CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Copii >  





Povestea Paznicului Cetății...
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A fost odată ca niciodată... așa încep toate poveștile, așa voi începe și eu povestea Paznicului Cetății... 
  
Se spune că undeva în adâncurile Munților Zărand, undeva la hotarul dintre Banat și Ardeal, se afla o cetate. Era o cetate ca toate cetățile: nici prea mare, nici prea mică, nici prea rezistentă, nici prea fragilă, nici prea-prea, nici foarte-foarte, cum s-ar zice. 
  
Această cetate avea totuși ceva cu totul și cu totul deosebit: avea priveliști de vis. Și mai avea un șoim. Un șoim cu totul și cu totul minunat, un șoim așa cum numai în povești se află. 
  
Când s-a pripășit pe aceste meleaguri nu aș putea să spun. Știu doar că oamenii încercaseră să îl prindă și să îl îmblânzească, dar nu au avut sorți de izbândă. Șoimul meu le scăpa mereu printre degete. Era isteț, ce mai! Că nu degeaba are românul vorba aceea: „e isteț ca un șoim!” 
  
Șoimul acesta era isteț și frumos, și curajos și ager și.... mai avea vreo mie de calități, dar avea și un călcâi al lui Achile, un punct slab... Nimeni nu știa de el. Nici măcar eu. Numai că într-o zi mi-a trântit soarele o rază direct în vârful capului și mi-a deschis mintea: înțelesesem! Punctul slab al șoimului meu era Cetatea. Da! Cetatea! Pentru că cetății i se dăruia trup și suflet. Se trezea în același timp cu zorile și cu zorelele, numai așa, ca să vadă dacă totul e în regulă, dacă nu atacă turcii, dacă nu atacă rușii, ungurii, dacă nu atacă vreun careva fălos nevoie mare Cetatea lui. Se scutura bine, își înălța capul, apoi aripile și zbura. 
  
Numai el și norii pluteau pe cer. Privirile lui agile vedeau până în depărtarea cea mai mare. Defileul Mureșului, fiind în acest fel verificat, își întorcea zborul înspre păduri. De acolo puteau ieși tot felul de jivine. Dar, de cele mai multe ori, era pace și liniște. Oamenii locului iubeau să își odihnească oasele bătrâne în zori. Doar nu era vorbă spusă aiurea vorba ceea despre somn, cum că mai dulce e de dimineață. 
  
După ce își făcea rondul, se întorcea în cuibul lui. Avea un cuib mare, așa cum trebuie să fie un cuib de șoim. De acolo, de pe cea mai de sus creangă a stejarului putea să facă de strajă fără grijă că i-ar scăpa ceva. Vedea viperele care plănuiau să atace satul, vedea turmele de oi și pe câte un câine lățos alergându-le fără milă, roiuri de albine ce dădeau târcoale florilor de salcâm, de care erau pline pădurile. Tare îi mai plăceau: și frumoase, și parfumate! Numai bune de pus pe rană în serile în care soarele se aruncă în valurile verzui ale Mureșului, pentru a se îmbăia înainte de culcare. 
  
Dar a venit o zi... zilele vin, firește, ordonat, precis, una după alta, dar... a venit o zi mai altfel. O zi care anunța fapte mărețe... și cotituri de destin. 
  
Simțea și șoimul că ceva straniu se va întâmpla. Și-a făcut rondul de dimineață. Și-a făcut straja de amiază. S-a dus la vânătoare ca să își aline foamea și... când s-a întors... a simțit că se năruiește totul în jurul lui, că se năruiește el însuși, că o să cadă din adâncul albastru al cerului pe dealul sur, plin cu mușețel și cu mentă sălbatică. 
  
Defileul Mureșului era cucerit de armate. Drumul plin de praf și de cai. Dealul peste care trona cetatea își pierduse liniștea, mușețelul, menta, pietrele... Cetatea era sub asalt. Nu mai vedea decât veșminte roșii care aruncau cu pietre asupra zidurilor cenușii. Era o blasfemie. Cum puteau face așa ceva? Era cetatea lui! Era Cetatea! Sub nici o formă nu putea să permită așa ceva. În urechi simțea ca o zgârietură zgomotul făcut de berbecii cu care nelegiuiții aceia îmbrăcați în roșu încercau să dărâme porțile, să treacă podul, să cucerească Cetatea. Nu a mai ținut cont de nimic. A văzut roșu înaintea ochilor! Și-a simțit sângele urcându-i în cap, în ochi... s-a năpustit, fără să îi mai pese de ceva, peste toți, pe rând, deodată... îi ataca așa cum putea mai bine: cu ghearele puternice, cu clonțul de fier, cu aripile care păreau de oțel, nu din pene fragile. Zgâria, mușca, rănea. Dar lupta nu a durat decât o clipă. El nu avea puști, pistoale, baionete. Nu avea decât dragul de cetate. Cetatea era casa lui. Acolo s-a născut. În acel stejar care veghea bunul mers al vremurilor. Știa că nu va rezista, că trupul lui de carne va lăsa sângele să se prelingă în pământul lutos al colinei, să curgă până în apele Mureșului, care, cumva, îi vor purta viața în undele lor o veșnicie întreagă, deoarece el era Paznicul Cetății... 
  
Referinţă Bibliografică:
Povestea Paznicului Cetății... / Carina Anca Ienășel : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3501, Anul X, 01 august 2020.

Drepturi de Autor: Copyright © 2020 Carina Anca Ienășel : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Carina Anca Ienășel
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!