UN FILON LIRIC INTIMIST  

Discursul poetic al Lăcrimioarei Iva se axează asupra unor zone situate în proximitatea existențială, de unde sunt extrase toate datele necesare pentru o ideatică sinceră, veritabilă profesiune de credință. Pare că toate experiențele sunt trecute prin filtrul accepțiunii lirice, pentru a fi reluate într-o formă substanțial îmbunătățită. Un ton hipersensibil acompaniază aceste versuri. Succesiunea anotimpurilor vieții este resimțită cu deosebită acuitate emotivă.  

Trăirea existenței în clipă, iată dictonul adecvat multor texte ce privilegiază o formă aparte de autenticism. Inocența, atât de stenică, nu dispare nici atunci când sunt amintite efectele în general erodante ale timpului: "Nu-i adevărat,/ anii nu sunt o povară/ și, chiar dacă ar fi,/ se va găsi cineva/ să mă ajute să-i car./ Alerg împărțind zâmbete/ în stânga și în dreapta./ Nu am timp de odihnă/ încă mai am/ de împărțit câteva sfaturi,/ câteva încurajări,/ câteva vorbe bune. (...)" (Alerg împărțind zâmbete).  

Interioritatea sufletească e caracterizată de o profundă atitudine pozitivă care nu poate decât să catalizeze elanurile creative. Astfel, ne întâmpină peste tot un impresionant altruism, nefiind departe semnele purității. Viața pare a fi o cursă în vederea atingerii mult invocatei fericiri. Câteodată, spectrul ultragiant al singurătății determină halouri neliniștitoare. Căutarea posedă nivel apodictic, existând intuitiva certitudine a reușitei. Primordialitatea sentimentului face parte integrantă din esența versurilor propuse de Lăcrimioara Iva.  

Poeta își făurește un spațiu vital propriu, rodul neîntreruptelor sublimări estetice ce au în centru fioruri pasionale: "Viața m-a băgat în nori/ până la genunchi./ Am refuzat/ să accept realitatea. Apoi, m-a băgat în nori/ până la brâu./ Simțeam că plutesc.../ Am refuzat,/ cu o anumită/ doză de infantilism/ aceeași realitate./ Și atunci viața m-a băgat/ în nori/ până la gât,/ reușind în cele din urmă/ să mă determine/ să accept realitatea:/ iubirea face parte/ din familia efemeridelor!" (Acceptare).  

Profund lăudabile aceste introspectări lirice realizate de Lăcrimioara Iva, care creează un interesant univers intimist dornic să exploreze cu generozitate multiplele fațete ale existenței.  

OCTAVIAN MIHALCEA  

AN INTIMIST LYRIC LODE  

Lacrimioara Iva’s poetic utterance focuses on areas located in the existential closeness, wherefrom she extracted all the necessary data for a conceptual sincerity, genuine profession of faith. It seems that all experiences are filtered through the lyrical acceptation to be grouped in a substantially improved manner. An hypersensitive tone accompanies these lyrics. The succession of the seasons of life is felt with emotional acuity.  

Living the moment, here is the dictum appropriate for many texts which encourage a peculiar form of authenticity. The innocence, so bracing, does not disappear when the generally weathered by time effects are mentioned: " It is not true, / the years are not a burden / and even if they were, / there will always be someone / to help me carry them. / I run sharing smiles / to left and right. / I have no time to rest: / I still have / to share some tips, / some encouragements, / a few good words! (...) "(I Run Sharing Smiles).  

The inner soul is characterized by a profound positive attitude that can only catalyze the creative impulses. Thus, we encounter everywhere an impressive selflessness, not far from the signs of purity. Life seems to be a race to achieve the much discussed happiness. Sometimes, the outrage specter of loneliness causes disturbing halos. The search possess an apodictical level, having the intuitive certainty of success. The primordiality of the sentiment is part of the essence of the lyrics proposed by Lăcrimioara Iva.  

The poet builds her own vital space, the fruit of the uninterrupted aesthetic sublimations that are centered in passionate thrills: " Life put me in the clouds / up to my knees. / I refused / to accept reality. / Then it put me in the clouds / up to the waist. / I felt like floating... / I refused, / with a dose of / infantelism, / the same reality. / And then life put me / in the clouds / up to the neck, / finally succeeding / to make me / accept the reality: / love is from / the ephemeris family!" (Acceptance).  

Deeply laudable are these lyrical introspections made by Lăcrimioara Iva, who creates an interesting intimist universe eager to generously explore the many facets of existence.  

OCTAVIAN MIHALCEA