CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Fantastic >  





Oameni şi Îngeri
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În noaptea următoare, Ioan visează că era o copilă, când mândrul Ra strălucea pe altarul cerului senin şi îşi trimitea razele peste Egipt. Sta pe malul Nilului şi se ruga cu lacrimi, fiicei zeului soarelui, soţiei lui Horus, zeiţei frumuseţii şi a dragostei. Lacrimile îi curg râuri rugându-se de zeiţă să o ajute să ajungă în Câmpul cu Trestie al lui Osiris. Are nevoie de un luntraş care să o trecă Râul Morţii. Nu-i este frică de Ammit, devoratorul de inimi, fiindcă inima ei este curată. Ce bine e să fii faraon! Faraonii nu merg în Câmpul de Trestie al lui Osiris. Ei după ce mor devin zei şi se ridică la cer, doar pământenii de rând trebuie să treacă prin chinuri şi probe ale aerului, apei, pământului şi focului. Zăreşte un vultur care se rotea pe albastrul cerului şi crede că acela este zeul Horus, zeul lumii, al cerului şi al bunătăţii. Îl imploră să o ajute să treacă în lumea morţilor.  
 
De ce plânge? De ce doreşte să moară?  
 
Parinţii au dus-o de copil să slujească în templul lui Isis, zeiţa magiei şi a căsătoriei. Timpul a trecut,iar ea a crescut şi de azi ar fi trebuit să fie una din vestalele templului. A văzut ceremoniile, ştia ce trebuie să facă o vestală, dar până acum preotesele nu au folosit-o, fiindcă era doar un copil. Ieri i-au pus pe mână o brăţară în formă de şarpe şi i-au spus că de mâine va fi iniţiată în misterele zeiţei Isis. Ştia ce înseamnă acest lucru.De multe ori sta pitită după coloanele templului şi vedea acele orgii, în care preoţii, preotesele şi membrii cultului îşi făceau de cap în cinstea zeiţei. Azi ar trebui să fie la templu să-şi facă datoria, adică să se lase atinsă şi pângărită de acei preoţi bătrâni care au atârnate de gât lanţuri grele din aur, cu simbolurile zeilor. Întotdeauna o vestală noua trebuia să fie iniţiată de un preot bătrân.  
 
O preoteasă care era mare maestră i-a spus ce trebuie să facă , cum să practice marele arcan, care este cheia magiei sexuale. Acest arcan a fost introdus în cultul lui Isis de un mare vrăjitor bătrân care se închina zeului demonilor. Magia sexuală este practicată de toţi vrăjitorii şi prin această practică, Ida şi Pingala cele doua canale energetice,yng şi yang, soare şi lună, care se încolăcesc pe măduva spinării trebuiesc trezite, ca să pună în acţiune curentul sushumnei care e situată în canalul central al măduvei spinării, pentru ca kundalini să fie trezită şi să curgă arzător prin acel canal. Aceste trei canale sunt simbolizate în caduceul lui Mercur cu cele doua aripi ale sale deschise, simbolizând puterea de a călători în corp astral, mental, în vehiculele cauzal, conştient şi spiritual. În momentele de cuplare, partenerii trebuie să ceară ajutorul zeului focului, zeul demonilor. Maestra i-a mai spus să aiba grijă, să facă corect exerciţiile de respiraţii, să se concentreze asupra acelor energii de la baza coloanei şi să le ridice sus spre creier, iar în momentul culminant să-şi ţină respiraţia şi să absoarbă energia vitala a partenerului, fiindcă scopul acesta este: de a se încărca cu cât mai multă energie şi de a-l vampiriza psihic si energetic pe partener, pentru a putea face magie cu acea energie acumulată.  
 
I-a mai spus să fie foarte atentă că, prin această practică poate să înnebunească, să moară sau să se transforme într-un demon. De fapt, omul ajunge robul demonilor şi cu ajutorul lor poate practica magia, vrăjitoria.  
 
Ea i-a spus maestrei că nu vrea să fie vrăjitoare şi nici să-i ia alţii energia. Decât să se lase atinsă şi pângărită de acele mâini bătrâne şi noduroase, mai bine preferă să moară. A început să plângă şi s-a rugat zeiţei Isis: "O, tu zeiţă, care ai fost credincioasă soţului tău, te rog, ajută-ma!" După ce a terminat rugăciunea a văzut-o în faţa sa pe Isis, cea care niciun muritor nu i-a ridicat vălul, ţinând în mână un trandafir alb şi cu o voce cristalină i-a zis:"Fugi, fiica mea! Fugi din acest cuib de vipere! Ei nu mă slujesc pe mine, ci pe demoni".  
 
A fugit de la templu şi acum se roagă de Osiris să o ia la el, în lumea de sub pământ. Aude un sâsîit şi vede în apropierea ei un şarpe. Mulţumeşte zeului că Osiris i-a ascultat rugăciunea şi întinde braţele spre şarpe spunând: "Vino!" Şarpele se unduieşte, sâsâie şi se îndreaptă spre ea, dar o piatră zdrobeşte capul şarpelui.  
 
În faţa ei apare un tânăr egiptean, frumos ca un zeu care o întreabă: "De ce vrei să mori?" Ea îi arată brăţara.  
 
El îi scoate brăţara de pe mână şi o aruncă în apele Nilului. Se cunoşteau, şi el lucra la templu. Îi plăcea fata, dar azi auzise că a fugit. O căutase cu disperare rugându-se de Ra să -l ajute să o găsească.  
 
Acum e fericit, or sa fugă amândoi unde or vedea cu ochii. O ia de mână şi se urcă într-o luntre. Stau unul lângă altul şi privesc undele liniştite ale Nilului care-i va duce departe de acel templu, de acele orgii, de acel cult, de acea magie.  
 
Ioan se trezeşte din vis, dar adoarme iar, visând că era în Grecia antică.  
 
Ochii cerului plângeau peste sanctuarul de la Delfi. Nori mari şi negrii erau fugăriţi de un vânt tare supărat. Din când în când fulgere brăzdau imensitatea albastră. În depărtare se auzeau tunete şi trăznete năprasnice, ca şi cum cerul se revoltă şi vrea să-i pedepsească pe muritori.  
 
Ea era în acel sanctuar şi ajunsese una dintre cele mai renumite mediumuri. Provenea dintr-o familie de preoţi care slujiseră lui Apollo hiperboreanul. În copilărie trăise sub puternica influenţă a ceremoniilor şi a cântecelor sfinte. Era o copilă complet diferită de celelalte fete de vârsta ei. Avea un profund dezgust faţă de dragostea fizică. Intuia că aceasta este o siluire a sufletului ei feciorelnic. Când soarele răsărea se ducea să-l privească,iar vibraţia razelor şi a curenţilor tainici o duceau în extaz. Simţea inefabilul, sublimul, cum îi umple sufletul. Auzea muzica îngerilor şi înţelegea că preoţii nu cunoşteau ceea ce ea vedea, ceea ce ea putea percepe. Înţelegea graţia, iubirea acelei lumi nevăzute pline de lumină.  
 
Intr-o zi a venit la tatăl său un preot tânăr şi frumos. Avea o privire pătrunzătoare şi fascina cu ochii lui negrii ca smoala pe oricine întâlnea. Venise de peste mări şi tări unde studiase şi fusese iniţiat în multe mistere. De când l-a văzut şi i-a auzit vocea duioasă ca o doină a fost surprinsă de senzaţii noi, neştiute, necunoscute până în momentul când acei ochi adânci ca marea au privit-o insistent. Cuvintele lui minunate şi calde îi vrăjesc inima .  
 
Sufletul ei pur este cuprins de o pasiune nebună care o arde şi o mistue neîncetat. Vroia să se elibereze din lanţurile acelei iubiri imposibile, nefericite şi nebuneşti, dar nu reuşea.  
 
Pe măsură ce timpul trece, uită de acea lume minunată plină de lumină, de acea lume încântătoare pe care o simţea şi la care avea acces.  
 
Datorită pasiunii ce-i ardea inima, devine sclavă a voinţei, gândirii şi dorinţelor acelui tânăr preot venit din ţări misterioase. El a iniţiat-o în învăţătura lui secretă şi a transformat-o în pytonisa.  
 
O punea să doarmă pe un pat din frunze de laur pentru a căpăta puteri magice. O ducea la un izvor sfânt unde-i spunea că trebuie să se îmbăieze în acea apă cristalină pentru a se încărca cu energie magică. Îi da să bea o gură de apă de la un izvor secret pentru a căpăta înţelepciune divină. O punea să inspire fum de de la diverse ierburi aromatice, să mestece dafin şi o ducea în subsolul sanctuarului unde sta întinsă lângă nişte vapori care ieşeau din interiorul pământului.  
 
La auzul vocii lui armonioase şi domoale ca o baladă, ea se transfigura şi pătrundea în lumea în care el o trimitea. După ce spunea tot ce vede în acele lumi, el o readucea din acea stare. Când se trezea era foarte tristă şi fără vlagă. Cuvintele lui o plimbau printre spirite şi îi spunea cu vocea lui de înger că acea lume pe care o vede este cea reală şi nu cea în care trăieşte, care este doar o aparenţă.  
 
Acum ea este culcată în acel sanctuar de la Delfi şi el îi şopteşte blând:  
 
“Du-te în lumea Întunericului şi spune-mi ce vezi!”  
 
La vocea omului pe care îl adora şi-l iubea cu toata fiinţa sa, simte cum un fior o cuprinde şi pune stăpanire pe corpul ei.  
 
_Ce vezi? o întreabă el.  
 
_Cobor într-un puţ adânc cu apa rece ca gheaţa. Cobor în prăpăstiile cele mai întunecoase ale nepătrunsului. În aceste întunericuri adânci zăresc nişte flăcări reci şi simt mirosuri insuportabile.  
 
Când ea se scufunda tot mai adânc în acele întunericuri el îi taie rochia ei cea albă de la piept până la picioare şi începe să-i atingă şi să-i mângâie uşor sânii. Gura şi-o lipeşte flămând de pântecele ei sărutând-o în cercuri tot mai jos şi mai jos.  
 
Ea ţipă:  
 
_Flăcările îmi ard trupul. Mirosul mă înneacă.  
 
Nu era pentru prima dată când el o atingea şi o poseda când ea era în transă, plecată în alte lumi, neştiind ce se întâmplă cu corpul ei, în realitate. El a auzit-o ţipând, dar era atât de cuprins de nebunia pasiunii cărnii, încât credea că ea ţipă de plăcere la atingerea lui.  
 
_Flăcările mă cuprind, din mijlocul lor iese un monstru care mă atacă. Nuuuuuu!  
 
Corpul începe să-i tremure tot şi cu mâna tremurândă caută ceva. Găseşte un obiect şi loveşte cu toată puterea spunând:  
 
_Mori monstrule! Mori! şi loveşte în neştire.  
 
Vede cum din gâtul monstrului tâşneşte sânge şi o stropeşte peste tot. O fericire nebună vecină cu extazul o cuprinde.  
 
_Te-am ucis, monstrule! Te-am învins!  
 
Simte că ceva îi apasă corpul. Se trezeşte la realitate, deschide ochii zărindu-l pe adoratul ei mort şi plin de sânge şi lovituri.  
 
Din pieptul ei se aude un urlet ca de fiară sălbatică.  
 
Îşi duce mâinile pline de sânge la cap nemaisuportând zgomotele şi vocile care le auzea în mintea ei. Părăseşte sanctuarul alergând bezmetică, neştiind pe unde calcă, văzând în urma ei tot felul de lighioane teribile din Infern care o urmăreau. Vocile din capul ei devin tot mai puternice. Vrea să se sinucidă. Doreşte să-şi zdrobească capul, să nu mai audă acele voci. În spatele ei mii de reptile sâsâiau şi ea fuge, fuge....  
 
Zăreşte un râu şi se îndreaptă cu mâinile întinse spre el. Merge prin apă până când undele apei o acoperă.  
 
Vocile au încetat, iar monştrii, reptilele şi toate lighioanele au dispărut ca prin minune. Se aşterne o linişte adâncă. Până şi fulgerele şi tunetele au amuţit .  
 
Doar ochii cerului spală cu lacrimile sale trupul ei care pluteşte nepăsător pe undele albastre ale râului. E singurul ce o plânge.  
 
Ioan se trezeşte din lumea viselor şi aleargă pe cărările sinusoidale al gândului meditând:  
 
Din cele mai adânci grote ale fiinţei mele, iubirea erupe ca un vulcan, scoţând la suprafaţă abisul meu lăuntric. Platon zicea că Erosul îl apropie pe om de lumea ideilor, îl ajută la reunirea jumătăţilor despicate de Zeus. Pe mine, Eros şi zeiţele iubirii m-au dus într-o agonie a iubirii, care m-a apropiat mai mult de Thanatos, fiul Nopţii şi fratele Somnului.  
 
Înnot în universul meu interior încercând să găsesc un echilibru între Infern şi Paradis. Alerg prin acest labirint care mă duce când în trecut, când în prezent, când în viitor. Arulu are dreptate? Totul nu e decât o iluzie. Aşa să fie ? Poate că nici nu exist, ci sunt doar un vis fantomatic.  
 
Bat cu putere la uşa cunoaşterii, dar ea nu vrea să se deschidă. Lovesc puternic cu mâinile şi picioarele, dar nu vrea să cedeze. Îmi iau avânt şi o lovesc cu toată forţa. Uşa se prăbuşeşte şi eu odată cu ea. Păşesc cu paşi mărunţi pe acest drum întortocheat şi mă rătăcesc pe mii de poteci. Alunec pe pante abrupte, cad în prăpăstii, în văgăuni întunecoase, şi iar mă ridic. Mă agăţ de câte o liană sperând că ma va scoate la lumină, dar mă duce tot mai adânc şi mai adânc în întuneric. Ochii încep să se obişnuiască cu întunericul şi, în acele adâncuri neştiute de nimeni încep să văd monştrii hidoşi cum colcâie în mirosuri pestilenţiale. Ei sunt ascunşi de privirile oamenilor, şi au marea capacitate de a se metamorfoza în ceea ce doresc. Îi văd cum râd şi se transformă în zei. Iar oamenii neştiutori le aduc ofrande şi îi divinizează. Mă cutremur şi mă înspăimânt de ignoranţa mea şi a altora.  
 
Conştiinta mea întreabă:  
 
De ce omul vrea sa fie o veşnicie rob? De ce nu vrea să se elibereze?  
 
Poate că în întunecimile şi adâncurile din mine sălăşuieşte un demon, cum locuieşte în fiecare om. Încerc, mă lupt şi mă zbat să-l prind şi să-l exorcizez.  
 
De ceva timp, de când am venit pe insula aceasta, simt că mă metamorfozez şi eu în ceva ce nu ştiu . Inima-mi devine o stâncă căreia nu-i mai pasă de vânturi, de furtuni, de ninsori , de ploi. Nu-i mai pasă de e soare sau înnorat.Nu-i mai pasă de nimic.  
 
Pe zi ce trece devin tot mai rece şi nepăsător la tot ce este în jurul meu. Frigul mă cuprinde şi sângele-mi îngheaţă, doar conştiinţa încearcă să rămână trează. Văd cum corpul meu încet, încet moare, şi se dispersează în neant fiece atom din mine. Părăsesc lumea, universul himerelor, al iluziilor şi mă arunc ca un nebun în alte universuri, sperând să găsesc unul pe placul meu. Mă învârt , mă rotesc, în roţile spaţiului şi timpului care vor să mă ţină prizonier.Vreau să evadez dincolo de spaţiu şi timp.  
 
Încep să uit că mai exist şi mă întreb: Eu am fost acel om? Eu am suferit? Eu am iubit? Eu am fost sau a fost doar umbra mea? Acum nu mai simt nimic şi seman cu această insulă solitară, rece şi nepăsătoare la tot şi la toate. Eu, cel de ieri am murit. Eu, cel de azi sunt un mort viu, care s-a eliberat de obsesii, dorinţe, nelinişti, pasiuni şi angoase. Eu, cel de mâine nu voi mai fi.  
 
FRAGMENT  
 
Referinţă Bibliografică:
Oameni şi Îngeri / Carmen Gigârtu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2586, Anul VIII, 29 ianuarie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Carmen Gigârtu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Carmen Gigârtu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!