CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Foileton >  





MY LORD (VII)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Viaţa la conac nu era deloc plictisitoare. Se ivea mereu ceva care să capteze atenţia.  
Balul trecuse, aveau alte activităţi cu care îşi umpleau timpul. În afara lecţiilor, plimbărilor şi întâmplărilor cotidiene, Alma găsea noi motive să se apropie de cei mici. Nu avea clipe monotone. Ei făceau ca zilele să treacă repede şi dădeau un nou sens existenţei ei. Descoperea de fiecare dată trăsături noi ale comportamentului lor.  
Lordul, ocupat cu afacerile era mai mult plecat însă timpul liber îl petrecea mai des cu copiii. Asta era un inconvenient pentru lady Morgan. Ea urmărea cu orice preţ să ajungă la inima şi banii lui M.Joseph. Grea misiune.  
Beth, încă, nu era cooperantă. Alma avea răbdare, dar luna trecea repede şi mâhnirea îi cuprindea sufletul la gândul că despărţirea de ei era aproape.  
Nu dorea să se gândească la asta. Privea la cei trei fraţi cum se jucau, râdeau, alergau.  
Leon era captivat de dresarea lui Tricky, poneiul lui alb-cenuşiu. Stătea ore întregi alături de profesorul de echitaţie, supravegheat atent şi de Alma. Băiatul dorea să fie prezent şi micul ponei era ataşat de băieţelul plin de personalitate. Alma zâmbea, privind la poziţia impozantă abordată de Leon când îl călărea pe Tricky. Puştiul avea gesturi, mişcări asemănătoare cu ale tatălui său.  
Mătuşa Annie avea dreptate spunând că Leon era asemeni lordului când avea aceeaşi vârstă.  
***  
  
În dimineaţă picnic-ului, vremea era frumoasă, însorită. Semn bun. O bucurie pentru copii, în primul rând dar şi adulţilor le plăcea perspectiva unei zile petrecute în aer liber.  
Mătuşa Annie făcea concurenţă copiilor în exuberanţă şi voie bună. Îşi rotea cochet umbreluţa, având aerul unei domnişoare poznaşe.  
Trăsurile pline cu invitaţi, animau drumul încadrat de-o parte şi de altă de copaci înalţi şi înverziţi.  
Din grup nu lipseau lady Morgan (spre nemulţumirea lui Beth), vărul Eustace, Marge, mătuşa Annie şi mai nou, lady M.Joseph, mama lordului, care ţinuse cu orice preţ să fie prezentă. Ochiul ei critic observa orice amănunt, mai ales ce era legat de copii.  
Alma era bucuroasă că lady Marge era prezentă, se simţea în elementul ei şi era nerăbdătoare să discute cu ea. O considera o prietenă şi o ajuta, să treacă mai uşor prin noile schimbări. Încerca, să găsească un moment potrivit, pentru a schimba câteva vorbe cu ea.  
Erau în şareta descoperită, alături de lady M.Joseph şi Beth cea bosumflată.  
Fetiţa era nemulţumită deoarece nu reuşise să fie alături de tatăl său. Acesta preferase să meargă călare lângă Leon şi Eduard, toţi trei in ţinută de călărie.  
Eduard avea antrenament iar Leon era amuzant pe micul Tricky. Puştiul îşi păstra aerul serios şi preocupat.  
M.Joseph îi supraveghea atent observând la Alma aceeaşi atenţie asupra copiilor. Mama lordului studia orice mişcare a celor prezenţi, un lucru nu prea confortabil pentru Alma.  
- Domnişoară, am înţeles că ai făcut pensionul la Paris.  
- Da, lady M.  
- Ai făcut ceva progrese cu micuţii. Nu prea au avut parte de guvernante pricepute, mai ales după perioada grea prin care au trecut.  
- Mulţumesc, lady M.Joseph. Îmi pare rău pentru situaţiile neplăcute şi dureroase abătute asupra lor. Voi face tot posibilul să le usurez calea. Sunt copii speciali, isteţi şi sensibili.  
- Leon este o surpriză pentru mine. Era cel mai interiorizat. Acum îl văd comunicativ şi mereu în preajma ta. Se pare, că ai o influenţă bună asupra lui.  
- E un copil talentat, merită toată atenţia şi aprecierea ca şi ceilalţi doi fraţi. Fiecare are un dar şi este unic în felul său. Doar că ei au nevoie cel mai mult de familie. Eu doar mă îngrijesc de educaţie, în limitele permise.  
M.Joseph auzea conversaţia şi era atent la fiecare cuvânt.  
Leon îi făcu complice cu ochiul Almei, mândru de Tricky. Alma surâse şi lady M.Joseph nu scăpă faza. Nici lordul. Fiul său va fi un mare cuceritor, la maturitate.  
Eaustace avea dreptate. Va fura inimile doamnelor şi elementar, avea fler la femeile cu caracter puternic.  
- Domnişoară, o privi prin lornion, Lady M.Joseph. Copiii se ataşează, prea mult, de dumneata şi nu aş dori să sufere după ce pleci.  
Vorbele ei conţineau un adevăr ştiut de Alma şi totuşi erau dureroase. O observaţie pertinentă din partea bunicii copiilor.  
- Nu vreau acest lucru, doar încerc să le fac viaţa mai plăcută.  
Beth ar fi spus ceva, fierbea dar prezenţa bunicii ei o reducea la tăcere.  
Marge îi zâmbea încurajator Almei.  
Locul unde hotărâseră să facă picnic-ul era o poieniţă înverzită, înconjurată de copaci umbroşi.  
Soarele mângâia cu raze calde frumuseţea proaspătă a naturii şi înveselea micul grup multicolor.  
Mătuşa Annie era gureşă şi zglobie, spre iritarea lady-ei M.Joseph.  
Lady Morgan se aşeză pe aceeaşi pătură cu lord M.Joseph dar Beth nu a lăsat-o, să se bucure prea mult. S-a alăturat tatălui său, ca un paznic.  
-Tată, vreau şi eu să călăresc. Poţi face lecţii de echitaţie cu mine?  
- Draga mea, avem profesor pentru asta. Eu pot doar să te însoţesc.  
- Dar tu arăţi aşa de bine pe cal, Eduard şi Leon la fel! Numai eu nu ştiu, să merg călare.  
- Dar domnişoarele nu au de ce să înveţe acest lucru. Este neelegant, doar domnii fac asta, se amestecă mieros Mary Morgan  
- Eu vreau să fiu neelegantă, tati. Numai să merg şi eu cu tine la plimbare, cu calul.  
Mary n-avea răbdare cu copiii, Beth era ca un spin pentru ea. Mereu în preajma tatălui.  
Alma era absorbită într-o discuţie cu Marge dar vedea manevrele fetei. Observă şi amica ei. Marge râdea.  
- Dragă prietenă, Beth îl urmăreşte pe lord peste tot, spre exasperarea lui Mary care nu-şi poate etala farmecele.  
- Din păcate, atitudinea fetei are un substrat dureros în esenţă. Se crede privată de atenţia tatălui sau şi nu suportă nici o femeie în jurul lui. Şi pentru mine este grea comunicarea cu ea. Orice persoană de sex feminin în preajma tatălui, este un duşman pentru Beth. Încerc să mă apropii de ea.  
- În schimb, cu băieţii te înţelegi grozav. Leon se ţine, numai, după tine.  
- Nu chiar. El fiind mai mic este mai sincer, are un fel de a fi mai franc dar cu multă eleganţă, pentru vârsta lui. Eduard e gentlemanul casei. Un băiat organizat,cred că ar fi potrivit pentru o carieră militară. Poate, îi voi sugera acest aspect lordului M.Joseph.  
- Mda … lordul, am impresia că nu te scapă din priviri!  
- E foarte grijuliu în privinţa copiilor.  
- Nu schimba vorba, Alma! Eu mă refeream la altceva.  
- Iar eu nu vreau, să ducem discuţia spre un făgaş fantezist. Nu e cazul.  
- Ai uitat planul pentru care te-ai angajat aici? Farsă?  
- Nu am uitat. Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Sunt copiii la mijloc şi nu trebuie să sufere. Oricum, luna de proba se termină şi am convenit cu lordul, să plec.  
- Aţi convenit amândoi, aşa tam nesam? De ce să pleci, când începi să fii apropiată de copii? Şi de ce nu şi de tată? zâmbi parşiv Marge  
-Te rog, încetează! Nu e o glumă reuşită. Situaţia mea e prea încurcată, el nici nu ştie cine sunt cu adevărat iar când va afla, îl va înfuria faptul că a fost victima unei farse.  
- Victimă? M.Joseph? Mă faci să râd! hohoti Marge.  
- Adică?  
- Se vede treaba, că nu ştii, cu cine ai de-a face! Oricine poate fi victimă în povestea asta ,cu excepţia lui. Întotdeauna iese la suprafaţă, curat ca lacrima.  
- Adică, e un ecscroc?  
- Aiurea! Ce vorbeşti! E un gentleman desăvârşit dar unul cu mintea brici.  
- Ihmm … un gentleman care înghesuie guvernanatele şi le sărută cu forţa, mormăi fără să vrea.  
- Ceeee? Te-a sărutat? mustea de curiozitate  
- Şşşş ... taci din gură! Am auzit, povestindu-se.  
- Hai, lasă,nu mă duce cu vorba! Şi cum a fost? Mor de curiozitate.  
- Lasă, n-am ce povesti! Nu e vorba de mine. Să schimbăm subiectul.  
- Bineee ... dar tot trebuie să-mi spui.  
Alma prinse gestul lui Mary, când îi dădea un bob de strugure lui M.Joseph, atingandu-i buzele. Avu un sentiment neplăcut, o nelinişte în stomac.  
Beth făcea tot posibilul să strice planurile lui Mary. Era timpul, să o ia de acolo.  
- Marge, scuză-mă, e timpul să mă ocup de copii.  
Apropiindu-se de grupul lor, cuprinse cu privirea tabloul, îi displăcea perechea Eustace-Mary Morgan. Erau alunecoşi, păreau lipsiţi de scrupule. Cunoştea bine genul.  
- Beth, te rog, să mă însoţeşti! Am nevoie de ajutorul tău într-o problemă.  
O privi drept în ochi. Fata era isteaţă şi înţelegea, problema era, să nu-i trântească vreo obrăznicie.  
- Acum?  
- Acum! scurt şi calm, dar hotărât glasul ei. E urgent.  
- S-a întâmplat ceva? deveni serios lordul.  
- Nu, sire! Doar am nevoie de Beth, să mă ajute la ceva.  
- Poate îţi pot fi eu de folos? se insinuă Eustace.  
- Doar, dacă vă numiţi Beth, domnule!  
- Dai răspunsuri prea îndrăzneţe pentru statutul tău, fetiţo! se amestecă şi Mary  
- Pe măsură întrebărilor, milady. Ne scuzaţi.  
Ca de obicei, nu s-a putut abţine. Măcar Beth nu i-a făcut probleme. Departe de ceilalţi, fata s-a oprit:  
- Ştiu, de ce m-ai luat de acolo. Nu vreau, să îl las pe tata cu Mary!  
Alma o cuprinse de umeri:  
- Beth, nu face scene, tatălui tău nu-i place! El este un om matur, ştie ce are de făcut. A observat toată lumea cât eşti de posesivă. Eu îţi înţeleg perfect motivul dar lasă-l pe el să hotărască.  
- Nu vreau, ca lady Morgan să fie mama mea! bătu din picior, cu lacrimi în ochi. Nu vreau! Nu vreau!  
O durea suferinţa fetei. Nu putea face mare lucru acolo, în văzul lumii.  
- Beth! Nu a spus nimeni, că Mary va fi mama ta. De unde ţi-a venit ideea?  
Fata afişa o tăcere încăpăţânată.  
- Beth?  
Fata izbucni în plâns:  
- Am auzit eu!  
Alma o strânse de braţ:  
- Beth, te rog, hai să ne aşezăm aici lângă copac şi să mă lămureşti. Ce vrei să spui? Ce ai auzit şi de la cine? Ştii, că servitorii bârfesc fără noimă.  
- Nu ei ... ea!  
- Cine?  
- Nesuferită de Mary Morgan! îşi ştergea lacrimile cu mâinile.  
-Ţi-a spus ea, aşa ceva?  
Neliniştea din stomac urcă în piept.  
- Nu!  
- Atunci? Beth, ţi-am promis că poţi avea încredere în mine. Nu-ţi fie teamă! o mângâie pe creştet.  
- Am auzit când vorbea cu Eustace.  
- În prezenţa ta?  
Beth şovăia.  
- Nu. Erau în grădina şi eu eram în copacul de deasupra lor. Am auzit când ea îi spunea că se va căsători cu tata şi va fi cea mai bogată femeie. Că va face tot posibilul să pună mâna pe el iar noi, copiii o încurcăm.  
Alma simţea că i se răcesc mâinile. Fata asistase la o discuţie şi lucrurile spuse îi provocau durere şi suferinţă. Bănuise scopul acelei femei, însă nu se aşteptase să fie aflat de o copilă. I-ar fi sucit gâtul, scorpiei.  
- Beth, ascultă-mă cu atenţie! Probabil, asta este aspiraţia ei. Nu ai de unde să ştii, că tatăl tău doreşte acest lucru. Poate, el nici nu ştie ce vrea ea. Indiferent de situaţie, tatăl vostru nu va renunţa la voi, pentru nimic în lume.Voi sunteţi cei mai importanţi pentru el. Nu mai plânge şi mai ales nu mai fi aşa insistentă în a-ţi arăta nemulţumirea. Ai răbdare să vezi, ce are el de spus. Dacă era ceva adevărat, v-ar fi anunţat. Nu mai plânge, te rog! Nu-ţi face bine. Şi încearcă să înţelegi, că nu sunt împotriva ta. Eu chiar ţin la voi. Vom vedea ce este de făcut. Încearcă, să fii mai diplomată!  
Beth suspină dar se linişti. Era tăcută dar mătuşa Annie vioaie şi plină de vervă li se alătură, curioasă.  
- Aveţi secrete fără mine? Ce se întâmplă fetiţo, de ce plângi?  
Fata nu răspunse  
- Nu s-a simţit bine dar acum şi-a revenit. Probabil, soarele. Vom merge să pictăm. Băieţii sunt captivaţi de lansarea zmeilor de hârtie.  
- Şi eu vreau, să pictez ... şi eu vreau să pictez, fredona, Annie însufleţită de licoarea ei revigorantă.  
Beth se ridică şi se retrase lângă un alt copac. A deschis o carte cu poezii şi Alma ştia că se preface. Era bine că nu mai vărsa lacrimi. Îi părea rău pentru ea. Mary Morgan nu avea nici un scrupul. Simţea că fierbe de mânie. Lordul râdea şi se amuza împreună cu Mary, Eustace şi mai nou, Marge. Prietena ei era asaltată de politeţurile vărului Eustace. Alt vânător de averi. Îhm, ce pereche potrivită făcea cu lady Morgan.  
Leon o strigă captivat de îndeletnicirea cu zmeii.  
- Domnişoară Alma, priveşte! Zmeul meu este cel mai puternic. A zburat cel mai sus. Băiatul alerga şi părul sau lung se desfăcuse din legătură.  
Alma avea impresia că Leon este spiritul copilăriei, personificat în trupul unui băieţel jucăuş şi plin de viaţă. Zâmbi amuzată.  
- Ai grijă, Leon, să nu păţeşti ceva!  
- Nu păţesc nimic, zmeul poate să mă ia şi pe mine în zbor. Vrei, să-l ţii?  
- Nu cred, că sunt la fel de îndemânatică precum eşti tu. Mi-e teamă, să nu-l scap.  
-Te rrrrog! Eşti cu mine, zmeul nu o să fugă!  
- Bine, bine. Încerc!  
Prinse sfoară din mâna puştiului şi reuşi după câteva încercări să-l ridice în aer, spre încântarea copilului, care bătea bucuros din palme.  
-Tată ... tată, uite, al meu e cel mai înalt!  
Leon alerga, neobosit.  
Eduard o ajuta pe Alma să strunească zmeul.  
Lord M.Joseph se ridică şi se apropie de grupul celor trei. Alma se străduia, să facă faţă situaţiei şi nu se descurca rău, deloc.  
Mezinul sărea încântat să prindă sfoara din mâna Almei, dar ea îl tachina şi ţinea braţul sus, ca el să nu poată ajunge.  
Râdea înveselită de exuberanţa copiilor şi pălăria îi căzuse pe spate, despletindu-i părul din conci. I se îmbujoraseră obrajii şi uitase că e o femeie adultă.  
Câteva perechi de ochii urmăreau scena, cu sentimente diferite.  
- Se pare, că nu ai trecut de faza copilăriei, te pricepi să strunesti zmei, o tachina cu glas scăzut lordul.  
- Ei nu sunt lorzi! şopti fără să-şi mişte buzele, să fie auzită doar de bărbat. Se îndepărtă de el.  
M.Joseph râdea cu poftă, lucru nemaiîntâlnit de Alma. Nici de cei din familie, după pierderile suferite.  
Nu observase nimeni că Alma era cauza reacţiei lui.  
Doar Mary sesizase că lordul nu prea o scapă din ochi pe guvernantă. Nu credea spusele lui, că îl interesează cum se poartă ea cu copiii şi de aceea îi supraveghează. Trebuia să scape de femeiuşca asta şi aşa îi era uşor să se descotorosească şi de plozii ăia plictisitori. Guvernanta era ca o cloşca pentru ei. Nu-i scăpa nici o clipă din ochi şi asta creştea aprecierea lui M.Joseph pentru femeie. Mary nu avea de gând să lase lucrurile, aşa.  
Mătuşa Annie, fredona o melodie şi se apropie în paşi de vals de grupul lor.  
- Dragul meu nepot, nu te-am văzut demult râzând. Mă bucur, că ţi-ai revenit din starea în care erai! Vreau să ţin zmeul … vreau să ţin zmeul, repeta cântând Annie.  
- Copiii sunt o sursă de energie şi bucurie. Aşa a fost mereu, mătuşă. Dacă pun la socoteală, că unii dintre noi au rămas în faza de creştere … n-am cum, să nu mă amuz.  
Lady M.Joseph părea sâcâită de comportamentul mătuşii, o considera infantilă şi iresponsabilă:  
- Annie, şi tu ai nevoie de o guvernantă. Ar trebui s-o plătim în plus pe domnişoara Alma, ca să aibă grijă de tine.  
O privea ironic prin lornion.  
- Ai un vocabular foarte colorat.  
- Dragă cumnăţică, mie îmi trebuie un guvernant să îmi înalţe zmeul!  
Vorbise doar pentru urechile adulţilor de lângă ea, copiii erau mai încolo cu Alma şi mai nou Mary şi Eustace se apropiaseră.  
- Dumnezeule, ţi-ai pierdut minţile Annie, eşti o neruşinată!  
Lady M.Joseph era siderată.  
- Sssst … să nu te audă copiii! duse degetul la buze, mătuşica.  
- Eşti fantastică! Pe mine să nu mă audă? Mai bine, taci!  
Mătuşa Annie valsa cu păhărelul de lichior într-o mâna şi umbreluţa, în cealaltă.  
- Aici e circ, nu picnic! îşi aranjă pălăria, înţepată, lady M.Joseph. Trebuia, să o lăsăm acasă pe zăpăcita asta! Ne face de râs.  
- Mamă, nu mai dramatiza, suntem cu familia şi prietenii! Toţi ştim că mătuşa Annie e o excentrică! râdea M.Joseph  
- Întotdeauna ai fost tolerant cu ea şi uite, ce face!  
- Vorbeşti de parcă ar fi copil mic!  
- Mai rău!  
Beth renunţase să mai stea singură şi venise lângă bunica ei. Era serioasă şi nu scotea o vorba.  
- Nu te simţi bine? o mângâie pe obraz, M.Joseph.  
Beth îl privi fix în ochi:  
- Nu vreau altă mamă!  
Lordul amuţi o clipă, surprins.  
- Asta ce mai e, Beth? Ce înseamnă vorbele acestea?  
Alma a observat încruntarea lordului şi s-a apropiat în grabă. Desigur, fetiţa şi-a dat drumul la gură.  
- Tati, vreau să ştii, că nu voi accepta altă mama în viaţa mea! tremura cu lacrimi în ochi şi pumnii strânşi fetiţa. Mama este, sus,în cer!  
- Beth, noi doi trebuie să stăm de vorba foarte serios! Te comporţi ciudat de la o vreme.  
Vorbea blând şi o sărută pe frunte.  
- Nimeni nu îţi va aduce altă mamă. Ce-i cu tine?  
- Mai ales o mamă care vrea, să scape de noi!  
Lacrimi grele curgeau pe obrajii ei.  
- Domnişoară guvernantă, te rog să-mi explici, ce se întâmplă! Ştii ceva despre toată încurcătură asta?  
- Sire, Beth a avut un vis urat azi noapte, mi-a povestit.  
Inventa.  
- Este tulburată. Beth, te rog! o cuprinse după umeri.  
- Draga mea, indiferent ce ai visat, eu nu voi renunţa niciodată la voi. Sunteţi cele mai importante fiinţe din viaţa mea.Pe voi vă iubesc cel mai mult!  
Mary Morgan se uită sugestiv la Eustace. Alma a observat şi ştia că Beth are dreptate. O dădeau peste cap copiii cu modul lor de a-şi impune părerile. Erau caractere puternice, totuşi, suflete de copii. Nu doreau să îşi piardă tatăl. O strânse pe fată aproape de ea.  
- Să mergem, Beth!  
“Fiica mea devine o domnişoară frumoasă, iar eu tot am impresia că-i un copil. Pretendenţii vor avea de furcă, e plină de personalitate şi voinţă. De unde ideea cu noua mamă? Sigur, guvernanta ştie mai mult decât spune. După picnic, vom vedea”.  
  
VA URMA  
  
  
Camelia Constantin  
Referinţă Bibliografică:
MY LORD (VII) / Camelia Constantin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2137, Anul VI, 06 noiembrie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Camelia Constantin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Camelia Constantin
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!