CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Eseuri >  





PUNTEA DINTRE ORGOLIU ŞI LIBERTATE
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dacă în numărul trecut al revistei aminteam unul dintre cei mai vătămători duşmani ai fiinţei umane, frica, acum ne vom opri asupra altui „inamic”, cel puţin la fel de distrugător, care calcă în picioare sentimente şi năruie destine, naşte războaie şi aduce moarte, chiar dacă e vorba (de cele mai multe ori) „numai” despre moartea speranţei, a iubirii şi a încrederii (în sine sau în ceilalţi). „Vrăjmaşul” adesea ignorat la care facem referire este orgoliul (mândria), primul din cele şapte păcate capitale, conform Bisericii creştine. 
  
Dicţionarul (ne) oferă, printre altele, o definiţie a acestei trăsături negative de caracter, care, deşi sumară, ar trebui să ne aprindă în cuget beculeţul de alarmă: „Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie”. 
  
Hippolyte Adolphe Taine, istoric şi filozof francez, spunea că “Orgoliul nu e decât o varietate a egoismului”, iar regretatul muzician şi actor român Ioan Gyuri Pascu susţinea: „Orgoliul e buzduganul fricii”. „Tot ce pleacă din orgoliu e de scurtă durată”, afirma Emil Cioran în volumul Îndreptar pătimaş, continuând în maniera sa sceptică ideea de mai sus. Undeva, nu mai reţin unde, am citit o altă definiţie interesantă a acestei „plăgi” a conştiinţei: „Întotdeauna spiritele mărunte vor avea cele mai mari orgolii”. 
  
Se pare că, până la urmă, vrând-nevrând, tot la frică ajungem, dar vom atinge acest aspect ceva mai târziu. Orgoliul ne face, fără să vrem, sclavi, chiar dacă nu realizăm acest lucru. El ne dă iluzia de superioritate, de libertate, dar de fapt, ne încorsetează în propriile frustrări şi limitări. O persoană evoluată spiritual nu se va crede niciodată superioară (sau inferioară) alteia, ci egală. Părerea (pozitivă) exagerată despre noi înşine nu ne va face mai atrăgători, mai buni, mai interesanţi sau mai iubiţi (de partener ori de altcineva), nu ne va aduce popularitate şi nici nu ne va creşte contul în bancă, nu ne va spori cunoştinţele ori succesele în vreun domeniu şi în niciun caz nu ne va face mai fericiţi, din contră. Cei din jur vor percepe comportamentul trufaş ca pe o agresiune, un atac la persoană sau o dovadă de lipsă de respect/iubire/compasiune/empatie şi, în final, se vor îndepărta. 
  
Se spune că persoanele orgolioase sunt astfel deoarece se simt nesigure în pielea lor şi consideră că, dacă îşi subliniază în mod exagerat calităţile, vor creşte în ochii celorlalţi, mărindu-şi astfel încrederea în sine. Aceşti oameni nu au avut niciodată norocul să primească o iubire adevărată (de la părinţi sau de la partener etc.), de aceea se agaţă în permanenţă de „colacul de salvare” al propriei vanităţi. Inima lor este locuită adesea de o mare singurătate, iar aparenta siguranţă este doar o mască, ea ascunde teamă (după cum spuneam mai devreme) şi labilitate. 
  
La polul opus, există persoane care au devenit orgolioase fiindcă au fost lăudate exagerat în copilărie şi li s-a dezvoltat, astfel, cultul personalităţii. Ele se consideră „elita”, pe care „cei inferiori” trebuie să o „slujească”. 
  
Orgolioşii sunt şi egoişti, în acelaşi timp, nu le pasă dacă rănesc sentimentele altora şi preferă să împartă cu aceştia doar necazurile, nu şi „trufandalele” vieţii. De multe ori întâlnim, în cursul existenţei, oameni cu funcţii sau realizări personale extrem de reduse, care îşi dau importanţă mai mare decât alţii, împliniţi pe toate planurile, dar cumpătaţi şi nepretenţioşi. Mai simplu spus: omul de serviciu e mai „important” decât vânzătorul, vânzătorul e mai „important” decât şeful, şeful e mai „important” decât patronul, patronul decât preşedintele ţării şamd. 
  
Un alt „simptom” al celui atins de acest „microb” este dorinţa de a avea întotdeauna dreptate. El crede cu tărie că numai opiniile sale sunt corecte şi se străduieşte din răsputeri să demonstreze asta tuturor, uzând de o „ploaie” de argumente, care mai de care mai năstruşnice şi sofisticate. Orgoliosul nu face nicio concesie şi niciun sacrificiu pentru altcineva, acest lucru părându-i-se o dovadă de slăbiciune, nu îşi cere niciodată iertare şi nici nu recunoaşte că a greşit, fiindcă, nu-i aşa, el nu greşeşte niciodată? 
  
A încerca să schimbăm pe cineva după criteriile noastre este o formă de orgoliu. Fiecare om ar trebui acceptat aşa cum este, cu defectele şi calităţile sale, fiindcă nimeni nu este perfect, dar în fiecare dintre noi se află un sâmbure de Divinitate, chiar dacă modul de manifestare terestră este diferit. 
  
Se spune că şi falsa umilinţă (a celor importanţi, care vor să pară inferiori) se naşte tot din orgoliu, asemenea vanităţii celor „mărunţi”, care vor să pară importanţi, cu toate că cei ce uzează de astfel de „măşti” nu vor recunoaşte asta niciodată. Toţi aceştia se folosesc de o anumită doză de ipocrizie, pentru a impresiona sau a câştiga popularitate. 
  
Orgoliul înseamnă, de fapt, exaltarea personalităţii în defavoarea individualităţii. Dezvoltându-ne eul superior, vom reuşi să evadăm din lanţurile iluziei perfecţiunii personale. Oamenii care se lasă dominaţi de orgoliu nu au nimic de câştigat, după cum am mai spus, din contră, comportamentul lor exagerat va avea repercursiuni atât asupra lor, ca persoane (concretizându-se chiar în afecţiuni psihosomatice), cât şi în viaţa de familie sau în relaţiile sociale, aducându-le nefericire şi solitudine. Este un preţ mult prea mare de plătit, pentru a nu încerca să luăm atitudine, înainte de a fi prea târziu, atunci când ne dăm seama că ne aflăm într-o astfel de situaţie. 
  
Există şi o parte pozitivă a orgoliului, atunci când egoul este folosit pentru ridicarea standardelor personale, pentru evoluţia în toate domeniile vieţii, pentru autodepăşire. O persoană echilibrată va şti să realizeze o armonie între egoul pozitiv şi cel distructiv şi nu se va lăsa controlată de acesta din urmă. 
  
Marea Carte a Cărţilor spune că Dumnezeu, care ne doreşte umili (modeşti), urăşte mândria, aroganţa, iubirea (exagerată) de sine, considerând-o un păcat şi o piedică în calea spre mântuire: „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii” (Proverbe 16:18). Satan a fost alungat din preajma Creatorului nostru tocmai din cauza aroganţei sale şi a faptului că se credea mai bun decât El, dorind să-i ia locul, argument mai mult decât suficient ca să luptăm pentru a ne debarasa de acest „balast” nimicitor. A fi mândru înseamnă a te închina la propria persoană, iar prima poruncă din cele zece redate de Scripturi tocmai asta condamnă, închinarea la altceva/altcineva: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău.../ Să nu ai alţi dumnezei, afară de Mine” (Exodul 20:2,3). În inima orgoliosului nu este loc pentru Dumnezeu, el îşi este suficient lui însuşi. 
  
Revenind la legătura indiscutabilă dintre orgoliu şi frică, aceasta se explică prin faptul că persoana orgolioasă posedă, în realitate, o mare nesiguranţă, concretizată în teama de a nu fi iubită, de a fi criticată sau judecată, care semnifică, de fapt, o stimă de sine scăzută. „Vestea” bună este că există un remediu împotriva mândriei, care rezolvă şi celelalte probleme menţionate, ce decurg de aici. El e iubirea. Orgoliul nu se poate manifesta în prezenţa iubirii, cele două se anulează reciproc. 
  
Acest „medicament” extrem de eficient pentru „vindecare”, pentru topirea neîncrederii în sine şi învăţarea acceptării propriei persoane (şi a altora), cu plusurile şi minusurile aferente, se află la îndemâna oricui. El acţionează pe plan fizic, mental, spiritual şi emoţional, ajungând până la esenţa noastră divină şi (re)manifestând-o. Atunci când ne vom deschide inima către semenii noştri, orgoliul se va diminua treptat sau va fi ţinut sub control, permiţând metamorfoza noastră interioară. Vom învăţa astfel să „gustăm” din puterea care există în noi, fără a o folosi în scop distructiv, umilindu-i pe alţii. 
  
A oferi dragoste celorlalţi e cel mai frumos dar pe care ni-l putem face nouă înşine. Este un lucru care se învaţă cu timpul, dar care merită „efortul” şi aşteptarea!... 
  
(Deva, 28 februarie 2019) 
  
(editorial apărut în revista "Taifas literar", nr. 2/2019) 
  
Referinţă Bibliografică:
PUNTEA DINTRE ORGOLIU ŞI LIBERTATE / Camelia Ardelean : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3087, Anul IX, 14 iunie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Camelia Ardelean : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Camelia Ardelean
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!