CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  





Miron Ţic - Visul din iarbă
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Miron Ţic (n. 1939) este un nume binecunoscut, atât în peisajul literar hunedorean, cât şi în cel naţional. Membru al Uniunii Scriitorilor (Filiala Alba-Hunedoara) şi al Asociaţiei Scriitorilor Hunedoreni, unde am onoarea să-i fiu colegă, el se bucură de un palmares literar impresionant. 
  
După debutul în presa literară în anul 1958, cu informaţii, portrete şi reportaje apărute în cotidianul judeţean „Drumul socialismului”, urmează cel poetic, în 1959, în acelaşi cotidian, cu poezia Aşa aş vrea să fiu. Ceva mai târziu, în anul 1973, debutează cu poezie în volum alături de mai mulţi autori, cartea apărând la Editura Eminescu, din Bucureşti. Periplul său literar continuă în ritm alert, concretizându-se, printre altele, într-o colaborare fructuoasă cu publicaţia „Călăuza v.b.”, din Deva, unde, în urma publicării tabletei literare „Copacul blond” în cadrul rubricii „Martor”, pe care o administra, primeşte o telegramă de felicitare din partea marelui actor Florin Piersic, una dintre cele mai scumpe amintiri ale sale din acea perioadă: „Nu cred că merit o aşa decoraţie. Excepţional. Sunteţi o fructă preţioasă în copacul meu. Vă îmbrăţişez. Florin Piersic”. 
  
Beneficiar al mai multor premii literare, obţinute la concursuri importante organizate în ţară sau în străinătate, Miron Ţic este semnatarul a peste 35 de volume personale (poezie, proză, monografii, critică literară, teatru, cărţi pentru copii etc.), apărând cu materiale (şi) în 24 de antologii colective. Colaborarea sa cu reviste prestigioase (România literară, Luceafărul, Discobolul, Orizont, Ardealul literar, Vatra, Contemporanul, Algoritm literar etc.) demonstrează că talentul său a fost şi este recunoscut, fără cea mai mică urmă de îndoială, de la începuturile sale într-ale scrisului şi până în prezent. 
  
Elanul său creator remarcabil culminează cu un nou volum, Visul din iarbă (Editura Amanda Edit, Bucureşti, 2019), lansat cu ocazia împlinirii a 80 de ani de existenţă, ce ilustrează că ciutura poeziei sufletului său este departe de a fi secată. Cartea se compune din patru capitole distincte (I. Ca o lumânare aprinsă într-o candelă; II. Când ochiul atinge poezia; III. Cântec de leagăn pentru dragostea mea; IV. Cuprinsul unui necuprins), ce păstrează acelaşi parfum proaspăt şi aceeaşi candoare, neîntinată de furtuna zilelor pe care le parcurgem, însuşiri specifice întregii sale creaţii. 
  
„De la poarta Parnasului”, poetul, prizonier în “trupul.../ Trist şi uitat între ţărmuri”, vine „din cele două secole/ Alături de Afroditele cu vestimentaţia ninsă”, ca să ne arate „oasele (sale) obosite/ De culorile lor trandafirii”, pe care „Când le privesc încep să plâng/ Cu lacrimile Fecioarei Maria” (De la poarta Parnasului). Osul este simbolul fermităţii şi al virtuţii, el reprezintă materializarea vieţii, ceea ce este constant, concret, fiind, într-o oarecare măsură, elementul primordial al fiinţei. Utilizarea sa în poezie denotă că autorul, deşi un romantic incurabil, este bine înfipt în realităţile vieţii, fiind conştient de metamorfoza pe care timpul o produce în fiinţa umană, dar acceptând cu stoicism cursul firesc al lucrurilor pe drumul spre nemărginire. 
  
Dacă Zoe Dumitrescu Buşulenga afirma că „Poezia ţine... de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumuseţe”, în tandem, Miron Ţic susţine că „poetul este mulţumit de eternul său vis/ Îşi înseninează fruntea şi inima/ Cu tot ce se-nalță în acea limpede dimineaţă/ Când dintr-o lumină lină/ ...îl vede pe Dumnezeu” (Ce face poetul). 
  
În versurile cu inflexiuni blagiene, intitulate Mă închin şi privesc, Miron Ţic ne aminteşte că ”Veşnicia curge prin ”Zăvoaiele şi pripoarele/ Din lumina nepătrunsului ascuns” şi că „Undeva o pădure de păsări/ Este gata să spele o parte a lumii”. În „acest poem (care) este o rană ce nu doare”, „rugăciunea mea se înalţă sfântă şi dreaptă/ Sub dimineaţa zilei”, mai spune el, meditând la cuvintele „poetului luminii”: ”La Lancrăm, sub un răzor,/ Rămas-a veşnic un izvor”. Pasărea semnifică libertatea fiinţei ce nu suportă nicio îngrădire, semn că autorul posedă un spirit liber, pe care şi-l înalţă (şi) prin creaţie, iar izvorul este un simbol din vechime al timpului ireversibil, reflectând orizontul interior. Şi cum nimic nu poate fi mai curat decât apa de izvor, ne putem imagina de ce poetul rezonează tocmai cu aceste versuri ale lui Blaga. 
  
În Poetul la optzeci de ani, Miron Ţic face un „inventar” al isprăvilor sale din odiseea pe meleagul cuvântului, contabilizând „ani(i) de neodihnă ai vieţii mele”, acolo unde „alerg şi dăruiesc/ Metafore înfrunzite-n dulcea petală a gândului”: “S-a făcut aproape târziu/ Şi eu nu-mi mai pot vedea umbra/ Este mai mult înapoi decât înainte”. 
  
Tonul elegiac este păstrat şi în poemul următor, Visul din iarbă, care dă titlul volumului, unde eul liric nu se sfieşte să ne împărtăşească, prin mierea fonemelor, din temerile cele mai adânci ale omului-poet (sau poet-omul, cum spunea regretatul Eugen Evu): „Ajuns în noaptea cea lungă/ Somnul mă cuprinde ca într-un cerc/ Şi începe să-mi fie frică de visul din iarbă/ Ce naufragiază din umbra în retragere”. Cercul este simbolul universului şi totodată al echilibrului, al evoluţiei, al eternei reîntoarceri şi al divinităţii, în braţele căreia vom ajunge cu toţii, cândva. Autorul conştientizează că, deşi „Dorinţa (sa) este atât de tânără”, nimic nu mai poate stăvili cursul fluviului vieţii spre tărâmul întunecat al lui Hades. 
  
O incursiune în trecut nu poate fi altfel decât dureroasă, răscolind tăciunii încinşi ai amintirilor: „mi-a rămas moştenire/ De la tata/ Cumpăna fântânii cu apă rece/ Astfel, am devenit stăpânul ciuturei”; „Îmi şterg lacrimile/ În grădina casei din satul natal”, în timp ce „Acolo sus se rotesc îngerii/ Cu braţele pline de flori” (Lumea mea). Îngerul, ocrotitorul celor aleşi, fiinţă intermediară între Creator şi oameni, simbolizează puritatea, necesitatea/dorinţa de a fi protejat de Cel de Sus, semn că autorul, pe lângă o credinţă trainică, moştenită de la străbuni, „dispune” de un univers liric plin de divin şi de frumuseţe nealterată de vicisitudinile vieţii. 
  
„În viaţa mea se petrec lucruri pe care nu le doresc/ Şi nici nu vreau să le iau cu mine pe corabia/ Visului ce se umple zi de zi”, ni se destăinuie Miron Ţic în timp ce traversează „anotimpul cu orizontul tăiat în două” (Străin de ceea ce îmi văd ochii), invitându-ne în cămăruţa secretă a inimii sale, pentru a-i cunoaşte profunzimile şi pentru a gusta din rodul pârguit al experienţei sale de viaţă. Din postura „Poetului ce întreţine cu inima sa poezia” (Cuvinte luate de vânt), el îşi îndreaptă (ne)voit gândul spre „marea trecere”, spre locul de unde „În curând voi putea vorbi cu singurătatea/ Ce se înalţă din pădurea cosmică” (Când mă văd în oglindă). 
  
“Înfruntând lumina, umbra mea creşte/ În purpura florilor ce răspândesc parfumul/ Prin seara de frunze de la poarta cimitirului” (Înfruntând lumina), mai spune el pe acelaşi ton nostalgic, uzând de un simbol des întâlnit în creaţiile sale, umbra, considerată o imagine a sufletului sau o fiinţă astrală ce îşi continuă existenţa şi după moartea fizică. Aceasta ar putea însemna că poetul nutreşte speranţa ca dispariţia noastră din lumea materială să fie urmată de o renaştere într-o lume spirituală, acolo unde popasul în cuibul veşniciei şterge orice lacrimă. Totuşi, el continuă să treacă prin stări de spirit melancolice, inerente fiinţei umane, redate în imagini sugestive: „Eu rămân trist şi uitat în timp ce fulgerul/ Urcă frumos spre punţile cerului” (Arheologie). 
  
Distanţa dintre ţelurile şi realizările noastre este câteodată uriaşă („Te-ai aşteptat să fii izvor curgător/ Şi iată-te un strop de ploaie pe o frunză” – Te-ai fi aşteptat), dar viaţa merită trăită, fie şi numai pentru a savura anii de inocenţă ai copilăriei, când totul pare o joacă fără sfârşit: „Ochii mei văd acele ploi –/ Linişti învechite în care ne jucam noi copiii/ În gura uliţei/ Făcând ce ştiam mai bine/ Adică păsări fără pene/ Din nămolul plâns al zilei/.../ Mirându-ne că aripile lor sunt prea grele” (Ochii mei văd acele ploi). 
  
Un alt simbol des întâlnit în creaţiile lui Miron Ţic este, asemenea celor blagiene, lumina. Ea înseamnă cunoaştere, adevăr şi speranţă, ieşirea din bezna absenţei unei vieţi spirituale, dar semnifică şi liniştea sufletească, armonia, căldura: „Sângele meu se caţără pe locul luminii/ Care însetat îmi aparţine.../ Pe acest drum în care văd cum mă scufund/ Pe unde răsar lăstari de poezie/ În timp ce noi ne-am născut fără cuvinte” (Se face din ce în ce mai târziu). 
  
„Viaţa nu-i stană de piatră ce o pipăim cu degetele” (Viaţa...), iar „Iubirea mea trece dincolo de cuvintele/ Înscrise pe placa funerară” (De veghe mereu), ne mai împărtăşeşte poetul, în „popasul” său pe acest tărâm-staţie, unde “noi, călătorii ne oblojim rănile/ ...trupului... îmbrăcat în franjuri” (Într-un târziu). 
  
Din tabloul simbolistic al volumului nu putea să lipsească magnolia, reprezentând eternitatea şi anduranţa, dar şi frumuseţea şi măreţia. „Magnolia rămâne deschiderea privirii spre lumină” (Floarea de magnolie). Această “lumină” este cheia cuvântului primit în dar de la o muză generoasă, cuvânt care „urcă pe ruinele unui castel/ Unde locuiau zeii iubirii într-o lume/ Ce aparţine morilor de vânt” (Lumea voastră din afară). 
  
Apropo de iubire, pentru Miron Ţic, acest sentiment profund şi înălţător nu are vârstă; deşi este octogenar, el simte fiorii daţi de săgeata lui Eros precum un adolescent şi trăieşte prezentul ca şi când ar fi la prima dragoste: „În căuşul palmelor mele/ Păstrez picăturile gândului tău/ Iată-ne ascunzându-ne/ Între cer şi pământ/ Iubindu-ne ca două păsări ce zboară/ Prin aerul pur dintr-un vas tainic” (Mic destin). 
  
Parcurgând volumul de faţă, este evident că, pentru autorul său, „Lumina de la poarta poeziei trece mai departe“, aşa cum „Prin culorile somnului trece amurgul“, ea „urcă frumos către punţile cerului” (Lumina de la poarta poeziei), fiind „ceva care înlăcrimează şi care doare”, dar şi „care poate da un sens vieţii/ La vremea când cade prima ninsoare” (Poezia gândului). Printre atâtea mărturisiri pe care ni le-a făcut, mai este loc de câteva, ce demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, locul poeziei şi al scrisului, în general, în viaţa şi în sufletul său curat: „Cuvintele se năpustesc spre mine punând stăpânire/ Pe sentimentele mele” (Simt cuvintele); „această poezie/ ...o scriu cu respiraţia mea” (Stau lângă această poezie); „Cuvintele pe care le scriu şi le respir/ Pe foaia galbenă de atâtea vise/ Îmi par nişte chemări” sau: „Cuvintele?/ ...o binecuvântare/ Întinzindu-şi aripile/ Către Sfintele Altare” (Am învăţat). 
  
Mesajul simplu şi direct, metaforele bine dozate şi echilibrate, lexicul ales, ce uşurează percepţia cititorului, versul cu predilecţie liber, fără constrângeri prozodice, sinceritatea şi înţelepciunea extrasă din evenimentele vieţii şi transpusă în versuri, sunt atuurile acestui volum, care îl fac interesant şi plăcut lecturării. 
  
Miron Ţic, ajuns, după cum spuneam, la al optzecilea an de viaţă, dovedeşte că mai are încă multe de spus pe meleagul slovelor şi că, alături de fratele său, regretatul scriitor, publicist şi scenarist român Nicolae Ţic, a dus şi continuă să ducă mai departe cu cinste flacăra scrisului, fiind un nume important al literaturii judeţului nostru. Aş încheia tot cu versurile sale, care se potrivesc foarte bine în contextul actual: “Este nevoie să nu ne ascundem de cuvintele/ Limpezi de sub steaua iubirii de limba română” (Este nevoie). 
  
(apărută în revista "Amurg sentimental", nr. 8/2019, pag. 3-4) 
  
Referinţă Bibliografică:
Miron Ţic - Visul din iarbă / Camelia Ardelean : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3248, Anul IX, 22 noiembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Camelia Ardelean : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Camelia Ardelean
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!