Muzica pe care a compus-o maestrul Dani Constantin este o prelungire a muzicii deja zămislite de veşnicie, căci ea nu vine de nicăieri, ea are o preexistenţă neîntreruptă în spaţiu, timp, umanitate şi destin. Artistul însă a auzit-o cu o ureche intimă, a trăit-o cutreierându-i lăuntric fiinţa, a captat-o prin porii săi sufleteşti, sensibili, a purtat-o la hotarele interminabile ale harului său şi a prefăcut-o în semne muzicale, pe portativ!  

Din această perspectivă, compozitorul Dani Constantin e un eminent profesionist al prospecţiunilor prin universalitatea sunetului muzical care l-a condus la hegemonia muzicii în tot ce e perceptibil de fiinţă. Ascultată atent, întreaga muzică pe care a creat-o compozitorul Dani Constantin se deduce ca integrată în cer, în pădure, în râu, în mare, în câmpie, în omenesc şi continuitatea omenescului în vis, speranţă, înălţare ori cădere...  

Totul cântă în universalitate, nici un atom nu e neocupat de sunet! Remarcabil e în ce îl priveşte pe maestrul Dani Constantin, faptul de a fi ştiut să asculte sunetul, de a-l fi auzit prin stetoscopul sufletului şi de a-l fi îmbrăcat în aur sentimental, cu avantajul că umezeala lacrimilor nu-l rugineşte, nici exuberanta veselie nu-l înroşeşte, aurul, aur rămânând, lucitor, pur şi veritabil, în glod sau în inel.  

Sunetele alese de către compozitorul Dani Constantin pentru cântecele sale sunt nepreţuite şi, de aceea, toate până la unul, nu poartă urmele unei aventuri muzicale rapide şi efemere, produse sub alerta comerţului cu orice preţ şi grăbit, al melosului actual. Dimpotrivă, sunt cântece cu termen extins în istoria muzicii uşoare româneşti, în aşa fel încât, după ce s-a bucurat de ele generaţia de ieri, se bucură generaţia de acum şi se vor bucura generaţiile ce vor urma. Aceste cântece nu urmează o logică a producţiei debordante în economia de piaţă, ele merg calea neîntreruptă a superbităţii muzicii în viaţa estetizată a melomanilor.  

Câtă însemnătate acordă regizorul muzical şi compozitorul Dani Constantin pe de o parte compoziţiei inspirate muzicale, pe de altă parte ştiinţei muzicii, exerciţiului, dăruirii totale, continuităţii experienţei maeştrilor de la care a preluat modele, se deduce din cuvântul de apreciere adresat compozitorului Jolt Kerestely pentru paginile cărţii scrise de către Oana Georgescu, „Jolt Kerestely, o viaţă pentru cântec”, care se citează în fragmente, mai jos: „Eram student la Conservator când l-am cunoscut pe Jolt Kerestely... Au trecut mai bine de 35 de ani de atunci, era vara anului 1979. M-a luat de la bun început sub aripa lui ocrotitoare, am învăţat, am furat meserie şi am luat tot ce era mai bun de la el. Aşa a început marea mea «aventură muzicală» în Televiziunea Română, care continuă şi astăzi.  

Numele şi notorietatea lui, cariera sa impresionantă au impus mereu respect. În studio, vedete sau nu, îl ascultau cu atenţie, aveau încredere în urechea lui muzicală absolută.”; „M-am străduit să învăţ cât mai mult de la el, (Jolt Kerestely, n.n.) în timp ce studioul de înregistrări din TVR a devenit, încet, încet, o a doua casă a mea.  

Dacă nu eşti dedicat total unei astfel de meserii, nu poţi face carieră. Dacă nu aş fi ajuns în studioul muzical al TVR, aş fi putut deveni un bun instrument sau un bun profesor, deşi pentru temperamentul meu, după felul meu de a fi, nu m-ar fi încântat prea mult.  

Dacă nu m-aş fi întâlnit în acea vară în studioul muzical TVR cu Jolt Kerestely, dacă nu aş fi lucrat alături de el, probabil acum n-aş fi nici regizor muzical, nici compozitor...  

Joly mi-a fost ca un frate mai mare şi sunt mândru de încrederea extraordinară pe care mi-a acordat-o necondiţionat. Joly a fost „copacul” lângă care mi-am început cariera de regizor muzical în TVR.  

Cred că a fost un destin.”  

Dani Constantin a compus, compune azi şi va compune mult timp înainte o muzică actuală oricând. Aceasta, deoarece este o muzică a binelui inimii. Niciunul dintre cântecele pe care le-a scris acest compozitor până acum, nu trece din faşa portativului în universul şlagărului, fără acordul inimii sale, înaintea oricui. Nu sunt cântece adresate celor cu rezistenţă la expansiunea varietăţilor muzicale ieftine, ci sunt cântece cu obiective supreme, de cucerire a culmii muzicii uşoare! Marea forţă a lor nu e alta decât de a pleca din inimă şi a se întoarce în inimă. Acesta este circuitul iubirii, profesionalismului, valorii în muzică! O muzică dependentă de uman, dar consolidată în universalitate!  

Melodiile sale sunt dintre cele mai aproape de inimă şi-au fost încredinţate interpreţilor noştri cei mai valoroşi. Împreună cu pianele şi alipite de poezie ele vorbesc admirabil despre unul dintre preţioşii compozitori români de muzică uşoară, Dani Constantin.  

Într-un articol semnat de prezentatorul Octavian Ursulescu şi intitulat „Dani Constantin, muzicianul discret”, e scris pentru amintire şi documentare competentă: „Născut în București pe 16 decembrie 1958, Dani Constantin a dovedit talent muzical precoce, părinții sesizând imediat acest lucru, așa încât între 1967 și 1977 îl găsim pe băncile Liceului de muzică nr. 2 din Capitală, unde îi are ca profesori pe Dumitru Avakian (teorie-solfegiu, armonie) și pe Anatol Dub (pian). Firesc, aș spune, pășește sub cupola Conservatorului (absolvit în 1981), unde are de asemenea dascăli de marcă: Victor Giuleanu (teorie-solfegiu), Myriam Marbe (contrapunct), Carmen Petra-Basacopol (forme muzicale), Nicolae Beloiu (orchestrație), Liviu Brumariu, Petre Brâncuși (istoria muzicii), Gheorghe Oprea (folclor). Cum în acea perioadă am început să prezint festivalul de muzică ușoară de la Amara, îmi aduc aminte amuzat ce s-a întâmplat după absolvire, când a fost repartizat în Ialomița, la Școala populară de artă din Slobozia, unde a funcționat în 1981 și 1982.  

Eu însumi, după ce terminasem Electrotehnica, la Politehnica bucureșteană, fusesem repartizat la întreprinderea Electrocontact din... Botoșani și știu ce însemna să obții faimoasa «negație» (îi mulțumesc și acum directorului de acolo, care a fost înțelegător!), care stipula că instituția unde ai primit repartiție nu are nevoie de tine. Același noroc de oameni buni l-a avut și Dani. Prim-secretar pe județul Ialomița era un om de treabă, Tănase, pe care l-am cunoscut la Amara și apoi când a lansat un festival-concurs de umor la Fetești, «Bob de veselie» (acolo l-am prezentat pentru prima dată pe Romică Țociu!). Ei bine, acesta a înțeles năzuința tânărului muzician de a veni în Capitală (a fost angajat regizor muzical la TVR în 1982), i-a acordat mult-râvnita «negație», dar l-a rugat un singur lucru: ca în fiecare august să revină la Amara cu colegi instrumentiști, ca orchestră de acompaniament pentru concurenți, ceea ce Dani făcea cu reală plăcere, evoluând cu aplomb fie la pian, fie la... baterie. A cântat și peste hotare, în fosta R. D. G, a fost laureat la festivalul de la Mamaia în 1986 (Premiul A. T. M.), dar cum n-a scris foarte mult și a manifestat aceeași discreție și la festivaluri, ca și în viață, nu a alergat după premii. A compus muzică de scenă (pentru «Revizorul», la Teatrul dramatic din Constanța, 1999), precum și pentru film TV, colaborând cu regizorul Constantin Dicu la «Idolul și Ion Anapoda», 1992 (music-hall) și «Frumoșii nebuni ai marilor orașe», 1998, un teleplay după Fănuș Neagu. Dar, firește, două coordonate ale activității sale l-au impus în lumea muzicii, aceea de regizor muzical la TVR (îmi aduc aminte cu câtă mândrie și bucurie mi-a prezentat noul mixer instalat în studioul muzical în anii 90... dar din păcate studioul nu mai mustește de activitatea de odinioară, ca și acelea de la Radio România) și, se înțelege, de compozitor de muzică ușoară. Muzician de finețe, Dani Constantin a dăruit muzicii noastre ușoare cîteva bijuterii, dar cine le mai difuzează, azi? Mă gîndesc la «O clipă doar nemărginirea», «Lumină lină», «Dintr-un vis am strâns albastru», «Portret de fată», «Să regăsim iubirea», «Viața va fi», «Marea mea e dragostea», «Iartă-mi iubirea», «De ce?», cele mai multe pe versurile colegului său de la TVR, Eugen Dumitru («literatul» clasei de la Liceul «Dimitrie Cantemir» din București din care făcea parte și fratele meu Florin-Silviu). După Revoluție, două din creațiile sale se disting. Mai întâi «Imul echipei naționale de fotbal», 1994, pe versuri de Sorin Hobana, Teo Peter și Laura Stoica, apoi piesa cu care a triumfat la «Festivalul național al cântecului de dragoste» în 1998 (versuri Aimee d Albon), pe care l-am prezentat alături de Marina Almășan, inițiatoarea proiectului (evident TVR a renunțat la el, ca la tot ce se făcea bun...). E vorba de «E...e...iubire», pusă «în pagină» senzațional de cvartetul exploziv alcătuit din Marina Florea, Sanda Ladoși, Adrian Enache și Aurelian Temișan.  

Aș putea să spun multe despre Dani Constantin, am fost adesea alături de diverse manifestări artistice. La un moment dat a reprezentat salariații TVR în Consiliul de administrație, luptându-se pentru drepturile acestora, dar cred că a fost pentru prima și ultima oară când a trădat muzica, pentru care este făcut...”.  

Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)