Te simțeam în miez de noapte
Și în mijlocul furtunii
Cum stăteai la talpa crucii
Și îți ascultai străbunii.
Te simțeam în carnea vie
Ce-mi bătea sfioasă-n piept,
Uneori primeam lumină
Și o oază în deșert.
Te simțeam pe raza lunii
Când golită de putere
Invocam în rugi toți sfinții
Și a lor duioasă vrere
Te simțeam în lumânarea
Ce-mi ardea în toiul nopții
Și-n obrajii arși de lacrimi
Însemnați de firul sortii.
Te simțeam în dimineață
Când o aripă de înger
Îmi pansa durerea minții
De necaz să nu mai sânger.
Te simțeam în iarba verde
Ce o sărutam cu talpa
Și voiam atunci în rugă
Să cer Domnului o alta.
Te simțeam în dimantul
Ce sclipea pe cer cu soare
Și știam ca viața asta
Poate fi o sărbătoare.
Te simțeam ca pe o floare
Ce îmi crește drept în piept
Și mă - nvață să rabd toate,
Să îndur și să aștept.
Te simțeam și în penelul
Ce își arcuiește pașii,
Pe tărâmul de culoare
Ca-n alai când trec nuntașii.
Te simțeam în primăvara
Ce îmi înflorea castanii
Și vedeam cu ochiul minții
Că de ceară ne sunt anii!
Te-am văzut în tot și-n toate
Și în marea tremurândă
Când furtuna din pahare
Uneori stătea la pândă.
Și mă plec la talpa crucii
Ca un fir de lumânare
Pentru toată neputința
Cer iertare și-ndrumare!
Iar când pleoapa o să cadă
Peste ceasul înserării
Te rog Sfinte îndurare,
Și pe toți ne dă iertării!
foto internet
Camelia Cristea
