CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Comemorari >  





Ileana-Lucia Floran - un albatros răpus prea curând
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ziua în care am cunoscut-o pe Ileana-Lucia Floran, acum câţiva ani (2014), a fost una specială pentru mine. Era la prima mea întâlnire cu „mânuitorii de litere” din Asociaţia Scriitorilor Hunedoreni, iar emoţiile mă copleşeau. Nu ştiam cum voi fi primită, eu şi încercările mele literare, pe care le ţinusem până în acel moment sub cheia sufletului. Ileana m-a întâmpinat cu zâmbetul său magic, unul dintre cele mai calde şi pline de sinceritate zâmbete pe care cineva şi le-ar putea dori. Am „văzut” până în străfundul universului său interior, i-am simţit bunătatea şi căldura inimii, nostalgia şi sensibilitatea, iar de atunci am rămas prietene bune pe tărâmul literar (şi nu numai), între noi luând naştere o colaborare nepreţuită pentru mine.  
 
Sunt fericita posesoare a opt dintre volumele sale, volume care o reprezintă în totalitate. Un alt mare dispărut, poetul Eugen Evu, mi-a spus odată că „Poţi cunoaşte omul din fiecare scriitor după ceea ce scrie”, dar nu am înţeles imediat valoarea şi adevărul acestor cuvinte. Acum, la un an de la plecarea Ilenei spre stele, răsfoindu-i scrierile, mi-am dat seama că este întocmai. Păşind în lumea poeziilor sale, îi poţi contura foarte uşor portretul, deoarece fiecare slovă de pe portativul creaţiilor ce-i poartă semnătura reprezintă o parte din ea.  
 
Din poeziile Ilenei am înţeles, acum, mai mult decât oricând, durerea care o copleşea şi pe care încerca să o ascundă printre cutele minţii. N-am contenit să îi admir puterea de a merge mai departe, în ciuda golului din suflet: „Cum ar fi/ dacă m-aş reclădi/ dintr-un puzzle complicat/ şi-apoi m-aş regăsi în jumătăţi de versuri/ acum când mi-am pierdut cealaltă jumătate?” (Rătăciri).  
 
Suferinţa resimţită în urma dispariţiei premature a partenerului de viaţă a dat naştere unor poezii de o sensibilitate şi o forţă expresivă remarcabile, poate ca o confirmare a proverbului ce spune că „atunci când ţi se închide o uşă, Dumnezeu îţi deschide o fereastră”. Poezia a fost fereastra Ilenei, prin care ea şi-a întins aripile spre zenit, încercând să se „debaraseze” de marea singurătate ce o copleşea: „Dincolo de râul/ pe care-l treceam împreună,/ căutând aripi de îngeri,/ nu mai există nimic./.../ Rămân aici/ şi-ţi aştept chemarea” (De-acum, mă numesc aşteptare). „Chemarea” a venit, din păcate, mult prea devreme, când Ileana mai avea încă multe de spus...  
 
Toate poeziile din volumul déjà vu, care m-au marcat în mod deosebit, sunt un strigăt mut al pustiului ce şi-a făcut culcuş în ea. Metafore de o extraordinară plasticitate au fost plăsmuite cu grijă şi delicateţe, poeta creând adevărate perle din cioburile sufletului său: „Cerul mi-alunecă printre gene/ la tot pasul,/ iar dorul/ mă sărută inocent” (Ar mai putea conta); „Sunt exilată într-o umbră/ care-mi străbate visele/ camuflându-le în insomnii./ De ce-o fi plecat soarele?” (Depărtare).  
 
Afirmaţii ca: „Mi-e timpul nemuritor,/ dacă/ şi numai dacă/ e îngemănat cu tine” (Timp îngemănat), „Vino să ne-aşternem umbrele/ sub acelaşi zâmbet/ ca întâia oară” (Picătura de alb), „Durerea/ îmbracă forme noi/ şi mă sperie truda/ necuprinsului” (Liniştea ceasului sacru) sau „Nu mai exist./.../ Peste mine/ s-au prăbuşit/ toate luminile/ neaprinse încă” (Balans prematur) sunt (alte) dovezi grăitoare ale relaţiei speciale care a existat între Ileana şi cel ce i-a fost sortit să-i fie alături pe drumul cu final abrupt al destinului.  
 
„Mi-ar trebui o vestă antidisperare”, concluzionează ea în poezia Fără sfârşit, din acelaşi volum (déjà vu), ca un strigăt de ajutor în eter, conştientizând rolul de netăgăduit al poeziei în viaţa sa, care a devenit, dintr-o dată, din vocaţie, colac de salvare: „Sunt orizontul şi altceva nimic./ Aparţin Cuvântului” (Apartenenţă); „...nimicul îmi stăpâneşte sentimentele./ Singură, poezia mă susţine în cuvinte” (În cuvinte).  
 
Natura melancolică a Ilenei se desprinde şi din versurile altor volume. Într-un dialog imaginar cu cititorul, ea spune: „Te poftesc la masa mea/ încărcată cu iluzii/ acum/ când de jur-împrejurul ei/ sunt frunze ruginii/ căzute – ca un balsam –/ peste rănile/ produse de curcubeul viselor mele” (Printre anotimpuri). „Distanţa/ dintre ceea ce simt/ şi ceea ce spun/ se măsoară/ în lacrimi”, ne împărtăşeşte într-o altă poezie (Măsură), iar în alt context, în acelaşi volum (Cercuri concentrice), poartă un dialog cu sine: „Mai bine scriu despre lacrimi/ şi le las să curgă în voie/ pavăză între mine şi ceilalţi” (N-o să mai scriu).  
 
Totuşi, în carte sunt şi versuri din care transpare o rază de optimism şi curajul de a lupta cu valurile vieţii, speranţa într-un ajutor divin: „...poate voi reuşi astăzi/ să mă abandonez/ în braţele îngerului meu păzitor/ uitând de temeri şi-ntrebări (Mulţumire). „M-am împărtăşit din roşu şi alb/ găsindu-mi prea multa linişte/ pe care n-o mai aşteptam”, declară ea în poezia Martie.  
 
Forţa de a renaşte din propria cenuşă, ca Pasărea Phoenix, a Ilenei, este foarte bine sugerată în poezia Surâs amar, din volumul Holy simplicity (Sfânta simplitate), apărut post mortem: „Parcă am murit, parcă am reînviat/ sunt eu, dar totuşi alta./ Am reînvăţat să fiu”, dar şi în poezia Surâs: „Îngenunchez/ surâzând fără teamă/ în aşteptarea zilei/ şi mă cuprinde/ o linişte liturgică”.  
 
Această capacitate incredibilă de regenerare este perturbată adeseori de temeri existenţiale: „Îmi simt oasele/ clănţănind de frica/ zilei de mâine/.../ Şi ochii... mi-i simt verzi de-ngrijorare” (Salcie plângătoare); „Uneori/ îmi tremură inima/ şi asta mă sperie într-atât/ încât/ îmi leg mâinile/ cu plânsete de milă” (Cutremur); „...rămasă pe dinafară/ singură/ mă privesc cu îngrijorare/ şi mă întristez/ când mă redescopăr/ în cealaltă „eu” (Viaţă).  
 
Orice pagină pe care o deschizi îţi spune o poveste despre femeia-mama-prietena-scriitoarea Ileana-Lucia Floran; în fiecare slovă îi simţi pulsul inimii, care-ţi loveşte în tâmple. M-a bucurat fiecare cuvânt pe care l-am scris despre ea şi mulţumesc pentru această şansă ce mi s-a dat, fiindcă mă simt de parcă aş fi parcurs, pentru câteva clipe, prin fire nevăzute, distanţa imensă ce ne desparte. A fost ca o întoarcere în timp, ca o trecere printr-o poartă spre o altă lume, din care ea nu ne mai poate vedea. Inima sa greu încercată a încetat să mai bată, iar aripile i s-au sfărâmat, zburând spre un cer, poate, mai albastru, unde le scrie acum îngerilor. Fără Ileana, lumea e mai săracă cu un zâmbet, cu o lacrimă, cu poezia sufletului său, cea nescrisă.  
 
Amintind unul din titlurile volumelor Ilenei, acela al romanului Tăcerea destinului, parcă fatidic, aş putea spune, fără teama de a greşi, că destinul, pentru buna mea prietenă, a tăcut pentru totdeauna, dar amintirea ei nu va tăcea niciodată în cugetele noastre...  
 
(Deva, 6 iunie 2018)  
 
Referinţă Bibliografică:
Ileana-Lucia Floran - un albatros răpus prea curând / Camelia Ardelean : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2799, Anul VIII, 30 august 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Camelia Ardelean : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Camelia Ardelean
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!