Pe marginea Cenaclului literar ”Arthur Silvestri” din 26 ianuarie 2017, al Filialei Cluj a Ligii Scriitorilor din România. 

Ca deobicei, cu promptitudine, am găsit în Agora literară şi în Confluenţe literare o cronică a evenimentului chiar a doua zi. Recunosc, sunt un critic exagerat, un cârcotaş. De puţină vreme sunt şi eu membru al Asociaţiei “Liga Scriitorilor” şi mă tem că dacă voi continua să fiu critic corect dar aspru, mă va paşte excluderea. Prefer aşa decât privarea de libertatea de exprimare. Dacă se va întâmpla, voi învăţa limba maghiară şi mă voi înscrie la “Liga scriitorilor maghiari”. Căci pentru Uniunea Scriitorilor, mă tem că mai am mult de scris. Şi anii-s puţini… 

Am participat şi eu la Cenaclu; lume mult mai puţină decât deobicei. Oboseala sărbătorilor de iarnă. Am intrat în Ligă pentru că iubesc literatura. Frecventez Cenaclul şi nu vreau să fiu arătat cu degetul că-s zgârcit şi nu mă înscriu ca să nu cotizez… 

În succintul comunicat al Ligii, uşor observi că apare în 7 (şapte) poziţii, cu litere “bold” numele “Ţene”. Normal, este Preşedinte “naţional”. Mă bucur că de la o vreme nu mai apare şi atributul de “academician” (fiind membru corespondent al Asociaţiei A.R.A. din SUA). 

De data aceasta, şedinţa a fost condusă de colonelul M, secondat de colonelul P şi bruiat destul de des de “înfocatul” colonel B. Mari absenţi au fost colonelul G (cu Informaţiile), colonelul C (pictor talentat) şi colonela V (ofiţer de presă). S-a amintit de plecarea în lumea drepţilor al colonelului E. Ca deobicei, cenaclul s-a desfăşurat în …“Sala armelor” a Centrului Militar, cărora le mulţumim pentru contribuţia la cultura clujului. Vă daţi seama câtă forţă literară are România după pensionarea timpurie a celor cu uniformă? Să vedeţi cât va scrie generalul tristelar Coldea, pensionat la 46 de ani! Vorbesc eu aşa, în răspăr, dar pe toţi coloneii aceştia îi consider prieteni şi…şefi (eu am fost frecat ani în şir, ca rezervist, doar “căpitan”). Ţin la ei, deşi ar trebui să-I invidiez, căci Statul le-a dat pensie cel puţin dublu cât a mea! 

Deşi înfiinţată în 2007, Liga Scriitorilor Români, încă nu a primit de la Primărie un sediu. A avut prioritate Liga Scriitorilor Maghiari din Ardeal, înfiinţată cu 5 ani înaintea noastră. Cultura română aşteaptă cuminte la rând… 

Au fost interesante temele, prelegerile. Mai greu a fost cu posibilitatea “dialogului”, esenţial în dezbateri literare. Condus după principii cazone, cu mare greutate aveai acces la discuţii, cu excepţia “aprinsului” colonel B, care intervenea des; (cum cândva avea o funcţie superioară, conducătorul şedinţei nu prea reacţiona la fel de ferm…Oameni suntem!). 

Cu greu m-am strecurat pentru a completa ceva despre Anania! (aş corecta în Comunicat, că era mai potrivit să i se treacă titlul de “Mitropolit”- superior celui de “Arhiepiscop”. Mitropolia se făcuse doar pentru personalitatea sa) 

Teribil ce m-a distrat precizarea expresă a d-lui Ţene în Comunicat, că Familia lui Bartolomeu trăia într-un sat de lângă satul Drăgăşani, oraşul de origine al scriitorului Al Florin Ţene…După cum şi în descrierea evenimentului cultural de la Bistriţa, unde din partea Ligii au participat şi au primit premii (printre alţii) cuplul Al Florin Ţene cu soţia Nica Titina Ţene, ceea ce cu siguranţă se va consemna în “Istoria literaturii române de la Alex Ştefănescu până nu ştiu când”… 

Mă bucur că dl Ţene a dat detalii privind dragostea de copii şi în primul rând de propriile drăgălaşe fetiţe a scriitoarei-economist Mihaela Raşcu de la Tg. Mureş! Mi-a făcut deosebită plăcere să o cunosc. 

De real interes a fost prelegerea d-lui Ion Constantinescu (colonel “acoperit” precum Turcescu?)-economist-publicist, absolvent şi de “Ştefan Gheorghiu”, fost aproape trei decenii redactor şef la Făclia, deci ştiutor de multe…, despre “Literatura de sertar” (lucrări ce nu au putut fi publicate datorită cenzurii). Discuţiile necesită însă un spaţiu mult mai larg. 

Fiind aniversarea lui Eminescu, dl. Constantinescu a ţinut să precizeze (din surse sigure, spunea domnia sa…), că marele poet a fost “otrăvit”, nebunie provocată, excluzând îmbolnăvirea de sifilis. Părerea mea este să nu abordăm acest sensibil subiect până când vor exista dovezi de necontestat. Iar asta este aproape imposibil. Eminescu este uriaş, indiferent de modul în care a murit! Uriaş, dar nu Sfânt…! 

Da, s-a evitat la Cenaclul Ligii discuţia publică privind problema “sanctificării” lui Eminescu. Abia după terminare am discutat-o cu reprezentanţi importanţi ai Ligii (din Comitetul Naţional). 

După cum se ştie, în anul 2010, Liga Scriitorilor din România a trimis la Patriarhia Română o scrisoare prin care propunea canonizarea lui Eminescu, cu semnătura d-lui Ţene şi ştampila Ligii. Motivaţia, simplistă: “poetul se trage din familie ortodoxă, în operele lui răzbate “spiritul naţional-ortodox”, în fond au fost făcuţi sfinţi şi alţii-precum Constantin Brâncoveanu, Antim Ivireanu, Ştefan cel Mare” (cu cel din urmă, chiar că nu mi-e clar cât e politică)…Biroul de presă al Patriarhiei (nu Patriarhul!) a dat un răspuns elegant, în care, printre altele, precizează: 

-propunerea trebuie să vină ierarhic, de la Eparhie (Mitropolie, deci Andrei Andreicuţ la cazul în speţă) 

-cercetări îndelungate, amănunţite… 

-criterii riguroase: credinţă dovedită public, sfinţenia vieţii, evlavie, etc. 

-prioritate la sfinţenie au (acum) ierarhii şi monahii bisericii ortodoxe (avem deja peste o sută de sfinţi la care trebuie să ne rugăm…); listă lungă… 

-motivaţia trebuie să fie evlavia reală, nu doar “reputaţia culturală şi politică” ! 

Realitatea este că, privind Liga ca o asociaţie democratică, eram curios să ştiu dacă propunerea de sanctificare a lui Eminescu a fost rezultatul unor largi dezbateri a tuturor filialelor din ţară şi străinătate, a membrilor; de ce nu, chiar vot. Este o temă sensibilă ce poate sau nu decredibiliza Liga Scriitorilor. Concluzia din discuţii a fost că a existat o hotărâre a “Comitetului Director” (compus din ??), la iniţiativa personală a d-lui Al Florin Ţene şi a soţiei, numiţi în scrisoare “reprezentanţii Ligii Scriitorilor” (?). Probabil ca să rămână în Istoria Sfinţilor… 

În joacă, la un moment dat, cu talent modest, făcusem câteva versuri: 

O scrisoare pentru Mihai Eminescu 

Tu nu eşti sfânt şi nici nu poţi să fii ! 

N-ai fost martir şi n-ai trăit în rugăciuni. 

Tu nu eşti sfânt, nici n-ai fi vrut să fii ! 

Dar cel mai bun poet, al bravilor străbuni. 

Emin, mă plec în faţă-ţi şi te iubesc nespus, 

Românilor lăsat-ai comori cu nemurire, 

Dar închinare, iartă, o fac doar Lui Isus, 

Ce Şi-a jertfit viaţa, spre-a noastră mântuire. 

Am remarcat şi părerea unui critic literar autentic, Alex. Ştefănescu : « Este o idee ridicolă, care îl aduce pe Eminescu în ridicol. (…) O astfel de iniţiativă nu face altceva decât să-l îndepărteze de public ». 

La commedia é finita! 

Aurel Lucian Chira, 27 ian. 2017