CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Jurnal >  





Albumul de haine
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sărbătorile pascale ne pun în mişcare. Fie că alergăm după cumpărături, facem curăţenie, întocmim liste cu invitaţi şi cadouri, ne programăm la coafor, la manichiură, alergăm prin Mall-uri după o ţinută nouă, fie ne gândim disperate, dacă ne-a prins vremea singure, cu cine o să ne petrecem aceste zile libere, care trebuie să ne fie fericite, prin tradiţie. Uneori, devenim depresive...şi nu mai vrem nimic, decât linişte. 
  
Eu, în anul acesta, după un concediu medical costisitor, am ales (ca şi-n ceilalţi ani), să-mi petrec câteva zile la soră-mea. Atracţia cea mare n-a fost, ca altădată, meniul, că sunt la regim, ci câinele Oli, o jucărie vie, cu care aveam ocazia să mă tăvălesc prin iarbă şi să mă joc, până obosesc. 
  
Profitând de prezenţa mea în reşedinţa lor, soră-mea şi cumnatul şi-au luat tălpăşiţa...la cumpărături (după miel şi ied, după torturi...etc.), şi duşi au fost, mai bine de o jumătate de zi. 
  
M-am jucat cât m-am jucat cu Oli, până am obosit eu de câteva ori, iar el, definitiv. Pentru că mă plictiseam, mi-am amintit observaţia ironică a asistentei de la şcoală, că, dacă tot am slăbit, ar fi cazul să-mi schimb şi garderoba, că atârnă hainele pe mine. Bani şi iar bani, mă gândeam, cu tristeţe... 
  
Deodată, mi-a apărut în gând fostul meu soţ, D-zeu să-l ierte, pe care îl iubesc mai mult de când a murit (Doamne, iartă-mă, dar acesta e purul adevăr!). Mi-am amintit, cum de Paşte se alcooliza mai tare şi începea lungile prelegeri, cum că s-a însurat cu soră-mea şi cu taică-meu, nu cu mine. „Că nu mă enervează să-ţi cumperi câte haine vrei, dar mor când le văd pe soră-ta, după o vreme!” Aşa zicea şi-şi mai stâmpăra amarul cu un pahar de tărie. „Uite unde se duc banii noştri!” 
  
Adevărul era că mă îngrăşam, văzând cu ochii, de la toate stimulările hormonale, pentru magica sarcină, care n-a mai dat roade...decât pe cântar. Când deschideam dulapurile şi nu găseam nimic bun, ca măsură, mă apucau toţi dracii. Luam cu furie hainele, le puneam într-un sac, şi când se nimerea soră-mea pe la mine, iar el nu era acasă, i le dădeam, să nu le mai văd, căci vederea lor îmi provoca o reală suferinţă, mai mare decât cearta lui şi decât tratamentele eşuate. 
  
Acum, eram singură, cu timp liber berechet. Ce-ar fi să recuperăm câte ceva, de la dumneaei, mi-am zis? În definitiv, erau hainele mele. Pe multe nici nu le purtase, că avem forma corpului diferită. Pe unele şi le modificase. Ale ei să fie! 
  
Uite-aşa a început călătoria mea, prin trecutul meu...de haine! Am zâmbit, gândindu-mă că unii se uită la fotografii, în aceste zile de relaxare. Eu îmi treceam viaţa în revistă...cu hainele mele. 
  
Mi-am găsit zeci de costumaşe: de vară, de toamnă-iarnă, de primăvară, bluziţe colorate sau uni, fuste lungi, scurte, pantaloni, cele mai multe haine de gală (aşa îi plăcea lui ex...”ţinute bussines!”). 
  
Mi-am găsit costumaşul de la întâlnirea de 20 de ani, de când am terminat liceul. Atunci lucram la ISJ, dar aveam tocmai în acele zile, o hemoragie de medicul ginecolog mi-a dat injecţii ca să rezist până luni, iar marţi m-a şi operat de fibrom. Am dansat şi am râs în noaptea aceea, ca şi cum ar fi fost ultima din viaţa mea. Eram atât de îndrăgostită, că aş fi murit fără să clipesc pentru cel care, după câţiva ani mi-a demonstrat în ce iluzie trăiam. Dar atunci am fost pe deplin fericită! 
  
Am găsit şi costumaşul de zi, tot de la acel eveniment. Mi-am amintit şi fotografia făcută pe scările liceului, cu colegele de generaţie şi profesorii care au răspuns invitaţiei noastre. Chiar mă simţeam o femeie împlinită, pe majoritatea planurilor. 
  
Costumaşul de la cununia civilă...ăsta da o ţintă pentru cura de slăbire! Delicat, plăcut la atingere, culoarea oului de raţă. L-am strâns în braţe şi am lăcrimat. Iată dovada vie că, odată, cineva m-a ales dintre toate femeile lumii. 
  
Am găsit şi primele bluziţe cumpărate de la second-hand, când au apărut genul ăsta de magazine, în anii 90. Mergeam tocmai lângă Spitalul Judeţean, unde aveam o elevă de la seral vânzătoare („Întâi vin doctoriţele de la spital să-şi aleagă, apoi deschidem buticul pentru clienţi”, îmi spusese fata). 
  
Uite rochia roşie cu buline albe! Am purtat-o o singură dată, când ne-am luat maşina Dacia, model nou, albastru-gri, şi se deschisese primul Metro, din Calea Şagului. 
  
Rochia de când am fost graviduţă...de şase luni! La asta chiar am plâns. O să mor cu regretul că nu mi-am văzut fetiţa de 1 zi. 
  
Am avut perioade când am purtat obsesiv o culoare. Cred că jumătate din viaţă am purtat doliu. Am haine negre...cât să îmbrac un regiment! 
  
Am apoi foarte multe roşii. „Iubita mea, în roşu şi negru!”mă alinta deseori ex. 
  
Apoi, verde...muuult verde! Uni sau dominant, în diverse combinaţii. 
  
Acum doi ani mă apucase mania verdelui, de mi-am zugrăvit holul mare, bucătăria şi dormitorul în nuanţe de verde. Anul ăsta mă sună zugravul şi mă întreabă glumeţ, dacă, de Paşte, nu vreau altă culoare, că el timp are. Norocul lui e că aveam un amic ce tocmai căuta un zugrav! 
  
Mi-am descoperit şi unele piese vestimentare atât de preferate, că mă şi miram cum de mai rezistă, cum de mai există. Aici intră un tricou cu o raţă sălbatică, în zbor, cu aripile de mărgele (nuanţe de albastru şi verde, evident!). Mai am şi nişte pantaloni pescăreşti, de o culoare nedefinită, ceva gri-albăstriu. Comozi, ideali pentru cafeaua de dimineaţă, în curtea casei părinteşti, de la sat. Cum or fi ajuns aici? 
  
Oooo...magicul meu costum roşu! Pe acesta l-au ţinut minte mai multe generaţii, pentru că îl purtam doar la evenimente importante pentru mine: inspecţii, lecţii deschise, 8 Martie...Când îl îmbrăcam, elevii erau deja în alertă! Devenise un fel de cod al zilelor „fierbinţi”. 
  
O bluză gri, ca un ursuleţ de pluş...O primisem de la proaspătul meu soţ, chiar a doua zi după cununia civilă, când ne-am pilit amândoi, ca doi proşti, şi râdeam, de se scutura blocul cu noi. Aşa m-am şi culcat, cu bluza nouă pe mine. Nu uit, pentru că, pe la 3 dimineaţa, mă simt luată în braţe, pupată pe la urechi şi mahmurul meu soţ îmi zice: „ Mona, azi să mă laşi să dorm mai mult!” N-am mai îmbrăcat pluşul ce-i amintea de o oarecare Mona, niciodată. 
  
Am găsit şi un capoţel, primul meu cadou de la o mătuşă de-a lui, de la Buzău. Casnică, dar „moţată”, mătuşica îşi rupse de la gură, din colecţia ei de capoţele, unul, cu coadă de sirenă, care i se părea ei că-mi vine foarte bine. Adevărul e că se cam mula pe corp veşmântul, dar vezi bine, ştia mătuşica gusturile nepoţelului favorit. 
  
Na, că se aud gazdele! Bibu, pechinezu, latră, cu capul pe spate. El recunoaşte vibraţiile motorului de departe. Niciodată nu greşeşte. Oli e mai leneş. Corcitura veselă de chau-chau e mai obosită decât mine. 
  
Prezint hainele găsite ochilor măriţi de uimire ai soră-mii. La unele nu renunţă. Acceptă că sunt ale mele. Nu verbalizează mari nemulţumiri. Cred că e obosită de la alergatul prin magazine, altfel ar vocifera mai mult. Cumnatul meu adoptă figura aia inexpresivă, care l-a făcut celebru. 
  
Profit de situaţie şi îmi îndes în saci trecutul. E al meu! Sunt gata să mă cert pentru zdrenţele astea! Cei doi cad laţi, istoviţi de alte preocupări. Au scăpat! 
  
Acum, când scriu, sunt acasă la mine. Privesc cu plăcere sacii mei cu haine şi umeraşele recuperate, cu sacouri, cu tot. Simt că ceva din munca mea de-atâţia ani, se reîntoarce acasă. Avea şi nenorocitul ăla dreptate, în felul lui... 
  
„Dacă aş putea da timpul înapoi, mi-aş trăi cu totul altfel viaţa!” am auzit de mii de ori. Hainele mele m-au făcut să realizez că n-am avut o viaţă săracă, nici în evenimente, nici în bani (dovadă e calitatea materialelor, a modelelor, multitudinea pieselor vestimentare, diversitatea împrejurărilor în care le-am purtat). 
  
Pregătesc maşina de spălat. Să dăm aroma prezentului, provocărilor viitoare! 
  
„Nu vă aruncaţi trecutul! Pe el se clădeşte viitorul!” Asta cine a mai zis-o? Dacă nimeni important, să reţineţi că am debitat-o eu!  
  
Timişoara, 18.04.2017 Corina-Lucia Costea 
  
Referinţă Bibliografică:
Albumul de haine / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2300, Anul VII, 18 aprilie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!