CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  





DANIEL MARIAN - la graniţa dintre tristeţe şi cuvânt
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am avut norocul să-l cunosc pe Daniel Marian cu patru ani în urmă, la unul din evenimentele culturale hunedorene, şi pot afirma cu certitudine şi bucurie că mi-a devenit un prieten statornic pe tărâmul poeziei, rămânând la fel până astăzi. Dacă la început mi s-a părut un neînţeles, un refugiat în lumea propriilor gânduri, acum pot spune că nu e deloc aşa, ci din contră, el este un extrovertit care împarte cu dărnicie din preaplinul sufletului său, celor ce vor sau au curiozitatea să-l guste.  
 
Când spui Daniel Marian, spui nonconformism, originalitate şi sinceritate, spui optimism, zburdălnicie şi răzvrătire, sau spui Revelaţii. Resuscitări. Regrete. Omul-poet ne trece, în versurile sale, prin toate stările de “agregare” ale fiinţei, ale sufletului, mai bine-zis, de la unul îngheţat sau pietrificat, la un altul, pe care bagheta iubirii îl topeşte sau îl vindecă, făcându-l de nerecunoscut.  
 
Adept al versului liber neomodernist, redactat fără majuscule ori semne de punctuaţie (pentru a da cititorului şansa de a interpreta mesajul în manieră proprie), micro- sau macropoemele sale sunt esenţe tari cu arome puternice, inedite. În aceste creaţii, care abundă de metafore de mare forţă şi expresivitate, el plăsmuieşte o lume aparte, încărcată de sensuri, ce nu se află la îndemâna oricui. Poezia, pentru Daniel, este un joc de puzzle, în care el aşază fiecare piesă (cuvânt sau vers), cu precizie de chirurg şi rafinament de artist, acolo unde trebuie. Nimic nu este în plus sau în minus! Versurile sale curg de la sine, debarasate de balast, ca un râu limpede, dar vijelios. El face cu poezia sa ce vrea, o metamorfozează în armă sau pansează cu ea răni de suflet, după cum îi spune intuiţia. Muza este o prietenă de nădejde a poetului, care nu îl dezamăgeşte niciodată, chiar dacă viaţa a făcut-o de multe ori.  
 
Daniel rămâne un visător, pe tărâmul căruia “pomii pământului sapă cu îndârjire”, singura realitate palpabilă fiind “sucul din caisele pumnilor” iubitei (nocturnă 1). “Cerul” său “stă în picioare”, chiar şi atunci când în “tălpi” îi cresc “ghimpi” sau când sufletul ţipă de durere (urlet).  
 
În versurile sale, poetul se simte „liber ca şi când/ n-ar fi trebuit să se nască încă” sau “ca şi când/ ar fi trebuit să moară deja”. Propriul univers are culoare albastră, prin el întrezărindu-se un Eden paradisiac, nelocuit (poemul de duminică).  
 
Dacă nu (se) poate zbura cu aripi frânte, Daniel nu se descurajează, ci merge călare spre ţelul său, fie şi numai ca să asculte “simfonia/ pietrelor fugite într-o noapte de sub copite” (jocul cu zarurile).  
 
Pentru lipsa de aripi există, în viziunea sa, un “antidot”, aflat, din fericire, la îndemâna oricui, pe care el ni-l împărtăşeşte cu mărinimie şi impetuozitate, cum îi este felul: “pentru numele lui Dumnezeu/ legaţi-vă un sentiment de tâmple” (un sentiment).  
 
Ideea de zbor îl obsedează, ea revine şi în poezia miza, unde, într-un mod magistral, afirmă: “pe păsări era zugrăvit zborul”, în timp ce “pe pajişti” “se zugrăvea cu privirea poetului…/ cuvântul”.  
 
Nostalgia autorului transpare în poezia noiembrie, într-un anotimp în care singurătatea este resimţită mai mult decât oricând. Aflat “între golul zilei şi golul nopţii”, el vede cum “mânerele întunericului s-au rupt”, iar “oraşele sunt prea departe”, ca să-i fie auzit pulsul inimii ce “zgâlţâie/ trage cu putere către realitate”.  
 
Sentimentul de neputinţă, eşec şi îngrădire (auto)impusă a orizontului (poetului) este descris cu fidelitate: “în capul meu se sparg toate cioburile”, “capul meu e cuşcă” şi “e aşezat pe locul/ unei sfere de aer/ nepotrivnic” (elegie fundamentală).  
 
Daniel nu ezită să se autopersifleze, în postura de îndrăgostit (de viaţă şi nu numai), cu o nonşalanţă de invidiat: “cu lanţurile unui sentiment eram tras/…/ înspre prăpastie – dacă nu cumva/ eram spânzurat” (poem simplu de toamnă).  
 
Echilibrist “pe muchia dintre stânga şi dreapta” (instabilitate), el susţine că “absurdă e fuga de sine” (fuga de sine) şi că, “înainte de a învăţa ceva despre viaţă”, trebuie “să ne căutăm naşterea şi moartea” (şcoala modernă – generalizare).  
 
În joc reflex, autorul menţionează întocmai ce spuneam mai devreme despre suflet şi stările sale de agregare (figurativ vorbind): “…piatra poate substitui orice/ ar putea fi un fel de materie primă/ şi pentru construcţia stărilor sufleteşti”. Într-un dialog imaginar cu iubita, el o îndeamnă să ghicească “la ce oră atacă astăzi ploile”/ …/ la ce oră atacă astăzi tristeţea” (septembrie).  
 
Pe malul de vest al adolescenţei, poetul se vede “cocoţat pe verbele stupide/ …/ parcate de-a lungul poemelor”. Zbuciumul sufletesc se resimte acut, ca o explozie de mari dimensiuni: “prea mult sânge/ sub dungile acestea subţiri de cerneală/ …/ prea multe cicatrici/ …/ prea mult frig” (subversiuni).  
 
“O tristeţe ca iarba ne-nfăşură la glezne”, spune el (prin univers cu asteriscuri în braţe), amărăciunea sau dezamăgirea fiind haina îmbrăcată de multe din poeziile lui Daniel Marian. Singurul remediu eficace este (tot) poezia, desigur, pe care eul liric o defineşte într-un stil propriu, original: “herghelii de cuvinte/ scăpate de la carele zeilor/ muşcau ca o lacrimă/ secunda rezervată creaţiei/ până se îngrăşau de înţelesuri/ nechezau întruna apoi/ dădeau din copite şi aspru se duceau/ către fântâni cu orgolii/ pierdute de zei –/ să le adulmece” (poezia – hai-hui).  
 
Aceeaşi tristeţe “stătea în capul mesei” şi “umbla desculţă” (odată), tristeţe a cărei “armură” autorul doreşte să şi-o “desfacă”, pentru a scăpa definitiv din lanţurile acestui sentiment chinuitor, care îl macină (eu, tu). De remarcat faptul că multe poezii au ca sursă de inspiraţie anotimpul toamna, ce face analogia cu toamna din sufletul greu încercat al poetului.  
 
Este dificil de crezut că, la umbra unui simţământ atât de dureros, se poate naşte sau poate supravieţui iubirea, şi totuşi acest lucru se întâmplă (cel puţin în imaginaţia autorului): “ne învârtim între cer şi pământ/ între ceva şi altceva…/ între tăcere şi cuvânt” (nu e fals acest tablou cu toamnă şi îndrăgostiţi). El face eforturi să iasă “din întunericul foamei de sentimente”, ce aproape îl devorează.  
 
Timpul mi-a permis, din păcate, să aleg doar câteva poeme, în periplul (meu) prin slovele noului volum al lui Daniel Marian, lansat astăzi, dar sunt sigură că fiecare vers ce şi-a găsit sălaşul în paginile acestei cărţi musteşte de lirism şi înţelepciune acumulată de-a lungul anilor şi materializată în cuvânt. Volumul de faţă reprezintă doar un mic colţ din universul interior al poetului, ce afirmă: “lumea curge liniştită prin mine” (pastel sentimental). De sub calmul său aparent răzbate o energie inepuizabilă şi o voinţă pe măsură, puse definitiv şi irevocabil în slujba scrisului, datorie de onoare pe care sunt convinsă că şi-o va îndeplini cu toată fiinţa sa, atâta cât timpul îi va îngădui! Mult succes pe mai departe, Daniel, ştiu că mai ai încă multe de spus, în poezie şi nu numai!  
 
Camelia Ardelean, iunie, 2018  
 
(comentariu la volumul "Revelaţii. Resuscitări. Regrete", de Daniel Marian, apărut la Editura eCreator, Baia Mare, 2018)  
 
Referinţă Bibliografică:
DANIEL MARIAN - la graniţa dintre tristeţe şi cuvânt / Camelia Ardelean : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2716, Anul VIII, 08 iunie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Camelia Ardelean : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Camelia Ardelean
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!