Încă un cuvânt pe buzele Tale
Autor: Claudia Bota
Privind în oglinda timpului hrănit de a Ta veșnicie
Sufletul prin auzul unui vals cu pași repezi dansează,
Neliniștea ritmului luminii e destin unic ce luminează
Eu călătorul purtat pe brațele Tale în divina comedie.
Ceru-i senin la limita visului frânt un cuvânt pulsează
Pe buze cu miere articulația Logosului mă înseninează,
Prelungirea glasului Tău e o întrupare din bogăția inimii,
Vocalele deschise a rugăciunii prelungesc semnul divinătății.
Semnul cărții pus pe pagina așteptării milenare
Întortocheat labirint luminat de lumina stelară,
Străbat începutul mirific al vieții perpendiculare
În tâmpla gândului rugăciunea e emblema inelară.
Cobori, te ridici și te-ntorci apoi viața tainic ți-o petreci
Potecile devin reci și știi să te apropii de locul de veci,
Amintirile se scutură precum florile de tei argintii pe alei,
Sufletul tău se desprinde cu greu și nu vrei ca să-l duci la zei.
Dacă azi e Ziua Iubirii desprinsă de pe treapta luminii,
Tu mă-ndemni să mai întorc încă o dată privirea din rugul aprins
Fără lacrima stinsă din șiragul de zile topind din ale vieții sclipiri,
Cu doruri în unduiri mângâietoare veșnicia-i de necuprins.
Apele luminii dezvăluindu-și plinătatea tainică a iubirii,
Pe Muntele sacru, ochiul Tău mă-nalță în șoaptele tăcerii.
Cuvinte scrise într-o simfonie cu o rezonanță plină de vibrație,
Amprentă ce-mi atinge rărunchii inimii prin dimensiunea creației.
