CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Manuscris > Povestiri >  




Autor: Berthold Aberman         Ediţia nr. 2265 din 14 martie 2017        Toate Articolele Autorului

Berthold-Tellu ABERMAN - MPREVIZIBIL (2)
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Opera mea o datoresc femeilor, fără ele n-aş fi cunoscut infernul”  
(Dante Alighieri)  
 
În acea seară a venit în dormitorul soţului în dorinţa de a-i spune:  
- M-ai fluierat maiestate? Dar invocând ceva nelămurit, a părăsit imediat dormitorul. Ştiind că soţul nu mai reacţiona la dorinţa ei oricât ar fi fluierat. A revenit în dormitorul ei, dar somnul nu venea. Într-un târziu a adormit visând cea mai fierbinte relaţie de dragoste avută vreodată cu iubitul ei. Vise. Continuitate a ce gândim sau vorbim peste zi. A mers la baie spre a se linişti puţin din iluzoriul vis dar s-a auzit spunând cu glas tare:  
- Am fost a lui! Chiar dacă am făcut-o doar cu gândul. Interesant cât de uşor şi simplu s-au desfăşurat evenimentele fantastice. Îi voi povesti oare prietenei visul avut? A fost cred o dedublare a ceea ce gândea, o tenta, dar ezita a recunoaşte. Nu-i va povesti. I-ar spune, uite ce uşor a fost să-l înşeli şi nu dorea să-i dea satisfacţii nici măcar prietenei care ar fi răs de ea. Numai că la următoarea întâlnire a răspuns mai apropiat complimentelor primindu-le parcă diferit de până atunci. Gândurile nu au şansa de a se transforma întotdeauna în realitate. Nimic nu se va schimba în viaţa mea spre a evita eventuale urmări. Gândurile-i zburau. Stai o clipă. Mi-a cerut cineva ceva? Am devenit ridicolă. Vorbesc singură? Dar ce, nici cu gândurile mele nu am voie să vorbesc? Apoi, nici nu mi-a mărturisit intenţiile direct mie. Cred că sunt doar obosită. În ultimele nopţi nu prea m-am odihnit suficient. Dar dacă el va insista, ar face ceva spre a se apropia de mine şi nu prin intermediar, cum aş reacţiona?. Gândul devenise treptat obsesie. Dar eu nu doresc să merg spre acest drum care mi se deschide, nu de nevoia mea ci de gândurile prietenei mele. Poate are remuşcări faţă de soţul ei şi ar dori să nu fie singura? Ar fi posibil să intervină plictiseala. Ar trebui să-i propună soţului o excursie, să iasă undeva din bărlogul unde hibernează. Altfel, gândurile sugerează altele, se dezvoltă, se prelungesc, se cer înfăptuite şi până la urmă constaţi că se materializează. Sau încerci să crezi în ele.  
 
Prietenul care i se recomanda nu era prea îndrăzneţ, dar nici timid şi asta a contat mult în aprecierile ei. A apreciat răbdarea lui şi că totul, dacă va fi să fie, va veni de la sine. Era şi el de o mare sensibilitate. Orice cuvânt trebuia luat ca atare şi nu interpretat. Era un bărbat cultivat, o fire liniştită, ascultător şi devotat serviciului, trăia destul de decent cu toate că era bine situat prin averea părinţilor lui. A urmat o perioadă în care conform spuselor prietenei, a fost lăsată în suc propriu urmând a vedea cum vor evolua lucrurile. Într-una din zile îi spuse:  
- Ai putea vorbi cu soţul tău să-l transfere undeva în birourile conduse de el? Are serioase recomandări şi un viitor asigurat. E tânăr şi cu frumoase perspective, ar fi mai aproape de tine şi cine ştie? Ţi-ar fi credincios ca un câine...  
 
Nimic diferit. Doar parcă nevoia de a se privi mai des în oglindă. Era un semn? Exista vre-un motiv? Sau era simpla teamă a femeii de transformările care vin odată cu timpul vrem sau nu? Acasă, ultimele întâlniri în intimitate se consumaseră, se răriseră treptat, ce bine că nu te lasă toate deodată, şi diferenţa de vârstă şi-a spus ultimul cuvânt posibil. El era fericit privind-o, ea era în aşteptarea apropierii fizice care începuse să o simtă şi influenţată de insistenţele prietenei ca şi posibilităţile care pentru început le-a respins cu convingere. Devenise o adevărată femeie, iar el soţul iubitor, simţea nevoia odihnei în timp ce ea palpita de încă adevărata viaţă. La una din discuţiile dintre ei, el i-a spus că o reuşită a vieţii la vârsta lui este că a învăţat să vrea doar cât poate şi nu cât ar dori. Un apropo?  
 
Apropiindu-se ziua ei de naştere au hotărât să facă o serbare omagială, în stil mare la ei acasă de data asta. Pregătiri, griji, aranjamente până la cel mai mic amănunt, o risipă de flori, La intrarea musafirilor, invitaţilor, un covor de petale de trandafiri roşu aprins, semnul puternicei dragoste pe care soţul i-o purta, muzică, şampanie în valuri, strângeri de mână, sărutări. În noaptea precedentă aniversării visase la primul sărut cu tânărul ei adorator. Acum, se apropia de ea profund emoţionat în realitate admirând-o pe frumoasa gazdă îmbrăcată într-o superbă rochie de mătase care se mula pe trupul ei parcă dăltuit în marmoră, privind-o cu admiraţie, se împiedică şi uimit se trezi la picioarele adoratei, ţinând strâns la piept un uriaş buchet de flori. Sub privirile tuturor, s-a ridicat cerându-şi scuze pentru incident. Soţul care-i stătea alături, sprea salva oarecum situaţia şi a-l scoate de sub ironiile unora spuse:  
- Mie mi s-a părut foarte romantică scena în care să văd acest tânăr la picioarele soţiei, ceva ca desprins din vechiul romantism şi mă gândesc dacă eu aş mai fi putut face acest gest la vârsta mea. Nu crezi scumpa mea că ar merita un sărut consolator pentru gestul lui involuntar şi diminuarea loviturii?  
 
A fost simulată sau nu căzătura, dar primul lor sărut a avut loc, cu acordul şi la propunerea soţului şi oficial, în văzul tuturor. A depus roşie la faţă e puţin spus, un sărut pe obrazul lui care ardea ca o flacără puternică şi apoi nu s-a mai acordat nici cea ai mică importanţă micului incident. Simplă întâmplare. Sărbătorita şi-a îndeplinit în continuare atribuţiile de amfitrioană. Ajungând în dreptul ei, buna prietenă i-a spus:  
- Acum crezi că inimile îşi vorbesc?  
 
Nu a fost vis ci realitate. Nu a mai aşteptat răspuns. De ar fi putut vorbi ar fi avut multe de spus dar nu tuturor cu toate că în acele clipe ar fi dorit să o facă. Soţul era permanent în preajmă şi totuşi avea impresia şi senzaţia de singurătate şi mai mult, dorinţa ca tânărul să-i fi stat alături. L-a reîntâlnit apoi într-un grup şi s-a bucurat. Tânârul, puţin timid s-a desprins din grup şi luând o cupă de şampanie de pe una din măsuţele din apropiere, a urmat-o câţiva paşi ca apoi să-i spună în şoaptă, spre a nu fi auzit de altcineva:  
- Auzi cum îmi bate inima de puternic?Îmi vei da voie să te iubesc până la sfâşitul vieţii mele?A tresărit surprinsă de întrebarea directă cu toate că în sufletul ei nehotărât aştepta momentul când i se va adresa astfel.  
- Cu mine vorbeşti? Nu te-am auzit clar din cauza zgomotului. Ai vrea să-mi repeţi te rog cele spuse?  
- E adevărat oare că nu m-ai auzit sau îţi face plăcere să mă mai auzi odată şi să primeşti cuvintele mele izvorâte din inimă? Ei bine, repet cu mult drag întrebarea. Ţi-am cerut îngăduinţa de a-mi permite să te iubesc fără a cere nimic în plus. Eu nu reprezint acum ceva sau cineva pentru tine, dar nu voi renunţa vreodată să sper cel puţin a primi rugămintea de a-mi permite să te iubesc şi de ce nu, convingându-te în timp să mă iubeşti şi tu. Crezi că de acum e doar un vis ar fi posibil să se transforme în realitate? Crezi în vise, în soartă? Erau întrebări care îşi aşteptau răspunsul.  
 
Odată mărturisite, nu mai puteau fi oprite. Numai că protocolul cerea prezenţa ei peste tot, în fiecare grup şi îi ceru scuze a nu putea întârzia prea mult în prezenţa lui. Astfel se amâna posibilitatea unui răspuns imediat, dar nu excludea cu o altă ocazie. A trecut mai departe dar se întreba dacă nu a fost cumva o farsă jucată de şampanie! Asta este oare dragostea? Aveam dreptul la ea mai mult decât doream sau asta era ceea ce îmi doream dar nu aveam curajul de a o primi şi împărtăşi? De ce mă revoltam? Aveam dreptul la viaţă mai bună decât aveam? Ce îmi lipsea? Ce nu-mi asigura soţul meu? Atent, iubitor în felul lui, bogat şi nu numai material ci şi sufleteşte, blând, dar... era suficient? Pe de altă parte instinctul de conservare, nu vreau complicaţii ori adevărata dragoste le cere. Aş fi deplin fericită dacă aş avea şi acest iubit care să-mi dăruiască dragostea lui iar eu să-l răsplătesc cu a mea?  
 
Gânduri contradictorii mă însoţiseră noapte de noapte. Apoi discuţiile cu prietena care pur şi simplu, îmi accentuau şovăiala. Cititul era una din preocupările care îi ocupau o mare parte din zi. Şi aici a găsit partea de adevăr a sfaturilor prietenei căreia i-a povestit că a găsit într-o nuvelă că întâlnindu-şi iubitul vieţii ei după ani şi ani şi-a reamintit cât de mult a iubit-o acel bărbat care a situat-o undeva pe o etajeră uitându-se la ea ca la o zeiţă. Am rămas surprinsă de răspunsul eroinei dat fostului iubit. Dacă într-adevăr mă iubeai, nu mă lăsai acolo sus ci mă coborai de pe etajeră şi mă iubeai, aşa cum se iubeşte o femeie. Asta aşteptam de la tine nu idolatria. Sunt femeie şi încă ce femeie din toate punctele de vedere. Sunt conştientă că soţul mă iubeşte fără nici cea mai mică undă de nesiguranţă dar... în felul lui şi cu posibilităţile care i le oferă vârsta. Dar, din nou acest simplu dar complet dezgustător cuvânt uneori, mi-e suficient? O îmbrăţişare care o simt sinceră, din toată simţirea sufletului lui, un sărut asemânător celui părintesc de noapte bună, bună e un fel de a spune că numai eu ştiu cum e când trupul meu cere, se frământă, se revoltă şi pe bună dreptate.  
 
Ce să fac şi cum să-mi înving aceste gânduri care s-au transformat treptat în obsesii? Citise undeva că insistenţa învinge orice împotrivire şi reţinuse ce şi cât poate eroda picătura de apă care cade sistematic pe acea stâncă numită „picătura chinezească”. Asta făcea aproape zilnic prietena ei care-i alimenta continu gândurile şi ispita spălându-i creerul. Pus în temă, prietenul şi-a intensificat declaraţiile şi bunele intenţii. Folosea fiecare prilej de a o întâlni spre a-i spune că o aşteaptă şi o viaţă dacă nu-l primeşte în inima lui acum.
 
 
EU TE IUBESC CA UN NEBUN ŞI TE DORESC A MEA!  
 
De fiecare dată o întreba:  
- Ce ai vrea să fac spre a-ţi dovedi dragostea mea curată şi sinceră? Nu simţi oare iubirea care ne aşteaptă? Chiar nu-ţi spun nimic? Privirile tale îmi spun uneori că nu-ţi sunt chiar atât de indiferent. Desigur, privirea spune ceva dar nu este o făgăduială.  
- Dacă nu vei fi a mea, voi pleca oriunde în lume spre a-mi ascunde iubirea care aş striga-o lumii întregi de m-ai lăsa.  
- Te rog, dacă într-adevăr îmi eşti bun prieten, nu mai insista dragul meu. Însfârşit, pronunţase cuvântul atât de mult aşteptat.  
- Cel puţin ceea ce-mi ceri e mult prea mult în situaţia care mă aflu cel puţin acum. Ţi-ai pus oare întrebarea ce s-ar întâmpla dacă?  
- îţi cer atât de mult?  
 
Oscila, se vedea, se simţea că puterea ei de rezistenţă începuse să scadă ameninţător. Era aproape de capitulare. Îl încuraja prietena ei care îl ajutase mult a ajunge la sufletul ei. Gândea mai mult decât simţea? Au trecut câteva zile şi în cutia postală a găsit o scrisoare adresată ei prin care prima dragoste a vieţii îi solicita o întâlnire spre a-i aduce la cunoştinţă ceva deosebit. Ce noroc că am fost acasă. De altfel, soţul îi aducea corespondenţa dar nu exista pericolul de a-i desface plicul, din respect pentru confidenţialitate. A evitat oricum un moment poate penibil în care ar fi fost nevoită să improvizeze ceva ca explicaţie dacă i-ar fi fost cerută. S-au întâlnit la o cofetărie situată periferic spre a evita o întâlnire cu cineva nedorit. Acum a venit liniştită, lipsită de emoţii. Nu-i mai spunea aproape nimic periculos. Timpul vindecase rana şi pusese între ei un zid protector.  
- Am veni cu rugămintea de a mă ierta şi a reveni la o viaţă nouă împreună.  
- Prea târziu! Ai omorât şi viaţa mea dar şi rodul primei iubiri, cel care ar fi făcut din mine alături de tine, cea mai fericită femeie din lume. Ai putea să-mi spui, în afară de durere şi suferinţă, ce mi-ai adus vieţii în care credeam orbeşte? Ce ai lăsat în urma ta? Amintirea care nu te-a onorat niciodată? Azi, nici nu-mi face plăcere să cred că ai existat. Acum, dacă asta ai vrut să-mi comunici, scuze, ai greşit adresa. Nici sa-mi reamintesc nu mai doresc. Sunt femeie căsătorită, la casa mea, cu un soţ care mă iubeşte şi îl iubesc.  
 
A rugat-o, a implorat-o, a ameninţat-o, nimic nu a înduplecat-o cel puţin să-l ierte. Văzând că nu o poate îndupleca. i-a spus:  
- Eu la tine nu voi renunţa niciodată şi numai la gândul că aparţii altui bărbat, din dragoste şi ură te voi urmări şi când vei crede că totul s-a liniştit, eu voi fi prezent cu ura şi dorinţa de a fi a nimănui, dacă a mea nu vei fi.  
 
Nu a fost deloc uşoară această întâlnire dar fiecare a plecat cu gândurile lui. Era ferm convinsă că tot ceea ce a fost s-a uitat Suferise destul. Nu contesta că a răscolit-o puternic sufleteşte această întâlnire. Era la o vârstă atât de fragedă, necunoscătoare, deci încrezătoare în oameni, în dragostea mult visată. Am dorit chiar să-mi iau zilele, iar acum, vine să-l iert? Purtam în pântece copilul lui şi al meu. Cu asentimentul ba chiar în totalitate gândirea lui a fost să scape cât mai repede de copil, de ea, de responsabilitate. Ai murit, fost dragul şi iubitul meu meu!Am fost încrezătoare în fiecare cuvânt al tău. A ta toată viaţa. Ai făcut totul a nu mai fi nimic. Ba da! O amintire urâtă, dar şi asta a dispărut. Singurătartea, teama, lipsa banilor pentru întreruperea sarcinii, lupta cu mine, ca apoi să mă simt goală, complet descumpănită, dezamăgită, disperată.  
 
Au urmat zile că nopţile nu dormeam de durere, de revenire la aşa zisa viaţă. Propuneri directe sau ocolite, cui îi mai ardea de dragoste care se dovedise a nu fi nimic decât vorbe, ce-i drept frumoase, dar lipsite de acoperire. Minciună! Cine o dorea din nou? Era o femeie frumoasă. Era destul oare? Cu ea s-a născut dar, era cea ce oferea privirilor pofticioase ale bărbaţilor. Nu ce dorea ea. Acum nu mai credea în frumuseţea poeziei, a versurilor, toate vise deşarte. Pe cine să acuze decât pe ea? Revenind de la întâlnire, a intrat direct la baie spre a se spăla de toate amintirile revenite pentru o clipă şi care o murdăreau. Apoi în dormitorul tristeţii ei singuratice. Lacrimi amare curgeau pe frumosul ei obraz. Ar fi dat orice să uite definitiv că ea a fost cea care a trecut prin greaua şi dureroasa încercare. A avut noroc. Cel care a scos-o la viaţă, cel care a pus capăt suferinţelor ei a fost soţul. El a ajutat-o necondiţionat să revină la viaţă, la normal. Dar ce era normal? Dacă ar fi existat normalul, alta i-ar fi fost viaţa. Avea o poziţie superioară multora în societate, a făcut-o doamna lui şi nu exista ceva să dorească spre a nu i se împlini. Dar altceva? Ce altceva? Avea dragostea lui. Ce mi-ar mai trebui dragostea altuia şi doar pentru ce-mi lipseşte. Se poate trăi şi fără dragostea fizică. Dar acel bărbat mă iubeşte! Şi ce vină am eu care nu-l iubesc? Dar dacă el mi-ar reda gustul şi dragostea pentru altfel de viaţă? Gânduri, dar contradictorii. Ce ar urma sau care ar fi urmările de-ar exista ceva concret? Doar gânduri şi cine le-ar cere, şi atâta timp cât nu le pun în practică e încă bine. Eu nu vreau să mai cunosc ce înseamnă din nou dragostea care aduce deznădejdea. Ce am e cel mai bun. Apoi, cine-i acest om care declară sus şi tare că moare după mine? Poate să moară când i-o veni vremea. Cum să cunosc realitatea? Cum să-i cunosc adevăratele gânduri. Şi dacă după ce aş fi a lui, aş constata că nu diferă cu nimic de ceilalţi bărbaţi? Cred că trebuie să mă înarmez cu mai multă voinţă spre a nu lăsa lucrurile să ajungă acolo de unde nu se mai poate face nimic. Şi asta acum, înainte de a fi prea târziu. Mai există o mare problemă de suflet, de conştiinţă. Cum aş putea să răsplătesc ceea ce a făcut soţul meu salvându-mă de la un dezastru. El, ocrotitorul, cel care mi-a pus la dispoziţie numele lui, onoarea şi demnitatea totul, şi nu atunci când îmi era bine, cel care nu a dorit nimic în plus decât puţină afecţiune, respect şi consideraţie. Iar eu? Ce îi voi propune, ce îi voi oferi? Asta acum când el se află la amurg? Sunt eu capabilă să-l răsplătesc astfel? Sunt sau aş putea fi atât de egoistă, de nerecunoscătoare? Că mi-ar fi bine? Ce poate fi sigur în lumea noastră?  
 
În asemenea momente reuşea să elimine complet din gândurile ei pe insistentul bărbat dar şi sfaturile bunei ei prietene. Era doar o încercare de a primi ceea ce i se promitea în schimbul a tot ce şi cât avea. Încă gândea că nu ar fi echitabil. Am eu dreptul moral de a oscila? Nu ar însemna că nu am învăţat nimic din suferinţa prin care am trecut?Sufletul îi era greu încercat de perspectivele care i se ofereau. Abia îşi liniştise sufletul şi iată-l din nou pus la încercare. Zilele cu diferitele ocupaţii treceau cum treceau dar nopţile? Fiecare noapte devenise un coşmar. Avea cine să o sfătuiască, dar ceea ce-i zugrăvea prietena a fi ideal prezenta numeroase capcane în care nu dorea să se mai lase prinsă niciodată. I-a fost destul. Prietena o tot toca mereu spre a o aduce la păcatul care pentru ea, reprezenta viaţa. Nu pierdea nici un prilej a-i spune repetând la infinit:  
- Am impresia că nu de el, nu de mine, ci de tine ţi-e frică. Dacă tu nu eşti pentru tine şi sănătatea trupului tău, atunci cine? Sau poate de lume, şi ce ar spune dacă ar afla? În primul rând de ce ar trebui să afle apoi, ce-ţi dă lumea? Apoi, nu ai fi şi nici nu eşti singura femeie din lume care doreşte cel puţin ea să-i fie viaţa viaţă. Vorbe? Şi astea-s trecătoare. Dacă să zicem în absurd ar afla soţul tău, nici nu şti cât de înţelegător ar fi, doar ai oricând argumentele tale. Lumea e geloasă pe tine că are o femeie atât de frumoasă iar ea este numai a lui. Ai posibilitatea de a completa puţinul sau multul care îl reprezintă dragostea fizică, sănătatea corpului tău iar în rest, eşti toată a soţului. Uneori, în clipele de aşa zisă linişte, gândea de ce insistă atât de mult prietena ei şi care ar fi sau ce urmăreşte oare. Chiar îi vrea binele sau e invidioasă pe cinstea şi corectitudinea ei. Crezi că de te-ar fi iubit cum pretinde, te-ar fi lăsat să te chinuieşti nopţile singură visând? Doar ştie că nu are ce să-ţi ofere, şi nu din rea voinţă, dar nu are cum. Tu nu ai dreptul la acest puţin acum când corpul tău o cere? Pur şi simplu ţi-e teamă. Alte femei cum crezi tu că se descurcă? Afişează undeva supunerea şi împăcarea cu ce are, cere în gura mare drepturile vârstei, sau rezolvă ca şi mine de altfel cu grijă, precauţie şi apoi, eu te înţeleg. E greu, şi mie mi-a fost frică prima dată.  
- Apoi?  
- Apoi ce? Nu mai e prima dată şi după, începi să înţelegi ce ai căştigat şi cât ai pierdut aşteptând să recuperezi. Totul în imaginaţia ei răscolită mereu de prietena care-i povestea de fiecare dată alt moment de dragoste şi ce simplu părea la prima vedere. Înveţi să păstrezi secretul. Aproape să o convingă că nu va fi doar o simplă aventură, acest bărbat difrerind de toţi ceilalţi.  
- Cel puţin promite-mi că te vei gândi.  
 
Intrase în gândurile ei discret încât fără a-i pretinde ceva, îl aşeza alături în nopţile de chin, vorbea, se îmbrăţişau, urmau acele imaginare sărutări fierbinţi care o ardeau în tot corpul. Dar, de fiecare dată trezindu-se, se vedea singură. Ce căuta el alături de ea nopţile? În acea noapte i-a cedat dar imediat s-a trezit speriată. Ce am făcut? Dar repede s-a desmeticit. Şi de data asta a fost doar vis. A fost prima dată când întradevăr a regretat. Dacă tot am făcut-o, de ce numai în vis. S-a sculat devreme spre a verifica dacă i s-a pregătit totul soţului care trebuia să plece mai devreme în acea dimineaţă. Au servit ceva împreună, au schimbat câteva păreri şi el a pus-o la curent cu treburile din acea zi. În timp ce el îi vorbea, îl privea dar deodată, a remarcat speriată că peste imaginea soţului se suprapunea cea a tânărului ei pretendent. Rezultatul sigur nu era favorabil soţului. Cu regret s-a mulţumit fiind adorată, dar lipsindu-i puterea de altă dată.  
 
În acele clipe a tresărit şi cutremurat de cea ce îi trecea prin minte. Dar a avut şi un moment de revoltă. Scuze? E în vârstă şi nu mai are nevoie? Mă iubeşte mai puţin? Dar eu? La mine, vorba prietenelui cine se gândeşte? Am dreptul la viaţă! Dar ce pot să fac cu dorinţele dacă trebuie să le ţin înfrânate? Dar cine alta decât tu ţi le înfrânezi? Revoltă? Furtună într-un pahar cu apă. Cine vreau să-mi rezolve această cerinţă? Să-i spun soţului cât de mult îmi lipseşte? La ce bun şi cum ar putea el să mă ajute? Grea sau aproape imposibilă scăpare atâta timp cât eu nu sunt hotărâtă să rezolv că doar am toate şansele care pledează în favoarea mea. Care-mi va fi viitorul când acum prezentul mă chinuie. Eu după cum mi se spune, radiez de tinereţe şi frumuseţe iar soţului meu, îi este din ce în ce mai greu. Natura nu iartă pe nimeni. El face vizibile eforturi spre a-şi îndeplini cerinţele, afacerilor, munceşte din greu iar eu? Am timp când voi ajunge ca el. Izbucnea revolta?  
- De ce nu încerci să aduci ceva nou în cursurile afacerilor tale?  
 
În discuţiile lor obişnuite, soţul îi spunea că nu întotdeauna noul e şi bun. Sigur noul poate fi benefic dar cere o profundă verificare. La prima vedere totul pare favorabil. După, e deja târziu. devine proces de conştinţă. În acele momente fiecare gândea diferit. Oare, să fi bănuit ceva soţul meu? Oare nu-i ghicise gândurile ei de înnoire? Dar dacă era prea târziu? E prea târziu pentru ce? Din nou gânduri? Dacă mai târziu, vorba prietenei va regreta? Adevărul era că gândea şi ea, orice lucru care nu e făcut la timpul lui, ori nu-l mai faci niciodată, ori nu mai ai satisfacţia unui lucru făcut atunci când se cuvine. Dar ce mi se cuvine, acum e timpul? Asemenea contradicţii într-un singur om era de nesuportat. Prezentul, viitorul, sunt simple noţiuni complet diferite. Nici unul din ele nu ţin toată viaţa. Trăieşti, te confrunţi cu obstracole, se repetă, se impune continuă transformare a ideilor, multora nu le poţi prevedea sfârşitul, dar în fiecare acţiune există greul începutului.  
 
***  
 
Sindrofiile se desfăşurau la scurte intervale de timp şi nu prea existau în ultimul timp evenimente, de fapt aventuri descoperite care să facă valuri un timp, cel puţin până ce erau înlocuite de alte noutăţi. Adevărul e că nu-i plăceau bârfele acestea de salon, dar fără ele parcă dispăruse farmecul petrecerilor. Se formau imediat tabere care analizau, disecau, împărţeau dreptatea, lua hotărâri definitorii condamnând sau situăndu-se de o parte sau cealaltă. A invitat prietena acasă, soţul fiind pe teren şi din nou au discutat, dar despre lucruri vechi, cerute, şi care nu se mai îndeplineau.  
- Nu am întâlnit în viaţa mea un om ca tine. Te iubesc mult, încerc să te înţeleg şi nu reuşesc. Am crezut că te cunosc. De ce atât de multă oscilaţie?  
- Spune-mi te rog, dacă aş merge pe drumul arătat de tine, ce satisfacţie ai avea?  
- Regret mult şi mă supără modul tău de a gândi. Pentru mine am toate satisfacţiile dorite. Eu la tine m-am gândit spre a nu trece prin chinurile care le-am străbătut până ce mi-am învins principiile, şi nici măcar ale mele. Am vegheat la sănătatea trupului meu dar fiind foarte atentă a nu schimba cu nimic statutul de femeie măritată cu obligaţiile dar şi drepturile ei. Astfel am împăcat şi conştiinţa pe care am adormit-o puţin şi asta doar cât sunt cu iubitul, după care o trezesc şi nimic nu s-a schimbat în lumea care o trăiesc. Greşeala imi face bine şi nu îmi mai fac probleme. Viaţa cum se spune continuă şi cu mine dar şi fără. Draga mea, eu sunt cea mai bună prietenă a ta dar cred şi în puţinii oameni care-i am de suflet în apropiere admişi ca prieteni. Tu ştii că nici eu nu acord cu prea multă uşurinţă titlul de prieten. Vreau să cred că ne-am lămurit pe deplin şi te rog să mă ierţi că am insistat atât de mult la această posibilă legătură care ţi-ar fi schimbat cred în bine viaţa. De acum înainte te las şi nu îţi mai spun nimic. îndefinitiv eşti singura care poţi face ce vrei cu viaţa ta.  
 
Devenise aproape sigură şi previzibilă noua legătură care se apropia cu paşi înceţi dar siguri spre realizare. Îndrăgostitul era cât posibil mai mult în preajma ei sub cele mai diferite motive. Avuse-se norocul de a fi angajat la birourile soţului în urma recomandărilor bune primite şi se părea chiar că exista chiar o simpatie faţă de el a soţului. Amorezul se stăpânea din ce în ce mai greu a nu fi gelos la orice zâmbet sau compliment făcut, fie chiar de protocol viitoarei lui iubite de altcineva. Cu atenţia de a nu trezi bănuieli, când o invita la dans şi ea nu-l refuza era cel mai fericit bărbat din lume iar ea, se simţea pierdută în braţele lui, oricât ar fi vrut să ascundă, chiar faţă de ea, Se vedeau împreună iar el răsplătit după atâta aşteptare, suferinţă. Se vedea viitorul stăpân al frumoasei soţii a şefului. O iubea oare cu adevărat?  
 
SUNT HOTĂRÂTĂ! ÎNCEP O NOUĂ VIAŢĂ!  
 
A fost greu până şi-a adormit o clipă conştiinţa depăşind întrebarea care o chinuia cel mai mult, dacă nu va greşi din nou. Renunţând la toate reţinerile, a admis să se întâlnească împreună spre a trece mai uşor peste început şi s-au întâlnit toţi patru la un restaurant cunoscut sub denumirea de „cuib al fericirii” situat undeva la periferia oraşului . Nu ar fi fost o crimă de ar fi văzuţi împreună dar mai bine sau mai precaut era să evite. Au găsit un loc mai retras şi având chelnerul cunoscut, au fost siguri că vor primi pe gustul lor tot ce şi-ar dori. Coniacul, glume, povestiri amuzante şi atmosfera a devenit foarte apropiată între ei depăşind cu bine emoţiile resimţite de cei doi viitori fericiţi şi împliniţi în dragoste. Prietena i-a spus la un moment dat că o invidiază dar e fericită pentru ea .  
- Te văd cât de înfloritoare eşti, nu ştiu ce se petrece în sufletul tău, dar ceea ce văd este o frumoasă poveste de suflet, iubire şi dragoste. Într-adevăr, şi ambianţa dar şi coniacul şi-au adus contribuţia lor la depăşirea reţinerii sau poate că prea se adunaseră nopţile de chemări ale dragostei limitate doar la vise. Existau acum premizele transformării viselor în realitate. La întrebarea pusă de prietena ei, a răspuns că începe să creadă că întreaga viaţă i se va schimba şi spera în bine iubind din nou, acordându-i deplină încredere celui care se arăta total îndrăgostit de ea. Hotărârea fiind luată, a venit la întâlnire ceea ce a însemnat că nu va mai exista nici un moment de şovăială în ceea ce va urma. Fiecare gândea cu emoţiile aduse la incandescenţă, cum se va desfăşura prima lor întâlnire în doi, dar, şi ce se va întâmpla după. Există oare ceva care nu poate fi prevăzut? Sigur! Pe neaşteptate. Dar acum totul era în aşteptare, mersese influenţată pe drumul trasat şi de buna ei prietenă în întâmpinarea a cea ce se va numi fericire, împlinire din toate punctele de vedere.  
 
Nimic nu le mai stătea în cale. Au petrecut câteva ore împreună, s-au simţit minunat şi au stabilit să se întâlnească după cîteva zile când soţul va fi plecat dar, că îl roagă ca întâlnirea să aibă loc într-un loc ferit de orice pericol de a fi văzuţi împreună, dat fiind statutul ei de femeie căsătorită. Ţinea mult la respectarea cerinţelor societăţii dar dorea mult şi să vină clipa mult aşteptată. Nu strică prevederea. Ce nopţi au urmat. Povestindu-i prietenei care, chiar a doua zi s-a şi înfiinţat spre a o întreba cum s-a simţit stând alături de viitoarea dragoste.  
- Nici în vis nu a fost atât de plăcut. Sper să fie bine şi îţi voi rămâne recunoscătoare binefăcătoarea mea. M-am hotărât. A trecut greu dar a venit însfâşit ziua stabilită. De mult timp oglinda nu a mai fost căutată ca în acea zi. Şi el era în aşteptare îi va spune „Frumoasa mea!” Îl va încredinţa că îi aparţine pentru toată viaţa. Se vor întâlni în locul stabilit ca din întâmplare şi de acolo vor merge spre viitor. Emoţiile erau paralizante. Amândoi, dusese-ră o luptă puternică şi destul de îndelungată spre a ajunge la satisfacerea dorinţelor, la drum spre împlinire!. Se încuraja singură.  
 
***  
 
În acest scurt interval în care i s-a părut interminabil, viitorul iubit era atât de fericit încât nu ştia ce să mai facă a apropia întâlnirea. Făcea planuri, le modifica, iar le relua, se sfătuia să aibe răbdare, să nu grăbească lucrurile spre a nu o speria sau îndepârta, se ruga să treacă mai repede timpul spre a gusta din plinul apropierii de această femeie care o dorea cu înfrigurare. Va aduce cu el multe flori, şampanie, câteva casete cu muzică romantică. Obţinuse un apartament al unui bun prieten plecat pentru câteva zile într-o delegaţie în afara ţării, Avea totul spre a împlini fericirea mult visată şi pentru care a luptat atâta timp, În frigider tot ce a crezut că era mai bun, câteva sticle din cel mai bun vin recomandat, şampanie, de la intrarea în apartament până la pat şi acesta, presărat cu petale de trandafir de un roşu care să-I vorbească ei de iubirea pătimaşă.  
 
Era sau o considera ca fiind cea mai importantă zi trăită din viaţa lui. În rest, doar nu erau copii, ştiau ce doreau fiecare. Şi-a adus aminte de lumânărelele parfumate, Din clipa când vor păşi pe drumul împlinirilor, sărutările şi îmbrăţişările vor fi suficiente, la a ajunge împreună, pe cele mai înalte culmi. Sigur, va fi atent şi la emoţiile ei. Cu atât mai mult că se ştia atât de dorită. Ea gândea la fel, trecuse atât de mult timp de când nu mai cunoscuse fiorii împlinirii fizice. I se va dărui oare fără nici un fel de reţinere? Era cu sufletul şi gândul de mult a lui. O va chema la iubire, la viaţă. Îi voi şopti la ureche despre iubirea mea şi va fi a mea! Sper să fiu la înâlţimea momentului şi voi reuşi să-mi înving emoţiile şi să nu intru în alertă. Am auzit de multe cazuri în care a avut loc întâlnirea dintre iubiţii care aşteptau de mult împlinirea visurilor dar nu a fost posibilă a-i împlini cerinţele. Doamne fereşte să mi se întâmple mie acum când sunt atât de aproape. S-a trezit cu noaptea-n cap, duşul i-a adus liniştea cerută, s-a bărbierit din nou, a folosit din plin spray-urile şi a oftat prelung. O doresc atât de mult cum niciodată nu am dorit o femeie. A întins mâna să mai ia din spray şi deodată... „Dar ce se întâmplă cu mine?” A simţit cum mâna dreaptă şi gura i-au amorţit. S-a speriat. Nu i se mai întâplase.  
 
Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se uite la ceas. Mai era destul timp până la ora întâlnirii. Imediat voi merge la doctorul casei care locuia foarte aproape de casa lui. Nu-l cunoşteam decât din prea rarele date când s-au întâlnit, dar sigur mă va primi. Poate e vorba de ceva trecător dar e mai bine să ştiu. A fost primit imediat, consultat şi întrebat de simtome. Se pare că aţi suferit un accident ischemic tranzitoriu, şi îmi recomanda de urgenţă, preventiv internarea. El va chema imediat un taxi şi mă va însoţi la spital. Am pufnit într-un plâns inexplicabil pentru doctor. De ce mie şi de ce tocmai acum?  
- Nici vorbă domnule doctor. Am o întâlnire aşteptată de mai mult de un an.  
- Atunci, vă rog să semnaţi refuzul de internare, dar pe răspunderea dumneavoastră. Dacă e să se întâmple mai grav nu ştiu dacă această întâlnire care poate fi reprogramată merită sacrificiul poate chiar viaţa dumneavoastră.  
 
Mi-a explicat cu multă răbdare cât de periculos poate fi şi riscul pe care mi l-am luat chiar prin deplasarea de acasă până la cabinetul medical. Am mers la spital crezând că îmi vor face o verificare sumară şi voi putea ajunge la timp la întâlnirea mult visată. Am fost imediat internat pentru verificări iar EKG-ul a arătat clar prin ce am trecut. De fapt mi s-a spus, poate să revină, poate fi fatal. Liniştiţi-vă! Am cerut doar timp să dau un telefon prietenului de ce mi sa întâmplat, şi rugămintea de a o suna pe prietena comună, care la rândul ei, să anunţe contramandarea întâlnirii cu imensele regrete care vor suferi o scurtă amânare. Sper într-o recuperare rapidă şi revenirea la normal. Doctorii presupun că tot ce am trecut, nu ştiu dacă nu se va repeta s-ar datora imenselor emoţii şi frământări recente. Niciodată nu am suferit ca acum din dragoste iar inima mi-a jucat un scenariu pe care nici în cele mai întunecate vise nu l-am avut. Acum şi-a găsit să-mi reamintească inima că nu este existentă doar pentru iubire. Sunt încă tânăr şi totuşi, inima nu alege vârsta. Acum neputinţa de a face ceva mă omoară cu zile şi nu mai spun cum voi trece noaptea sau nopţile. Deznădejdea, disperarea, toate întrunite dar am speranţa care mă însoţeşte gândind la ce va fi. Încerc deşi doctorii m-au cam speriat.  
 
***  
 
Mai avea puţin înainte de a pleca de acasă spre viaţa nouă care a amânat-o cu atâta timp şi grele sacrificii. Se pregătea să iasă, făcuse deja câţiva paşi când telefonul a sunat. S-a întors din drumul parcurs şi a ridicat receptorul gâdind că întorsul din drum nu sună a veşti bune. Cine mai crede azi în superstiţii? Te rog să nu te impacientezi, dar un mare necaz s-a abătut asupra prietenului nostru. Este internat şi dacă totul va fi bine, sper ca În câteva zile se va elibera. A primit această veste ca un dezastru, emoţii, şi leşin. A revenit în dormitor, a luat biblia în mână şi a îngenunchiat începând să se roage bunului Dumnezeu cerându-i iertare şi mulţumindu-i că i-a trimis acest semn de a se opri la timp din chemările păcatului. Semn că, pasul ce urma să-l facă era greşit. Sigur este un avertisment. Iartă-mă Doamne, pentru o clipă m-am lăsat atrasă de vârtejul care mă ducea spre această aventură iar acum mulţumindu-ţi, renunţ pentru tot restul vieţii mele la această bucurie a trupului temporară, să mă mulţumesc cu ce am şi să fug de perspectiva de a-mi pierde soţul. Sunt sigură că acest semn a venit de la tine Doamne, la timp şi îţi mulţumesc. Problema mea în sine se va putea rezolva. Voi merge la doctor. Mă voi retrage în rugăciuni de acum înainte. Eram pe drumul pierzaniei dar Dumnezeu m-a oprit la timp. Regrete enorme ale ambilor, fiecare interpretând această întâmplare din punctul lui de vedere. Cine şi-ar fi putut imagina oprirea drumului, pe care se angajaseră a-l parcurge împreună. Un început care nu a avut timp cel puţin a fi dus până la capât. Resemnare? Oare va fi autentică? Grea lovitură. Greşeala ce nu a mers mai departe va fi şi ea în timp iertată şi uitată.  
 
A ieşit din internare, dar avertizat de cele ce ar putea urma dacă nu va opta pentru linişte şi în special fară emoţii. A încercat să reia legătura cu cea pe care o adora dar nu a mai fost posibil sub nici o formă. Drumul s-a închis definitiv zidind un obstacol la intrarea inimii ei. de netrecut. După câteva zile de intense intervenţii spre a o face să înţeleagă tragedia întâmplată dar care nu poate opri o asemenea dragoste ca a lor, îndrăgostitul a primit o scrisoare de la ea:  
 
„Dragul meu,  
După multe şi grele consultări cu sufletul meu, atras de insistenţele tale câtre o iubire puternică, deosebită de ceea ce aveam acasă, în urma semnului dat de Dumnezeu în ultima clipă pentru care îi voi mulţumi tot restul vieţii mele, recunoscătoare cu ce mi-a dat, îţi scriu spre a mă înţelege sper. Tu vei rămâne în sufletul meu un adevărat prieten dar nu mai mult. Ai trezit în inima mea o speranţă, aceea de a mai iubi cu adevărat, a fi iubită diferit de cum sunt sau am fost. Am recunoscut că ai un loc în inima mea şi eu în sufletul tău. Nu pretind să fiu dată uitării la fel cum nici eu nu te voi uita niciodată. Mi-ai dăruit inima ta, azi într-o nouă suferinţă, ceea ce nu am dorit şi nu mă vreau vinovată. Sunt la fel de sigură că am reţinut fiecare cuvânt al tău care-mi reamintea că nu sunt singură, că am un loc în sufletul tău. Sunt la fel de sigură pe cât sunt de mine de suferinţa sufletului tău dar, există, aşa a fost să fie. Urmele nu se vor cunoaşte dar se simt şi vor rămâne în amintire. Sigur gândesc frumos despre tine, despre ce mi-ai fi putut oferi şi eram sigură că voi răspunde în acelaş fel. Nu ne rămâne decât a ne resemna. Ştiu că va rămâne în suflete ca neîmpliniri dar drumul spre împlinire a fost minunat. Am trăit datorită ţie clipe de vis, ultima iubire, neîmplinită. Aşa a fost scris probabil în destinul nostru şi îl considerăm începutul sfârşitului. Iubirea nu va înceta fiind veşnic purtată în suflete şi va fi prezentă. Sper să nu fii supărat pe mine, să-mi porţi o amintire frumoasă. Îţi mulţumesc că ai apărut în viaţa mea şi rămân cu povestea minunată care nu a avut un sfârşit împlinit. Tu vei merge mai departe pe drumul vieţii, vei întâlni din nou iubirea că doar ai o viaţă înainte.  
 
La revedere iubirea mea neîmplinită şi nu adio!”  
 
SFÂRŞIT  
-------------------------------  
Berthold-Tellu ABERMAN  
Nazareth Illit, Israel  
14 martie 2017  
 
Referinţă Bibliografică:
Berthold-Tellu ABERMAN - MPREVIZIBIL (2) / Berthold Aberman : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2265, Anul VII, 14 martie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Berthold Aberman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Berthold Aberman
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!