Am să rămân la poarta ta de veghe
Când se coboară liniştea-n fuioare,
Să torc duios din clipe efemere
Un fir de borangic pentru inele.
Cu ele ne-om lega de veşnicie
Fântâni secate, şi-or găsi izvorul,
Iar ciutele rănite prin poiene,
În iarba verde-şi vindece piciorul.
Nu va mai fi târziu, sau prea devreme,
Nici lacrimi încrustate în mărgele
Doar un arcuş şi-o inimă – vioară
Vibrând de parcă ar fi întâia oară!
foto internet
Camelia Cristea
