CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Foileton >  





IUBIRE DIVINĂ
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ESTHERA 
  
Capitolul IV-fragment 
  
Bunicii ne-au crescut de la cinci ani , de când am rămas orfani. Părinţii noştri au murit într-un accident groaznic de maşină, împreună cu cel care trebuia să fie soţul mătuşei mele. Stareţa ta m-a iubit ca pe copilul ei. Ea este sora mamei şi a fost singura supravieţuitoare a accidentului. 
  
Să-ţi aduc nişte schimburi de ale Marinei. Cred că o să-ţi vină bine. E la fel ca tine . 
  
Aprinde televizorul şi-l văd că rămâne uimit de ştirea care se difuza. 
  
_Nu, nu pot să cred . Pe băiatul care s-a sinucis îl cunosc, a fost coleg cu mine. Femeia pentru care s-a sinucis era vulgară, aventurieră. Nu, nu pot să cred! 
  
Lui nu-i mergea bine în ultimul timp, nu mai avea nici un loc de muncă, trăia din ajutorul de somaj şi făcuse o adevărată pasiune pentru o femeie care-l înşela cu primul venit. 
  
Niciodată nu am înţeles de ce cei buni, cei nevinovaţi mor şi rămân în viaţă cei răi. 
  
_Poate că aşa i-a fost scris. 
  
_ Uite o pijama de-a soru-mi. E nouă, are eticheta pe ea. Baia e în capătul holului. 
  
Până îţi faci duş pregătesc ceva de mâncare. 
  
Am stat în baie cam mult şi la un moment dat a ciocănit şi m-a întrebat dacă sunt bine. 
  
I-am răspuns că vin imediat. Mi-am dat seama că nu-l cunoşteam şi fugisem cu un străin de care mă îndrăgostisem nebuneşte. Dacă o să ajung şi eu în culmea disperării şi o să mă sinucid ca acel băiat? Ioan pusese masa în sufragerie şi când m-a văzut desculţă şi în pijama a rămas ca o statuie. 
  
_De ce mă priveşti aşa? 
  
_Nu ştiu. 
  
Iartă-mă, am uitat să-ţi aduc o pereche de papuci. 
  
Se întoarece repede punându-i la picioarele mele şi zice: 
  
_Nu ştiam că ai un păr atât de frumos. Nu ştiu mare lucru despre tine, Estera.Această ştire m-a bulversat. Se întâmpă ceva ciudat cu mine. 
  
_Ţi-e frică să nu ajungem şi noi ca….. 
  
_Sincer, cred că m-a luat valul şi pe mine. Te iubesc, dar nu vreau să profit de tine. Vreau să ne cunoaştem bine, să nu facem o greşeală pe care mai târziu să o regretăm. 
  
_Tot la asta mă gândeam şi eu în baie, că nu ne cunoaştem şi m-am îndrăgostit nebuneşte de un străin. 
  
La masă nu am fost în stare să mănânc nimic. Aveam o stare ciudată. Îl iubeam, dar îmi era teamă de necunoscut. 
  
_Văd că nu te ai atins de nimic. 
  
_Am mâncat la mânăstire şi nu-mi este foame. 
  
_Eu nu am mâncat, dar după ceea ce am văzut chiar nu mai pot să mănânc. Sărmanul, Mihai! Unde te poate duce dragostea! Pe mătuşa a dus-o la mânăstire, pe Mihai pe lumea cealaltă şi începe să lăcrimeze. 
  
M-am dus lângă el şi i-am şters lacrimile. M-a luat în braţe şi a început să plângă ca un copil. Într-un târziu mi-a zis să-mi aleg ce cameră vreau. Nu am zis nimic, am făcut doar un semn că îmi este indiferent, iar el m-a dus în camera Marinei. A făcut patul, m-a sărutat pe frunte şi a plecat. 
  
L-am auzit când s-a dus la baie şi m-am furişat în patul lui. Când m-a văzut a rămas uimit. 
  
_Vreau doar să te simt lângă mine, îi spun. 
  
_Esthera! 
  
Mă ia în braţe şi mă leagănă ca pe copilul mic. Mă simţeam atât de fericită şi fără să vreau lacrimile-mi curgeau de fericire. Mă strângea în braţe şi mă săruta pe păr. 
  
_De ce plângi, iubirea mea? 
  
_De fericire. 
  
Am adormit îmbrăţişaţi, fericiţi şi cuminţi. Învăţată cu programul de la mânăstire, m-am trezit dimineaţa devreme. Soarele nu răsărise, iar noaptea încă mai era stăpână, dar stelele dispăruseră. De undeva se auzea un cocoş cântând. Mâinile lui şi prin somn mă ţineau înlănţuită. M-am ridicat uşor să nu-l trezesc şi m-am dus la baie. Am cotrobăit prin dulăpioare şi am găsit o periuţă de dinţi nouă. Am constatat mai târziu că erau multe lucruri noi, nefolosite, în casa aceea. Se pare că Marina era prevăzătoare. M-am dus în camera ei şi mi-am ales o fustă lungă roşie dintr-un material foarte subţire şi un tricou alb. De pe o noptieră, dintr-o ramă de argint, 
  
îmi zâmbea o fată tânără, blondă cu ochii negri ca mura câmpului . 
  
M-am dus în bucătărie, am făcut ordine, am pregătit micul dejun. L-am pus pe o tavă şi m-am dus la Ioan în cameră. Dormea ca un prunc şi îmi era teamă să nu se trezească din cauza mea. Când m-am apropiat să pun tava pe măsuţa din colţul camerei a deschis ochii şi a zâmbit. 
  
_Dumnezeule, ce semeni cu sora mea! 
  
_M-am îmbrăcat cu hainele ei. 
  
-Nu, nu la asta mă refeream, dar şi ea are acelaşi obicei ca tine, să vină la mine cu tava. Noi suntem gemeni, dar ea s-a născut prima şi întotdeauna m-a tratat ca pe fraţiorul cel mic şi neajutorat. E tare mămoasă. 
  
Şi fizic voi două semănaţi, doar că ea are părul puţin mai deschis ca al tău. Când era mică o poreclisem “oaia”. 
  
_Sper să-mi ierte îndrăzneala că i-am luat hainele. 
  
_Stai linistită. M-ai scutit să mă duc să-ţi cumpăr şi afişează un zâmbet maliţios. 
  
Hm! Ce bunătăţi ai pregătit! 
  
_Ce-am găsit prin frigider. 
  
_De unde ai luat ceaiul? 
  
_ Am văzut un fir de sunătoare cu flori atât de galbene şi frumoase, încât nu am rezistat… 
  
_Ha,ha,ha! 
  
_Am pus şi coada şoricelului. 
  
_Era tot un fir frumos, nu? 
  
_Era superb, avea florile albe ca zăpada. 
  
_Şi nu ai rezistat până nu l-ai cules cum nici eu nu mai rezist dacă nu te sărut. 
  
M-a sărutat, iar eu m-am înroşit toată. Am mâncat amândoi, ne dădeam unul altuia şi după fiecare înghiţitură ne sărutam. A urmat o săptămână de răsfăţ, de dezmierdări, de sărutări, de îmbrăţişări cuminţi. Nu am ieşit din curtea casei, doar el se ducea peste drum unde era un magazin şi cumpăra ce ne trebuia. În 5 minute se întorcea. Am hotărât să ne ducem la mătuşa lui, pentru că vroia să mergem la Sibiu şi nu aveam nici un act de identitate. Ne era teamă de reacţia ei. Ne aşteptam la o mare şmotruluială, dar când ne-a văzut ne-a întâmpinat zâmbind şi a chemat-o pe mătuşa mea. Ne-au urat să fim fericiţi şi să avem mulţi copii. La orice ne asteptam, dar nu la o aşa primire. Am mai plecat şi cu daruri, economiile ambelor mătuşi de-o viaţă . 
  
În ziua următoare eram în tren spre Sibiu. Trenul alerga ca un şarpe printre munţi, tuneluri, păduri de brazi, de stejar, prin văi strâmte. Stam rezemată cu capul de pieptul lui Ioan şi priveam frumuseţea neasemuită a naturii. Vedeam câmpuri cu maci, margarete, boschete de roze sălbatice roze, albe şi roşii. Cu inima împăcată şi încântată de frumuseţea peisajelor care se derulau prin faţa ochilor mă simţeam fericită şi în armonie cu întreg Universul. Totul vedeam într-o lumină nouă, feerică. Parcă trăiam un vis şi-mi era teamă să nu se termine. Îl iubeam pe Ioan ca pe Dumnezeu şi când am văzut o bisericuţă m-am rugat în gândul meu la Dumnezeu să mă ierte pentru ceea ce simt. Îl înţelegeam pe Mihai, băiatul care s-a sinucis, ştiam că nici eu nu aş mai putea trăi fără iubirea mea. Ioan însemna totul. El era aerul pe care-l respiram, era apa pe care o beam, soarele care mă lumina. Era totul. Devenise raţiunea mea de a fi, de a exista. Era fericirea, iubirea şi viaţa mea. M-a făcut să simt fiorul dumnezeiesc al iubirii şi extazul pasiunii. O fericire imensă copleşea sufletul meu când mă îmbrăţişa şi îmi atingea buzele cu un sărut, care ne transforma într- o singură fiinţă. Vedeam un bărbat demn, mândru, senin, tandru, iubitor. Nu-mi plăcea cercelul şi i l-am luat spunându-i că l-am pierdut , dar e mai frumos fără el şi i-ar sta mai bine fără plete. Mi-a zis că se va tunde foarte scurt când ajungem la Sibiu. În mintea mea îl comparam cu Zeus, cu Apollo ,cu Ahile, Paris şi Ulise. Îl asemănam cu un erou dintr-o tragedie antică şi fără să vreau mi-am amintit ce spunea filozoful grec Democrit:”lucrurile cele mai plăcute devin cele mai neplăcute”, când nu se respectă măsura. Oare şi în iubire, dragoste, trebuie păstrată o anumită măsură ? 
  
Pentru mine era cel mai frumos om din lume şi fără să vreau mi-am adus aminte de adepţii lui Pitagora care spuneau că frumosul depinde de măsură, proporţie, ordine şi armonie. Sofistii ziceau că frumosul depinde de plăcerile văzului şi auzului. Socrate lega frumosul de valorile binelui şi adevărului, iar Platon de frumuseţea sufletească, de spiritual. Mă uit la el şi parcă-l văd pe Ghilgameş sau pe Nala din Mahabharata.În minte îmi vin cuvintele:”Nu orice Eros e frumos şi vrednic de laudă; ci numai acela care ne -mbie să iubim în chip frumos. Rău este iubitorul de rând, cel ce se-ndrăgosteşte de trup mai mult ca de suflet. Se-nţelege că nu-i nici statornic, ca unul care nu se îndrăgosteşte de ceva statornic. Căci odată ofilită floarea trupului ce a iubit, dragostea’’ zboară şi dispare’’ dând de ruşine multe vorbe şi făgăduieli ce-a făcut. În schimb cel ce iubeşte însuşirile sufleteşti, tocmai fiindcă are această înzestrare superioară rămâne îndrăgostit întreaga viaţă, ca unul care se contopeşte cu ce este permanent.” (Banchetul_Platon) 
  
O să mă închin ţie, Eros, ” cel mai frumos şi mai bun dintre zei”, zeu cumpătat, viteaz, drept şi puternic, tu care ai puterea să transformi omul cel mai neînsemnat într-o torţă de iubire, care alungi înstrăinarea şi tristeţea din sufletul oamenilor, îndrumător, plin de daruri, mântuitor. 
  
Am citit undeva că puterea sufletului omului e prin natura ei dublă. Pe de-o parte există dorinţa care-l târăşte pe om când într-o parte, când într-alta şi pe altă parte este raţiunea care-i spune în ce direcţie să meargă.Raţiunea trebuie să comande dorinţa. Când am fugit din mânăstire cine a comandat, dorinţa sau raţiunea? Am fost învăţată de mătuşa mea să nu mă intereseze aparenţele, zorzoanele, ci veşmântul sufletesc, calităţile morale ca:dreptatea, curajul, chibzuinţa, blândeţea, omenia, generozitatea. Seneca spunea că statornicia în virtute este considerată semnul de recunoaştere a omului superior. Ce este omul? 
  
Un amestec de spirit şi materie, lumină şi întuneric, înger şi demon, o fiinţă complexă, contradictorie, dornică de cunoaştere, de adevăr şi capabilă de autodepăşire. Dacă uneşte frumuseţea cu virtutea atunci trăieşte într-o deplină seninătate sufletească şi are o judecată sănătoasă, bazată pe adevăr şi conştiinţa binelui, spunea părintele la slujba de duminica Floriilor. Frumuseţea exterioară, spunea tot el, duce de cele mai multe ori la o tinereţe desfrânată şi o bătrâneţe ruşinată. Aş vrea să raţionez pur, nobil şi sublim, dar sunt doar un om. Trăiesc, iubesc, sperând în frumos, bine şi adevăr. 
  
Trenul merge, Ioan doarme şi eu gândesc la cât îmi este de drag acest om, cu un un suflet atât de frumos şi de bun. 
  
Nu de puţine ori până să-l întâlnesc am fost cuprinsă de o nelinişte metafizică. Mă simţeam atât de mică în lumea aceasta mare. Aveam sentimentul că nu mai există dreptate, că totul este trecător, că nu putem afla adevărul. De când mă ştiu m-am îndoit de multe lucruri. Unii spun că e bine să te îndoieşti, alţii că este rău. Cred că este mai bine să te îndoieşti, decăt să crezi în cineva sau ceva care este fals.Totul este relativ. Uneori şi simţurile ne înşală. Am ajuns adepta sofistilor? Cineva a pus o cenzură ca omul să nu ajungă la adevăr? Oare şi iubirea este relativă? Ce întrebare prostească pun! Atâţia oameni se iubesc într-un anumit timp şi după aceea se despart, se urăsc. Nu vreau ca iubirea noastră să fie trecătoare. Vreau să dureze mereu. 
  
Absolut,absolut… Oare nu toţi filozofii au căutat de-a lungul timpului esenţa, absolutul? 
  
Thales vedea esenţa în apă, Heraclit în foc, Platon în idei, Socrate în bine. Alţii văd esenţa în energie, absolutul în Dumnezeu. 
  
Descartes zicea că sigură este îndoiala, cugetarea. Spinoza susţinea că sigură este substanţa-Dumnezeu, iar Leibniz monada. Locke afirma că numai prin simţuri putem cunoaşte, prin experienţă. Berkeley era convins că materia nu există , ci doar spiritul. Viaţa şi materia sunt un vis al spiritului? Interesant ce a spus acest episcop! Să fie adevărat? David Hume spune că nimic nu există în realitate. Totul să fie o iluzie? Hm! Chiar şi Kant a zis că lumea este un vis după anumite reguli ale raţiunii şi sensibilităţii. O s-o iau razna dacă mă mai gândesc la ce au zis alţii .Dacă Ioan tot doarme şi eu sunt atrasă de metafizică care “nu e protuberanţa pâlpâitoare a unei fragile subiectivităţi psihologice, nici cristalul unei năluciri în încăperea căruia s-ar refugia cutare decepţionat. Metafizica e expresia şi afirmarea veşnic reânoită a unui mod existenţial, care ţine constitutiv de fiinţa omenească.”(Blaga) 
  
Mai bine citesc Diferenţialele divine ale lui Blaga. În ultimul timp m-am relaxat citindu-l pe Puşkin, pe Guy de Maupassant, iar acum mă întorc din nou la prima mea iubire Lucian Blaga. Caut în geanta lui Ioan după carte, dar mi-am adus aminte că a ramas pe măsuţa din hol. O găsisem în camera Marinei şi citisem doar câteva pagini. Privesc dealurile verzi, pădurile frumoase, munţii ce se zăresc în depărtare, cerul limpede şi senin. Admir frumuseţea naturii şi gândesc la cât de bun, răbdător şi minunat este bărbatul din viaţa mea. Când am ajuns la Sibiu un vânt căldicel adia şi parcă ceva tainic din interiorul meu mă îndemna doar la fapte bune, gânduri nobile şi frumoase. Întreaga-mi fiinţă era îmbăiată într-o aureolă de lumină dulce, senină şi plină de iubire. Mergeam ţinându-ne de mână pe străzile lungi ale Sibiului şi îi spuneam că în oraşul lui predomină stilul gotic. El mi-a spus ca o să vedem toate stilurile, de la cel bizantin, brâncovenesc , baroc, rococo, până la cel victorian şi modernist. 
  
………………………. 
  
Referinţă Bibliografică:
IUBIRE DIVINĂ / Carmen Gigârtu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2778, Anul VIII, 09 august 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Carmen Gigârtu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Carmen Gigârtu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!