CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Fantastic >  




Autor: Carmen Gigârtu         Ediţia nr. 2797 din 28 august 2018        Toate Articolele Autorului

IUBIRE DIVINĂ
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Căutarea 
  
Capitolul V 
  
Privesc cerul. E atât de senin! Albastrul pur mă atrage, mă face să visez şi mă încarcă cu energie. Nu mai mă satur privindu-l. 
  
Un nor mare, roşiatic, care seamănă cu un soldat cu o sabie în mână e în fruntea convoiului de nori albi, pufoşi. În urmă sunt alţi norişori mai mici. Unii par că sunt copilaşi ce se ţin de mână, alţii se îmbrăţişează şi alţii valsează. 
  
În vârful unei movile s-a aşezat un gugustuc şi îşi curăţă tacticos penele. Din stufărişul vecin câţiva porumbei îşi iau zborul. Trec pe deasupra mea în cerc, iar doi se opresc pe marginea apei. Ţopăie, se aleargă şi îşi iau iar zborul.Un căţeluş apărut de nuştiu unde aleargă fericit. E micuţ, maroniu şi are nişte ochi negrii şi umezi care-mi inspiră milă. Îi dau câţiva covrigei şi pleacă dând din coadă . E linişte. Din când în când se aude câte un claxon în depărtare. 
  
Câteva fire de iarbă îi zâmbesc soarelui, iar o buruiană se leagănă în bătaia vântului. Frumoasă e natura! 
  
Privirea-i melancolică a Crinei mărturiseşte o mare sensibilitate. E o fire sentimentală, cu un temperament visător. 
  
Are un caracter complex, o viaţă interioară bogată, iar acţiunile ei sunt de durată şi lente.Uneori îşi deschide sufletul, alteori se refugiază în singurătatea ei interioară, izolându-se de tot şi de toate. E genul scrupulos, gânditor, nemulţumit de sine, tinzând mereu spre perfecţiune. În faţa reproşurilor se simte rănită profund, iar starea ei de spirit e foarte schimbătoare. 
  
E sensibilă la ideea de dreptate şi adevăr. Are o intuiţie foarte dezvoltată şi o conştiinţă morală puternică. 
  
De obicei e calmă, afectuoasă şi judecă drept. 
  
O văd cum dintr-o dată se întristează şi aruncă nervoasă undiţa în apa limpede ca cristalul. Priveşte cerul şi două lacrimi ca două boabe de rouă se rostogolesc pe obrajii ei. Se întoarce şi-mi spune: 
  
_Vrei să ştii adevărul? 
  
_Doresc să înţeleg. 
  
Lasă undiţa pe mal, se apropie de mine şi îmi ia mâinile între ale ei spunându-mi: 
  
_ Ei fac parte din Ordinul Întunericului şi urmăresc distrugerea omului. 
  
_Nu pot să cred! 
  
_Acest Ordin a acţionat de -a lungul timpului infiltrându-şi oamenii în toate structurile societăţii, inclusiv în structurile de conducere religioase. Ceea ce a fost până acum nu a fost un creştinism autentic. De aceea, sfinţii se duceau şi trăiau în pustietate, în singurătate. 
  
_Acum înţeleg de ce au atacat creştinismul de mai multe ori şi promovează o cultură demonică. 
  
_Cărţile preferate sunt despre crime, orori, sânge şi sex. 
  
Cine vrea astfel de cărţi care distrug minţile celor ce le citesc? 
  
Cine vrea doar un anumit gen de filme? Cine vrea un anumit gen de muzică? Cine urmăreşte ca omul să ajungă un obiect, un animal, o bestie? 
  
_Întunericul. 
  
_De-a lungul timpului, de-a lungul istoriei au reuşit să-şi impună cultura lor demonică, care duce omul spre degradare, spre pieire. Se bat cu pumnii în piept că asta e adevărata cultură, adevărata artă. În realitate e un gunoi, o non valoare.Ce se urmăreşte prin toate mijloacele? -Să fii sclav, să te supui. 
  
_Scopul urmărit este de a păcăli, de a zăpăci, de a adormi spiritul uman prin toate mijloacele, promovând un anumit gen de literatură, un anumit gen de muzică, un anumit stil în pictură, în cinematografie, televiziune, ziare, reviste… 
  
Legea lui Sturgeon zice că 90% din ce citim, din ce vedem, din tot, e o porcărie. 
  
_Atunci e nevoie de briciul lui Occam. 
  
_E nevoie de sabia Arhanghelului Mihail. Să taie, să ardă şi să distrugă ce nu este folositor omului, ce distruge mintea umană . 
  
Ordinul urmăreşte îndobitocirea rasei umane. Au adepţi în toate păturile sociale, inclusiv printre cei îmbrăcaţi în sutane. 
  
Acţionează pe toate fronturile, prin toate mijloacele pentru a impune religia lor care se bazează pe magie. 
  
Ei spun la fel ca Nietzsche în Aşa grăit-a Zarathustra:” Am venit să vestesc Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depăşit”. “Esenţa cea mai intimă existenţei este voinţa de putere” susţin , copiindu-l pe filozof şi învaţă adepţii cum să stăpânească energii, forţe. 
  
_Am auzit că sunt nişte profeţii care spun că sfinţii care au plecat dincolo veghează şi ajută la naşterea noului creştinism aici, în acest spaţiu carpato-danubiano-pontic. 
  
_ Profeţiile spun că supraomul acum se plămădeşte, acum se naşte, în aceste timpuri întunecate,dar e diferit de cel al lui Nietzsche. El nu e dominat de voinţa de putere, de dorinţa animalică de control, de dominare, ci de dorinţa de a se înălţa spre Dumnezeu, spre lumină, spre adevăr. Supraomul lui Nietzsche e tiranul ordinar care nu are conştiinţa divinităţii, naţiunii sau moralei, iar supraomul de care vorbesc e noul creştin care nu cunoaşte frica de atacurile pshi, nu cunoaşte teamă de armata de parapsihologi şi de magicieni ai întunericului. În el există flacăra iubirii şi a adevărului.Nu-şi va pleca capul în faţa nimănui, decât în faţa Tatălui Ceresc. 
  
_Am citit despre jainism, una din cele mai vechi religii ale lumii care spune că omul dacă vrea să se mântuiască trebuie să tindă spre autoperfecţionare morală şi ascetism. 
  
_E mai mult o filozofie decât o religie . Ei nu cred în Dumnezeu. Sunt vegetarieni, iar unii se hrănesc ca tine, doar cu fructe. Principiul fundamental al lor este non-violenţa, care se manifestă prin respectul faţă de orice formă de viaţă. 
  
_Hm! Hegel indentifica religia cu filozofia. 
  
_Iar Feuerbach spunea: „Hegel identifică religia cu filozofia, eu scot la lumină deosebirea lor specifică; Hegel ia în considerație religia numai în gândire, eu o consider în esența ei reală; Hegel găsește chintesența religiei numai într-un tratat de dogmatică, eu o găsesc chiar în cel mai simplu act de rugăciune; Hegel înfățișează religia ca fiind conștiința despre o altă ființă; eu o înfățișez ca fiind conștiința despre propria ființă a omului; de aceea Hegel așază esența religiei în credință; eu o așez în iubire, fiindcă iubirea nu e nimic altceva decât conștiința de sine religioasă a omului, raportul religios al omului cu sine însuși;" 
  
„… cunoașterea de către om a lui Dumnezeu este cunoașterea de către om a omului însuși”. 
  
_Se vede clar ateismul lui Feuerbach. Pune egalitate între om şi Dumnezeu. I-a făcut pe plac lumii, care vrea să fie ea Dumnezeu, dar nu-i aşa. Omul nu e Dumnezeu şi cel mai grav e că unii nu au ajuns nici macar la stadiul de Om, dar, probabil, tocmai de aceea se cred dumnezei. 
  
_Toţi vorbesc despre ceva ce nu poate fi cunoscut. 
  
Lumea e gata să se prăbuşească. Deja miroase a hoit, a putrefacţie. Degradare, dezumanizare si intoxicare. Asta e lumea de azi, care -i slăveşte pe filozofii materialişti antropologi. Asta e lumea lui Nietszche care strigă:"Dumnezeu a murit!". Lumea de azi spune:"Eu sunt Dumnezeu!" 
  
_Poetul german Heine zicea:"Nu auziţi clopoţelul? Se duc ultimele taine unui Dumnezeu ce moare" 
  
_Vezi, în literatură, muzică, teatru, cinematografie, mass media, se slăveşte noul dumnezeu-omul, care crede că-l poate înlocui pe adevăratul Dummnezeu. Dar se înşeală amarnic. 
  
_Cele mai citite cărţi sunt cele în care se proslăvesc magia, alchimia şi societăţile secrete.Omul devine supraom şi egalul lui Dumnezeu, în aceste cărţi. Oare ce se urmăreşte? 
  
_Să-l omoare pe Dumnezeu din inimile oamenilor. Asta a fost şi este scopul întunericului care s-a întins ca o plagă şi adoarme, asurzeşte şi orbeşte oamenii slabi de înger. 
  
_Cât adevăr! "Eu, Domnul, am fost găsit de cei care nu mă căutau, m-am făcut cunoscut celor care nu întrebau de mine" (Is 65,2) 
  
Uneori greşesc. Noroc că te am pe tine, verişoară dragă. 
  
Buddha zicea: "Un prieten bun ce vă arată erorile şi defectele voastre şi care vă indica faptele rele este tot atât de demn de respect şi de ascultare ca atunci cand v-ar dezvălui secretul unei comori ascunse". 
  
Deci, sunt fericită că te am şi-ţi multumesc când mă tragi de mână atuni când greşesc. 
  
_Ca omul să ajungă la desăvârşire trebuie să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu. 
  
_ Aşa spunea şi Părintele Justin Pârvu : "Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Luaţi şi citiţi vieţile sfinţilor şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi" 
  
E trist! Atât de trist e sa constaţi că nu eşti înţeles. 
  
_ Lumea urăşte adevărul. Oamenii adoră minciunile, laudele, banii şi non-valorile. 
  
Nu vor oameni care să gândească, ci se vrea sclavi, roboţi. 
  
_E trist! Atât de trist! Ce poate fi mai trist să vezi că eşti trădat chiar de oamenii pe care-i iubeşti? 
  
_Trădarea a fost decând lumea. Nu e o noutate. L-au trădat ei pe Iisus.... 
  
_E trist! Tare trist! Atât de trist e să descoperi ce se ascunde în spatele măştilor umane.... 
  
Mai bine privesc amurgul ce se lasă ca o ninsoare fină peste pădurea de copaci verzi din apropiere. Apa din râu este încă călduţă, iar cerul pare şi el posomorât. 
  
Ascult freamătul frunzelor, tăcerea pietrelor şi murmurul apei. 
  
Nu-mi vine să mă dezlipesc de acest loc, de acest colţişor de natură, chiar de am rămas doar noi două şi toţi au plecat. În liniştea stranie care s-a aşternut se aude un clipocit, semn că a mai prins un peştişor. 
  
O adiere de vânt mă face să tresar şi valurile ei tremurătoare mă împresoară . 
  
Prin minte îmi trec fel de fel de gânduri. Zeci de adieri ale vântului mă mângaie, iar Crina se întinde lângă mine . Jucându-se cu o şuviţă a părului meu îmi şopteşte :” Magda,vrei să petrecem noaptea aici? Cred că ar fi romantic.Ce zici? Păcat că nu am luat şevaletul să te pictez. Ar fi ieşit un tablou interesant . Tu, în costumul de baie scriind poveşti, iar în spate jăratecul amurgului. 
  
Se pare că nu mă auzi. E clar, iar eşti plecată în lumea ta. Poti să stai acolo cât vrei, dar eu plec. Niciodată nu am iubit apusul.” 
  
Mă ridic, încep să strâng , iar ea râde. 
  
Mă cunoaşte şi îmi ştie reacţiile. Se uită la mine cu coada ochiului şi-mi ia sacoşa din mână aruncând-o în maşină. Atingerea rochiei de piele îmi dă o senzaţie de arsură. M-am cam prăjit. Sunt roşie ca un rac, iar orice atingere devine dureroasă. Dă drumul la radio şi o muzica disco îmi sparge timpanele. Îl dau în surdină, nu suport muzica tare. Maşina mă hurducăie. Aşa se întâmplă când mergi pe un drum neasfaltat, cu multe hârtoape. Am ajuns la drumul principal, iar în depărtare luminile oraşului strălucesc ca nişte licurici. Simt cum oboseala pune stăpânire pe mine şi e cât pe aici să adorm, când îmi spune:”Am ajuns acasă. Ai adormit?” 
  
Iar eu îi spun:”Mă simt atât de obosită…Te superi dacă nu pun masa, verişoară?” 
  
“Ca de obicei a venit ora 10 şi copiii trebuie să doarmă. Du-te sus. Mănânc şi singură. Îţi aduc ceva?” 
  
“Nu, mulţumesc. Vreau să mai slăbesc.” 
  
“Nu vrei nici măcar un iaurt?” 
  
“Te rog!Vreau să dorm”. 
  
“Bine.” 
  
Am făcut un duş şi m-am aşezat în pat. 
  
De afară veneau miresme îmbătătoare de la trandafirii din grădină şi de la regina nopţii, iar luna mare şi rotundă mă spiona de după perdele dorind să ştie răspunsul la întrebarea mea obsedantă : Oare sensul existenţentei umane este acela de a căuta, de a afla cine suntem cu adevărat şi de a ne reuni cu sursa originară care ne-a creat? 
  
Fragment 
  
Referinţă Bibliografică:
IUBIRE DIVINĂ / Carmen Gigârtu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2797, Anul VIII, 28 august 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Carmen Gigârtu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Carmen Gigârtu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!