CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Fantastic >  





IOAN ŞI GNOZA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
“Cunoaşterea nu se bazează doar pe adevăr, ci şi pe eroare “ 
  
Carl Jung 
  
IOAN ŞI GNOZA 
  
Capitolul III 
  
Urmăreşte zborul în cercuri line al unei berze, iar un fluture cu aripi galbene, diafane, îi dă târcoale. Se bucură ca un copil de primele bătăi de aripi ale primăverii, sorbind-o cu toată fiinţa sa. 
  
Sub fruntea-i rotundă se adună roiuri de gânduri, roiuri de albine bâzâitoare. Vin bătând din aripioarele lor străvezii jucându-se prin mintea lui Ioan Panait. Unele se iau de mână şi se prind în horă, altele sunt mai năbădăioase vor să domine, să-l devoreze, iar câteva cum vin aşa pleacă, nebăgate în seamă. E un du-te -vino continu în mintea lui, ca într-un final toate să moară, să dispară. 
  
Aşteaptă să-i vină un gând, dar se pare că s-a rătăcit pe vreun neuron nefuncţional sau vreo sinapsă bolnavă l-a împiedicat să ajungă la el. Undeva s-a produs un scurtcircuit de este atâta linişte. Se apucă să planteze nişte panseluţe când o zăreşte pe mătuşa şi vecina sa, Florica, cum vine grăbită spre el. Era o femeie trecută de 60 de ani, cu ochi frumoşi, ca cerul senin de vară. 
  
_Ioane, a murit vecinul Mitică . 
  
_Nu pot să cred ! Ieri era bine, nu părea bolnav. 
  
_Da, era bine. Am vorbit şi eu cu el, dar azi l-a găsit Ileana în pat, în comă.L-au dus la spital, dar medicii i-au spus să-l ia acasă că în trei ore moare. 
  
_Dar ce i s-a întâmplat?. 
  
_Accident vascular. 
  
Sărmanul om! Avea doar57 de ani. 
  
Ioan lasă panseluţele şi o însoţeşte pe Florica la casa mortului. 
  
În poartă se întâlnesc cu preotul care le zice:"S-a dus.Bine că am apucat să-l împărtăşesc." 
  
Pătrund în casuţa joasă unde pe o dormeză sta Ileana care ţinea cu o mână capul mortului şi cu cealaltă o lumânare aprinsă peste mâinile acestuia. Lângă ea era altă vecină, Liliana. Era o femeie robustă, tânără şi frumoasă. 
  
Când îl vede pe Ioan , Ileana, soţia celui care murise începe să se jeleasca:"Ce mă fac eu,Ioane! Nu am pensie, nu am salariu...Sunt săracă rău, Ioane!". Florica şi Liliana încep să plângă mai mult de mila femeii. Una din fetele Ilenei începe şi ea să plângă :"Tăticuţul meu, tăticuţul meu...de ce nu mi-ai spus că te doare ceva?" 
  
Florica, femeie cu experienţă, le spune:"Hai să chemăm repede pe cineva să-l scalde, că se răceşte şi nu mai puteţi să-l îmbrăcaţi." 
  
Ioan se gândea că bietul om dusese o viaţă simplă, amărâtă, plină de chin. Nu avusese nici o viaţă prea fericită cu soţia sa. Cine era vinovat, doar Dumnezeu ştie.Poate nu erau niciunul, ci doar sărăcia, neajunsurile...Unii se ceartă de prea multă bogăţie şi alţii de prea multă sărăcie. Mitică fusese recunoscut ca cel mai bun pomicultor din zonă. Oamenii îl apreciau şi-l iubeau. Lucrase prin mai multe locuri şi dorea să se pensioneze. Avea două fete cuminţi şi frumoase. Acum fetele rămăseseră singurul sprijin al Ilenei. 
  
_Ce este omul? zice printre lacrimi tânăra Liliana. 
  
_Nimic.Umbră şi vis e viaţa omului. spune Florica. 
  
Ioan pleacă acasă lăcrimând. Cuvintele "Umbră şi vis e viaţa omului"îi sună repetitiv în minte. 
  
Citise destule doctrine şi ştia că unele susţin că viaţa omului este doar un vis, că totul e o creaţie holografică. 
  
Ciudat! Florica spune acelaşi lucru.Viaţa e umbră! Viaţa e vis! Nu de puţine ori se întrebase dacă viaţa este reală sau nu. De ce? Fiindcă avusese parte de multe întâmplări ciudate care-l forţau să-şi pună astfel de întrebări. Matrixul este real? Când jocul pentru care suntem programaţi se sfârşeşte, programatorul din invizibil întrerupe conexiunea şi astfel viaţa omului pe astă planetă ia sfârşit. Care este adevărul? Mulţi de-a lungul timpului l-au căutat, dar nimeni nu l-a găsit. Ioan încearcă şi el, la fel ca alţii, să caute acul în sacul cu fân,fiind conştient că nu-l va găsi niciodată. Adevărul, adevărul....Unde este? Ce este viaţa? Ce este omul? Ce este după moarte? Omul a fost creat şi este monitorizat în permanenţă? Cineva se joacă cu gândurile şi visele omului? Să fie omul o jucărie pentru alte specii mult mai evoluate?Este un biorobot umanoid?Terra şi oamenii să fie un joc performant creat de un programator genial? Nimic nu-l mai miră . Orice este posibil. Cu cât o idee pare mai fantezistă, cu atât poate să fie mai adevărată. De ce sfinţii fugeau de lume şi trăiau în singurătate? Ce adevăruri copleşitoare descoperiseră? Cu cât ceva pare mai real, cu atât s-ar putea să fie mai fals.Teoriile fanteziste îl atrag ca un magnet. 
  
Gândul lui se îndreaptă spre Mariana Cernat. 
  
Ioan ştia că traumatismele sufleteşti sunt iremediabile. Ceea ce s-a pierdut nu mai poate fi recuperat. O conştiinţa traumatizată de amintiri şi incapabilă să se elibereze de ele, incapabilă de uitare şi, totuşi, dornică să-şi redobândească seninătatea, asta vedea Ioan privind poza Marianei. Înţelegea că acceptase realitatea şi se resemnase. Uneori, apar rupturi sufleteşti care niciodată nu se mai repară. Când era elevă la liceu cineva i-a făcut cunoştinţă cu Vasile şi ea s-a îndrăgostit din prima clipă de băiatul înalt, slab, şaten, cu ochi căprui care-i recita poezii de Minulescu. 
  
Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată - 
  
Că ne iubim... 
  
Dar cât ne vom iubi 
  
Nici noi nu ştim, 
  
Nici lumea nu va şti! 
  
(Ion Minulescu) 
  
Mariana era sensibilă, delicată ca o floare, iar Vasile Cernat cu poeziile lui Minulescu a cucerit-o. 
  
El era fiu de ţărani harnici, ce locuiau într-o frumoasă vale înconjurată de dealuri împădurite. Mariana se trăgea dintr-o familie de intelectuali şi locuise de când se ştia în oraşul lalelor. S-a îndrăgostit nebuneşte de acel romantic incurabil venit de prin coclaiurile Vâlcene. Părinţilor fetei chiar dacă nu prea le-a plăcut băiatul au fost de acord cu alegerea fiicei, ca orice părinte care doreşte doar fericirea copilului lor. 
  
La început era timid şi a lăsat-o pe ea să conducă căminul, dar cu trecerea timpului omul începe să devină autoritar, indiferent faţă de soţie, iresponsabil, ducând o viaţă dublă. Prinde gustul vieţii uşoare, e atras tot mai mult de viaţa de prin cluburi, baruri. Întâlnirile cu prietenii au mereu prioritate. Devine bun prieten cu sticla de vin şi mereu îndrăgostit, care sustine sus şi tare că el este un om liber şi face ce vrea cu viaţa sa. Nimeni nu are dreptul să-l judece. Mariana a obosit certându-se cu el, spunându-i că acele baruri şi cluburi pe care le frecventează sunt adevărate porţi spre infern. 
  
Ioan priveşte poza Marianei şi simte frustrările, suferinţele, disperările, lacrimile ei. Era tunsă scurt cu o faţă frumoasă, rotundă, copilaroasă şi ochi căprui iscoditori, pătrunzători şi inteligenţi. Are un zâmbet misterios care-l cucereşte pe Ioan . Privind acea poză ai spune că este o femeie puternică. Aparenţele sunt înşelătoare. Este o femeie deosebită care are mare nevoie de iubire, de dragoste şi care la rândul ei este capabilă să dăruiască mult, foarte mult. Tot privind poza, fără să vrea, s-a îndrăgostit de ea. Mariana terminase o facultate şi lucra ca economistă într-o întreprindere de pe malul Argeşului. 
  
Femeia trăia drama inadaptării la această lume şi alerga neobosită, osciland între real şi ideal, dorind să transgreseze limitele. Visa să atingă adevărurile ascunse . Viaţa i se pare un vis searbăd, fără sens, iar nimicniciile lumii pământene o lasă rece. În ea exista o sete de cunoaştere asemănătoare lui Faust, eroul lui Goethe. A devorat o mulţime de cărţi căutând adevărul, dar nu l-a găsit. 
  
Olga i-a făcut cunoştinţă cu Octav, un gnostic renumit care spune că deţine marile adevăruri . Viaţa ei tristă, nefericită, dusă alături de Vasile care o înşela şi o trata cu mare indiferenţă, dintr-o dată capătă sens. Oricât ar fi Ioan de pornit împotriva sectelor, recunoaşte că Octav şi învăţătura gnozei a avut o influenţă pozitivă asupra femeii, care era tare nefericită şi depresivă, când l-a întâlnit pe marele guru. 
  
Octav şi Olga au ajutat-o pe Mariana să se detaseze de soţul ei, de suferinţa pe care i-o pricinuia acesta, prin comportamentul lui libertin, rebel şi rece. Astfel încet, încet, nu o mai interesează viaţa lui şi nici nu o mai durea indiferenţa, cuvintele şi aventurile acestuia. Mintea ei era ocupată acum de descoperirea misterelor. 
  
Octav era slab ca o scovergă, purta părul lung grizonat prins în coadă şi avea o voce subţire ca de scapet.Ioan începe sa-l urmăreasca din umbră pe gurul acesta, care avusese darul de a o captiva, de a o fascina pe Mariana. Avea în jur de 50 ani şi o nevastă tânără care-l diviniza ca pe Dumnezeu. 
  
E un foarte bun psiholog, are o vastă cultură şi nu în ultimul rând un bun orator şi actor. 
  
Ioan aţipeşte gândindu-se la Octav şi la Mariana. 
  
Visează că erau împreună la restaurant. Afară se auzeau picăturile de ploaie cum bat în geam. 
  
O priveşte lung şi îi spune:"Eşti foarte frumoasă!" 
  
Mariana îi zambeşte şi mănâncă cu poftă broscuţe panne. 
  
Ioan îi şopteşte:"Auzi cum se desfac mugurii, învioraţi pe crengi de ploaia de afară?" 
  
Ea tace şi doar zâmbeşte.Bruneta asta focoasă îl scoate din minţi. El o urmărise ca un câine credincios şi ea se purta cu el rece, distantă, inaccesibilă. Dacă el ar fi Octav, dintr-o dată lucrurile s-ar schimba. Atunci ar vedea luna cum îi spionează din înnaltul cerului, ar zări steaua care tocmai a căzut, ar auzi şoaptele pline de dor ale vântului...... 
  
Îi stă bine îmbrăcată cu rochia asta roşie cu decolteu generos, ce lasă să se vadă sănii obraznici şi o aluniţă neagră deasupra sânului drept.Tot privind la decolteul Marianei începe să transpire şi se trezeşte din vis gândindu-se. 
  
“Eu visez la Mariana şi ea cine ştie la cine o fi visând. 
  
Încep să fiu gelos pe guru ăsta. Ce are el şi eu nu am? 
  
Materia întotdeauna este înşelătoare şi trăinicia ei este efemeră,iar omul numai prin iubire poate afla împlinirea. Ştiu că frumoasa mea brunetă este capabilă de o emanaţie interioară atât de puternică, de copleşitoare, încât poate modifica, practic, întreg universul.” 
  
Bărbatul începe să transfigureze sufletul iubitei cunoscute doar din poze, în esenţe,făcându-şi din ea un altar, o icoană. 
  
O înţelegea foarte bine pe Mariana, fiindcă şi el era un căutător de adevăr la fel ca ea. Trăieşte cu speranţa că într-o zi o să întalnească pe această femeie plină de sensibilitate şi gingăşie. Ioan îndrăgostit visează cu ochii deschişi la iubita lui, la icoana inimii lui. 
  
Era genul de om capabil să renunţe la toate cele pământene pentru a putea înţelege divinul, adevărul. Are momente când simte că se învârte în cerc, în acest univers care mereu se degradează. Devorase cărţile gnozei cu patima obsedatului după adevăr. Dar adevărul nu se lăsa găsit aşa uşor. Găseşte doar firimituri, picături şi frânturi, dar nu adevărul absolut după care tânjeste sufletul său şi se întreabă dacă există vreun om care deţine adevărul? 
  
Ca orice fiinţă umană visa la mai bine, la mai frumos, la mai omenesc. Chiar dacă e înconjurat de oameni, simte o singurătate apăsătoare, care parcă dizolvă fiecare celulă din el. Are sentimentul că universul se opune căutării sale obsedante. 
  
Uneori se simte la fel ca prietena lui din copilărie,Crina Constantinescu, prizonierul unor forţe oarbe, iraţionale, pe care nu poate sa le înţeleagă. 
  
Este conştient că trecutul este ireversibil, viitorul este incert, iar prezentul este al propriilor procese de conştiinţă şi al căutării . Oamenii vin în lume cu suflete bune, frumoase, curate, dar viaţa le otrăveşte. 
  
Mizeria, murdăria lumii contaminează sufletele oamenilor. Îi vede cum se sufocă, cum se afundă, cum se înămolesc în mocirla acestei lumi. 
  
Îşi îndreaptă gândul şi privirea cercetătoare spre poza Marianei, femeia de care se îndrăgostise nebuneşte. Ea era femeia iubită, dorită, visată, care are puterea de a-l smulge din viaţa reală, într-o lume a iluziei. 
  
Se simte răscolit în interiorul fiinţei sale când priveşte acei ochi căprui pătrunzători care-l duc în lumea visului. 
  
“Mariana,Mariana mea!” şopteşte Ioan mângâind poza femeii, sperând că într-o zi va fi a lui. Va face orice pentru a o smulge din mâinile acelui guru şi din ale bărbatului ei. 
  
Într-o zi Mariana va fi a lui şi numai a lui, gândeşte Ioan adormind. 
  
Visează că era în pat şi Mariana se apropie de el într-o cămaşă de noapte transparentă. Era atât de frumoasă! O vedea în toată plenitudinea.Ea îl mângâie şi se cuibăreşte lângă el. El o îmbrăţişează strâns, dorind-o, dar femeia se topeşte ca un fum. 
  
Sentimentul de bucurie şi de dezmăţ ce pusesese stăpânire pe el este înlocuit de panică . 
  
Se simte cuprins de spaime, neputinţe, paralizat şi încremenit în propriul pat. Un vuiet îngrozitor se aude,fereastra se deschide şi vede o forţă diabolică cum se luptă cu cerul. Pământul se cutremură şi geamul se face ţăndări. Ioan se trezeşte din vis. Afară tuna şi fulgera, se clătina cerul, tremura pământul şi întreg universul se răzvrăteşte de parcă ar veni sfârşitul lumii. 
  
După câteva luni Ioan mergea pe străzile pământului care dăduse naştere celor două mari epopei: Ramayana şi Mahabharata. 
  
Avea senzaţia unei alunecări în gol. Orasul indian i se dezvăluia indiferent şi clocotitor, iar el se simte ameţit şi are o stare de greaţă. Venise în India pentru ea, ştiind că este undeva în acest oraş la un congres al gnozei. 
  
Ardea de nerăbdare să o vadă, să o cunoască, să-i vorbească. Inima îi bate puternic gândindu-se la femeia pe care o iubea şi care-i bântuia visele, mintea şi inima. 
  
Mariana Cernat nu ştia de existenţa lui.Nu ştia că într-un colţ de lume există un om care o iubeşte şi care făcuse o adevărată pasiune pentru ea. Paşii îl duc într-un parc superb şi se aşează pe iarba deasă, pe marginea unui lac cu unda limpede ca cristalul. Era tare cald, chiar dacă se înserase. Luna apăruse imensă şi orbitoare. 
  
Privea cerul şi caută printre constelaţii chipul iubitei. Undeva, pe partea cealaltă a lacului, sotia lui Cernat însoţită de două prietene stăteau într-o îmbrăţişare vegetală, privind cerul de vară al Indiei. Ioan mânat de o forţă necunoscută se îndreaptă spre locul unde era femeia pe care o iubea. O bucurie fără margini l-a cuprins când a zărit-o. Cuprins de emoţii puternice se apropie de ea recomandându-se ca prieten şi fosţ coleg de şcoală al lui Vasile Cernat. 
  
Gura lui ardea când a atins mâna ei, sărutând-o cu pasiune. Mariana simţea că se topeşte sub privirea lui Ioan. Nu înţelegea ce se întâmplă cu ea, cum acel om apărut din noapte, de sub copacii şi cerul Indiei poate să aibă asupra ei atâta putere. De când se ştia îşi iubise soţul, chiar dacă o înşelase cu alte femei. Nimeni nu a interesat-o vreodată. Nu înţelege ce se întâmplă acum, şi se întreabă dacă nu cumva acest bărbat este un demon care o face să roşească şi sângele să-i fiarbă. Prietenele s-au retras discret şi au lăsat-o singură cu acest străin, cu acest necunoscut care ştia totul şi îi spunea că a fost consătean cu soţul ei. Şi-a amintit că Vasile îi povestise că a avut un coleg Ioan care a ajuns un"fanatic religios" şi mereu îşi bătea joc de acest"habotnic". 
  
_De când încerc să te întâlnesc ! Ştiu cât ai suferit din cauza lui Vasile şi cum Octav te-a ajutat să treci peste tot şi să vezi viaţa în altă lumină. 
  
Ea contempla unda albastră a lacului, iar el ascultând murmurul apei îi sărută uşor umărul gol. Femeia se întoarce brusc şi-l plesneşte peste obraz. 
  
Ioan zâmbeşte şi şopteşte calm mângâindu-i braţul: 
  
_Mă aşteptam la reacţia asta. Tu eşti femeia visurilor mele. Ai devenit raţiunea mea de a fi. Nu mai pot să concep viaţa mea fără tine. Pentru tine sunt capabil de orice.... 
  
Dacă ai şti cât de gelos am fost pe Octav, ştiu că îl divinizezi..... 
  
_Este maestrul meu şi pentru el simt doar respect. 
  
_Ştiu. Ştiu tot. Aş face orice să fii fericită. Am venit în India special să te întâlnesc, să te văd, să te cunosc. Sufletul meu mereu te-a căutat şi am trăit toţi aceşti ani cu speranţa că într-o zi voi putea privi în ochii femeii pe care o iubesc,în ochii tăi. Dumnezeu s-a îndurat de mine şi m-a ajutat să te întâlnesc, în acest capăt de lume. Sunt atât de fericit că-ţi pot vorbi, că te pot privi ! 
  
Mariana părea insensibilă la duioşia cu care Ioan îi vorbea. 
  
Trecuse o săptămână de când era în India. În fiece zi se întâlneau şi discutau. Mariana îi spune să închidă ochii, iar el se supune ca un sclav. Sta cu ochii închişi şi asculta foşnetul moale al veşmintelor ei. Îi intuia mişcările şi o simte că se învârte în jurul lui, ca într-un ritual sacru şi meticulos. 
  
Era fericit. Bucuria şi satisfacţia strigau în el. Reuşise să o convingă de iubirea lui şi acum erau amândoi în camera ei de hotel. Cu ochii închişi îşi imagina fiecare mişcare pe care o auzea. 
  
“O! Ce creaţie minunată a lui Dumnezeu este Mariana mea!” gândeşte . 
  
Şi-o imaginează cum îşi desface bluza albastră ca valurile mării şi cum razele lunii se joacă peste sânii ei mari şi frumoşi. ” Acum şi-a desfăcut şi fusta şi doar un petec de dantelă neagră o mai acoperă. 
  
O! Mariana mea! Cum am visat eu atâţia ani la scena asta ! Să o ating, să mi se ofere pângăririi acest miracol de femeie. Să fie a mea şi numai a mea, însetatul şi flămândul de cunoaştere. Acum vom trăi amândoi plăceri nebănuite şi ne vom juca în paradisuri efemere.” Simte un miros de plante aromate şi ea se apropie de el spunându-i : 
  
_Deschide ochii! 
  
O priveşte dornic, observând că se schimbase de vechea ţinută. Acum era îmbrăcată cu o rochie albă,vaporoasă şi semăna cu o preoteasă venită din vremea lui Zamolxe. Mariana îl ia de mână şi-l duce în mijlocul unui cerc de lumânări aprinse, aşezându-se faţă în faţă, în poziţia lotusului. În cameră lumina era stinsă, draperiile trase şi lumânările aprinse creau o atmosferă care-l încântă pe Ioan. Îi place jocul Marianei, care pentru el devenise regina universului. Priveşte plin de dorinţă la trupul ei cum se unduia sub acea rochie albă, ca unda unui izvor de munte. Aşteptarea îl chinuie plăcut. O vede ca pe un un înger alb şi minunat venit din rai să-l ducă în cer, în paradis. Priveşte la sânii ei care săltau în ritmul respiraţiei şi sfruntau cerul şi pământul cu tăria lor, în timp ce murmura ceva de neînţeles, o mantră indiană. Îi privea lucirea pielii brune care-l îmbia s- o atingă. Timpul îl macină încet, dar se supune stăpânei inimii lui. Ochii lui cerşeau iubirea acelei femei, dar ea părea atăt de concentrată asupra acelui ritual şi nu tremura ca el de dorinţă. 
  
După ce termină mantra îi mângâie obrazul şi un val de căldura îi cuprinde întreg corpul. Pasional o strânge în braţe şi o sărută pătimaş şoptindu-i: Te iubesc,Mariana! Te iubesc! 
  
Se eliberează din strânsoarea lui şi spune: 
  
_Ioane,ai nevoie de o exorcizare ! Demonul desfrâului a pus stăpânire pe tine. Eu încerc să te ajut, să te eliberezi. Ma rog la zei şi la Mama Divină să te elibereze. 
  
_Te iubesc! Nu crezi că este normal ca doi oameni care se iubesc, să se dorească? 
  
Se ridică în picioare, iese din cerc şi privindu-l în ochi începe să tremure ca varga. 
  
_Credeam că sunt o femeie puternică, dar...şi începe să plângă aşezându-se pe pat. Se aşează lângă ea şi o cuprinde cu braţele sărutând-o pe păr. 
  
_Nu s-a întâmplat nimic. Nu am să fac nimic împotriva voinţei tale.Vreau doar să ştii că te iubesc. Tu eşti viaţa mea! Tu eşti îngerul meu! Tu eşti sufletul meu! 
  
_Aş minţii dacă aş spune că nu te iubesc, şi că nu mă simt atrasă de tine, dar eu în afară de soţul meu nu am fost cu nimeni. Gnosticii nu sunt de acord cu asta. Ceea ce vrei tu, trebuie să se întâmple doar între oamenii căsătoriţi, doar între soţi. 
  
_Mariana,dar eu asta vreau! Doresc să fii a mea, în faţa lumii şi a lui Dumnezeu. 
  
_Ioane! 
  
_Te iubesc atât de mult că mi-aş vinde şi sufletul pentru tine. 
  
-Ai deveni gnostic pentru mine? 
  
_Aş face orice pentru tine,frumoasa mea! 
  
Femeii îi dau lacrimile de fericire. 
  
_Nu am crezut niciodată că tu vei fi în stare să renunţi la religia ta. 
  
_Sunt nebun după tine, dar nu sunt"fanatic religios", ci sunt un căutător de adevăr. Dumnezeu este unic, este peste tot. 
  
În ziua următoare se plimba cu iubita lui prin nordicul oraş indian situat pe malul râului Yamuna. Se duc să viziteze Taj Mahal care a fost construit de împăratul Shah Jajan pentru soţia sa. Combinarea elementelor indiene cu cele turceşti, islamice şi persane în arhitectura Taj Mahalului îi încântă. Cupolele, arcadele, dantelăria, gresia strălucitoare a templelor îi fac să creadă că au intrat în paradis. 
  
_Ioane, se pare că am nimerit în lumea basmului venind la Agra. 
  
_Am venit în oraşul iubirii special să te întâlnesc. Un oraş plin de istorie, de legende, de temple, de misticism pur ca nicăieri în altă parte a lumii. 
  
_Ştiai că Agra vine de la Agrabana, o pădure menţionată în Mahabharta , şi înseamnă paradis? 
  
_Nu, nu ştiam! Deci, acum suntem în paradis! Draga mea, în orice loc din lume aş fi, dacă tu eşti lângă mine, acolo e paradisul.Tu eşti totul şi as vrea să mergem la mausoleul din marmura albă ridicat în cinstea lui Salim Chisti, pentru a pune o dorinţă.O legendă spune că cel ce-şi leagă fire din straiele lor de pereţii mormântului lui Chisti va găsi împlinirea. 
  
_Şi ce dorinţă arzătoare ai Tu? 
  
_ Mariana , vreau să fii a mea şi numai a mea. 
  
"Iată ceasul de pace şi de cântare, 
  
faţă către faţă cu Tine, 
  
binecuvântarea vieţii mele, 
  
în liniştea acestui blând popas! " 
  
(Tagore) 
  
FRAGMENT 
  
Referinţă Bibliografică:
IOAN ŞI GNOZA / Carmen Gigârtu : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2756, Anul VIII, 18 iulie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Carmen Gigârtu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Carmen Gigârtu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!