CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Orizont > Atitudini >  




Autor: Aurel V. Zgheran         Ediţia nr. 2865 din 04 noiembrie 2018        Toate Articolele Autorului

AVATARURILE PĂRINŢILOR PĂRĂSIŢI DE COPII...!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Omenescul nu poate fi înţeles ca fiind exterior şi separt de forţa indistructivă a datoriei, dacă nu a impulsului invariabil de a ne iubi părinţii deoarece niciun alt sentiment nu e mai presus...! Totodată nu există durere mai mare ca aceea trăită de un părinte părăsit de copii...! Din lume nu s-ar mai alege decât haosul în clipa când ultimul copil ar întoarce spatele ultimului părinte. Dar nu se va putea întâmpla aceasta, câtă vreme umanul nu va abdica şi va mai exista iubire, iar dacă va exista iubire, va exista speranţă şi lumea nu va cădea. Când vedem copii plângând ne întrebăm: „dar, unde le sunt părinţii?!”. Când vedem părinţi plângând ne întrebăm: „dar unde sunt copiii lor?!”. Iar dacă amândouă aceste interogaţii ar guverna lumea întreagă, ne-am întreba: „de fapt, unde este Dumnezeu?!”. Nu înseamnă că am submina credinţa cugetând astfel, însă ea ar fi golită de sens atunci când un părinte nu îşi iubeşte copiii, ori un copil nu-şi iubeşte părinţii...!  
Sub aceste conotaţii zguduitor de mişcătoare mă reculeg ca înduioşat de o rugă în faţa argumentului iubirii de părinţi străluminat în glasul artistei Maria Dragomiroiu „Nu lăsaţi pe drum părinţii”. Publicam recent în revista „Confluenţe literare” un text ce releva sinteza unui dialog al meu cu mine – eu cel de acum, precedat lăuntric de trăiri transgresate în amintiri şi gânduri sumbre, eu cel de-odinioară, tributar mie şi altora pentru vina de a fi abandonat multe sentimente în sipetul unui vistier părăduitor: nepăsarea, una şi aceeaşi cu uitarea...! Mă inspira, împânzindu-mi conştiinţa cu regrete melodia glăsuită de mirabila Maria Dragomiroiu. Nu ştiam atunci că povestea acelei melodii glăsuite atât de duios melodic, spre a fi clopot de alarmă pentru copiii ce-şi părăsesc părinţii, o voi revedea-o şi resimţi-o într-o altă poveste de viaţă a unui tată ce-şi îndură avatarurile despărţirii de proprii copii, iar întru adăugirea la această palmă de la viaţă mai primeşte una de la soţia sa şi încă una, chiar de la copiii pe care şi-i îmbrăţişează în gând cu căldură sufletească părintească şi o iubire crucificată şi absentă din afectivitatea contopită în bucuria şi fericirea de a fi împreună, ba chiar asociată cu durerea şi dezolarea.  
Iată, iarăşi, o poveste de viaţă ursită într-un scenariu implauzibil al destinului atât de trist încât cei ce o trăiesc au măcar o secundă gândul că Dumnezeu a murit! Şi iată, iarăşi, cât adevăr izvorăşte din melodia cântată de Maria Dragomiroiu! În cântec şi în actele de ingratitudine ale soţiei şi copiilor celui adus în proiecţia rândurilor de mai sus există identitate ca între una şi aceeaşi imagine inversabilă pe o parte şi cealaltă a unei pelicule transparente.  
Dintre cele pe care nu mi-aş fi dorit niciodată ca ochii mei deprinşi a vedea multe îndelungul unei vieţi alerte prin schimbări să le observe, întâmplarea ce-ntemeiază reflecţiile acestea este prima ca forţă impresionabilă...! Mersesem cu un prieten la Tecuci, unde locuia fosta sa soţie, de care divorţase, ca să-şi revadă copiii ce-i fuseseră încredinţaţi de instanţă soţiei. Cred că prietenului meu traseul spre Tecuci i se părea un drumeag lung cât ecuatorul şi tot asemenea de arid şi fierbinte. Înstăpânit de iubirea, dorul şi nerăbdarea de a-şi vedea copiii, maşina sa, una destul de modernă şi performantă, cred că i se părea un trancar urnit de o mârţoagă. Ce tristă, amară şi traumatică va fi fost pentru el călătoria aceasta spre Tecuci, cu irezistibilitatea regăsirii sale cu proprii copii – un fiu şi o fiică – de care despărţirea ar fi cel mai subtil termen pe lângă adevărul devastării sufleteaşti...!  
La intrarea în oraşul de la capătul sudic al Colinelor Tutovei am intrat împreună la un market şi am vizitat câteva standuri de la care prietenul meu şi-a încărcat braţele cu daruri de folos şcolar pentru fiul mai mare şi o păpuşă de pluş cât o jumătate de stat de om, pentru fiica mezină – eu am parcurs drumul în continuare pe bancheta din spate a maşinii, pitic, ghemuit de păpuşa gigantică de pluş lângă care am stat ca lângă o fiinţă şi îmi venea şi mie să o mângâi, să o iau în braţe, să o strâng, să simt o ipotetică îmbrăţişare caldă de iubire, cum ar fi simţit fiica prietenului meu dacă ar fi primit-o – căci, totuşi, trist şi nejustificabil: nu a primit-o...!  
Nu la mare distanţă de marketul cu păpuşi de pluş şi cu doar câteva case mai încoace de cea la care locuia soţia prietenului meu şi copiii ei – oaspeţi, de fapt, pentru cine ştie cât timp şi cine ştie cât de afectuos, ai părinţilor ei – am poposit la o familie frumoasă şi exemplară, prietenă de suflet a lui, în faţa căreia o reverenţă n-ar însemna un act de formalism. Atâta armonie familială, atâta iubire, atâta fidelitate nu sunt decât interrelaţionări de cuplu rare! Am intrat într-o casă de oameni vrednici şi omenoşi, care au întins o masă cu de toate, iar nu doar în purtatea lor cu noi, ci şi soţului faţă de şoţia sa se vedea înţelegere, blândeţe, bunătate şi iubire. Ce se va fi petrecut în sufletul prietenului meu care n-a avut parte în căsnicia sa de un astfel de climat se străvedea în ochii lui, în timbralitatea joasă, aritmică, molcomă a glasului său, în nerăbdarea şi poate că şi emoţia şi şovăiala pricinuită de întâlnirea ce avea să urmeze cu proprii copii de la care îşi dorea ca pe o minune o îmbrăţişare – firească, de altminteri, într-o familie...!  
Numai că nu a fost aşa! Am mers împreună la poarta dincolo de care era casa în care se stabiliseră soţia prietenului meu şi copiii săi. La o bătaie în poartă, întrucâtva ezitantă, se vedea aceasta, a ieşit soţia sa, iar eu a trebuit să asist crispat ca la o executare la o întâlnire rece, lângă stâlpul porţii între doi soţi ce se părea că n-au a-şi mai spune nimic afară doar de meschina respingere reciprocă şi totuşi, un climat emotiv învingea aceasta şi-n locul cuvântului, nişte frisoane vorbeau prin tăcere. Nu aş fi vrut nici să asist la această scenă nici să aud ceea ce şi-au spus cei doi după ce au depăşit momentul identic unei ciocniri între doi oameni nestăpâni pe gândurile lor şi neclari în reacţii, cu priviri de piatră ale unuia către celălalt. „Copiiii nu vor să te vadă”, a rostit ea, sec, scurt, tăios, către el. Eu aş fi primit mai resemnat un trăsnet de sus ori o izbitură în moalele capului sau un cuţit între coaste decât încrucişările acelea de priviri şi cuvinte ce m-au împietrit. Replicile rugătoare ale prietenului meu cum ar fi „cheamă-i, măcar să le dau cadourile” au pus în mişcare nişte resorturi umane imposibil să nu determine cedarea şi i-a chemat! Au venit, iar cu nişte ochi străini şi cu incredibilă necuviinţă în cuvinte şi-n tonalitatea rostirii îngheţate, copiii, educaţi, nu încape nicio îndoială malefic, în spiritul urii îndreptate către propriul lor tată, l-au refuzat brutal, cu vorbele şi cu privirile acomodate artificial ca să placă mamei lor, deşi e incredibil că aşa le dictau inimile. Ceea ce iveşte ca sigură părerea că atunci când aceşti copii îşi vor da seama ce au făcut, vor simţi reculul iataganului pe care l-au înfipt în inima tristului lor tată...!  
Amintindu-mi azi de prietenul meu cu sufletul în lacrimi şi braţele încărcate cu darurile refuzate, întorcându-se ca o luntre în derivă pe un şuvoi tulbure către casa familiei prietene ale sale şi cu mine în urma sa, la rându-mi rupt de legătura cu drumul pietruit de sub picioarele mele, mă uit în sus, de parcă nici nu vreau să-mi văd umbra, ca nu cumva să mi se pară că e şi ea sfâşiată de tristeţe şi revoltă...!  
Aşa ceva este prea crud din partea unor copii pentru tatăl lor, nici cu o coastă stâncoasă nu se întâmplă astfel, până şi ea se ţine piatră de piatră, iar atunci când ele se desprind, rup câte o bucată una din alta...! Şi totuşi, la Tecuci, într-un ungher de oraş sunt doi copii ce l-au uitat şi l-au părăsit pe tatăl lor...! Reclădirea unei punţi de reapropiere depinde azi numai şi numai de mama lor, şi fără îndoială că şi de educaţia primită la şcoală – aici mai palpită o speranţă ce încă mai înveşmântează cu o licărire de soare un suflet absorbit în penumbrele dezolării iremediabile ale smulgerii copiilor din braţele-ntinse ale unui tată uscat de nedreptate, dor şi iubire...!  
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
AVATARURILE PĂRINŢILOR PĂRĂSIŢI DE COPII...! / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 2865, Anul VIII, 04 noiembrie 2018.

Drepturi de Autor: Copyright © 2018 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!