CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Fictiune >  





PEŞTERA
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
In minte îi vin cuvintele bătrânului vraci din Bucegi.  
 
"Mircea, omul chinuit de o mare pasiune, înzestrat cu multă simţire si sensibilitate, ca tine, trebuie să rămână neutru între cele două extreme. Încearcă să ieşi din dualitate şi să priveşti totul cu detaşare. Detaşează-te de această lume, fiindcă moartea este în ea. Majoritatea oamenilor trăiesc dormind şi se trezesc doar când ajung în cealaltă lume. Tu încearcă să te trezeşti de pe acum şi ridică acest văl care orbeşte omul.  
 
Nu te lăsa prins în plasa amăgirilor acestei lumi şi a adevărurilor pe jumătate.  
 
Singura cale adevarată spre transcendenţă se află doar în tine. Caut-o! Armonizează-te cu Universul pentru a putea înţelege secretul, pentru a putea pătrunde misterul.  
 
Sufletul oamenilor este plin de cicatrici afective, adânci, dureroase şi neînţelese. Destinul tău este să-i ajuţi, să facă acest detestabil şi dureros drum în propriile caverne sufleteşti. În tine văd un potenţial enorm de a produce mari schimbări şi de a-ţi depaşi dorinţele personale şi egoiste.  
 
Rob al pasiunii mele am colindat multe ţări pentru a afla leacuri, pentru a vindeca oamenii, pentru a cunoaşte, dar rădăcinile mereu mă trăgeau să vin aici, în aceşti Carpaţi minunaţi.  
 
Dacă omul ar fi conştient şi ar înţelege cauzele care-l îmbolnăvesc, atunci ar şti să prevină. Mereu am tras nădejde că într-o zi voi descoperi un leac care să învingă orice boala. Am ştiut mereu că destinul meu este să descopăr această poţiune miraculoasă. Am presimţit acest lucru şi într-o zi, când mă aşteptam mai puţin, totul mi s-a lămurit în urma unui vis. Cine caută cu toată inima, cu tot sufletul, până la urmă găseşte. Să nu uiţi asta niciodată!  
 
Dacă vrei, poti, chiar dacă totul pare împotriva ta şi imposibil de realizat. Mereu mi-am plecat urechea la nenumăratele glasuri ale Universului încercând să le înţeleg. Cand vei ieşi din peşteră mă vei uita, dar va veni un timp când iţi vei reaminti de mine şi de leacul meu."  
 
Cum de am uitat de el ?  
 
Bătrânul avea darul de a face cuvintele să vibreze în sufletul celui care-l asculta.  
 
În sinea mea gândeam că Dumnezeu l-a iubit tare mult de i-a dat un asemenea har.  
 
L-am întâlnit acum 9 ani într-o peşteră din Bucegi. Am stat împreună trei zile, timp în care m-a învaţat cum să prepar acel leac . Când am plecat m-a binecuvântat şi mi-a zis: "Acum o să uiţi tot."  
 
Când am ieşit afară din peşteră totul s-a şters din memoria mea, de parcă acel lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată.  
 
Să fie acest loc vinovat că mi-am reamintit de Bătrân? Cu siguranţa, aici se întâmplă ceva straniu.  
 
Printre atâtea lucruri care m-a învăţat, mi-a arătat, explicat şi acel tratament foarte agresiv împotriva oricărei boli grave, care se aplică doar atunci când se crede că omul nu mai are nicio scăpare.  
 
Am tot ce-mi trebuie pentru a prepara acel amestec miraculos de care era tare mândru acest Paracelsus al Carpaţilor.  
 
În rucsac am tot felul de plante, de muşchi, de licheni. De când eram copil am fost pasionat de fitoterapie. Mi-am petrecut copilăria cu cărţile Mariei Treban în braţe. Farmacia Domului este minunată şi neântrecută. O să pun la lucru şi cristalele dacă tot le-am găsit aici. Să le pun pe centrii energetici sau în jurul ei? Hm! Cred că o să le aşez în formă de cruce. Nu este deloc indicat să faci cristaloterapie pe un pacient care e dus în lumea viselor, dar mâinile mele ştiu să controleze energiile. Doar am absolvit cea mai renumită şcoală de terapii alternative din Moscova. Cum spunea maestrul meu: "Milipov, mâinile tale fac minuni. Puţini oameni sunt în lume ca tine. Mulţi se omoară învăţând şi rareori ating performanţa, dar la tine totul este nativ. Tu parcă te joci".  
 
Bătranul Ceahlău mi-a dat această energie.Părinţii mei erau pe varful Toaca când pe mama au apucat-o durerile facerii . M-am născut într-o frumoasă dimineaţă de august, când deasupra Ceahlăului a apărut o hologramă uriaşă în formă de piramidă şi o lumină stranie de culoarea curcubeului îmbrăţişa muntele.  
 
Dacă toţi copiii vin în lume plângând eu am venit în linişte. Cât au insistat ruşii să rămân la ei, dar nu am putut să-mi părăsesc ţara, pământul şi părinţii. Sunt ataşat şi iubesc locul în care m-am născut şi crescut. Muntele îmi dă energie şi forţa de a-mi ajuta semenii.  
 
Sărmanii oameni sunt rătăciţi în neguri şi pierduţi printre norii întunecaţi ai vieţii aspre, a timpului tulbure pe care-l trăim.  
 
O sa vină o vreme când vălul orbirii va fi îndepărtat şi lumina din ei o să strălucească.  
 
Spiritul strămoşilor noştri veghează de dincolo de vreme, de dincolo de spaţiu şi timp. Ei mereu lucrează acolo, în alte dimensiuni, trimiţând energia si iubirea lor protectoare şi vindecătoare. Simt energia şi chemarea lor. Simt energia şi iubirea Cerului şi a Pămăntului.  
 
Din nefericire, am văzut destui care-şi denigrează ţara şi fraţii, neştiind nimic despre istoria şi lupta dusă de veacuri a acestui popor pe acest pământ, după unii blestemat, după alţii binecuvântat. Ei nu ştiu că fiecare piatră de pe plaiurile mioritice este stropită de sângele eroilor ce s-au jertfit luptând pentru libertate. Aceşti denigratori de neam şi ţară nu sunt capabili să audă suspinele vântului, munţilor, izvoarelor, pădurilor şi ale mamelor care şi-au văzut copiii ucişi de duşmani, de cotropitori, de întuneric.  
 
Un popor care îşi ignoră istoria, care-şi ignoră trecutul, nu va şti să-şi construiască prezentul şi nici să-şi imagineze viitorul, aşa spunea Grigore Ureche.  
 
Un popor care nu are conştiinţă nu va avea nici forţă vizionară şi se aseamănă ''fiarelor şi dobitoacelor celor multe şi fără minte."  
 
Sufletul meu tânjeşte după tine, bătrâne Ceahlău, şi spiritul meu te cuprinde într-o lungă îmbrăţişare.  
 
Mircea cade în genunchi în faţa crucii săpate în stâncă rugandu-se:  
 
"Am nevoie de tine, Doamne, să mă ghidezi. Dă-mi înţelepciune şi energie pentru a o ajuta pe Laura ! Cer si Pământ ajutaţi-mă!  
 
Ajută-mă, Doamne ! Ştiu că tu eşti singurul care o poate vindeca."  
 
Se ridică şi începe să fărămiţeze şi să amestece plante de leac gândindu-se: "Mă întreb care boală este mai gravă, a trupului sau a sufletului? Pentru o vindecare completă şi sigură trebuie început cu vindecarea, în primul rând, a sufletului.  
 
Îmi amintesc ca într-o zi a bătut la uşa mea o femeie de 30 de ani care m-a rugat să-i vindec sufletul. Încercase tot felul de terapii, dar fără niciun rezultat. Avea o privire pierdută şi era nespus de tristă când îmi povestea:  
 
"Am trecut prin clipe groaznice şi penibile din cauza lui, dar am trăit mereu cu speranţa că într-o bună zi o să mă vindec si o să reuşesc să mă eliberez.  
 
Niciodată nu am crezut că iubirea te poate duce până în Infern. "  
 
Eu i-am zis:Poate nu iubirea este cea care te-a distrus, ci ura.  
 
"Da, ai dreptate. A fost un amestec de iubire şi ură, încât am ajuns să mă întreb şi eu ce simt. Comportamentul lui îmi provoca uneori milă, alteori silă, şi chiar o mare greaţă. Eram conştientă că pentru mine cel mai bun lucru este să evit să-l văd, pentru că atunci când îl vedeam sufletu-mi se otrăvea. Acest om devenise o otravă pentru mine, care cu fiecare zi ce trecea ma ucidea încet, dar sigur. Aşa că-mi impuneam să nu-l mai văd, să nu mai ştiu nimic de existenţa lui. El devenise îngerul dar şi demonul care mă chinuia.O parte din mine îl iubea şi altă parte îl ura. Era în interiorul meu o ură dar şi o iubire imensă. E groaznic să simţi în tine bătălia dintre ură şi iubire,dintre rău şi bine, dintre lumină şi întuneric. Parcă Paradisul şi Infernul sălăşuiau în sufletul meu şi se razboiau între ele pentru supremaţie. Razboiul acesta interior mă duce în pragul nebuniei.  
 
Nu am ajuns la un nivel atât de evoluat încât să iubesc necondiţionat, adica el să facă ce vrea şi eu să tac şi să iert ca un bun creştin. Departe de mine aceste principii creştine pe care nu prea le înţeleg, fiindcă ele nu sunt pentru oameni, ci pentru supraoameni.  
 
Sunt doar un om şi mai am mult de muncă cu mine însumi, până să ajung la Omul acela calm, care e impasibil la tot şi la toate. Am făcut yoga, meditaţii, am spus mantre, am privit şi desenat mandale, am făcut asane, mudre, dar totul în zadar. Eu mereu eram agasată de relele lumii interioare care se năpusteau asupra mea ca nişte balauri cu 10 capete.  
 
Mă simţeam cel mai singur şi cel mai pierdut om din lume. Durerea inimii îmi întuneca raţiunea. Mintea mea plutea într-o mare nebuloasă. Îl uram pentru că nu puteam să mă eliberez de el. Parcă eram legată de acel om cu mii de fire invizibile. Un terapeut clarvăzător mi-a zis că relaţia noastră este karmica şi de aceea ....  
 
El a fost omul pe care l-am iubit de când mă ştiu şi-l aşezasem în inima mea pe un frumos piedestal . El era îngerul şi zeul meu, până într-o zi, când am descoperit că în realitate era mincinos şi perfid. Atunci cerul s-a năruit peste mine. Ploi de meteoriţi mi-au bombardat sufletul care se destrăma de durere.  
 
În disperarea amară care m-a cuprins, râurile de lacrimi nu mai secau. Aşa am început să-l caut pe Dumnezeu, dar el nu mi-a răspuns şi încep să cred în inexistenţa lui."  
 
Aici greşeşti! i-am spus.  
 
Eu pot sa-ţi aduc argumente favorabile existenţei lui Dumnezeu. Pot să-ţi argumentez istoric, ontologic.....  
 
Femeia însă era statornică în incredulitate şi mă privea atemporal.  
 
Greşeala ei era că-l divinizase pe acel om. Pentru ea, Dumnezeu era acel bărbat, despre care aflase, într-un târziu, că o minţea, o înşela şi pe care nu-l putea ierta.  
 
Pentru el avea toată iubirea şi toată ura din lume. Tot universul ei se învârtea în jurul acelui individ care-i înşelase toate aşteptările.  
 
Până atunci nu am întâlnit niciun om care să iubească şi să urască cu atâta forţă. Am întrebat-o vrând să mă conving de sentimentele ei:Daca lui i s-ar întampla ceva rău, ce ai face?  
 
"O! Nu, nu cred ca aş suporta să i se întâmple ceva rău. Îl urăsc, dar şi-l iubesc, chiar dacă este un mizerabil ordinar. E groaznic ce mi se întâmplă. De-ar fi doar ură sau doar iubire, atunci ar fi bine. Dar în mine sunt amândoua."  
 
Şi ce vrei? Să fie doar ură sau doar iubire?  
 
Femeia face ochii mari mirându-se de o asemenea întrebare şi gândindu-se puţin spune: "Vreau să înceteze zbuciumul meu sufletesc. Vreau să fiu calmă, senină, linistită, indiferentă. Nu vreau ură, nu vreau iubire. Vreau doar vid."  
 
Când vei avea doar vid o să doreşti să-l umpli cu ceva.  
 
"Atunci o să aleg iubirea, dar o formă superioară de iubire.  
 
Ce minunat ar fi dacă totul ar fi atât de simplu, atât de uşor, încât să putem singuri şi după bunul nostru plac să ne umplem vidul sufletesc cu ceea ce este mai frumos, mai superior, cu o iubire pură, mare si minunată care să strălucească în noi, precum soarele pe altarul cerului albastru.  
 
Mă simt străină şi părăsită, iar în jurul meu nu văd nici o mână întinsă, braţe care să mă îmbrăţişeze, un sprijin sau o protecţie.. Mă simt atât de singură, atât de singură...."  
 
I-am spus:Nimeni nu-i singur. El este alaturi de tine. Numai că nouă, oamenilor, ne place fetişismul. Ne place să atingem, să pipăim, să mângâiem, neştiind că Dumnezeu nu poate fi atins şi că el nu stă într-un anumit loc, oricât am îngrădi noi locul respectiv. El este peste tot, doar în el trăim şi ne mişcăm. Caută-l în sufletul tău, în conştiinţa şi în inima ta!  
 
Din zbuciumul tău sufletesc, din această singurătate apăsătoare se poate naste o steluţă minunată, dacă tu vrei .  
 
Şi mai trebuie să ştii că unor iubiri le este dat să nu se împlinească niciodată. Încă eşti tânără şi chiar dacă nu ai mai fi, atâta timp cât trăieşti mai există speranţa că într-o zi vei întâlni pe cel care te merită.  
 
Draga mea, nu se merită să-ţi pierzi timpul iubind un om care la rândul lui iubeşte pe alta .  
 
Trebuie să recunoşti că între voi există o incompatibilitate totală. Nu aveţi nimic în comun şi sunteţi totalmente opuşi, la fel cum este albul şi negrul, lumina şi întunericul, raiul si iadul.  
 
Iartă-mă că-ţi vorbesc aşa, dar din ceea ce mi-ai povestit eu asta am înţeles.  
 
Deschide ochii şi vezi adevărul!  
 
Chiar dacă doare, chiar dacă inima ţi-e însângerată rupe pentru totdeauna acele fire invizibile, cu toata puterea, cu toată forţa de care eşti în stare şi fii tu însuţi. Nu esti un om slab şi nici singură nu eşti. Sunt oameni care te iubesc şi care-şi întind braţele spre tine, dar tu nu vrei să primeşti îmbrăţişarea lor.  
 
Ştiu că este greu. E tare greu să rupi, să sfărâmi acel fir invizibil care te leagă de persoana pe care o iubeşti, dar când o iubire îţi face rău, când nu este reciprocă, atunci firul trebuie tăiat .  
 
Privind parcă prin mine îmi zice:"Dacă aş putea şterge toate umbrele, toate dorurile, toate lacrimile, toate gândurile, toate frământarile care nu mă lasă să dorm!"  
 
Dacă vrei, poti! i-am spus, dar adevarul era că mă simţeam neputincios.  
 
Eu nu am fost niciodată îndragostit şi vorbeam despre ceva ce nu cunoşteam, despre ceva ce mă depăşea.  
 
Cel ce-i va vindeca sufletul nu eram eu, ci Dumnezeu, timpul şi ea însăşi. Eram conştient că singurul lucru pe care-l puteam face era să-i trezesc conştiinţa şi să-i îndrept sufletul spre Dumnezeu, spre credinţă.  
 
În minte îmi veneau mereu cuvintele lui Iisus:" Credinţa ta te-a vindecat".  
 
FRAGMENT  
 
Referinţă Bibliografică:
PEŞTERA / Carmen Gigârtu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2370, Anul VII, 27 iunie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Carmen Gigârtu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Carmen Gigârtu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!