CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Cugetari >  





ÎNSEMNĂRILE NEBUNULUI CALM 24 noiembrie 2018 Proza mea se naște din poezia mea, chiar acum. Veți vedea. Capul-dovleacului crăpa precum crapul,infinit , rușinos, în tristețe adâncă, volu
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ÎNSEMNĂRILE NEBUNULUI CALM 
  
24 noiembrie 2018 
  
Proza mea se naște din poezia mea, chiar acum. Veți vedea. Capul-dovleacului crăpa precum crapul,infinit , rușinos, în tristețe adâncă, voluntar să dispar, mai există un încă? Mă așteaptă noi întâlniri, știe naiba,câinii suportă, nu le știu carta,simt cum plutesc ca un fulg negru, greu,nu mai suport coroana de leu,simt, mă ridică în sulițe îngeri, hai să fugim de jale și plângeri, Solomon zice, fugi de tristețe,proștilor dă-le numai binețe. Ați auzit de Sașa Ciornîi? Mare poet dispărut. Noi toți vom dispărea, cuvintelde , ca și ADN-ul nostru rămân.Monumental este verbul a fi, fire, salvăm biografii, biologii, egografii, săpăm prăpăstii, vorba Mihăieșului, mergem pe urmele lui Eminescu, pas cu pas, eu cred în Iehova, nu am ce face,câtă apă mai curge pe Argeș în jos?A apărut și Steaua Dunării, nu-i bai,mergem pe drumul stelei,recunosc și eu că de cele mai multe ori visez,nu am nicio vină, în rest scriu și atât, ermetic însemnă cinstit, cine mai este cinstit? Cum ne oglindim în manele? Nicicum.Kiciul balcanic să trăiască. Lene și poezie, Kagerat și Kategat, Barbă lată, barbă mică, Giafer, Cișmigiu, ehei,Nănescu, Pann, Chiosea, Unghiurliu și poliția, nu strică o vizită la spitalul amorului, o să mor de ah și vai, cu lacrimi mă îmbrăcai,așa se cânta în orașul pe valuri,sus/jos și invers, iar Oltul trecea prin hotel,hârtiile plâng pe podea, între sticle de votcă, ne spune Espop sau Esop, singurătatea nu este mereu suportabilă, chiar și o leprozerie este mai la îndemână,uneori, după râs urmează un val de sânge eliberator.Șobolanii nu se sinucid niciodată, se luminează sticlele de vin,pe unii oameni îi îngroapă în cer, direct, fie binecuvântați, prietenul care cosește de zor scrie anti-damblale, zice dumnealui, mintea e o boală a omului, noroc că nu mulți o au, oroarea o fi un interstițiu a unui cotidian liniștit, banal, a la Arendt, faptul că te cheamă Cain sau Abel nu are nicio importanță. Spune Kahlil, viața fără iubire este ca pomul flori și fructe, iubirea aduce pacea în suflete, amintirea iubirii aduce cântecul, atunci te simți măreț în singurătate , în mulțime ești un nimeni, un gurnișt, în dragoste ești o jumătate, iar poezia este vederea de dincolo. Nebunii mă ascultau, unii dădeau din cap.În piața goală – un scaun,în jur aud voci de bătrâni care strigă,paltoanele lor zboară precum cocorii,de frică nu iese nimeni,cine aruncă de la balcon o pereche de pâslari,cine se așează pe scaun?Un orb, un surd, un mut?Nici vorbă, este Mihai Viteazu fugit de la nebuni, nimeni nu are curajul să mi-l voteze, el rotește barda și taie copacii, asta a fost anul trecut, acum este ancheta care va dura până la Cuza Vodă. Totul se repetă ca o trompetă, cine dispare este-n uitare, Tu crezi că ești, de unde vorbești, că n-ai o foncție și nici fondație, ești doar un zero uitat în stație, ai nouășpce volume, zac prin legume, cin-le cetește? Broasca și-un peșce, câinele vine să le miroasă, apoi se uită cine-i acasă, nu vei fi tu, că ai murit,în cimitir nu ești vestit, or să te mute poate-ntr-o curte,cu piatră cu tot, pentru batog,un simplu loc, așa se intră în nemurire, tu vei renaște în altă carte, că se va spune, e o minune, parcă citirăm versul acesta, că-l concepuse Boris din US, era băiat vesel, blond, își alese o blândă fecioară,pereche frumoasă, versuri alese,scria acest Boris precum hazarii, ciudate stihuri, delicatesuri, ce știu barbarii despre eresuri? Ei numai cântă-În lumea asta sunt femei/Păzite-n față de doi lei,/Dulăii latră melodios,Iubesc mult chipul luminos.O, vino iar la București/Să te iubesc cum mă iubești /….Cum poate frumuseţea să sporească,Când e perfectă? Iartă-mi întrebarea./Lumina cum pătrunde? O fereastră e tot ce-i trebuie: Dar numai până seara./Apoi se face întuneric, vin strigoii,în febra nopţii frumuseţea nu se vede,/În întuneric mor şi laşii, mor eroii,/ Numai poetul a rămas, el crede că totul neschimbat rămâne,Iar ceasul bate, bate, Doamne, câine.Am o gaură în piept, invizibilă,prin ea circulă duhuri bune și rele, nu vă mirați, deși numai proștii nu știu să se mire,pe pielea fină a unei idei a apărut o coajă suspectă,sus-pectă, adică sus?Mâine vine un moș să-mi aducă certificatul de deces al subsemnatului, ciudat, eu umblu , respir, scriu, rup flori din curtea bisericii Sf. Anton,iar poemul de aici este scris cu un pix luat de la masa iertăciunii .Când află căpitanul că este pe ultima sută,se puse pe rele, luă de soție o vădană pieptoasă,o ajută să dispară, căpătă o casă cu totul în ea,adică și bijuterii austriece, înființă o bancă,după doi ani fugi cu banii în Vest, își schimbă numele, reveni în țară,ajunse parlamentar, vorbi de la tribună tot felul de tâmpenii, apoi scrise o carte despre viață și moarte, căpătă un premiu Medicis, apoi dispăru fără urmă. C”est la vie, c”est la mort,ce spui nene Iancule? 
  
E ora 12 și 47 minute, mă opresc, sunt dus la dușuri. Ne revedem. 
  
@.Continuăm. De doi dușmani mă feresc – de durere și de frig. Am fost la un simpozion științific unde s-a discutat despre rezistența organismului la minus 9800 de grade. Este o condiție a vieții veșnice. Lupii au și ei regimul lor. Eram cu un prieten , mai în vârstă ca mine se apropia de o sută de ani, dar avea un creier limpede ca apa izvorului. O motocicletă l-a călcat pe trecere, a pierdut memoria, dar a recăpătat alta. Îmi era drag. De ce spun – era? Nu a murit, dar a plecat. Fiecare trebuie să plecăm undeva. Nu vorbesc de iad//rai,Chestii puerile. Ne-am pierdut puloverele la un alt simpozion. El l-a luat pe cel rupt în coate. A fost primul care mi-a vorbit, ca om de știință , despre Dumnezeu. Deus est monas monadem gignens, adică naște monade. El este sfera infinită, fără centru și circumferință. Este în întregime în tot ce crează. Este Cuvântul, nimic nu este mai bun decât El. Nu este substanța. Nu are început, nu variază, nu are sfârșit. Este iubirea care se ascunde mereu. Este puterea fără măsură. Voința și înțelepciunea sa sunt împreună. Viața sa este adevărul. Nemișcat este veșnic în mișcare. Dumnezeu nu se împarte la nimic. Restul prelegerii l-am uitat, dar sunt sigur că mă voi reîntâlni cu prietenul meu, chiar de ar fi să-l calce un tanc, deși tancuri nu se mai fac. De ce nu desființează medicina și durerea, altfel ce rost are să trăiești? Soldatul Mirică Costică fu mutat de la Armată la Jandarmerie pe motiv că își pierduse un ochi în războiul martobelic, dar lipsa ochiului era compensată de o hărnicie nemaivăzută a bastonului din cauciuc vulcanizat care își făcea treaba fără ca posesorul său să aibă o contribuție. El putea să discute cu camarazii săi în timp ce atenționa destul de dur pe fiecare manifestant care trecea dincolo de gardul din spatele clădirii Guvernului. Unii încercau să urineze pe ascuns , ce vreți, chestie de natură umană. jandarmul Mirică învățase ceva de la fostul său șef, Fazan CC1 ( număr de cod)- datoria înainte, restul nu contează. Unicul ochi pe care îl păstra ca pe moaștele sfinte vedea tot și ceva pe deasupra. Deasupra putea fi o doamnă,nu contează. Acum el avea o problemă – cine este șeful său? Unii spuneau că era unul în cămașă albă cu roșu, altul spunea că nici vorbă, era unul mai sus, plecat în misiune încă din vremea răposatului . El dădea ordine cifrate pe Facebook, fiecare executant înțelegea ce putea. Mirică nu înțelegea nimic, doar datoria înainte de toate. Lovea militarul unde era nevoie, mai săra și la tunul de apă, spărgea borcane cu gaze parfumate, de-l întreba nevasta – unde fuseși Mirică? Bună ideea, în locul Jandarmeriei se înființă o brigadă de Parfumerie, coordonată de… cine credeți? Costică Mirică. Toți întreba de ce el, nimeni nu știa că el este finul lui….ehei, o să aflați altădată. Brigada răspundea de liniștea din casele și dinafara caselor cetățenilor noștri, ca și ai statelor vecine. Chestia asta nu era binecunoscută de toți camarazii de arme. Atâta doar că numărul de spray-uri Nina Ricci se mărise considerabil, importul fiind preluat de brigada lui Mirică. El nu mai lucra la Interne, lucra la Externe, i se pusese un ochi de sticlă, dar de culoare mov, trăgea spre culoarea steagului din vremea lui Ubu rege. Mirică avea acum un grad greu de exprimat, i se spunea indecibil sau ceva cu globină scăzută. În noul DEX al limbii române cuvântuș globină se regăsea în Addenda. Ce contează? Dacă spui din greșeală Râmbătă în loc de Sâmbătă, ce are? Chiar și Dumnezeu schimbase numele unor zile,în loc de Sâmbătă zicea Duminică, ce are? În loc de șapte zici opt, apoi sari la ziua de marți. Când a aflat vestea, Mirică și-a amintit de ochiul pierdut în războiul martobelic, de necaz și-a scos ochii, amândoi, și cel din țesut uman și cel din sticlă, a rămas ca Oedip, de care nici nu auzise. Și-a pierdut identitatea, evident și funcția, s-a dus în Cișmigiu, unde povestește tot ce i s-a întâmplat. Avea și un câine, Duliu Lavrea, fost mare, fără post, amândoi suferinzi de tranziția asta de la rău la mai rău. Regele doarme, lacheii și ei,se plimbă poporul pe poduri, pe chei, dară un murmur trece prin pieți, unde e creierul, băi, făcăleț?Că unde-i greierul știe tot omul,Are florica un cap cât atomul, unde-i salvarea, unde e SMURD-ul?Face Erasmus pe blândul și surdul, Gogu visează comploturi ca Nero,spionul se știe, e păducherul,astăzi nu-i vreme de somn în cearșafuri, punem copiii s-oprească tot jaful.Avansăm din experiment în experiment, o experiență este și moartea, nu se cunosc rezultatele, eu supraviețuiesc scriind,nu mă laud defel, nici nu mai am acel vechi entuziasm,scriu așa cum un om Respiră prin tubul de oxigen, ba chiar mai bine,știați chestia asta? A dispărut acel teatru, 
  
în care dragostea era mereu învingătoare, 
  
acum doar jalnicele umbre se agită. 
  
își plâng de milă și ucid plângând. 
  
Unde sunt marii căutători de adevăruri, 
  
cei care știu să moară pentru el? 
  
S-au dus, în jur sunt doar ruine, 
  
pe care voi nu le vedeți, nu le veți ști. 
  
Finita la comedia, prieteni, să bem , 
  
să ne-necăm în pur alcool. 
  
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: 
  
Pe drumul de costișe ce duce-n București, 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNSEMNĂRILE NEBUNULUI CALM 24 noiembrie 2018 Proza mea se naște din poezia mea, chiar acum. Veți vedea. Capul-dovleacului crăpa precum crapul,infinit , rușinos, în tristețe adâncă, volu / Boris Mehr : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2885, Anul VIII, 24 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Boris Mehr : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Boris Mehr
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!