CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Literatura > Recenzii >  





DANIEL MARIAN DESPRE DRITA N. BINAJ
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cu sufletul aproape de nemurirea iubirii  
 
Cine o fi zis oare: Privirea ta mă tulbură, atingerea ta mă înfioară, sărutul tău mă zăpăceşte, iar iubirea ce ţi-o port îmi dă aripi să visez şi să plutesc deasupra norilor! Câte durere şi amărăciune au trecut prin sufletul poeţilor? Frumoasă ca o eşarfă înfăşurată pe suflet, este iubirea care doare. O rană care odată deschisă astfel, va rămâne. Aceasta fiind poezia. Aflată într-o nelinişte deplină, care seduce pentru că izvorul ei e tocmai iubirea. Aceasta este poeta. Între poezie şi poetă distanţa e cât un oftat de întrupat în omul care poate fi vizibil, aievea. Altfel, tot poezie s-ar fi numit.  
 
Drita Nikoliqi Binaj vine cu sufletul deschis şi propriile concepţii artistice. Nu este un mare maestru al artei moderne, dar este un duh nou care simte respirările timpului, înainte să afişeze ca verosimle, să proclame ca pe o declaraţie cât se poate de clară, „Ridurile timpului”: „Împotriva gândurilor mele/ cum să pornesc/ pe drumul luminării/ să merg pe ridurile timpului.// Cum să urmăresc/ timpul/ pentru iubirile visate/ spre drumul soarelui/ cum să le călăresc./ Cum să mă-mpotrivesc/ bătăilor inimii/ cu puterea furtunii./ Cum să pornesc/ când nu ştiu unde/ se duce timpul acoperit/ de furtuna turbată.// În care început/  
 
Undeva în spaţiul mai greu de cuprins între litere ar putea fi o cale de-ntors timpurile în cercurile dintâi mergătoare dinainte de-a fi limbile de ceas care în loc să pătrundă lumea, de obicei o ocolesc. Câtă vreme există „Foc nestins”, atunci e bine că lucrurile merg frumos mai departe după un rost dintotdeauna ştiut… O linie şerpuitoare a vieţii se lasă citită când ai crede că de fapt în eternitate se zăreşte totul dar nu se vede nimic, pur şi simplu pentru că astfel trebuie să se întâmple: „Nu vreau/ să se stingă acel cântec/ ca un vulcan obosit// Nu vreau/ să mă ardă dorul de tine/ să-l învelesc în lacrimi.// Tu/ mi-ai dăruit bucuria./ Dacă îmi las ochii în palma ta/ te vei sătura iar şi iarcu lacrimi/ florile/ nu se ofilesc de dureri./ Ter iubesc !”  
 
Există acea bucurie a încercărilor pe cale de a se împlini, chiar dacă drumul de multe ori poate fi colateral căilor de comunicare fluide. Dorul revenirii în preajma stâlpilor sorţii dacă n-ar fi, atunci o grabă permanentă degeaba s-ar întrona peste puţinul timp care este dat, indiferent pe unde ne poartă umblarea, trebuie să credem în libertatea drumului… Iubirea nicicând nu face popas, vine să muşte din prea blânda fantă unde e loc de întâmplare, şi pentru singurul fapt care contează, acela că e iubire, aduce după sine tot angrenajul de sentimente conexe fără de care nu poate: „În seara aceasta/ liniştea/ e durere adormită prietene./ Cum să numesc/ dorinţele mele/ nerealizate./ Cum să mă botez/ în ziua de naştere/ a păsării mele rănite.// Din nopţile-ntunecate/ asfinţiturile nu mi se deschid./ În seara aceasta/ am spart paharul speranţelor/ rupte.// Ce fel de zi cauţi/ în soarele meu rănit/ al vieţii mele mici/ al marilor mele dorinţe.” (O voi găsi).  
 
Poemele Driteti seamănă cu nişte picturi sentimentale în care domină privirea care atinge. Permanent se duce o luptă pentru ca revelaţia să existe în sine, nu doar ca o părere confuză călătoare între mai multele interfeţe ale posibilului neajuns la deplina maturitate a firii: „Când am pornit/ pentru a lovi soarta/ armă/ aveam speranţa// Degeaba/ în tremurături/ te-am căutat// În minciuna/ ochilor tăi/ cu gloanţele/ dorului meu/ ars./ Degeaba !” (Degeaba). Nu poate fi iubire fără aşteptarea tuturor aşteptărilor, iar de regulă se face loc şi de trădare, pentru că iubirea până la urmă tot dramă se cheamă oricât ai vrea să-i dai altă dimensiune în înţelegere…  
 
O neînduplecată nedumerire odată ţesută se face de ţipă din adâncurile greu de pătruns. E ca şi cum timpul ţi-a fost dat pentru a-i fi pilot de încercare precum pe o formulă greu de transpus pe de rostul căutării care să aducă după sine (re)găsirea. „Cum să fac”: „În ochi/ fulgerele/ în faţă/ albastru de cer// Din cartea veche/ scoate/ lanţul de cuvinte// În maşina asupritoare/ istorie de scrum// În venele mela/ nici sânge nici apă// Ce caută/ acea adiere de primăvară/ cu înnourarea/ feţei mele// ce poartă/ amintirile arse/ de timp// ce mă turmentează/ aceste cuvinte/ nescrise”.  
 
Odată cu iubirea, câte lucruri ajung de se spun singure, ca şi când ar fi corolare stării de fapt. Dacă auzim despre „Blană de nebunie”, atunci chiar poate fi astfel cum trebuia şi cum pregătise destinul… „Am pictat totul/ cu numele tău.// Cum să ies/ din această blană/ de nebunie/ urmărită/ de fulgerele disperării.// Cu inimă minţită/ pentru aceea/ că niciodată nu am găsit// şi nici nu voi găsi.// Vreau să mor/ pentru a renaşte/ în dimineaţa/ primăverilor visate.”  
 
Drita Nikoliqi Binaj nu este precum am crede sedusă de împătimirea zborului prin magia cuvintelor, doar pentru a se trece singură dincolo de o poartă anume. E conştientă de puterea iluziei care locuieşte în orişicare spaţiu de gândire. Iubeşte pentru că există – şi tot ce se poate, să existe pentru că iubeşte… „Nu îmi amintesc/ ca vreodată/ să fi fost/ locuitor/ al versurilor mele// Dar/ sunt sigur/ că numele tău/ stă ascuns/ în inima mea// şi crede-mă/ nu îmi este clar/ de ce caută un trecător/ adăpost/ în sufletul/ unei visătoare.”  
 
Nu e bine să închei cu ceva care să nu fie amplu spre aproape rotund. Mai bine e să nu închei deloc, de aceea „Ultimul cântec/ l-am uitat/ în această dimineaţă/ albă// Nu mai suntem/ nici tu nici eu/ numai o voce/ străină/ şopteşte/ ochilor tăi albaştri// În ei/ este scânteia/ tuturor/ bucuriilor mele/ care atât de mult/ m-a amăgit” (Nu mai suntem). Drita Nikoliqi Binaj vine în limba română cu o experienţă artistică excepţională. Sensibilitatea sa este dependentă de rămânerea dintâi şi o aduce în prezent cu o vlagă contrapusă tuturor opreliştilor. Autorul acestor poeme tinde să trăiască fiecare atingere, evident şi oricând, cu sufletul aproape de nemurirea iubirii.  
 
Daniel Marian  
 
Referinţă Bibliografică:
DANIEL MARIAN DESPRE DRITA N. BINAJ / Baki Ymeri : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2228, Anul VII, 05 februarie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Baki Ymeri : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Baki Ymeri
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!