UNDE S-A DUS A MEA VIAȚĂ?
Mă uit în oglindă și îmi pun întrebări,
Iar gândul se-așază cuminte,
Închid ochii leneș și-i las în visări
Să-și caute-aduceri aminte.
Un chip vesel, tânăr și plin de curaj
Ridică privirea spre mine,
În spatele hainei se-agaț-un bagaj,
Acolo ca scaiul se ține.
Un fulger străbate clepsidra apoi,
Din stâncă-i strecoară nisipul,
Văd casa în care am stat doar noi doi,
Dar lacrima tremură timpul.
Furtuna născută trezește dureri
Ce zguduie fața frumoasă,
Se șterge iubirea din dulci primăveri
Și-așterne o iarnă geroasă.
Când timpul mai face pe ață un nod
Și pune cenuși de uitare,
Se naște în viață un pod și-nc-un pod,
Apoi te trezești din visare.
Vezi chipul brăzdat de un rid adâncit,
Sub ochi, apoi altul pe față,
Tresari și te-ntrebi ca un om năucit:
Unde s-a dus a mea viață!
Autor: Aurelia Oancă
13.12.2018
