CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  





Elisabeta Bogăţan - rememorând `Iubirile`
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Elisabeta Bogăţan (n. 1949) este o (altă) incurabilă visătoare ce arde la flacăra poeziei. Membră a Uniunii Scriitorilor din anul 2009 (Filiala Alba-Hunedoara), a Societăţii Poeţilor Francezi (din 2018) şi a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (din 2006), se bucură de un palmares bogat, publicând până în prezent 12 volume personale de poezie şi 24 de volume traduse din sau în limba franceză. Este deţinătoare a numeroase premii, diplome sau titluri obţinute în România, Germania, Franţa, Rusia şi Liban, fiind totodată inclusă într-o multitudine de antologii din ţară şi străinătate.  
 
Volumul Iubirile (Editura “Eurostampa”, Timişoara, 2018) se compune din două cicluri (I. Iubirile şi II. Calea), dezvăluindu-ne o poetă delicată, înclinată spre introspecţie şi reverie, care nu conteneşte să descopere în oameni sămânţa dragostei, pe care o credea spulberată pentru totdeauna de vântul nepăsării (“treceam/ printre oameni/ uimită/ de lumina/ răsărită/ din ochii lor/ din trupurile lor/ din cântecele lor”), iar în darurile lui Dumnezeu pentru aceştia, oaza de linişte mult râvnită: “treceam printre ierburi/ uimită/ de lumina lor verde/…// priveam în văzduh/ păsările/ ca nişte lumini/ trecând/ deasupra de suflet/ deasupra de gând// vedeam cum aleargă jivinele/ ca nişte lumini/ scăpărând”. Dar cea mai plăcută evadare din cotidianul adesea străbătut de nenumărate nuanţe de gri este, pentru un scriitor adevărat, “născut şi nu făcut”, în braţele cuvântului, iar când acesta este luminos, nimic nu poate fi mai frumos: “mă ţineam de cuvânt/…// pe când orbitoare/ lumini/ din el/ reverberau” (Lumina).  
 
Această metaforă-simbol adusă în “scenă” pentru exprimarea iubirii divine, lumina, pe care Blaga a ridicat-o la rang de artă, este apreciată şi de Elisabeta Bogăţan; ea înseamnă cunoaştere, evoluţie spirituală, căldură, desprinderea din bezna ignoranţei, mai ales atunci când este “multiplicată/ în toate”, determinând contemplarea nemijlocită a divinităţii şi a Creaţiei, în ansamblul său. Singura “greşeală” a autoarei, pe care aceasta şi-o asumă cu maturitate, este că “prea mult/ am iubit-o/ şi prea mult/ o iubesc”.  
 
Un alt simbol important, întrebuinţat de poetă pentru a ne ajuta să-i decriptăm efuziunile sufletului mustind de simţăminte nedisimulate, este ochiul, care semnifică, de asemenea, cunoaştere, capacitatea de a vedea dincolo de aparenţe: “ochiul a toatele/ apropiatele/ şi depărtatele/ privindu-mă/ cum mă căznesc/ să stau drept/ când aiurea furtuni/ mi se-aruncă/ spre piept” (Ochiul a toatele). În context, “ochiul” poate fi eul interior, conştiinţa sau însuşi Creatorul, după cum lectorul alege să perceapă mesajul ascuns printre slove.  
 
Uneori, autoarea simte nevoia să se întoarcă în timp, pe cărarea inocentă a copilăriei, acolo unde, “la lumina/ unei lămpi de petrol/ citeam/ pe ascuns/ după câte-un colţ de perdea/ când părinţii/ credeau că dormeam/…// despre timp/ despre loc/ despre pământ/ apă/ aer/ şi foc/…// despre cât aş putea să visez// despre karma/ iubire/ bucurie/ şi crez” (Cărţi). Apar în “schemă” cele patru elemente primordiale din care a luat naştere viaţa (pământul, aerul, apa şi focul), precum şi karma (forță impersonală ce cântărește toate faptele în decursul vieții și care determină, în ciclul de transmigrare a sufletelor, calitatea vieții următoare), fapt ce denotă că autoarea are cunoştinţe temeinice din mitologia antică şi religiile orientale.  
 
Din această carte-autoportret, cu multiple semnificaţii, nu putea să lipsească unul din cele mai importante ingrediente ale unei vieţi împlinite: “bucuria/ răsărind neaşteptat/ din te miri ce/…// …ca o explozie/ de culoare/ şi cânt/…// strigată în patru zări/ sau cea despre care/ aproape mi-e teamă/ să şi vorbesc/ să nu i se fărâme/ strălucitoarele/ limpezimi” (Bucuria), sentiment pe care uneori, din neatenţie sau din ignoranţă, îl ţinem la păstrare sub naftalina necazurilor zilei. Autoarea a (re)descoperit-o, împărtăşindu-ne-o şi nouă, chiar dacă “cea îndelung aşteptată/…/ încă nu a venit”.  
 
Urmează o (altă) definiţie a vieţii desprinsă din versuri, în care existenţa este văzută ca un cumul de “drumuri largi/ spre nisipurile mişcătoare/ ale depărtării/ luminate/ de cântecele/ morganelor”, “drumuri mirate/ pe margini de-abisuri// …îndârjite/ printre mărăcinişuri/ şi pietre colţuroase” sau “drumuri strâmte/ printre binefăcătoare/ hotare…// drumuri încete/ pe care-mi car precum melcul/ grele răspunsuri/ şi întrebări”. Dintre toate „căile de comunicaţie“ spre ţelurile propuse, cel mai greu de parcurs pentru autoare au fost acele “drumuri/ prin mine însămi// pe care/ m-am rătăcit/ ades/ şi încă mă rătăcesc” (Drumuri).  
 
Iubirea de partener capătă, în viziunea Elisabetei Bogăţan, conotaţii aparte. Ea îl “vede” pe acesta ca pe un Făt-Frumos fără “cal năzdrăvan”, dar cu “un cuvânt înaripat”, de care s-a lăsat cucerită. El îi declară în manieră originală dragostea sa fierbinte, ajutat de cuvântul “magic”: “am atâta iubire/ de dat/ şi-ţi pot fi reazem/ şi casă/ şi bucurie la masă”, argumente ce par a fi fost suficiente, fiindcă autoarea ne mărturiseşte: “am pornit de mână/ sub vânt/ sub viscol/ şi ploi”, în timp ce “zburau luminile/ din noi/ învârtejite” (Locuind cu Făt-Frumos).  
 
Nu este uitată cea mai dragă fiinţă, mama, care “împuţinată/ temătoare/…/ se topeşte-ncet/ în lumină”. Pe lângă iubirea filială, poeta îi poartă acesteia un neţărmurit respect şi un dor nestăvilit, amintindu-şi cum “ne-a crescut…/ cu lumină de rugăciuni/ şi de poveţe/ mândră de sarcina sa”. Fără acest înger trimis în dar pentru a o proteja cu aripile sale de lumină, “mă apăr de vânt/ locuind în cuvânt/…// pe când mama/ se mută încet-încet/ în gând” (Mama).  
 
“Mă înalţ cu tăcerea/ pe tăcere/ călcând// înveşmântată-n/ vedere/ ca-n mine însămi” (Vederea), ne mai spune autoarea, primind “cuvântul/ cu bucurie/…// cu mirare// …temătoare/ pentru puterea ascunsă/ sub pleoapele lui/ tremurătoare”. Ea este în continuare fascinată de “câte universuri/ zac în el/ nerostite/…// câte pustiuri/ nedezlănţuite// …câte arderi/ şi câte-ngheţări/ pe mări/ de singurătate// câte-ntrebări/ şi câte răspunsuri/ nedezghiocate”, experimentând “cuvântul/ preschimbat în cântec/ în strigăt/ în semn”, dar şi “cuvântul îndemn” sau “cuvântul balsam” (Cuvântul). Acesta are ecou în sufletul său, creând adevărate broderii de simţire autentică: “poezie/ şi vis/ simt prin vene curgând/…// poezie/ şi rugă/ îmi luminează drumul/…// poezie/ blând luminând/ atâtea zbateri/ între hotare/ crescând”. “Niciun alt aer/ n-aş putea să râvnesc/ pentru respirare” (Poezia), ne mărturiseşte autoarea, împărtăşindu-ne secretul echilibrului său în această lume cenuşie şi confuză, prin care ne târâm cochilia de carne.  
 
Pe portativul trăirilor sincere, autoarea aşază, în ordine, ca pe nişte note muzicale (dez)acordate, piedicile apărute în calea (“cea nebătută încă/ de gând”) spre maturizare şi spre desăvârşirea spirituală. Dintre acestea nu lipsesc “mărăcinişuri înlăcomite” ce “săreau/ să mă-mbrăţişeze” (Mărăcinişurile); “învârtejiri de nisipuri” ce “mă troieneau/ mă destroieneau/ mă răsuceau” şi prin care “picioarele îmi erau/ tot mai grele” (Nisipurile); “nesfârşite labirinturi/ printre feţele cuvintelor/ şi ale lucrurilor/ şi înţelesurilor”, în care “nici măcar ecoul/ nu îmi răspunde” (Labirinturile); mulţimile “grămădite/ unele peste altele/ lipite/ unele peste altele”, unde “fiecare se avea ca misiune/ pe sine însuşi” (Mulţimile); “oglinzi fără număr”, ce “mă multiplicau/ inutil” şi “mă furau/ mă preschimbau/ mereu/ după forma şi culoarea/ visului” (Oglinzile sinelui); ispite ce “mă îmbiau…/ din toate părţile” şi în care “buimăcită mă încurcam” (Ispitele).  
 
Ieşirea dintre meandrele încercărilor puse în cale la tot pasul de străjerii destinului s-a făcut, în cazul Elisabetei Bogăţan, cu ajutorul Cuvântului “care-a ales lumina/ de întuneric” şi “a despărţit apele/ de uscat” (Cuvântul), acesta fiind nimeni altul decât Dumnezeu. Aplecarea spre credinţă a autoarei transpare dintre file, poeziile sale fiind o spovedanie a unui suflet care şi-a găsit liniştea, prin mărturisirea iubirii sale “prea mari” pentru cele lumeşti, în speranţa iertării.  
 
O carte cu o simbolistică grea, care ar trebui să ne dea de gândit, ce trebuie parcursă şi cu ochii minţii, nu doar cu cei trupeşti. O carte în care bucuria prinde aripi, iar iubirea transcende coperţile, pentru a ne umple cugetele de lumină…  
 
Camelia Ardelean  
 
(apărută în revista "Nord literar", sub egida USR, nr. 7-8/ 2019, pag. 5)  
 
Referinţă Bibliografică:
Elisabeta Bogăţan - rememorând `Iubirile` / Camelia Ardelean : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3235, Anul IX, 09 noiembrie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Camelia Ardelean : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Camelia Ardelean
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!