CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Strofe > Delicatete >  





Camelia FLORESCU - POEME (1)

 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
LANȚURILE PLOII  
 
Cărările își plâng ursita și ploile nu-ncap în noi  
Se sting potecile sub pașii rărindu-se din doi in doi  
E sânul urbei plin de boală și cetățeanul turmentat  
Și azi este mereu la posturi sub crucea grea, de nepurtat  
 
Cu buze siluind minciuna, ca pe-o vioară tremurând  
Mi-aș arunca pe umeri cerul și l-aș desface rând pe rând  
L-aș rumeni la foc de stele, în ștreanguri verzi l-aș atârna  
L-aș vămui oră cu oră tot restul vieții de-aș putea  
 
Cu spatele rănit de vorbe care s-au scris dar nu s-au spus  
În păr cu lanțurile ploii urcând prin noi de jos în sus  
Nu mai găsesc de mult cărarea, îmi beau iubirile și tac  
Cu mâna stângă proptesc cerul, cu mâna dreaptă cruce-mi fac  
 
Se sparge-albastra călimară a ochilor bolnavi de dor  
Pe străzile pustii sar lotrii cu flintele la purtător  
Trimite-mă în lume, mamă, cât unde să mă-ntorc mai am  
Sau lasă-mă pribeagă-n mine și văduvită de-al meu neam  
 
 
NU MI-AM NUNTIT ANUME  
 
Nu mi-am nuntit albastru rug anume  
Dar s-a -ntâmplat așa să-ți trec prin gânduri  
Și tainice cuvinte printre rânduri  
Să îi găsească dragostei un nume  
 
Nu mi-aș fi stins pe tâmple nopți fardate  
Dar s-a-ntâmplat cumva să dai de mine  
Și ore mari s-au prins ca-ntr-un ciorchine  
Sub vraja ta, amenințând ciudate,  
 
Să mă încurce, bolta s-o coboare  
Atât de jos încât să-mi uit lăstarul  
Să nu-mi mai pot delimita hotarul  
Să nu mai știu să-ți scriu nicio scrisoare  
 
Și am rămas în urmă fără tine  
Ca să mă pierzi am vrut și am sperat  
Când ploile te vor fi-nconjurat  
Să poți să uiți de noi, să uiți de mine  
 
Nu mi-am nuntit anume ghilotine  
Tic-tacul inimii să-mi dirijez spre tine!  
 
 
NU TOT SE ARUNCĂ  
 
Am trăit, copile, într-o lume-n care  
N-aruncam nimica, totul reparam  
Și din viața toată ca-ntr-o vindecare  
Grâul de neghină blând îl separam  
 
Am trăit, copile, într-o lume dreaptă  
Nu mințeam amarnic, nu huleam nedrept  
Și din viața toată, vorba înțeleaptă  
Ne-ajuta puternici s-o luăm în piept  
 
Am trăit, copile, uneori nevoii  
Să-i privim amarul ca-ntr-un ochi străin  
Am fost viața-ntreagă poate, fii ploii  
Dar n-am dat o palmă niciunui creștin  
 
Dacă azi, copile toate nu merg bine  
Nu știu eu să judec, viața nu-i ușoară  
Dar ți-aș spune totuși, să știi de la mine  
Nu tot se aruncă, se mai și repară!  
 
 
MAICĂ ȚARĂ  
 
Ține-ți, maică țară, fruntea sus în lume!  
Cât ești tu de mică, vulturii te vor  
Chiar de-au rupt din tine, malurile-anume  
Chiar de-ți plânge Delta și munții te dor  
 
Poartă-ți, maică țară, zâmbetu-ntre umeri!  
Cât ești tu de tristă – să nu afle vântul  
Nu-ți lăsa copiii, nu te-opri să numeri  
Galbenii din traistă, graiul, zăcământul  
 
Spală-ți ochii, maică, primenește-ți fața!  
Pâinea rumenește-o cu grai dulce, cald  
Șterge-ți, maică țară, din obraji roșața  
A căzut deunăzi, ultimul herald.  
 
Ia de te ridică! - azi mai ai în lume  
Mulți copii ce-și poartă inima ca frați  
Mai ai, maică bună, multe a le spune  
Nu-i uita jelindu-și dorul de Carpați!  
 
 
LĂSTĂRIȘ DE LUP  
 
El crește-n mine cum cresc eu în el  
Ca dorul nelumesc mă locuiește  
Și staționează-n gânduri trist, fidel  
Ca-ntr-un război mereu e în duel  
Cu sângele meu cald ce nu-l primește  
 
El mă-înconjoară cum și eu îl port  
Cu frică sub tot valul de sub coastă  
Îl vreau dar îl resping ca un resort  
L-aș despleti căci nu mi-l mai suport  
Greu lăstăriș pe ochii mei năpastă  
 
Eu dintr-un neam de flori m-am înălțat  
El lupul singuratic la răscruce  
Cu gustul cărnii știu că e-nvățat  
De ochii mei se simte-amenințat  
Și doar durerea lor îl mai seduce  
 
Sunt gânduri desenate pe retină  
Hemoragii de vorbe înșirate  
Răbdarea mea aș zice nu-i puțină  
Îngenuncheată albă și creștină  
Dospită sub iertări exagerate  
 
El stivuiește vorbe pe furiș  
Cu care mă-îmbăta acum o toamnă  
Și-n ape-înlăcrimate mă condamnă  
Și unduindu-se îmi strigă – „Doamnă  
Nu mai fugi, ești prinsă-n lăstăriș!”  
 
 
DOR DE TATA  
 
Cum să cobor din mine, tată?  
Cum să sparg ceasul fragilor?  
Cum să arunc peste zidul cetății în care locuiesc,  
Bucăți de amurg, boabe de verde descântat,  
sau resturi de aripi crude?  
Cum să pot să prefac lumânările-n torțe ?  
 
Cum să fiu zidarul speranțelor mele , tată?  
Cum să mă vremuiesc prin uitare  
Ca un ceas fără coaja orelor la vedere ?  
Cum să mă ridic dintre acești bărbați  
ce trosnesc la-ncheieturile gândurilor mele  
Să-l aleg pe cel care să îți semene ție?  
 
Între două bătăi de inimă,  
Respir lumina cu frică de Dumnezeu  
Deschid ușa lacrimilor cu teamă și încrâncenare.  
Și calc pe cer ca pe-un răzor de iubiri furate  
Cum să mă desfac din fașa cuvintelor,  
tată și să-mi fiu țipăt și poartă și pasăre  
Întorcăndu-mă în vizuina inimii mereu fără tine ?  
 
Mă dor tălpile de rănile ierbii, bunucule  
Și sub felia aspră a neputinței mă lepăd  
De primăveri și veri, de toamne și zăpezi  
De toate cioburile oglinzilor sparte  
în fiecare dimineață când mă privesc:  
Nu-s eu, nu ești tu, nu mai suntem niciunul  
Unul fără altul suntem numai dor…  
 
 
SENS GIRATORIU  
 
Uite, pleacă bătrânii pe rând  
pudrați la tâmple, eleganți,  
ca mieii plecând la tăiere  
și ne amăgim în urma lor  
că vor crește copiii noștri înțelepți  
și vor conduce lumea  
cu dreptul, cu dreapta, cu dreptate.  
 
Copacii îmbolnăviți de var  
și de omizi aparent gingașe  
se mulează obedienți  
după sufletele fiecăruia dintre noi  
 
Sub staniolul acestor cuvinte  
se-ascunde totuși disperarea mea  
trezită cu regrete-n păr  
în diminețile acestea premature.  
 
Nimic nu e mai grav  
decât un sens giratoriu,  
teama că viața  
se succede la fel  
ca-ntr-un carusel,  
că părinții ne cred fericiți  
și preoții cred că-i ajută pe oameni  
să-și mărturisească păcatele.  
 
Pocnesc năvoadele întinse de Mântuitor,  
tristeți se zbat  
sub plasturii intențiilor cumsecade  
și bătrânii părăsesc lupta  
trag obloanele și dezertează,  
unul câte unul  
și degeaba îi plângem  
nimic nu-i mai aduce înapoi,  
deși sub speranța sensului giratoriu  
ai zice că doar ne dau prioritate  
și ne privesc și ne petrec  
și totul va fi bine  
 
Nu e nimic mai grav  
decât să rătăcești singur pe drum  
ca-ntr-un sens giratoriu  
și să nu știi cum să potrivești  
cerul în fereastră  
fără Dumnezeu !  
 
 
BUNICII NIMĂNUI  
 
Se strânge cerul întristat  
În ochii lăcrimând căprui  
Îți zâmbesc știrb și descărnat  
Ei toți : bunicii nimănui  
 
Cum calcă-ncet și târșâit  
De în icoane-ai vrea să-i pui  
Se sting să ardă mistuit  
Ei toți, bunici ai nimănui  
 
Au glasul slab și-abia șoptit  
Gândul aiurea și hai-hui  
Iar timpu-i cerne prea grăbit  
Pe ei, bunicii nimănui  
 
Cu boli și temeri și nevoi  
Cam uită des și vreme nu-i  
Se poticnesc și sunt greoi  
Ei toți bunici ai nimănui  
 
Strivesc în poală rușinați  
O cârpă veche cu doi bani  
Rămân de doruri atârnați  
Ai nimănui bunici sărmani  
 
Și mâinile crăpate ard  
De dor de creștet de copil  
Colbul se-așterne ca un fard  
Pe anii lor, uscat, servil  
Se-mpiedică mereu de noi  
Și-n gustul zilei amărui  
Vorbesc de viața de apoi  
Căci sunt bunici ai nimănui  
 
Ai grijă, Doamne de ei toți  
Și-n drepta ta să-i porți, să-i pui  
Ei nu mai au copii, nepoți  
Sunt doar bunicii nimănui  
 
 
ZÂNĂ PRIMĂVARĂ, FATĂ DESPLETITĂ  
 
Din sălbăticia de magnolii roată  
Tremură sub visul ierbii în aval  
Primăvara asta, aiurită toată  
Ce îmbracă tainic merii de pe deal  
 
Silvia porumbacă și scatiul verde  
Berzele lascive, ciufi și pițigoi  
Se pornesc deodată crângul să-l dezmierde  
Și să umple cerul doar doi câte doi  
 
Se jertfesc de Paște, albi cum sar din hamuri  
Mieii cu pas fraged rătăcind codini  
Ne cuprind în brațe mugurii pe ramuri  
Și miroase vreascul ars de prin grădini  
 
Prins în gențiene se prelinge cerul  
Curcubeul urcă beat de așteptări  
Să-ți recite spaima, să-ți fie străjerul  
Ca-ntr-o terapie de ciudate stări  
 
Zănă primăvară, fată despletită  
Șanțuri, râpe pline de galben potbal  
Te vestesc mireasă, tainică ispită  
Pentru balul vieții neconvențional  
 
 
LIPSCANI  
 
Prăvăliile din Lipscani  
se ițeau  
obosite de iarnă  
ca niște păpuși adormite  
întinse pe o sfoară.  
Moțul lor  
se ridica din aburii urbei.  
 
Capetele curioșilor arătau  
ca un strugure multicolor  
și de sub șubele telarilor  
mârâia deja vestea  
că se apropie Crăciunul.  
 
Ochii precupeților  
creșteau în capul pieptului  
ca niște turme de bivoli  
 
Seara Ajunului se foia  
prin toate cotloanele  
ca un oftat colectiv.  
 
Boieroaicele  
alegeau înmănușate în saftian vișiniu  
zaharicale și sugiuc  
din coșurile de răchită  
aduse de la Stambul  
pentru urătorii  
ce le vor deschide porțile.  
 
Apele iernii  
curgeau prin sângele  
slujbașilor domnești,  
al mahalagioaicelor,  
samsarilor,  
negustorilor ambulanți  
și-al podăreselor.  
 
în lespedea Bucureștiului  
o altă iarnă făcea pui.  
 
 
PĂRINȚI CUMINȚI  
 
Mai plâng sub noi, în somnul lor cărunt  
Ne pârjolesc în gânduri răzvrătirea  
Și uneori ne recitesc psaltirea  
Cu vocea ca un dumicat mărunt  
Abia alunecat pe gât și ciunt  
Așa cum ni-i răstoarnă amintirea  
 
Mai trec prin noi, prin gesturi și prin sori  
Prin șoapte adumbrite, abreviate  
Cu chipuri mici, sfioase și speriate  
Zâmbind din prăfuitele scrisori  
Pe care ni le-au scris de-atâtea ori  
Dar niciodată n-au fost expediate  
 
Mai râd de noi de sub vreun mal de ceară  
Se opintesc sub lacrimile noastre  
Cu ochii mari, mijiți sub cruci albastre  
Părinți cuminți crescuți în colb la țară  
Mai ies din amintiri la ceas de seară  
Și se prefac apoi în triste astre  
 
 
EU ȘTIU CĂ VA VENI O ZI  
(Fiului meu ...care urcă spre lumină !)  
 
Eu știu că va veni, o zi în viața noastră  
Când vei pleca și tu, firesc în lumea mare  
Eu știu că-n mine crește de-acum o disperare  
Înaltă, ascuțită ca ceața din fereastră  
 
Eu știu că va veni o zi în viața noastră  
Când viața te va vrea, prezent în altă parte  
De când erai copil dacă-mi erai departe  
Mă ofileam de dor ca florile în glastră  
 
Eu știu că știi și tu, c-așa-i viața făcută  
Copiii și părinții au drumuri separate  
Dar voi lupta vitează cu lacrimile toate  
Căci forța unei mame e încă neștiută !  
 
Eu mi-aș dori de mâine, să mai învăț să tac  
Să te petrec cu dorul cum pleci înspre lumină  
Am așteptat atâta această zi să vină  
Încât cu viața asta un pact aș vrea să fac :  
 
Iubindu-te ca mamă, profund și egoist  
Când voi pleca și eu, pe buze cu-al tău nume  
Am să-ți trimit scrisori de pe o stea anume  
Și n-ai să fii vreodată nici singur și nici trist!  
 
 
PLÂNG GUTUILE-N FERESTRE  
 
Plâng gutuile-n ferestre ca un fado senzual  
Străbătut prin funia toamnei de-un arcuș însângerat  
Și-ntr-un ultim vals ce-i poartă pașii până la final  
Moare sechestrat un soare, în grădină spânzurat  
 
Mâini ce frâng trup de ciorchine, viile sunt pară-foc  
Fete mari pășesc pe uliți, cu pași mici și vinovați  
Mustul lor și mustul toamnei se bea fără de noroc  
Și tâlhari de inimi fură tot ce pot înfrigurați  
 
Ca-ntr-o teoremă clară, logic, bine demonstrat  
Partea asta de poveste parcă-i scoasă din banal  
Iar în margine de seară, într-un țipăt orchestrat  
Plâng gutuile-n ferestre ca un fado senzual  
 
 
BĂTRÂNII MEI  
 
Bătrânii mei se mai întorc spre seară  
Sub uliți troienite de nămeți  
Cu ochiul plâns și gerul în pomeți,  
Bătrânii mei mai ies pe ulicioară,  
 
S-asculte vreun lătrat târziu de câine  
Să vânture oftaturi către moară  
Unde-și vărsau tot focu’ odinioară  
Pentru copii să plămădească- o pâine  
 
Bătrânii mei trosnesc peste livadă  
Din saci de oase descântate-n dor  
Sunt îngropați de timp necruțător  
De-aceea seara vin să mă mai vadă  
 
Bătrânii mei sub hamuri stinse -n ceară  
Mi-au fost ca neaua peste pruni încinsă  
Și mi-au lăsat o candelă aprinsă  
Să mă găsească când se-ntorc spre seară  
------------------------  
Camelia FLORESCU  
București, 25 iulie 2019  
Referinţă Bibliografică:
Camelia FLORESCU - POEME (1) / Camelia Florescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3131, Anul IX, 28 iulie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Camelia Florescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Camelia Florescu
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!