Mama noastră e natura
Ce femei-i rol i-a dat,
De a procreia făptura
Unui prunc aplaudat...
Pruncul apoi iute creşte
Sortit de natura mamă
Şi prin ani el înfloreşte
Învăţând a vieţii gamă.
Prin natura ei de mamă
Sau de un prolific tată,
Omenirea se proclamă
Specia cea mai dotată...
Dar natura şugubeaţă
Uneori cu om glumeşte,
Dându-i iubirea, dulceaţă,
De prea mult se îmulţeşte!
Mai apoi intrigi, războaie,
Trec prin oameni, ca triere
Şi masive muşuroaie
Prin natura lor vor piere...
Chiar de sunt idoli, toteme
Inventaţi ruga s-o poarte,
Rămân simple teoreme,
Omul nescăpând de moarte.
Că-n natura constructivă
Ciclul vieţii îl respectă,
De nu-i nici o perspectivă
Să-ncalci legea ei perfectă!
Autor Constantin Enescu
