. Avea o expresie facială foarte caldă și simplă, ca și cum mi-ar cere să “sabotez” operația pentru a părăsi lumea aceasta. Insera un viitor zâmbet politicos și emana energii negative, parcă învelite cu accente pozitive. Avea un chip angelic, cu părul frumos împletit, puțin rebel, cu fire groase și în nuanțe de galben șters, până la auriu murdar sau brun, asemeni unei bucăți de aur proaspăt desprins din roca noroioasă sau chiar un lingou. 
  
*ascultând Sam Smith Lay me down* 
  
Expresia feței nu se schimba, dar starea da. Aveam impresia că ușor, ușor, sufletul ei se desprinde de trupul ei micuț. Stătea ca un înger închis într-o colivie imensă și care era condamnat pentru ceva ce nu putea șterge din trecutul lui pătat... După 6 ore, în care toată echipa s-a luptat să o țină în viață, mă simțeam absentă lângă acea targă. Asistentele făceau mai multă treabă ca mine! La final, toate piesele puzzle-ului au fost rearanjate; fata murise, eu picasem în genunchi, ca și cum mă îmbrățișa o umbră străină pentru mintea mea, dar foarte apropiată de inima mea... Mă acoperea ca o mantie călduță, deși simțeam fiori reci, de parcă îmi era jenă de modestia de care am dat dovadă în această operație. *ascultând Sam Smith Leave your lover* O fixam cu privirea. Plângeam, deși nu o cunoșteam. Energia dispăruse, ca semn că nu mai era prezentă acolo...doar eu și cadavrul ei...și fața cea întinsă, cu pomeții proeminenți nu mai erau palizi, ci puțin rumeniți, ca și cum, în timpul operației, refuza să trăiască sau poate a vrut o moarte prin asfixiere -sinucidere inconștientă-, iar conștiința mea dorea să știe de ce am fost atât de afectată și “traumatizată” de apariția acestei paciente? De ce bărbatul în negru părea rănit și totuși neafectat de moartea șocantă a acestei fete? De ce îmi părea rău că am pierdut-o, dar nu m-am străduit să o țin prezentă –și nici pe mine nu mă țineam prezentă? 
  
Vroiam răspunsuri la aceste întrebări confuze. Dar unde și cine îmi putea da asta, cât mai clar? Vroiam să mă liniștesc, să mă întind puțin. Îmi venea în minte numele fetei, deși nu o cunoșteam...Aveam impresia că, după înfățișare, o chema Liz. Numele ei apărea în subconștientul meu, ca un fulger pe cerul înnorat, ca o ceață deasă, ca niște aburi de cafea, risipiți prin aer. Acel abur care se pierdea printre oxigenul, dioxidul de carbon, azotul și mirosul de brioșe proaspăt făcute de soțul meu, acest amestec era asemeni gândurilor mele care răsăreau, apoi se stingeau fără un motiv, doar eclipse pierdute. Nu înnebunisem! Dar aveam o cicatrice, un lapsus total, un trac, o lacună în suflet... Următoarea dimineață, totul se comporta normal. Îmi luasem liber de la muncă. M-am trezit înaintea soțului meu și nu am vrut să-l trezesc, așa, ca semn de mulțumire pentru darul de ieri, deci am ieșit pe ușa din spate, la o plimbare cu câinele nostru. Casa nu era departe de spitalul unde lucram, dar făceam cam 20 de minute pe jos. Am preferat să alerg, ca formă de meditare asupra celor întâmplate, chiar dacă aveam un pug, care încerca să țină pasul cu mine. Pur și simplu am uitat de tot. La întoarcere, m-am oprit la trecerea de pietoni. Pe partea opusă mi-a atras atenția un motociclist, parcă pierdut în spațiu. De ce spun asta? Pentru ca stătea pe mijlocul benzii întâi, semaforul era verde pentru cei care voiau să o ia la dreapta, iar acel domn voia să o ia înainte, pentru că ignora claxoanele celorlalți șoferi. Nu era prea cald afară. Eventual, 19-20 de grade. Am adus în discuție temperatura pentru că motociclistului i se făcuse cald și își dăduse jos casca. Avea fața palidă și, totuși, parcă transpirată... poate casca era prea strânsă și îl sufoca, dar e posibilă și varianta căldurii strânse în interior, jocul energiilor negative, probabil inspirate de probleme tipic bărbătești. Și aici m-am referit strict la partea masculină, deoarece am observat, de-a lungul anilor că , spre deosebire de femei, care pun totul la suflet, bărbații au o memorie selectivă, adică pot fi buni ascultători, dar le rămâne în cap ce îi interesează. Nu îi fac uituci, ba din contră, au o minte ageră în privința problemelor de zi cu zi –nu mă refer la stres, că asta e altă mâncare de pește . 
  
Că tot am vorbit de această minte selectivă, se pare că și eu, golită de gânduri, am avut o reacție întârziată, adică acel bărbat era același cu cel de la spital... Acea posibilă rudă a lui Liz. Oh, nu! Numai ce uitasem de ea... 
  
M-am întors cu fața către o florărie drăguță, vintage, deținută de soacra mea. Ador trandafirii, dar eleganța crinilor nu se poate compara cu nici o alta plantă. Mereu am asemănat crinii cu lebedele: tulpina lungă, ca gâtul lebedei, și împodobită cu frunze mici, ca niște pene. Să nu mai vorbim de culoarea albă a petalelor, care seamănă cu penajul imaculat al lebedelor. Deși mă înțeleg foarte bine cu mama soțului meu, astăzi am decis să nu mă abat de la porția de “meditație”. 
  
Câteodată pot spune că uit de relaxare și-mi aduc aminte de treaba de la spital, ca de exemplu mașinăria de cafea de 1 leu –chiar își merită prețul- adică apă reîncălzită, cu cafea măcinată aproape ca laptele praf, și un băț, cu care să amesteci tocănița de 1 leu, asta ca să dea o tentă de decență paharului. De data aceasta, pot spune că dorința de a mă desprinde mai mult ca niciodată de “treaba de la spital” a fost atât de apăsată, că era să-mi târăsc pe jos cățelul, deoarece prinsesem viteză la alergat. Huh!...am ajuns acasă! Restul zilei mele libere fusese normală, și, totuși, reușisem să uit pentru un moment de Liz. Chiar! Mai am o zi liberă –am răsuflat liniștită. Chiar dacă următoarea mea dimineață liberă am petrecut-o asemănător cu prima, de data aceasta m-am oprit la mama-soacră la o cafea –chiar dacă nu sunt fana acestei băuturi. Eram fericită că puteam gândi limpede din nou. Se spune că o cafea bună merge perfect cu o bârfă, așa că am aflat de la mami (soacra) că un motociclist s-a oprit pe la chioșcul ei ieri, pentru a cumpăra un buchet mare de trandafiri albi. De aici am putut trage concluzia că poate acel bărbat, în piele neagră, nu era același cu cel în costum de la spital. Super! Iar îmi amintisem de acea operație dubioasă. 
  
După ce dimineața mea a fost oarecum derutantă, bulversantă, complicată de acest amănunt care mi-a adus o concluzie pripită și niște dureri de cap, starea aceea de emoție, pentru că sunt om, și nemulțumirea pe plan profesional, pentru că sunt doctor, mă loveau pe rând, apoi se amestecau și mă săgetau simultan, ceea ce îmi aducea durere dublă. După două ore de stat în fotoliul de catifea maronie și învelit cu o husă îmblănită și albă, cu o ceașcă de ceai verde cu scorțișoară, o altă interpretare a decesului fetei îmi împânzea mințile...Poate că ea -și eu- și-ar găsi liniștea dacă i-aș fi aflat povestea. Ăsta părea un argument solid, deoarece singurul care a venit la spital a fost acel tânăr, deci el era singura ei familie. Nu aș fi vrut să moară degeaba, pentru că-mi făcuse o primă impresie foarte bună, fără să contribuie cu ceva, și, în plus, voiam răspunsuri la întrebările care mă măcinau. Deci, corect ar fi să aflu și să-l găsesc pe acel domn suferind. 
  
Timişoara, 03.05.2017 Miruna Alexe 
  
Referinţă Bibliografică:
Un bărbat discret (roman) / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2315, Anul VII, 03 mai 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!