CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Cultural > Patrimoniu >  




Autor: Aurel V. Zgheran         Ediţia nr. 3094 din 21 iunie 2019        Toate Articolele Autorului

Festivalul Naţional concurs de muzică populară Benone Sinulescu (15-16 iunie 2019), sărbătoare grandioasă la Buzău
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Zilele de 15 şi 16 iunie din miezul verii anului 2019, fierbinţi de sus, sub lava aurie a cerului şi de jos, pe jarul sărbătorii melosului popular însufleţite mirabil la cea de-a treia ediţie a Festivalului Naţional – concurs de muzică populară Benone Sinulescu s-au consemnat într-o caligrafiere spirituală nouă pe calendarul actelor de cultură şi artă, de viaţă estetizată, ale municipiului ce-şi scrie astfel istoria în cronica armoniilor melodice, Buzău. Oraşul monumentalizat de peste o jumătate de veac într-un univers sonor unic şi mişcător, într-o broderie înstelată de melise calde şi-unduitoare, cântecele fără moarte şi nesfăşiate de uitare, glăsuite lin şi mângâietor de maestrul Benone Sinulescu, a fost timp de două zile larg şi deopotrivă compact, înalt şi deopotrivă profund o oglindă spirituală a sieşi, în care, ca un mire la propria-i nuntire cu mireasa inimii s-a privit, mândru, oacheş, frumos, vesel..., şi a mai fost un florilegiu de glasuri muzicale vibrate de cântăreţi aleşi de muzică populară, fiecare dintre ei în puterea minunii de a naşte bucuria, plăcerea, mângâierea, mândria de a fi contemporani maestrului, într-o lume şi la o cumpănă a timpului în care netezim viaţa aspră cu bunul cântec, înmulţim cuminecătura cu bunul cântec, îndulcim şi catifelăm vinul cu bunul cântec, întindem braţele de-mbrăţişat cu bunul cântec... doar el, cântecul ne-a mai rămas, printre puţinele bunuri spirituale, cel mai aproape de inimă, să ne-o legene ca vântul florile lăcuite de lacrimi şi dorurile fruntea săpată de gânduri.  
 
Festivalul Benone Sinulescu este un eveniment ce revalidează dreptul neamului românesc la sărbătoare şi fericire, reînviind cultura spectacolului muzical galant, de înaltă anvergură artistică. Sorgintea acestei pietre de fundamentare a unei noi ere a spectacolului folcloric românesc este însăşi ardoarea, inegalabila forţă artistică, nemăsurata calitate umană a celui care l-a iniţiat, l-a sprijinit şi-l însufleţeşte prin propria-i participare, maestrul Benone Sinulescu.  
 
În cele două seri consecutive de cântec până la cer, poezie a cântecului până la suflet, joc şi voie bună până la venele plămânului, maestrul, întotdeauna tânărul maestru, ca mitropoliţii munţilor, brazii cei veşnic verzi, Benone Sinulescu, a cântat în programe prelungite, fără urmă de oboseală, dăruind iubirea dimpreună cu vocea sa cea ca un umăr pe care se reazemă cel îngândurat şi supărat, cea ca o mână de mângâiat pentru cel învins, ca un sân la care cuprinde pe cel îndurerat, ca un trandafir ce-nfloreşte obrazul celui vesel, ca un surâs ce-ntinde o cărare celui pierdut, ca o chemare ce cristalizează un ecou pentru cel pierdut...! Umărul, mâna, sânul, trandafirul, surâsul, chemarea sunt cântecele glăsuite de maestrul Benone Sinulescu ce dăinuiesc pentru cel ce le-a cunoscut vreodată până în momentul terminus al vieţii sale, căci ele îşi continuă vraja, taina, binefacerea în conştiinţă, în memorie, în bătaia inimii, în vibraţia sângelui chiar şi atunci când nu sunt auzite, nu sunt văzute ori când nu sunt atinse...; sunt ca lumina: există şi atunci când nu le percepi, după cum lumina creează o vizibilitate pe obiecte, corpuri, medii, fără a o observa pe ea ci doar ceea ce înfăţişează privirii.  
 
Vorbind despre distribuţia artiştilor în desfăşurătorul celor două seri de spectacol mirific la Buzău, din cadrul Festivalului Naţional – concurs de muzică populară Benone Sinulescu vorbim despre nimic altceva decât despre faptul că modurile în care plăcerea spectatorilor în număr foarte mare, de peste treizeci de mii la ediţia a treia, se constituie într-o stare sufletească de fericire.  
 
Întâi şi întâi, vorbind despre maestrul Benone Sinulescu, nimeni nu ar exprima-o mai bine decât publicul prin plăcerea, bucuria, fericirea lui de a-şi privi şi asculta interpretul preferat, de care toţi buzoienii sunt mândri pentru faptul de a le fi confrate ca fiu celebru de mare şi briliantă valoare, al meleagurilor cu privelişti minunate de pe Valea Siriului şi Buzăului. Bucuria aceasta şi fericirea aceasta a spectatorilor s-a manifestat în reacţii gestuale, strălucirea privirii, fiorul, exprimările verbale în urale..., dar, de facto nu a fost vorba despre o trăire corporală de formă materială în niciuna dintre aceste reacţii, ci de o însufleţire uriaşă, de o inimaginabilă descărcare de energie, de o emoţie explozivă.  
 
Vorbind în contextul adevărului plăcerii pe care o conferă întâlnirea publicului cu spectacolul elevat al muzicii populare, recitalul artistului Paul-Ciprian – Fuego, relevă că plăcerea, bucuria şi alinarea muzicii sale apare ca un sentiment înflorit cu efecte înviorate pe mărgica de mărgean a sufletului. Oceanul de spectatori de pe esplanada din faţa scenei, din Buzău, pe care în zilele de 15 şi 16 iunie 2019 minunea s-a corporalizat prin cântec în cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi interpreţi, a fremătat la apariţia lui Fuego şi pe tot timpul reprezentaţiei sale sensibile, atmosfera a fost extaziată de luciri toate asemenea, toate fulgere ale privirii şi inimii, ivind jos, în faţa scenei încă un spectacol, cel al luminii umane, un spectacol sufletesc, un spectacol fulminant, nerepetabil.  
 
Ionuţ Dolănescu, acest interpret de muzică populară, nedezminţit cu rădăcină şi izvor, prin recitalul său a pornit cu spectatorii într-o drumeţie imaginară, într-o mistuire, într-un incendiu afectiv lăuntric, uniform cu minunatele privelişti ale naturii, multe dintre cântecele sale pătrunzând cu frumuseţea vitraliului creaţiei măiestrite unic şi îndumnezeite, de natură. Formând un agreabil cuplu muzical cu soţia sa Doiniţa a revărsat în scena festivalului o frenezie artistică muzicală şi de ambianţă...!  
 
Anca Panţîru, o tânără artistă, frumoasă ca o stea la care dacă te uiţi, deşi străluceşte într-o dantelărie infinită de lampadare astrale ţi se pare că şi ea se uită la tine, a fermecat publicul buzoian. Cântecele sale sunt undate de melancolia iubirilor dintâi, pure, încununate cu flori fragede şi legământ până la prima cernere de griji, trude, dezolări...! Costumată impecabil cu mirificul port popular, e o principesă a muzicii populare româneşti sau, mai bine zis, o frumoasă fată dacă, veselă, zburdând desculţă, înfiorată de iubire de viaţă pe o câmpie, sărind peste fluturi să nu îi calce.  
 
Ionica Stan e o cântăreaţă care trece spectatorul prin fiorii cântecului ca pe un luntraş într-o seară, din largul unei ape către mal, unde îl aşteaptă ea, îndrăgostită şi de fiecare dată îngrijorată că luntrea se pierde prin vălul înserării şi-ntârzie. E vrânceancă, dar vuietul glasului ei te poartă cu dorul şi dragostea către murmurele apelor curgătoare.  
 
Nicolae Datcu este un interpret de muzică populară care aduce şi dăruie de pe scenă, tuturor, dorul adecvat vârstei fiecăruia. Cântă pentru toţi şovăielile vârstei primăverilor dar şi tânguirea celor ce pălesc în iarna uitării, pe versantul vieţii, explorarea veseliei dar şi cumpănirea, supărarea, melancolia..., pe toate le asculţi şi le citeşti în glasul şi în poezia cântului interpretat de Nicolae Datcu. Din atmosfera acestora izvorăşte şi un comic ce iuţeşte spectatorilor sprintul corporal dar şi oţeleşte lancea minţii. Clădeşte astfel între sine şi public un castel spiritual de afinităţi afective, armonie, bucurie, fantezie. Capacitatea sa de a imita pe unii artişti, cu tentă comică, este savuroasă.  
 
Lucia Dumitrescu este o artistă a cărei prestanţă solistică muzicală este şi trebuie să fie, ca şi în cazul lui Adrian Naidin, pe cât de aparţinătoare de ştiinţa criticilor muzicali, pe atât şi de al unui complex de genuri de critici literari şi filozofi, iar în primul şi-n primul rând, spectatorul nu trebuie doar să o audă ci să o şi asculte – ascultând-o, aproape că îţi eşti rob propriului ideal de a trăi fără sfârşit de mult, o dată în act, o dată în vis...!  
 
Adrian Naidin: aici literele se cer chiar şi pe ciornă caligrafiate, create şi recreate ca ruga, pentru că fiecare cântec al său e o duminică a vieţii, în context de sărbătoare şi miracol. Tot ce cântă Adrian Naidin iese din mitul vieţii dure şi intră în metafizica vieţii dulci, ca şi cum artistul şi violoncelul său ar fi matca în jurul căreia e roiul şi mierea. Tot ce cântă rămâne în memoria afectivă a ascultătorului, ca seminţele semănate din care încolţesc sursele luminării cunoaşterii sinelui sentimental, în dragostea de minune şi mirare, fără de care nimănui nici nu i-ar înflori mintea, nici nu i-ar surâde spiritul.  
 
Ilie Caraş, fiu al României din Ucraina, al unei bucăţi de Românie vecine cu România de peste hotar a cântat cum ar cânta dorul dacă ar avea grai, cum ar plânge dorul dacă ar avea frate înstrăinat, cum ar mângâia dorul dacă ar fi părinte..., cum ar cuprinde dorul în braţe dacă ar avea copii, fraţi, prieteni şi vecini cu braţe-ntinse dincolo de graniţă; a cântat cum s-ar usca iarba dacă iarba ar avea dor, cum ar cădea copacul, dacă rădăcinilor le-ar fi dor, cum s-ar desface cerul dacă dorul ar păşi şi i-ar trece pragul, cum s-ar închide mormintele, dacă mormintele-ar avea fii şi vreunul dintre ei s-ar stinge cu dorul de patrie ca ultimul lui dor, a cântat în grai românesc, în graiul dorului, în graiul surâsului, în graiul plânsului, în graiul dragostei...!  
 
Lazăr Novak, un doinitor cu dulce glas, cu vers de poem în cântec, din Banatul sârbesc, a trecut pragul de hotar şi-a răzbătut pe lungile şosele româneşti sfârtecate, până la Buzău, unde şi-a lipit de ţară fruntea-i cu lumină caldă urcată din ochii săi blânzi, iar cu glasu-i ca mierea a doinit frumos şi cald, melodios şi cu melise unduitoare, ca ale maestrului Benone Sinulescu, mentor şi descoperitor al lui Lazăr Novak, maestrului datorându-i-se venirea bănăţeanului din Serbia şi lansarea sa în universul muzicii populare româneşti, fiind acum din ce în ce mai cunoscut şi apreciat.  
 
Elisabeta Turcu, cu prilejul participării sale la cea de-a treia ediţie a festivalului Benone Sinulescu, de la Buzău, a exemplificat faptul că frumuseţea îşi este sieşi fericire şi de aceea omul frumos se bucură dintotdeauna de fericire. O fericire din care a trăit o parte şi altă parte a oferit-o. De aceea, spectatorii au şansa ca, ascultând-o şi având amintiri cu ea, de şi-ar pierde şi hainele nu au pierdut totul pentru că rămân cu inima îmbrăcată în bucurie şi iubire de cântec...! În zarva din drumul actual al culturii româneşti muzicale, interpreta Elisabeta Turcu făureşte rădăcini noi folclorice pentru timpul viitor, roditor, nesmulgându-le pe cele vechi, ci plantând alăturea de ele mlade cu muguri. Este şi un om foarte cumsecade, cu suflet cald, bun, blând...!  
 
Valeria şi Traian Ilea sunt artişti foarte cunoscuţi de public, îndeosebi odată cu lansarea melodiei „Puşcă şi cureaua lată”, deşi apreciaţii interpreţi au un repertoriu vast şi prestigios, pe lângă acest cântec ce s-a bucurat de un mare succes. În cuplu muzical şi-au câştigat o reputaţie, un nume, un loc numai şi numai al lor, iar în interrelaţionarea umană au un comportament foarte manierat, generos, poate că mult prea rezervat, preferând faimei împăunate o simplitate nobilă, o modestie mult prea nejustificată în raport de ce sunt ei azi şi, mai mult ca sigur, într-o antologare cinstită, vor fi mâine!  
 
Leagănul valurilor Dunării, tăcerile şi meditaţiile luntraşilor de pe fluviu, serile cu stele pe cer şi scufundate-n valuri se străvăd frumos şi armonic în cântecele tânărului şi talentatului interpret Ionuţ Cocoş. Curăţate, patinate şi catifelate de timp, ca vinul din crame, din cântecele ialomiţene răzbat azi doar mărgăritarele melosului ce pot fi asumate în cultura muzicală magna a satului, pe care cronicile n-ar putea să le asume mai luminos decât „opere glosate”, căci pragul viitorului nu-l vor trece decât acele nume ce merită. Printre ele numele Ionuţ Cocoş! Este tânăr, dar consacrarea sa e făptuită...!  
 
Ansamblul Transilvania a fost la festivalul Benone Sinulescu ceea ce e oglinda lacului în care se leagănă floarea de salcie. În spatele şi la braţul artiştilor interpreţi, el a dat spectacolelor colorismul, ambientul dinamic, ancadramentul scenic agreabil.  
 
Fiecare melodie a Adrianei Stuparu are şi va avea un destin propriu, relevând tremurul viu al emoţiilor induse de balansul sunetului muzical vocal, nuanţează hărnicia artistului tânăr care studiază, este serios şi trăieşte fervent parcurgând treaptă cu treaptă pe covorul spre scenă. Nu aleargă cu prolificitate şi diversitate pe toate căile, dar, în tot cazul, păşeşte sigur şi cu merit contra unui curent de predispoziţie la trândăveală senină. Astfel că, deşi a spus mult până acum în universul spectacolului muzical va mai spune la fel de mult şi de valoare, de acum înainte...!  
 
Cînd spui numele Ana Pacatiuş spui: contesă a muzicii populare şi folclorice româneşti...! S-a ştiut dintru început despre ea că nu ceva mai târziu se va vedea ce personalitate a cântecului şi scenei va deveni, căci a fost dintotdeauna astfel! Din vânzoleala presei şi editurilor câtă frunză şi iarbă, cât este azi cinstit şi de valoare scris despre oamenii de valoare se ştie cu atât mai aproape de adevăr cu cât e tot mai vizibil că la frontispiciu se aşează ceea ce ar zbura de acolo de la prima batere de vânt, dacă nu ar fi bătut în cuiele preferinţelor pentru caruselul muzicii pestriţe, fără viitor, dar cu prezent marcat de managementul ieftin. Festivalul Benone Sinulescu nu a urmărit acest ţel şi, de aceea, Ana Pacatiuş a participat ca o cântăreaţă neluată în seamă în noroiul de scribi contemporani, dar slăvită de ceilalţi, în cele două seri de iunie, buzoiene, magnifice. Interpreta Ana Pacatiuş este o artistă certamente luminoasă a pleiadei de interpreţi români de muzică populară şi folclorică, iar ca om are şi dovedeşte un ceva foarte uman, foarte cumsecade.  
 
Ajunşi la un portret afectiv în cuvinte al artistului Radu Ciordaş, acum, nu pentru că până aici sau de aici înainte s-ar respecta o ordine de valoare fixă şi arbitrară, ci pentru că toate numele sunt repartizate în text ca florile în câmpie, niciuna mai presus ca niciuna, ci dor într-un aranjament subsumat păcii sfinte şi diversiunii naturii, vorbim despre artistul cel cu un port popular cum nu se poate de frumos mai ales cu referire la pălăria sa uimitor de înaltă, semn cândva de proporţionalitate între această înălţime şi înălţimea de rang nobiliar al purtătorului. Cunoscându-l, ascultându-l, plăcându-l pe interpretul Radu Ciordaş redescoperim măduva vivace a spinării poporului român. Azi, unii culcă la pământ scara urcării cu inima şi sufletul la măreţia propriei istorii, pe care strămoşii au clădit-o, dar artistul Radu Ciordaş şi alţii ca el o ridică înapoi şi încă şi mai sus, cu glasul lor şi metaforele cântecului, adiacente vegherii împietrite şi sublimizate prin propriile atitudini în relaţia cu publicul. Radu Ciordaş luptă contra otrăvirii folclorului, la piept cu forţele uraganului unor zise cântece pe seama cărora s-au umplut scenele de spectacole subculturale şi degradante artistic.  
 
Maria Iliuţ a adus şi dăruit publicului buzoian, la festivalul Benone Sinulescu, un braţ de flori melodice basarabene. Fiecare cântec al ei e un antablament de rară plasticizare a mesajului divers, predominant de dragoste, organizat în forme şi motive alese. Repertoriul artistei din Basarabia, Maria Iliuţ, este o zidire sufletească pe care-i concepută in integrum o expoziţie de sentimente umane adecvat armonizate în înţelegerea fiecărui spectator, niciodată dezrădăcinând de ele dorul, dragostea, iubirea de neam şi patriotism.  
 
Fragedă, suplă, purtând straie populare minunate, înflorate cu borangicul şi harnicul, măiastrul ac, interpreta Carmen Şteţco parcă prin tot explică: dacă nu aşa arată şi se comportă o interpretă de muzică populară, ea nici nu este interpretă de muzică populară; şi mai spune: de ce-ar mai cânta cineva dacă nu s-ar adresa altcuiva ci sieşi; şi mai spune: dacă nimeni, afară de cântăreţ nu găseşte în cântec un bine sufletesc, la ce-ar mai cânta, care ar mai fi rolul făuritorului şi interpretului de cântec?!  
 
„Bate vântul dorului”, exclamă cu sunetul glasului şi patima inimii interpretul Ionuţ Sima. Cântă, aducând ascultătorului aminte că sângele, carnea şi spiritul artistului nu se vând nici pe bogăţie, nici din pedanterie în actul interpretării pe scenă, ci se jertfesc la ospăţul omului cu dorul pe cale, la masă şi pretutindeni cu dorul, spre-a alina şi sensibiliza publicul. Este un cântăreţ care alungă cuvintele neartistice, fără forţa de a provoca emoţii, găsite de către unii cântăreţi prin propria magazie cerebrală de artefacte şi egoisme, ori pastişe de-a valma, întru ocara spirituală. Tot aşa şi cu melodia... Deşi tânăr, Ionuţ Sima este un artist complet şi prestigios.  
 
Este clar că avem de a face cu un tom de hârtie irosită pe litere goale şi şchioape atunci când nu găsim în poezia cântecului decât mesaje seci, glaciare şi rătăcite. Este deopotrivă clar că ne-am lamentat în gânduri fără legătură cu resorturile inimii dacă din spaţialitatea finită a unei melodii nu ne ridicăm în spaţialitatea largă a vieţii sufleteşti îndelungate. În ce o priveşte pe artista Steliana Sima, cuceritoare prin superbitate feminină, aspect vestimentar, sublimitate vocală melodică, valoare a repertoriului şi calitate umană, aceasta nu se întâmplă. Căderea în coordonatele decadenţei cântecului şi versului cântecului nu o caracterizează. Este o personalitate a muzicii populare şi folclorice româneşti, precum şi a mediului personal civic şi profesional, ce oglindeşte în prestaţiile sale scenice strădania la care lucrează însăşi, aproape în cursă cu sine, şi mai lucrează, neîndoielnic, talentul şi frumuseţea, ca înzestrări primite, pe care a ştiut şi ştie să le combine cu munca, seriozitatea şi pasiunea, spre a rodi. În ce o priveşte, conceptele de viaţă, multe şi complexe sunt totalmente similare cu cele despre cântec şi spectacol, aşternându-le, astfel, împreună şi pe terase, în devenirea propriei biografii cu urme ale trecerii unei artiste frumoase, prestigioase şi îndrăgite prin istoria şi cultura spectacolului folcloric românesc, azi, mai mult ca niciodată înjghebat din străluciri fade ori porţiuni şi temporalităţi cu penumbre. Este, în spaţiul muzical românesc, un reper pentru ceea ce înseamnă o traversare a timpului, frumos...!  
 
Fără amintiri, viaţa e goală! Veridicitatea veşniciei unui cântec nu există, dar a perenităţii lui, da, în sensul de a fi transferat din generaţie în generaţie, invariabil de mult timp. Aceasta se şi întâmplă, fără doar şi poate cu multe dintre magnificele piese muzicale interpretate de maestrul Ggheorghe Zamfir. A cântat la festivalul de la Buzău într-o liberă şi fenomenală idee că viaţa sufletească ar apărea ca secundară pentru umanitate, fără sentimente, căldură şi sunet. E falsă opinia că realitatea zgomotului, de pildă, naşte doar resentimente, dar e şi mai falsă aceea că fără sunetul blând, armonios, dulce, ondulat, viaţa noastră ar fi continuat armonios până azi, ca să nu mai vorbim despre faptul c-ar fi fost imposibil ca omul să se fi dezvoltat emoţional într-o formă identică celei prezente. Cel puţin din perspectiva calităţii vieţii, fără acest tip de sunete umanitatea ar fi fost radical altfel. Pe lângă spiritul de observaţie şi spiritul esteticii, spiritul sunetului muzical este fundamental în ceea ce priveşte condiţia vieţii, frumuseţii, iubirii şi sănătăţii noastre. Nimeni nu poate confirma mai imbatabil aceasta, decât maestrul muzician Gheorghe Zamfir. Cînd nu este vorba despre maşini, exerciţii şi probleme de matematică, fizică, tehnologie, chimie şi aşa mai departe, ci despre oameni, orice meditaţie tinde către un murmur lăuntric, unduitor ca o mângâiere de înger. Aceasta este naiul lui Gheorghe Zamfir, mângâierea aceasta lăuntrică, tainică, pe care fiecare o aude intim în contemplaţia sinelui afectiv. Gheorghe Zamfir, sub această coordonată de judecată filozofică este un geniu. Un geniu blând, frumos, mângâietor, care scoate fiinţa umană din lacunele propriului sentimentalism la o ascultare a murmurului lăuntric înălţat la sunet îngeresc!  
 
Bere Gratis, pe arşiţa zilelor de festival, la Buzău, nu putea veni cu ceva mai răcoritor decât muzica ritmică, dinamică, înveselitoare ce, deşi îi furnică de-i zguduie mai ales pe cei tineri, îi răcoreşte prin insuflarea unui elan sonor pe acorduri agreate până la extaz de tinerime sub tensiunea cu acumulări spirituale şi corporale de energie.  
 
Ioan Dăncăneţ, doinitorul ciobanilor de la Sibiu şi-al priveliştilor munţilor, cântăreţul ofului omenesc şi-al bucuriei omului, al iubirii şi dezamăgirilor din iubire, al dorului de mamă şi-al dragului de copii, cântăreţ bisericesc totodată, om de omenie rară, om bun, om vesel, om prietenos, a doborât năduful uneia dintre după-amiezele buzoiene cu soare dogoritor ca jarul, la festival, cântând aşa de antrenant încât a încins în rutul iubirii şi ciripituri pline de vervă până şi pe vrăbiile altminteri moleşite în umbra frunzişului veştejit, nici el în stare să învioreze în cleştele văpăii soarelui. Culoarea, afectivitatea, ironia, sarcasmul ca umor, toate drept stări de substanţă ale oamenilor muntelui care cântă de dragul vieţii ciobăneşti în urma pasului oilor sunt înmănuncheate în cântecele lui Ioan Dăncăneţ.  
 
Fără să pomenim de primarul Constantin Toma, de Sorin Ghilea, Teodor Isaru, Dan Negru şi în primul şi-n primul rând de impresarul Ionuţ Pavel, nu doar rigurozitatea cronicii acesteia ar avea de suferit ci întreaga clădire de foiletoane ale naşterii şi evoluţiei unui eveniment muzical monumental ce se desfăşoară magnific la Buzău întru reverenţă în faţa unui versant de Carpaţi întrupat în fiinţa unui idol: maestrul Benone Sinulescu. Ziarişti, scriitori, prezentatori, moderatori tv sau radio, cei sus amintiţi au alcătuit cu artiştii şi primarul inimos, harnic şi preţuitor al valorilor culturii, tradiţiilor şi sărbătorilor neamului românesc, neegalat din această perspectivă de mulţi aleşi de pretutindeni, Constantin Toma, şi-au unit energia şi priceperea la făurirea şi promovarea unui eveniment muzical memorial, la Buzău.  
 
Notă: Cu voia bunului cititor, stăpân cu drepturi cuvenite asupra celui ce preface litera în unealtă de slujire, autorul cronicii de faţă îşi îngăduie să adauge faptul că în programul Festivalului naţional – concurs de muzică populară Benone Sinulescu, de la Buzău, ediţa a treia, 15-16 iunie 2019 i s-a prezentat întrucâtva solemn cartea sa „Benone Sinulescu. O viaţă pe versantul muzicii folclorice”. Evenimentul a avut loc la Primăria Buzău, în prezenţa primarului Constantin Toma, a maestrului Benone Sinulescu, a impresarului Ionuţ Pavel, a prezentatorului Sorin Ghilea, a unor scriitori, personalităţi buzoiene, artişti, profesori, elevi etc...  
 
Autorul cărţii şi cronicii prezente datorează tuturor recunoştinţă. Este aproape mirat de atenţia ce i s-a acordat făcându-i-se publică muncita, preţuita de către el şi onoranta carte. Pentru aceasta, vii mulţumiri...! Cu speranţa revenirii cât de curând în oraşul abundent în frumuseţe, ospitalitate şi oameni buni, Aurel V. Zgheran!  
 
(Aurel V. ZGHERAN – aurel.vzgheran@yahoo.com)  
 
Referinţă Bibliografică:
Festivalul Naţional concurs de muzică populară Benone Sinulescu (15-16 iunie 2019), sărbătoare grandioasă la Buzău / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 3094, Anul IX, 21 iunie 2019.

Drepturi de Autor: Copyright © 2019 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!