BUNICII MEI
Pe vremea când trăiau bunicii
Și în vacanțe noi plecam,
Cu bucurie alergam,
Pe câmp cu ei, noi ca voinicii.
Bunica ne punea-n coșarcă
Slănină, pită, roșii, ceapă,
Și-n mână un ulcior cu apă
S-avem când foamea ne încearcă.
Acum sunt toate amintire,
Eu doar în poze îi privesc,
Le mulțumesc și îi iubesc
Și lacrimile-ncep să-nșire,
O nouă amintire dragă,
Când toți pe uliță-alergam
Și prin noroaie ne jucam
Cu alți copii, o zi întreagă.
Plăcinte bune ne făcea
Cu lobodă, scumpa bunică
Și cu smântână din ulcică,
Apoi să zici că viața-i rea !
Bunicul aduna în grabă
În pălăria lui de paie,
Dulci prune și-o pară bălaie
Că doar nu avea altă treabă.
Le văd și-acum icoana sfântă
Cu ochii lor ce mă privesc
Și parcă-n șoaptă povestesc
Din lumea lor, ce nu cuvântă !
Autor : Aurelia Oancă. 04.07.2018
