CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE PROZĂ


Acasa > Eveniment > Aniversari >  




Autor: Aurel V. Zgheran         Ediţia nr. 2474 din 09 octombrie 2017        Toate Articolele Autorului

MARIA ŞALARU. FORMATOARE PENTRU CÂNTEC ŞI ALINĂTOARE SUFLETEASCĂ…!
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Miez întomnat de octombrie, la Bacău (anul 2017)…! Perdele plumburii de nori afânaţi învăluie cerul şi ascund în spatele lor soarele ce-a dogorit o vară irezistibilă ţara, transformând câmpiile, şoselele, trotuarele şi locuinţele într-un câmp de luptă a omului cu natura. Fierbea în iulie răşina pe copaci, ardeau frunzele, iarba şi florile, când bucuria şi frumuseţea spectacolului muzical nu se lăsau învinse la Bacău. Dimpotrivă, vibrau într-un ceremonial de aniversare a uneia dintre cele mai iubite soliste de melos folcloric moldovenesc, Maria Şalaru, iar aceasta aducea tuturor o pală de răcoare spirituală şi o plăcere sorbitoare în comuniune de petrecere şi voioşie. Era ziua de naştere a artistei lor dragi, a bacăuanilor, şi de aceea ei uitaseră arsura focului de sus şi de jos, croindu-şi idealuri prin freamătul de sărbătoare aniversară.  
De la om la om, la instituţiile de cultură şi administraţia locală, evenimentul a avut răsunet şi a adunat pe îndelete o numeroasă şi ferventă comuniune: venise timpul să se meargă în alai vesel şi solemn la petrecere cu joc şi cântec. Artista însăşi îşi pregătise sufletul pentru propria sărbătoare, cu doar două luni înainte, fiind prezentă alături de „Boboceii de la Bacău” la Palatul Elisabeta pentru a sărbători, ca în fiecare an, ziua naţională de 10 Mai. Apoi a trăit bucuria vieţii sale, aceea a botezului nepoţelului, de curând ivit ca o rază de soare a sufletului ei, avântându-se în aura vieţii într-o candidatură la umanitate, odată cu apropiata zi jubiliară a bunicii sale: împlinirea a şaizeci de ani de viaţă, în care soarta a şi lovit în sufletul ei dar i l-a şi înflorit cu ofrandele iubirii, fericirii, împlinirilor personale şi artistice! Unele clipe din viaţa frumoasei şi mirabilei artiste Maria Şalaru i-au frânt inima, altele au urcat-o la văzduhul bucuriilor…! Cele dintâi n-au înconvoiat-o sub deznădejde şi şovăială, cele din urmă au înviorat-o, împrospătându-i sufletul cu iubire şi cântec, presărându-i drumurile vieţii cu florile satisfacţiilor.  
Odată cu aniversarea naşterii sale, artista a mai sărbătorit şi patruzeci de ani de carieră artistică, precum şi treizeci de ani de activitate didactică, iar festivalul naţional ctitorit de ea, „Bobocel de la Bacău”, ajuns la a XV-a ediţie în 2017 crea încă un motiv ceremonios. Cele trei sărbători, ca un buchet de flori culese într-o viaţă luminoasă de artist au avut anvergura unui eveniment derulat pe parcursul a două zile (4 şi 5 iulie 2017), la care au concurat sărbătorita, fireşte, Asociaţia Culturală „Floricica”, Primăria Municipiului Bacău, Şcoala Populară de Arte şi Meserii şi Festivalul „Bobocel de la Bacău”. A fost o izbândă spirituală, personală, a protagonistei, dar ceea ce e chiar mai important decât atât, a fost un extaz public al celor care o admiră şi preţuiesc, bacăuanii părtaşi şi deopotrivă beneficiari ai unui spectacol-concurs muzical şi ai unor festivităţi de premiere, de egală grandoare cu ceea ce trebuie să fie, şi a şi fost omagierea unei personalităţi locale a Bacăului, creatoare de perenitatate a culturii, artei şi civilizaţiei locurilor pe care le slujeşte cu sufletul, întreaga râvnă şi trudnicie, de o viaţă de om, de o viaţă de artist…!  
Cetăţean de Onoare al localităţii sale natale, Deleni, judeţul Iaşi, interpreta Maria Şalaru nu s-a dăruit nici chiar mirificelor meleaguri în care a văzut lumina zilei, atât cât s-a dăruit municipiului şi judeţului în care locuieşte, creează şi interpretează cânt, selecţionează copii şi-i pregăteşte să ducă în viitor, curat, frumos, sfânt folclorul românesc!  
Reprimeşte, pe bună dreptate, dragostea copiilor şi a publicului bacăuan… dar, oficialităţile şi instituţiile locale şi naţionale, întocmai acelea din partea cărora se speră la o mai cuvenită atenţie, dau impresia neplăcută că şi în cazul ei, ca şi în al multor altor personalităţi, aşează la temelia recunoştinţei criterii mai importante decât dăruirea totală, iubirea, profesionalismul, temeinicia promovării muzicii folclorice, educării şi pregătirii pentru nimbul scenei a copiilor talentaţi, dragostei de ţară, respectului pentru istoria neamului românesc…!  
Maria Şalaru interpretează cântec popular şi folcloric românesc specific ţinutului Bacăului, din anul 1982 - în cadrul festivalului „Toamna Muzicală Bacăuană” ediţia 1982, ea a reprezentat judeţul Iaşi şi cu această ocazie i-a fost remarcat şi apreciat glasul și stilul original de interpretare de către George Sârbu – dirijorul orchestrei „Plaiurile Bistriţei”. La recomandarea maestrului, conducerea C.J.C.P.C Bacău a solicitat transferul interpretei, de la Iaşi la Bacău.  
Succesele confirmate în spectacole, înregistrarile radio şi televiziune au dus în foarte scurt timp la consacrarea ei ca artist bacăuan, nelimitându-se la propria carieră, dimpotrivă, punând mai presus ideea de a descoperi, de a promova tinere talente, spre a duce mai departe zestrea neamului românesc, moştenită de la străbuni. Astfel, în anul 1990 a înfiinţat la Clubul Elevilor Sascut, unde funcţiona ca profesor coordonator al cercului „Folclor”, primul grup folcloric de copii din ţară. Cu acesta participă la activităţi culturale ale comunei, aducând faima si prestigiul ei, datorită reuşitelor la festivaluri judeţene şi naţionale, remarcându-se ca redescoperitoare a folclorului copiilor pe care l-a pus din nou în valoare. A obținut numeroase premii cu acest grup, a participat la emisiunile reunite sub genericul „Tezaur folcloric”, realizate de Marioara Murărescu.  
În 1996 realizează o casetă la Electrecord cu grupul „Floricica” din Sascut, ce cuprinde un material valoros constituit din cântece de pe valea Siretului, colinde și cântece de stea. Radio Iaşi l-a difuzat, făcându-l cunoscut şi ajungând astfel repede la inimile ascultătorilor – cântecul „Drag mi-i chipul mamei mele” devenind şlagărul Mariei Şalaru şi al grupului său. În anul 2002 a înfiinţat Asociaţia Culturală „Floricica” și a demarat proiectul „Festival Naţional de interpretare a cântecului popular „Bobocel de la Bacău”, ce, de cinsprezece ani promovează copii şi tineri talentaţi în arta interpretării cântecului popular.  
A creat, la rândul său peste 200 de cântece, îmbogăţind astfel zestrea folclorică din zona Bacăului, pe care le-a înregistrat pe albume la diferite case de discuri din ţară – discografia Mariei Şalaru este una pe care se poate întemeia o prezentare incontestabil valoroasă: „Din Deleni pân’ la Sascut” (Electrecord 1995); „Aşa a vrut Dumnezeu” („Ro Star” 2002); „Drag mi-i chipul mamei mele” (Oltenia Star Muzic – 2003); „Leagănul Domnului” (Trinitas – 2004); „În dar de ziua ta” ( Roton, 2006); „Colinde, colinde” ( Roton, 2006); „La furat de mere dulci” (2010 – Spiros Galaţi); „Maică, nesecat izvor” (Spiros Galaţi – 2010); „Cântece de neuitat” - album de selecţii”; „Pot omule, iaca pot” (Roton, 2015).  
A realizat cinci albume video împreună cu elevii săi, în colecţia „Amintiri peste timp”; apare pe numeroase compilaţii ale respectivelor case de discuri alături de interpreţi valoroşi ai României: Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Gheorghe Turda,Veta Biriş şi mulţi alţii… A compus Imnul Bacăului, pe care l-a interpretat împreună cu elevii săi de la Şcoala Populară de Arte și Meserii din Bacău, la toate manifestările culturale organizate în cadrul C.J.C.P.C şi la sărbătoarile orașului Bacău. A reunit în trei grupuri „Boboceii”, „Floricica” şi „Flăcăii” pe cei mai talentaţi dintre elevii şcolii, cu care participă la specacole, emisiuni de televiziune şi festivaluri naţionale şi internaţionale (Grecia 2009 şi Italia 2010). Eleviii pregătiţi de profesoara Maria Șalaru participă la prestigioase festivaluri de gen din țară, îmbogățind panoplia școlii cu numeroase premii, diplome, medalii și trofee. Mulți dintre absolvenții clasei de canto muzică populară Maria Șalaru au devenit în timp soliști ai Ansamblului „Busuiocul” şi ai altor ansambluri profesioniste din ţară, iar alţii şi-au alcătuit trupe în componenţa cărora în prezent cântă la evenimente.  
Din anul 2016 realizează la EURO Tv emisiunea „Cufărul cu amintiri” în care promovează elevii Școlii Populare de Arte și Meserii si pe acei interpreţi care doresc să fie cunoscuţi de marele public. Este membră a U.C.M.R. şi A.D.A., este, de asemenea, cetăţean de onoare a comunei sale natale Deleni, judeţul Iaşi. Deţine numeroase premii şi diplome de excelenţă sau trofee, printre care Trofeul Galei „Femei de succes” din România – 2015 – pentru promovarea valorilor tradiţionale în rândul tinerilor si Trofeul Premiul Publicului la „Gala Celebrităţilor” anului 2017 – pentru promovarea folclorului românesc în rândul copiilor şi tinerilor.  
A absolvit Liceul de Cultură Generală „Ştefan cel Mare” Hârlău, Şcoala Populară de Arte; Universitatea „Dimitrie Cantemir” - Etnografie, Folclor și Pedagogie muzicală.  
Interpretă de muzică folclorică românească, având o excepţională contribuţie la promovarea culturii și artei tradiţionale din ținutul Bacăului artista Maria Şalaru se afirmă în munca didactică drept o profesoară care sădeşte copiilor, prin educaţie şi propriul exemplu preţuirea valorilor patrimoniale artistice, culturale, istorice, româneşti. A participat, începând cu anul 2010 la fiecare ediţie a Garden Party de la Palatul Elisabeta, de fiecare dată împreună cu un grup de copii din Ansamblul folcloric „Bobocei de la Bacău”, pe care îl conduce, cu toţii îmbrăcaţi în portul popular românesc şi, cum este ştiut, ei au încântat pe invitaţi – au intonat Imnul Regal, s-au fotografiat, au înflorit Grădina Palatului Elisabeta cu talentrul, sublimitatea şi candoarea lor. De asemenea, Maria Şalaru le vorbeşte elevilor săi despre istoria regalităţii româneşti, despre valorile Monarhiei, ca formă de guvernământ, despre istoria curată, adevărată a României, străbune şi prezente...!  
Toate acestea conturează un portret afectiv şi luminos al uneia dintre cele mai apreciate artiste şi profesoare, de pe mâna căreia au ieşit la Bacău vlăstare ale cântecului popular şi folcloric românesc, ale culturii săteşti a melegurilor moldovene pentru care artista a însemnat, însemnează şi va însemna pururi un reper, o formatoare de copii educaţi şi pregătiţi pentru cântec, o alinătoare sufletească mirabilă, cu vocea şi sufletul ei...!  
Suntem contemporanii uneia dintre cele mai iubite interprete de muzică folclorică moldovenească din toate timpurile, Maria Şalaru. Ieşeancă de la Deleni, de obârşie, stabilită la Bacău, unde a cunoscut succesul şi consacrarea, atât ca artistă cât şi ca profesoară, ea se bucură de o popularitate până la culme din partea unui public fidel, din toate generaţiile, iar de către elevii ei e iubită ca o mamă – nimic nu-i poate conferi împlinirea supremă ca această relaţie afectivă pe care nu mulţi artişti o pot mărturisi...!
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
MARIA ŞALARU. FORMATOARE PENTRU CÂNTEC ŞI ALINĂTOARE SUFLETEASCĂ…! / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2474, Anul VII, 09 octombrie 2017.

Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră gesturi prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail confluente.org@gmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.org@gmail.com

Fondatori: George Roca și Octavian Lupu

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
DECLARAŢIE DE CONFORMITATE CU GDPR

DECLAR CĂ SUNT DE ACORD!

ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

RETROSPECTIVA
SĂPTĂMÂNALĂ
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!