CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  




Autor: Constantin Ştefan Şelaru         Ediţia nr. 2956 din 03 februarie 2019        Toate Articolele Autorului

Constantin-Ștefan ȘELARU - MIGRATORII
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
La ce mă gândesc? Păi mă tot gândesc și-mi răsfoiesc notițele dar nu reușesc să descopăr ședința Parlamentului în cadrul căreia, parlamentarii au aprobat și totodată, astfel au mandatat pe Meleșcanu ca să semneze în numele Poporului Român, acordul României astfel acordat ferm pentru aderarea Țării noastre la măsura de acceptare a migratorilor în scopul nedeclarat formal de colonizare a Țării și asigurarea deficitului de formță de muncă de care Țara noastră ar suferi de pe urma emigrării unui număr mult prea mare de cetățeni români.  
 
La prima vedere problema ar putea avea un foarte aparent miros de simț gospodăresc, o oarecare logică și implicit, de bănuită justificare din partea celor care au întocmit un asemenea document - dacă el chiar a existat în realitate - și aceasta deoarece, mult prea multe sunt informările, zvonurile și știrile privitoare la strădaniile celor care, după ce li s-ar fi sleit puterile străduindu-se în fel și chip ca să ne jefuiască Țara cât mai mult ușurându-ne de bogățiile minerale, de bogățiile din Marea Neagră, de proprietatea noastră asupra Portului Constanța și chiar al porțiunii din marea teritorială care ne aparține și astfel, apelând chiar și la măsura banditească a invadării Țării noastre cu migratori din Asia și Africa ca motivație a faptului că, vezi Doamne, posibilitățile reale de viață în Africa nu ar mai fi permisibile numărului mult prea mare de locuitori?!  
 
Păi, dacă acest principiu ar putea fi acceptat ca justificare pertinentă, ce-ar însemna ca și românii, luând act de suprapopularea Transilvaniei și al Județelor Harghita, Mureș și Covasna, să expulzeze în Ungaria pe toți locuitorii de etnie maghiară care și-au declarat această origine în cadrul ultimului recensământ? Oare, marii specialiști ai acestei probleme de importanță vitală din cadrul Uniunii Europene cum ar caracteriza și cum ar susține o asemenea măsură? Oare problema numărului populației și astfel, soluțiuonarea acesteia, nu revine exclusiv guvernatorilor fiecarei țări în parte cu excepția cazului în care, exprimându-și liber propria voință oamenii emigrează acolo unde doresc adptând astfel propria soluție pentru a beneficia astfel de speratele condiții de viață ceva mai bune.  
 
In ceea ce ne privește însă, starea de fapt nu stă tocmai așa și aceasta deoarece, am aflat cu consternare că, domnul ministru Meleșcanu, într-un consens care nu ne mai susprinde avut în prealabil cu așa zisul nostru președinte Iohannis, s-ar fi dus la Bruxelles unde, cu zâmbetul pe buze și astfel, tare mândru de importanța misiunii care astfel i-a fost încredințată, Meleșcani a semnat fără nici o reținere acordul pentru migrație potrivit căruia, Țării noastre i-au și fost repartizați nu se știe câte sute de mii de migratori pe care Guvernul să-i primească cu brațele deschise iar pe cale de consecință, poporul român să-și mai reducă rațiile rahitice de hrană, medicamente și alte necesități vitale pentru a le putea asigura și acestor cohorte de indivizi toate cele necesare traiului pentru ei și copii lor, fără ca autoritățile să cunoască cu exactitate cine sunt acești colonizatori trimiși ad-hoc de amicii noștri din UE, care fac încă parte din ISIS și ce misiuni au ei de îndeplinit în România. ce boli au avut și însă mai au sau ai căror viruși îi transportă cu ei și așa mai departe și toate astea pe fondul declarat de Guvern al reducerii destul de drastice al posibilităților financiare ale Țării aflată astfel în imposibilitate de a mai putea satisface măsurile promise pentru majorarea salariillor și a pensiilor, fără să mai amintescși de faptul bine cunoscut că, din aceleași motive, soldele și pensiile militarilor vor mai rămâne într-o așteptare nedeterminată încă până se va putea proceda în sfârșit la majorarea promisă.  
 
Și pe acest fond, numărul celor pe care Guvernul va fi obligat ca să-i hrănească, să-i cazeze și să-i îngrijească se va majora instantaneu cu un număr imens și încă neprecizat de persoane și aceasta numai datorită imensei bunăvoințe și a grijei părintești pe care, așa zisul nostru președinte Iohannis împreună cu zeii cei buni de la UE ne-au cadorisit cu acești chiriași nedoriți ca viitori cetățeni români pe care astfel să-i preluăm spre alăptare?!  
 
Cât de mândru trebuie să se simtă ministrul Meleșcanu că i-a fost încredințată o asemenea imensă onoare de a valida cu propria lui semnătură un asemenea document jegos?! De fapt, cu toată reticența și respectul meu nu-l pot compara decât cu așa zisul tratament medicat de clismă făcută pe curul altuia!!  
 
Dacă lui Iohannis i-a fost și continuă să-i fie total indiferentă Constituția noastră, dar Meleșcanu cum a putut ca să semneze o asemenea enormitate esențialmente nelegală, în fapt, să aprobe o colonizare a Țării fără aprobarea ei prealabilă, ca atare și expresă de către Parlament?! Indiferent cum și pe ce cale i-a fost transmisă această dispoziție de semnare a acordului măsurii, oricând se putea dezice de un asemenea ordin pe care trebuia și era de fapt obligat ca să-l refuze, denunțând viciul evident al nelegalității lui prin încălcarea flagrantă și de necontestat a dispozițiilor constituționale de la ar. 3 alin. 3 al Constituției Române!  
 
Cert este că, indiferent de previzibilele opuneri și comentarii inevitabile foarte previzibile din partea unor membri ai UE care sunt părtași evidenți la nemernicia care ni s-a înscenat prin semnarea acelui document internațional al acceptării de către Țara noastră a migratorilor consider că, nu poate fi luat în considerare și executat ca atare nici de poliția de frontieră și nici de vameși care au obligația certă și expresă ca să nu permită acostarea nici unei ambarcațiuni și implicit, debarcarea nici unei persoane fără un acord prealabil, expres și scris din partea Primului Ministru al Guvernului României revenindu-le astfel obligația fermă ca să îndepărteze orice ambarcațiune scoțând-o în afara apelor teritoriale Române și considerând-o astfel ca nelegal pătrunsă prin încălcarea legilor și a dispozițiilor internaționale iar concomitent, Parlamentul României să dezbată în procedură de urgență valabilitatea acordului astfel semnat nelegal de Meleșcanu și astfel, dispunând de îndată anularea acestuia ca fiind dat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor constituționale și totodată, adoptarea hotărârii de sancționare corespunzătoare a tuturor celor implicați care, diect ori indirect, au determinat semnarea respectivului document internațional cu nerespectarea dispozițiilor constitutionale ale art. 3 alin. 4 referitoare la colonizare a unor populații străine.  
------------------------  
Col. (retr) av. Constantin-Ștefan ȘELARU  
București, 1 februarie 2019  
 
Referinţă Bibliografică:
Constantin-Ștefan ȘELARU - MIGRATORII / Constantin Ştefan Şelaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2956, Anul IX, 03 februarie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Constantin Ştefan Şelaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin Ştefan Şelaru
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!