Text scris de Miruna Coandă: 

Ce este o revoluţie? De ce a fost o revoluţie în 1989? De ce oamenii nu mai erau mulţumiţi de sistemul totalitar comunist? Au fost mulţumiţi vreodată? Sunt câteva din întrebările pe care mi le pun când aud de Revoluţia din 1989. Până la urmă ce a însemnat această revoluţie şi de la ce a pornit totul? 

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a luat hotărârea de a introduce un Partid Comunist în guvernul României. Totul a pornit de la un partid, tot acest “necaz” a pornit de la un amărât de partid. Primul om care a condus România în perioada comunismului a fost Gheorghe Gheorghiu Dej. El a fost liderul comunist al României din 1948 până 1965, când a şi murit. El nu a fost atât de important şi nici atât de cunoscut precum Nicolae Ceauşescu. Când auzi Revoluţia din 1989 din România îţi apare garantat în gând Ceauşescu. 

Nicolae Ceauşesc a fost liderul României comuniste din 1965, până în 1989, când s-a terminat cu comunismul în ţara noastră. Mulţi ar spune că a făcut şi lucruri bune pentru români: a făcut şcoli, spitale, toţi oamenii aveau un loc de muncă şi economia mergea binişor, însă nu în asta constă traiul bun al unei ţări. 

Tot ce am aflat despre Revoluţie, am aflat de la oamenii din jurul meu, care au trăit în vremea comunismului. Ei nu prea agreau acest mod de conducere. După părerea mea, fiecare om care povesteşte despre această Revoluţie a fost marcat de un anumit lucru. Bunica mea, spre exemplu, mi-a spus foarte multe despre religia din timpul lui Ceauşescu şi despre cum erau omorâţi oamenii care continuau să mearga la biserică şi să creadă în Dumnezeu. Mi-a relatat cum cei mai mulţi preoţi erau ori omorâţi ori aruncaţi în închisori, unde mai devreme sau mai târziu, mureau. Acest fapt m-a îngrozit. Până la urmă ce e aşa de rău la religie şi de ce nu puteau trăi comuniştii cu ea? Răspunsul însă a venit imediat. Comuniştii voiau absolut toată puterea şi nu suportau ideea că există ceva mai puternic decât ei. De aceea au interzis orice formă de credinţă şi “l-au pus” ,oarecum, pe Ceauşescu ca Dumnezeu. 

Copiii erau învăţaţi de mici cum să-l adore pe dictatorul ţării. Poeţii erau puşi să-i compună lui Ceauşescu poezii, opere literare şi cântece. Nimic nu era publicat decât dacă aducea o slava comunismului. Totul era pentru comunism şi nu exista nimic împotriva lui. 

Mama mi-a descris cum magazinele erau goale şi cum stăteau la cozi interminabile pentru a-şi cumpăra strictul necesar, care oricum nu ajungea pentru toată lumea. Liderul ţării dădea aproape tot ce se fabrica în România spre export şi îi lăsa pe români să se descurce cu cât mai puţin posibil. “ Nu conta că eşti copil, bătrân sau om în toată firea, mâncarea era “repartizată” şi nu primeai mai multă, orice ai fi făcut. Puteai să zici “mulţumesc” dacă primeai ceva”, mi-a spus mama, văzându-se pe faţa ei un anumit dezgust. 

Când l-am întrebat pe tatăl meu ce l-a deranjat cel mai mult la perioada comunistă din România, mi-a zis că l-a deranjat faptul că nu avea voie să plece din ţară când voia el, că doar anumite persoane erau lăsate să iasă afară. Mi-a spus cum dorea el să călătoreasca prin ţări străine, precum: Franţa, Italia, Grecia, despre care abia învăţa ceva la şcoală şi, cu o dezamăgire vizibilă, mi-a spus cum visul lui s-a împlinit abia după ‘89. 

În opinia mea, exisă 2 tipuri de oameni care au trăit în timpul comunismului: cei care agreeau comunismul şi erau de partea lui, mai mult sau mai putin conştient, şi cei care urau comunismul şi pentru care fiecare zi era un adevărat chin. 

Comunismul a fost o parte urâtă din istorie. În timpul lui, oamenii nu aveau dreptul la propria gândire sau la propriile păreri. Totul era gândit de guvern şi de reprezentanţii săi. Intimitatea, de asemenea, era încălcată lăsându-i pe oameni fără aproape niciun drept. 

Până la urmă, Revoluţia din 1989 nu a fost deloc un lucru rău. Eu cred că sunt foarte norocoasă că m-am născut într-un stat democratic, unde pot să mă exprim şi unde nu îmi sunt încălcate drepturile în niciun fel. Revoluţia a fost un lucru bun şi a arătat încă o dată cum oamenii se pot uni şi pot reuşi să doboare ceva, poate mult mai puternic decât ei. Cetăţenii care spun că în timpul regimului totalitar era mai bine decât acum, nu realizează faptul că, în momentul de faţă, există mai multă libertate de gândire. Acest lucru ne ajută pe noi, ca oameni, să evoluam. Eu, sincer, le mulţumesc oamenilor care până în 25 decembrie au murit, readucând democraţia în România. Sunt recunoscătoare că trăiesc azi, aşa cum mi-aş fi dorit mereu: într-o ţară liberă. 

Timişoara, 18.03.2016 Miruna Coandă