CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Cronici >  





Daniel Marian - în primejdia dintre a iubi şi a nu (mai) iubi
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Daniel Marian (n. 1969) nu mai are nevoie, practic, de nicio prezentare. Prezenţa sa permanentă, cu poezie sau cronică literară, în numeroase publicaţii apreciate ale momentului (Boema, Banchetul, Ardealul literar, Steaua, Orizont, ProSaeculum, Ramuri, Vatra, Constelaţii Diamantine etc.), este binecunoscută, acest fapt demonstrând forţa sa creatoare şi încrâncenarea cu care el îşi continuă lupta în tranşeele scrisului, chiar şi atunci când ai crede că este aproape să depună armele.  
 
Cu o sumedenie de cărţi publicate din domeniile mai sus amintite (peste 65), el găseşte încă energie să lanseze cinci volume de poezie deodată, care sunt, în acelaşi timp, şi antologii de autor. Unul dintre ele, asupra căruia mi-am îndreptat iniţial atenţia, Primejdiile de la iubirile-ncoace (Kaitangata, New Zealand, 2019), realizat în aceeaşi manieră nonconformistă ca şi cele anterioare, reuneşte peste 90 de poezii în vers liber cu nuanţe postmoderniste, ce dezvăluie o faţetă arhicunoscută a lui Daniel, aceea de rebel, dar nu fără cauză, ca în filmul cu acelaşi nume, avându-l drept protagonist pe marele actor James Dean, ci "deţinând" o cauză pentru care să lupte, şi încă una nobilă, aceasta fiind poezia şi, de ce nu, dragostea.  
 
Dintre file aflăm cum „viaţa se pune pe roţi” şi “simpla întâmplare/ curentează tâmplele în sensul unic visurilor trezite” (taina văzduhului fără înaripare), cum „o altă faţă a umbrei/ se rupe dinspre răsărit” şi „ne potcovim astfel mersul/ încât să încapă uşor/ în conturul zvârcolit chinuit” (pe când o punem de-o axiomă a nefăcutului), dar şi că „rugămintea oricui zboară/ e să aibă aripi uscate/ aripi moi şi întinse precum cerul/ ne-nvălmăşit de furtuni” (asta fiind poate splendoarea minţii).  
 
Aripa, un simbol important în poetică, nu poate sugera altceva decât avântul, dorinţa de eliberare a sufletului/spiritului de „cătuşele” de humă ale „învelişului” său material, aplecarea spre cunoaştere sau, cu alte cuvinte, aspiraţia de „încălcare” a limitelor, dar şi o durere profundă, de care poetul doreşte să se debaraseze prin intermediul imaginaţiei. Strâns legat de aripă este, desigur, zborul şi, nu în ultimul rând, pasărea: („pasărea nu s-a născut în zbor/ ci zborul s-a născut în pasăre” (inversiuni tactice), ea fiind un simbol cu mai multe sensuri, exprimând (tot) aspiraţia la libertate a fiinţei ce nu suportă niciun fel de constrângere, dar şi frământările sufleteşti ale celui îndrăgostit. Zborul exprimă dorinţa de căutare a armoniei interioare, de confruntare cu timpul şi cu îngrădirile impuse de condiţia umană. Toate se leagă într-o chintesenţă logică, dezvăluindu-ne câte ceva din personalitatea complexă a autorului, pentru care scrisul este, până la urmă, cel mai simplu şi direct mod de expresie.  
 
El nu ezită să ne împărtăşească, în continuare, din dorinţele secrete (până acum) ale inimii sale, uzând de imaginile preferate, pe care le tocmai le menţionam: „nu mă fac pasăre” (lucrarea zborului spre întâmplare); „dacă/ aş fi avut vreodată fraudulos vreo aripă/ crâncen o vreau înapoi nu că-mi trebuie dar poate-o/ iubesc” (fraternitatea cu aripa sau tâmpenia maximă); „n-am niciodată un număr civilizat de aripi/ la mine-s întortocheate.../ cum dracului zbor nu ştiu dacă-i treaba voastră/ mă fâl-fâl de la o pacoste la alta şi prea devreme şi prea târziu” (eternitatea zborului fantomă sau nu), simbolul aripii revenind constant, aproape maladiv, pentru a contura, încă o dată, dragostea arzătoare pentru libertate a poetului.  
 
Umorul şi ironia fină, înclinaţia spre ludic, prezente în majoritatea creaţiilor lui Daniel Marian, sunt, din nou, aşa cum se poate constata, la ele acasă. „Joaca” merge mai departe în aceeaşi manieră, făcând haz de necaz şi căutând „să găsim o altă încercare de anotimp mai puţin gri decât celelalte” (nefiind cum trebuie) ori să aflăm „dac-o mai fi vreo cale cât de putregăită/ spre lumea aia de la capăt” (aşa să ştii), „...lumea aburită de ilogice/ antagonice scălâmbe fiinţe şi lucruri” (avanpost).  
 
Dezamăgirea de călătoria prin meandrele destinului şi de relaţiile interumane clocoteşte în versuri, precum magma sub scoarţa pământului: „ne îmbrăcăm... în iluzii ne încălţăm în umblet deşert/ cocoţaţi pe o scară târşâiţi pe o punte habar n-avem defel/ încotro şi pentru ce/.../ de aceea mai bine am pleca la război cu noi înşine lăsând/ lumea să îngheţe să se scufunde să se cutremure să ia foc/ altceva nici c-ar merita” (cât de smintit gest spre a fi fenomen).  
 
Schimbând brusc tematica, Daniel expune o definiţie a poetului, cum altfel, dacă nu (tot) într-un mod original/neobişnuit, împletind poezia cu fizica (sau cu orice vrea el): „poeţii acei neadăpaţi la realitate/…/ băgaţi într-o altă greşită priză/ de mare intensitate premeditată criminală” (zona 51 hangar 18 ro√mc²). Nu lipsesc din volum exprimările oximoronice, probabil ca o reflectare a contradicţiilor din cugetul debusolat al autorului, care încearcă să găsească un echilibru în balanţa existenţei: „gheaţa cu focul se împacă tot mai bine într-un vârtej de beţie complice/ ecuatorul la polul nord are fluturi la polul sud are berze în rest nu e ecuator” (pământul de sub făraş vraişte pişcat de cer).  
 
Pentru Daniel Marian, (nici) dragostea nu este simplă, la fel ca şi viaţa, el percepând femeia ca pe o fiinţă duplicitară, dintr-un „film” cu final neprevăzut: „nu are foarte multe silabe/ şi nici cuvinte/ dar bine că este/ jurnalul dintr-o poveste/ ea fiind directă vreme ce tu/ complicitară bine în priviri” (şi de ce nu). Cu toate că dăruirea sa este (aproape) totală, poetul neînţeles de sine însuşi pare să nu îşi găsească împlinirea în iubire, mărturisindu-ne: „sunt atât de singur/.../ şi sunt doar într-o aripă/...// în iubirea ta şi desigur pentru tine/ n-am... aţipit pentru nicio clipă” (sunt atât de singur). Poate „vinovată” este (şi) teama sa de a-şi asuma responsabilităţi, care ar putea duce la distrugerea relaţiei/iubirii: „eu nu mă-nsor decât cu trei zile înainte de a muri precum/ cu trei crengi înainte de toamna frunzelor” (ca să ştii). Dragostea înseamnă de multe ori suferinţă: „nu-mi pot imagina fără ea/ chiar nimicul în flăcări ori îngheţat/ ea e prăbuşire şi atâta tot” (tâmpite forme în loc).  
 
Confesiunea lirică continuă pe acelaşi ton (cuasi)elegiac, împletind cenuşiul cotidian cu aroma trandafirie a iubirii, fie ea şi una iluzorie. Trăind într-o lume „alb-negru”, în care „color vor fi poate visele/ dacă vor trece graniţa/ dincolo de suflul unei secunde”, „am trecut războaiele bezmetic soldat/ cu inima generalului propriei sorţi/...// dar a fost bine cu tot cu ruine/ nici că-mi mai pasă/ te am te am te am pe tine/ sper că minciuna asta şi cu mine ţine!“ (în bazar de zadar).  
 
Iubita (fictivă sau nu) pare să fie destul de incomodă, chiar imprevizibilă câteodată („nu mai găsesc galoşi potriviţi/ pentru... mofturile tale/.../ dar rogu-te să nu chiar mă îneci/ iubito nu ştiu să înot/ decât în largi visele tale” – nu sunt viu), însă asta nu-l împiedică pe autor să se agaţe de ultimul pai de pe marginea prăpastiei acestui sentiment devastator.  
 
Cred că este suficient pentru a creiona un portret-robot al unui creator mai mult decât interesant, care se simte în largul său într-o lume numai a lui, unde speranţa dă mâna cu dezamăgirea şi albul cu negrul, rezultând un tablou, pe cât de pitoresc, pe atât de bizar uneori. Dacă i se poate „reproşa” ceva lui Daniel Marian, aceasta este „excesul” de originalitate, capacitatea de a găsi mereu noi căi de exprimare poetică, respectiv ingeniozitatea, ambiţia de a se redescoperi, iar şi iar, precum şi curajul de a experimenta formule nonconformiste. El are stofă de jucător şi refuză să ia viaţa prea în serios, jonglând cu dragostea, cu poezia, cu noemele, din care creează noi şi noi broderii de suflet.  
 
„Doar stând la coadă pentru nemurire/ am învăţat să trăiesc şi să mor/ în acelaşi binecuvântat blestemat timp fecund” (ce-ar mai fi), mai spune el pe tonul călătorului experimentat, trăgând linie sub calculele propriei vieţi şi concluzionând: „mi-aş pierde timpul căutând timp/ să umple golul adânc/ dintotdeauna e război şi pace în suflet” (azi înot fără nimicul în sine).  
 
(Deva, 13 iunie 2019)  
 
Referinţă Bibliografică:
Daniel Marian - în primejdia dintre a iubi şi a nu (mai) iubi / Camelia Ardelean : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3096, Anul IX, 23 iunie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Camelia Ardelean : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Camelia Ardelean
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!